IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.

 
Reply to this topicStart new topic
> Peloponez 3 - Olympia si Vasta - o minune adevarata
florinbadu125234...
mesaj Aug 12 2010, 09:59 AM
Mesaj #1


Membru
**

Grup: Membri
Postari: 61
Inscris: 7-September 09
Utilizatorul numarul: 10 980



A doua zi, voiosi si curajosi (doar strabatusem peste 1000 de km, ce naiba !) , ne reamintim brusc ca obiectivele arheologice grecesti se închid la ora 15:00.
Intram în panica si nu stim ce sa alegem: site-urile din apropierea Nafplio-ului sau una din cele doua excursii mari, programate pentru urmatoarele zile, Monemvasia sau Olympia. Inainte sa apara aceasta dilema, stabilisem ca trei zile sa fie alcatuite numai din excursii, iar plaja sa o facem pe unde apucam, sau numai seara, la întoarcere, iar doua zile urmau sa fie zile de lenevire totala: baie-plaja-baie-plaja-înghetata-bere-baie-plaja si tot asa…
Dupa framântari seculare, care au durat 10 minute, am luat hotarârea: Olympia. Peste doua zile urma sa facem Monemvasia (cu Paralia Astro – Sparta – Mistra - Gythion).
La ora 8:00 ne îmbarcam în masini si o porneam în directia Nafplio – Tripoli - Megalopoli, urmând sa gasim prima tinta: Vasta. A doua tinta ar fi fost Olympia.

Zis si facut. Am plecat veseli nevoie mare, de aici începând si aventura: întreg drumul pâna la Megalopoli se parcurge numai prin… munti. Grecii nu au construit soselele asa cum facem noi, prin mijlocul vaii, ci pe la mijlocul muntelui. Asa ca, curba la dreapta, curba la stânga, apoi iar la dreapta si imediat la stânga, urca, coboara, urca coboara, pantele cresc la 10%, apoi la 12% si, cea mai grea, de 15%. La început a fost haios, ne-am oprit în vârful muntelui si am facut poze, ne-am amuzat pe seama grecilor care urcau numai cu hârburi (cred ca la ei nu exista ITP, de-i lasa sa umble pe sosele cu tot felul de masini darapanate, de curg tablele pe ele). Apoi iar curbe, stânga-dreapta, iar urcat si coborât si tot asa.
Coborarea a fost o adevarata placere, în frâna de motor am facut o groaza de economie la benzina, deoarece de pe la 1300 m pâna jos, la Tripoli, n-am mai apasat pe acceleratie. Drumul este foarte bun, n-am întâlnit un hop, o groapa, spre deosebire de România, unde, la întoarcere, am reusit sa iau doua gropi, noapte fiind.

Am uitat sa va spun ca am trecut si prin Argos, un orasel destul de maricel, aflat lânga Nafplio, a carei cetate bizantina se vede cocotata sus de tot, pe vârful unui deal. Cum am vazut-o, ne-a speriat drumul pe care urma sa-l facem pâna acolo (într-o alta zi, bineînteles). Insa dupa ce ne-am întors de la Olympia, calarind muntii, drumul pâna la Argos ni s-a parut a fi joaca de copil. Pâna la urma, în tot periplul nostru n-am ajuns sa vizitam si Argos-ul. Eu eram si un pic nedumerit: citisem despre Argos ca aici se afla o cetate ciclopica, asemanatoare celor de la Tirynt (Tirintha, în limba greaca) si Micene (Mikines,în limba greaca) însa n-am vazut asa ceva. Am crezut ca este vorba de cetatea cocotata în vârful dealului, însa discutând cu un localnic în piata centrala a orasului am înteles de la acesta ca cetatea cocotata ar fi singura cetate din Argos.

In fine, Peloponezul este tot numai verdeata, spre deosebire de restul Greciei unde predomina terenurile aride si irigatiile sunt în legea lor. Dar tot din Peloponez pornesc si majoritatea incendiilor pe care le vedem la televizor. Coborând, am avut parte si de câteva pante arse complet, cu masinile de pompieri desfasurate aiurea pe panta. Predomina plantatiile de maslini si portocali, iar pe vai si pantele mai line sunt foarte multe vii, cu struguri visinii, cu boabe mari (în Grecia predomina vinul rosu).

Datorita curbelor si pantelor, am ajuns destul de sifonati în Tripoli, însa nu aveam de unde sa banuim ca tot drumul pâna la Olympia si drumul de întoarcere prin partea de sus va fi tot prin munti… In Tripoli, un oras foarte mare, GPS-ul ne-a bagat într-o fundatura unde Ioana insista ca ne aflam în centrul orasului. Am ratacit astfel cam 10-15 minute pâna ce am oprit într-o piata micuta, în fata unei cafenele, am scos harta Greciei (se gaseste în librariile noastre, la pretul de 16 lei) am întrebat doi barbati aflati în fata unei cafele miniaturale (cred ca stateau de doua ore în fata acelei cafele minuscule, pe care noi, românii, o sorbim dintr-o data). I-am întrebat mai întâi daca vorbesc limba engleza, apoi le-am arata traseul Nafplio-Tripoli-Megalopoli-Vasta.
Aha, Vasta !” a exclamat unul din ei. Figurile li s-au luminat dintr-o data, uitându-se totodata nedumeriti la mine, de parca ar fi vrut sa spuna :”Smechere, dar de unde stii tu de Vasta ? Asta-i secretul nostru, al grecilor.” Din doua miscari de brat, înainte si prima la dreapta, ne-au scos din Tripoli, asa ca Ioana a primit o nota proasta din partea noastra.

Pe harta Greciei, drumul spre Vasta este destul de simplu: ajungi la Megalopoli, apoi deviezi cam 15 km spre stânga si dai de mica localitate. Asta s-o credeti voi ! A început din nou travaliul drumului prin munti si dupa doua ore de mers în astfel de conditii au început sa apara primii nervi: nevasta-mea, factorul decizional în familie tongue.gif (eu fiind factorul executant…, factor care are voie sa spun numai “Bine, draga, fie ca tine.” biggrin.gif ) a început sa-si verse nervii pe mine, parte din cauza oboselii, parte din cauza caldurii, parte din cauza drumul deosebit de greu (ea având spre partea ei prapastiile, drumul având parapeti doar din loc în loc): ca din cauza mea am ajuns aici, ca grecii pentru orice nimic, orice bisericuta, orice casuta, fac o publicitate extraordinara ca sa atraga turistii. Ca numai pentru Vasta asta a mea am ajuns noi aici, ca ce-o sa gasim acolo, ca s-a saturat de munti, ca ea vrea sa faca plaja si baie etc.etc.etc

Intre timp nu mai aparea Megalopoli la orizont. Noi urcam si tot urcam, aceleasi mii de curbe, aceleasi prapastii care nu se mai terminau. Apoi reusim sa ajungem pe culmea muntelui si dintr-o data, jos în vale apare orasul, în toata splendoarea lui. Coborâm cu aceeasi frâna de motor, acelasi peisaj, milioane de curbe si nervi.
Intram în oras, pustiu la acea ora (era în jur de 11:30), de parca se filma un film SF despre o molima misterioasa abatuta asupra orasului si reusim sa discutam cu singurul localnic gasit la acea ora. Ne spune sa ne întoarcem cam 500 de metri si s-o luam spre Sparti-Kalamata, apoi sa trecem pe sub o pasarela mare si imediat în partea dreapta se va ivi drumul spre Vasta.

Am trecut printr-un satuc superb, Andritsena, de-ti venea sa-ti parchezi masina în fata satului si apoi sa-l strabati pe jos, atât era de frumos (vedeti si pe net poze cu acest sat; noi l-am traversat ca o ghiulea si nu am facut poze).
La iesirea din Andritsena se ivi un indicator pe care-l stiam din relatarile de pe site-ul Motor-zone: Spre templul lui Apollo Epicurius – 25 km, un templu mai deosebit prin asezarea si arhitectura lui, templu protejat UNESCO. Este acoperit si de o cupola uriasa – si templul este urias, de asemenea - pentru conservare. De asemenea, puteti gasi fotografii cu el pe net. Nu am vizitat acest templu.

Am mai întrebat câteva persoane cum sa ajungem la Vasta si in final, dupa alte milioane de curbe, am ajuns la o bifurcatie unde am ramas nedumeriti: în dreapta scria Vasta 1 km, în stânga scria Agia Teodora 6 km. Noi cautam Agia Teodora, asa ca am luat-o la stânga. Dupa vreo 5 km am oprit, deoarece vedeam o mânastire cocotata pe la mijlocul muntelui si nervii s-au descarcat pe mine, numai dinspre o singura persoana: nevasta-mea.

Ceilalti au coborât din masina chiuind, veseli nevoie mare, ca drumul a fost superb, ca le place locatia, ca ati vazut prin ce sat misto am trecut etc. etc. etc. Mi-am cerut scuze in fata tuturor ca n-am avut idee ca drumul urma sa fie atât de greu însa ei mi-au dat cu tifla: stai linistit, a fost superb ! Eu stiam ca pe lânga mânastire curge un pârâias, asa ca mânastirea cautata de noi nu putea sa fie cea cocotata pe munte. Am oprit o masina cu numar de Grecia, un Mercedes cu doi batrânei în ea si prin semne i-am aratat doamnei unde vroiam sa ajungem. Nu ne-am înteles prea bine, însa doamna a scos o icoana cu Vasta si abia atunci si-a dat seama ce anume cautam: tinta noastra se afla la … 100 de metri, dupa o curba. Asa ca ne-am urcat iute în masini si peste doua minute poposeam în luminisul din apropiereea mânastirii.

Poate va veti întreba: ce mai e fratioare si Vasta asta ?
Ei bine, închipuiti-va o casuta modesta, din piatra, de 6 metri lungime si 3 metri latime, cu întarituri pe cele patru colturi.

Teodora de la Vasta a fost o fata foarte credincioasa, care a trait acum aproape o mie de ani. Datorita deselor atacuri ale banditilor asupra satului dar si datorita împutinarii barbatilor, s-a îmbracat în haine de barbat, sa participe si ea la alungarea navalitorilor. Intr-o astfel de lupta, a fost ranita grav si abia atunci s-a descoperit ca este femeie. Fiind o fata foarte evlavioasa si cu credinta în Dumnezeu, înainte sa moara s-a rugat acestuia astfel: “Fie ca trupul meu sa se transforme în biserica, parul meu sa se transforme în copaci iar sângele meu într-un pârâu.
In amintirea ei, localnicii au ridicat o mica bisericuta din piatra.
Si ce-i cu asta ? poate ma întrebati. Acum urmeaza minunea: prin acoperisul bisericutei ies la iveala… 17 copaci !
Trei dintre acestia sunt foarte grosi si foarte înalti, de 20-25 metri, si sunt grei de aproape o tona fiecare (au fost cântariti de specialisti) iar restul copacilor au diverse dimensiuni.

Ei si ce-i cu asta ? poate ma întrebati a doua oara. Sa va raspund, ca sa nu va enervati degeaba: daca intrati în bisericuta NU VETI VEDEA RESTUL TRUNCHIURILOR SAU RADACINILE COPACILOR ! Bisericuta este goala, fara urme de trunchiuri sau macar de radacini pe tavan sau de-a lungul peretilor laterali. Presupun ca anumite firicele se scurg prin peretii subtiri si se alimenteaza cu apa din izvor. Habar n-am… In interior se poate vedea o singura radacina, groasa ca mâna, ce traverseaza cam un metru unul din peretii laterali. In rest, nimic ! Au trecut de atunci sute de ani, vijelii, furtuni, ierni, veri, însa radacinile copacilor tot nu se vad.
Acoperisul de câtiva centimetri grosime sustine, nu se stie prin ce minune, cei 17 arbori. Au venit echipe de specialisti din SUA, Germania, Anglia si Grecia, cu aparate sofisticate de penetrare cu raze X a peretilor bisericutei, însa nu au descoperit nimic. Totul a ramas o enigma nedezlegata pâna astazi.

De sub bisericuta iese la iveala un pârâias cu apa potabila, foarte rece (la fel, specialistii s-au întrebat de unde provine aceasta apa rece, pe care nu o poti tine prea mult în mâini, deoarece îti îngheata mâinile !), o adevarata binefacere în arsita de afara.
Am stat aici cam o jumatate de ora, am facut poze si am studiat minunea pe toate partile. Am ocolit-o, însa nu mi-am dat seama cum naiba stau copacii aia acolo, mai ales ca la cea mai mica adiere de vânt (daramite la vânturile care or fi pe acolo toamna sau iarna) acoperisul de 5-6 cm grosime ar trebui sa fie spulberat imediat, datorita presiunii enorme exercitata de cei 3 copaci mai grosi.
Singura care n-a gustat “minunea” a fost, bineînteles, nevasta-mea (eu sunt un Berbec cu capul în nori, iar ea este un Taur cu picioarele bine înfipte în pamânt).
Cam atât despre Vasta, deoarece trebuie sa mai intre si Olympia aici.

In fine, dupa pauza de o jumatate de ora de la Vasta, spiritele s-au mai calmat si ne-am îndreptat spre Olympia. Toate bune si frumoase pâna în apropierea site-ului arheologic, unde te poti rataci foarte usor deoarece indicatoarele sunt puse aiurea (GPS-ul nu este folositor aici), basca ca drumul spre site era blocat, la intrarea în localitate. In apropierea site-ului se face o bifurcatie fara indicatoare. Norocul nostru a fost o masina din Grecia (care, de fapt, ne “urmarise” cale de vreo 5 km), al carui sofer, un român casatorit cu o grecoaica, ne-a îndrumat cu rabdare spre site (de fapt, ne-a rugat sa-l urmam, ca sa nu ne ratacim pe acolo si sa pierdem timp pretios – va reamintesc de faptul ca doream sa mai prindem si o baie la Tolo, la întoarcere). Era deja ora 15:30 si caldura sufocanta a început sa-si faca simtita prezenta.
Am luat bilete (6 euro de adult numai site-ul arheologic; cine dorea si muzeul mai achita 4 euro), reamintindu-va ca tinerii sub 18 ani nu platesc bilete la toate obiectivele arheologice din Grecia (inclusiv la Muzeul National si Muzeul Nou din Atena).

Odata intrati în site, aproape ca ne-am ratacit în imensitatea locului… Desi era ora amiezii si caldura era sufocanta, era o aglomeratie de nedescris. Ne-am rasfirat ca furnicile, urmând sa ne regasim pe parcursul traseului, care începea de la zona aprinderii flacarii olimpice, zona stadionului, apoi palatul construit special pentru Nero, care a participat si el la Jocuri, multe temple, în fine sunt o groaza de obiective de vizitat. Partea buna este ca, oriunde te-ai afla în site, sunt placute indicatoare cu întreg site-ul care-ti indica, printr-o bulina rosie, unde te afli. Dupa numai câteva minute, Alexandra, profesoara de istorie, nu s-a mai putut stâpani si a izbucnit în plâns (pe mine m-au busit lacrimile în momentul în care am vazut Sfinxul de la Delphi; o sa va povestesc când voi ajunge cu relatarile acolo): “Bai, nici nu stiu cum sa va multumesc ! Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam ca voi ajunge pâna aici ! Va multumesc din suflet !” (Am uitat sa va spun ca “motorul” acestor calatorii prin tara si aiurea este alcatuit din trei nebuni dornici de halaiduiala: eu, Florione - nasul meu si sotia lui Florione.)

Se facuse deja ora 17:00 (renuntasem la vizitarea muzeului, tocmai din cauza timpului) si am intrat în panica: renuntam la plaja si la baie ? Pâna la Tolo erau cam 3 ore. Am hotarât sa “forjam” masinile si sa scurtam timpul la 2 ore, eventual sa facem baie si noaptea (orice experienta este necesara, nu-i asa smile.gif ?).

Zis si facut. Românul-grec care ne-a mai ajutat la intrarea în Olympia s-a conversat cu unul din ghizii site-ului, care ne-a indicat o ruta mai rapida, care ducea direct la Tripoli. A urmat un fel de raliu Paris-Dakar, numai prin munti, o goana nebuna dupa câstigare de timp. Am vazut cetati parasite, sate micute parasite pe coama muntilor, dar si doua-trei bijuterii de sate tipic grecesti, cocotate în vârful muntilor, foarte pitoresti.

La Tripoli, în loc s-o luam pe drumul pe care am venit (Argos-Nafplio-Tolo), Ioana ne-a dus din nou pe autostrada, unde, cu putine exceptii, am coborât numai în frâna de motor, cam 10 km (închipuiti-va o autostrada care porneste din Varful Caraiman si se opreste undeva în apropierea Brasovului) si din nou prin faimoasele tunele grecesti.

In Nafplio ni s-a parut curios ca la foarte multe benzinarii se formasera cozi imense, însa ne-am spus ca poate grecii obisnuiesc sa alimenteze pentru toata sâptamâna. Nici prin cap nu ne-a trecut ca de a doua zi începea greva transportatorilor de combustibil (Sotiris, grecul la care am stat o noapte la Atena, ne va anunta si el mai încolo de aceasta greva).
Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de pe drum, asa ca am ajuns la Tolo în jur de ora 21:00, când noi speram sa ajungem pe la 18:30 – 19:00.
In fine, s-a dus naibii baia noastra iar supararile s-au estompat când în pahare a început sa curga Metaxa iar copii s-au dus sa-si cumpere înghetata.
A doua zi ce credeti ca-si dorea fiecare ?
LENEVIRE TOTALA ! Si chiar asa s-a si întâmplat.

Uratoarea relatare va fi depre Tirynt (cetatea misterioara a ciclopilor), Micene cu mormintele regale si încercarea noastra de a ajunge la Nemea.

Am pus aici întreg articolul de pe blog, deci nu mai este nevoie sa va duceti acolo ca sa-l cititi.
Daca doriti mai multe poze:
http://florinbad.blogspot.com/2010/08/pelo...evarata-si.html

Sa aveti o zi sau seara impecabila !
Fisiere atasate
Fisier atasat  DSCN0223.jpg ( 421.03K ) De cate ori a fost descarcat fisierul: 1
Fisier atasat  DSCN0189.jpg ( 448.71K ) De cate ori a fost descarcat fisierul: 0
 
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Fast ReplyReply to this topicStart new topic
1 Utilizatori care citesc acest topic (1 Musafiri 0 Useri anonimi)
0 Membri:

 



RSS Lo-Fi Version acum este: 13th November 2019 - 10:27 AM