IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.

 
Reply to this topicStart new topic
> Ecaterina Andronescu, Sibila invatamantului romanesc
TLP
mesaj Mar 17 2009, 01:47 PM
Mesaj #1


Membru veteran
***

Grup: Membri
Postari: 187
Inscris: 15-June 08
Utilizatorul numarul: 1 233



Ecaterina Andronescu - Sibila invatamantului romanesc

Pe Ecaterina Andronescu mi-e întotdeauna foarte greu să o ascult. De cum deschide gura o exasperare subită pune stăpânire pe mine şi de obicei schimb canalul tv sau postul radio care intermediază această întâlnire nedorită. Tonul mieros, de un calm fals, modulaţiile care transmit o blajenie bolândă îmi zgârâie auzul, nervii şi creierul. Coardele ei vocale par să vibreze de o isihie areligioasă, de o împăcare organică, a priori, cu orice i-ar scoate în faţă viaţa, lumea sau semenii. Pacea ei lăuntrică pare să fie de neclintit: dacă cineva şi-ar da foc în faţa dumneaei, sunt convins că şi-ar păstra acelaşi surâs sexagenar-sibilinic şi ar aştepta senină ca pompierii să vină şi să stingă incendiul. Căci pentru doamna Andronescu un om care arde este un incendiu, disciplinele de învăţământ sunt ore, profesorii sunt „oamenii din sistem”, salariile sunt „recompense”, iar elevii sunt un fel de produse de serie la care pe banda învăţământului li se asamblează diferite „competenţe”, unele mai importante, altele simple accesorii, de care ne putem dispensa în situaţii de criză pentru a mai reduce costurile de producţie.

E nevoie de o hermeneutică specială ca să înţelegi cu adevărat ceea ce oameni de genul doamnei minstru vor să facă – pentru că de spus nu spun niciodată. Impresia pe care o lasă doamna ministru de persoană rătăcită în propriile proiecte, care nu ştie nici ea prea bine ce să facă, care vorbeşte fără să zică nimic, maestră a cuvintelor goale şi a demagogiei ieftine, de doamnă puţin cam zăpăcită, impresie care i-a şi atras porecla de „Abramburica” este o impresie care deşi până la un punct corectă nu este nici pe departe un adevăr complet. Nu faptul că atunci când i se cer explicaţii ejectează precum o sepie atacată un nor de cerneală care are rolul de a-i acoperi retragerea, nu faptul că pe cei ce o întreabă îi bagă în ceaţă cu emanaţii intelectuale confuze, saturate de generalităţi şi principii constituie motivul cel mai important al obiecţiilor ce i se pot aduce. Nu, dimpotrivă, dincolo de această mască a lui „nici eu nu ştiu prea bine ce e cum mine” şi a lui „totul e şi va fi bine şi frumos” se ascunde o persoană care îşi cunoaşte foarte bine obiectivele şi scopurile, deşi nu prea este sigură pe mijloacele şi metodele prin care poate obţine ceea ce doreşte – iar aceasta din urmă nesiguranţă îi şi conferă nimbul de năucie în care pluteşte. Acest conflict între ceea ce vrea şi ceea ce e posibil, între ceea ce ar face şi ceea ce se face declanşează în doamna ministru ca o reacţie de apărare aspectul imperturbabil-sibilic pe care-l afişează.

Aşadar, doamna ministru ştie că trebuie să se uşureze de câteva mii de profesori – este o direcţie pe care o urmează chiar şi unele din ţările occidentale – dar cum nu poate declara răspicat această intenţie o va traduce prin nobila dorinţă de a uşura programul elevilor. Nu ştie cum s-ar putea produce efectiv acest lucru şi atunci începe să caute discipline care pot fi aruncate fără prea mare zarvă peste bord. De aici încolo începe harababura: istoria, nu, istoria e importantă; religia? – nu e bine să te pui rău cu biserica – o ştie orice politician; sportul?, dar sportul? – în nici un caz, sportul formează trupuri viguroase, ce-ar mai fi, ce a mai rămas, se întreabă doamna ministru şi deodată îi sar în ochi nişte discipline care o uimesc prin aparenţa lor de completă inutilitate – logică şi argumentare, filosofie, asta e, am găsit, evrika! Cu ce se ocupă logica şi filosofia? Învaţă oamenii să gândească, i se şopteşte timid. Doamna ministru zâmbeşte misterios şi taie cu o singură linie cele două discipline din planul de învăţământ. Doamna ministru are un simţ practic dezvoltat şi nu se lasă impresionată de argumente „sublime”. Cum sunt reprezentate logica şi filosofia pe piaţa locurilor de muncă? Ce faci cu logica şi cu filosofia? Există companii multi-naţionale cu profil filosofic? Se cer filosofi şi logicieni? Degeaba i se aduc exemple din alte ţări în care filosofia se studiază obligatoriu în jur de cinci ore pe săptămână indiferent de profil, degeaba i se spune că simţul critic, coerenţa argumentării, luciditatea, rezistenţa faţă de manipulare sunt valori pe care orice societate le respectă şi competenţe pe care orice şcoală serioasă încearcă să le formeze, doamna ministru gândeşte în spiritul socialismului muncitoresc care eliminase logica, psihologia şi filosofia din şcoli şi care era mai preocupat să formeze tractorişti decât umanişti.

O altă problemă a doamnei ministru e că nu vrea sub nici un chip să mărească salariile. Dar cum se poate spune aşa ceva în gura mare când tocmai dumneai declama în campania electorală partitura cu necesitatea stimulării cadrelor didactice. Şi fiindcă nu o poate spune va susţine că e adepta salariilor diferenţiate în funcţie de performanţele cadrelor didactice. Ce contează că tocmai sistemul de evaluare a performanţelor care există şi actualmente (vezi salariile de merit şi gradaţiile de merit) este unul care se foloseşte de nişte criterii vagi, subiective când nu de-a dreptul aberante care nu au nimic de a face cu performanţa, ci cel mult cu munca patriotică şi Cântarea României? Nu mai contează ce faci la oră, ci ce faci în afara orei, câte vizite la muzeu, câte excursii cu elevii ai făcut, câte sponsorizări ai obţinut, din ce comitete şi comiţii faci parte. Cine consultă grila de evaluare pentru gradaţiile de merit rămâne îngrozit de cât de puţin importantă este în vederile guvernanţilor performanţa profesională şi care sunt „meritele” importante pentru aceştia. Ora de curs nu mai contează, contează ce faci în afara orei de curs, căci pentru ora de curs eşti plătit oricum. Dar stimata doamna ministru uită că ce era în discuţie era plata, salariul, simbria profesorului pentru orele pe care le susţine, şi nu recompensele pentru aşa-zisele merite pe care le culege din activităţi desfăşurate în afara şcolii.

Doamna ministru este obligată să vorbească o limbă sibilinică şi când vine vorba de descentralizarea învăţământului a cărei ferventă apărătoare se pretinde. De fapt şi aici interesul doamnei este să menţină controlul politicului asupra învăţământului fiind în acelaşi timp constrânsă să nu vorbească pe şleau. Soluţia pe care o propune aceea ca directorul de şcoală să fie numit de primar este doar pentru necunoscători aiuritoare. Nu ştiu dacă poate exista o mai evidentă intruziune a politicului în şcoală decât aceasta. Dacă primarul numeşte directorul este clar cât de neutru din punct de vedere politic va fi directorul acelei şcoli. O autentică descentralizare s-ar obţine, dar doamna Andronescu nu vrea sub nici o formă o descentralizare reală, atunci când directorul unei şcoli ar fi ales de către consiliul profesoral, aşa cum principiile democratice o cer. Dacă consiliul de administraţie al unei şcoli este ales de către consiliul profesoral, de ce să nu fie ales şi directorul şcolii?! Sau dacă se ţine încă la ideea aşa zisului concurs de director (un concurs formal de cele mai multe ori, o ştie oricine), atunci nominalizările celor care urmează să susţină concursul ar trebui să vină din partea consiliului profesoral. Sunt convins că abia atunci am avea cei mai buni directori şi am putea vorbi de o autentică descentralizare. Întotdeauna un grup social şi mai ales profesional beneficiază de o inteligenţă, de o intuiţie corectă a ceea ce este bine pentru el şi pentru activitatea pe care o desfăşoară. Nu e nevoie de supra-inteligenţe numite de primari sau de miniştri, ne descurcăm şi singuri. Experienţa directorilor de şcoală care se înfotoliază pentru decenii de-a rândul şi care devin mici despoţi ai şcolilor respective este una comună pentru orice profesor obişnuit. Dacă ar fi aleşi de consiliul profesoral şi dacă nu ar avea dreptul la mai mult de două mandate nu s-ar mai produce asemenea anomalii obişnuite în sistemul de învăţământ românesc. Ideea nu este deloc revoluţionară, iar doamna ministru o ştie foarte bine: exact în acest fel se petrec lucrurile în sistemul universitar din care dumneai provine (şi în care autonomia s-a realizat într-o măsură cu mult mai mare decât în preuniversitar): decanul unei facultati nu are drept la mai mult de două mandate şi este ales de către cadrele didactice universitare.

Aşadar, să nu ne lăsăm înşelaţi de impresia de brambureală pe care doamna ministru o lasă. Domnia sa ştie foarte bine ce vrea să facă. Problema e că nu prea ştie cum să-şi realizeze ţelurile. Nu îi va fi însă greu să şi le atingă având drept parteneri de dialog nişte lideri de sindicat care s-au înveşnicit în funcţii şi care au devenit aproape fraţi de cruce cu politicienii cu care discută, când nu politicieni ei înşişi (vezi cazul domnului Croitoru, până mai ieri lider sindical, astăzi parlamentar PDL). Ca să recapitulăm în clar programul doamnei ministru dincolo de glosolalia specifică: mai puţini profesori în învăţământ – desfiinţarea disciplinelor logică şi argumentare şi filosofie; menţinerea salariilor ridicole din învăţământ – introducerea criteriilor de performanţă; controlul politicului asupra şcolii – numirea directorului de către primar. Din păcate pentru domnia sa mai există oameni care iubesc logica şi care nu se lasă păcăliţi de sofismele, paralogismele şi erorile de raţionament pe care le comite.

http://horiapatrascu.wordpress.com/2009/03...tului-romanesc/
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic
1 Utilizatori care citesc acest topic (1 Musafiri 0 Useri anonimi)
0 Membri:

 



RSS Lo-Fi Version acum este: 19th October 2019 - 12:25 PM