IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.

 
Reply to this topicStart new topic
> Peloponez 10 - Delphi, site arheologic francez :)
florinbadu125234...
mesaj Dec 24 2010, 08:40 AM
Mesaj #1


Membru
**

Grup: Membri
Postari: 61
Inscris: 7-September 09
Utilizatorul numarul: 10 980



Peloponez 10 - Delphi, site arheologic francez

De dimineata lasam Atena în urma si dupa câtiva kilometri de dum plictisitor spre Delphi, ghitici ce urmeaza: vesnicele serpentine. Da' ce credeati, ca am scapat de ele tongue.gif ? Nu, nene. Curba la dreapta, curba la stânga, sus, jos, sus, jos si din nou curbe pe pantele domoale ale muntilor. Transfagarasanul mi se pare acum mic copil pe lânga curbele de pe aici. Facem o oprire scurta într-un sat superb de munte, Arahova, ne tragem putin sufletul si cumparam suveniruri si bauturi racoritoare. Incalecam masinile si dupa 20-30 de curbe indicatoarele ne atentioneaza apropierea de Delphi si faptul ca urmeaza pante foarte abrupte cu grade mari de dificultate.
Apoi coborâm ametitor spre site-ul arheologic. "Uite-l !" exclama baiatul meu. Coborâm din masini si ne crucim: toata panta sudica a Parnas-ului este parca o istorie vie. Sunt multe autocare, multi turisti, aglomeratie mare. Luam bilete, 10 euro de adult si cu el putem vizita sanctuarul, muzeul si Gymnazium-ul (mai târziu voi afla ca Gymnazium-ul este freeware). "Asta ce naiba mai e ?" întreaba Florione, referindu-se la Gymnazium. "Locul unde ne vom dezmorti oasele..." îi raspunde ironic sotia sa.

Foarte rapid, un rezumat de pe Wikipedia, ca sa intrati în tema: Delphi (Delfi, Delphoi) este un oras în Grecia antica, casa a Oracolului delfic în mitologia greaca, dedicat zeului Apollo si locuit de nimfa Cassotis, care era venerata în întreaga lume antica. Vechii greci considerau Delphi-ul ca fiind centrul universului. Delphi se afla pe un platou în versantul Muntelui Parnas. Ramificarea semicirculara de pe versantul muntelui se cheama Phaedriades; de aici se vede Valea Pleistos. La aprox. 15 km sud-vest de Delphi se afla orasul-port Kirrha în Golful Corintean. Numele de "Delphi" provine probabil de la Delphinios, un epitet atasat lui Apollo, pentru a reda legatura sa cu delfinii. Apollo, se spune, ar fi venit cu preoti din Creta pe spatele delfinilor. Conform unei alte legende, Apollo a venit din nord pe jos pâna la Delphi si s-a oprit la Tempe, un oras în Thesalia si a cules lauri, planta sacra pentru el. În comemorarea acestei legende, câstigătorii Jocurilor Pythiene primeau o coroana de lauri culesi din Tempe. Într-o încapere aflata sub Templul lui Apollo, îsi avea sediul preoteasa Pythia, celebrul oracol de la Delphi.

Intram în site, nedumeriti de multele alei care se intersecteaza între ele, nestiind încotro s-o luam, apoi avem prima surpriza: toate indicatoarele si panourile explicative sunt în limba... franceza ! Pai, engleza ? Pai, greaca ?
Mai încolo, lânga templul lui Apollo, chiar în locul de unde ies aburii, auzim ghida unui grup cum le explica acestora în limba... franceza !
"Bai, astia nu sunt sanatosi la cap !" exclama si Alexandra, profa de istorie. "Nu-i niciun indicator în engleza. Stie cineva franceza ?" Modest cum sunt smile.gif , ma ofer sa traduc, cu chiu cu vai, din ce mai mi-aduc aminte din liceu.

Nu scapam de curbe nici aici. Pentru a ajunge la mijlocul pantei, acolo unde se afla templul, potecile urca în zig-zag. Aflam ca urcam pe drumul sacru, din care pornesc mai multe poteci asa ca ramâne la latitudinea fiecaruia pe care vrea s-o apuce. Din loc în loc apar copaci stufosi, la baza carora sunt puse bancute iar batalia pentru un loc la umbra este mare, indiferent de nationalitate. Invariabil, toate potecile duc catre acelasi obiectiv principal: Templul lui Apollo (sau ce a mai ramas din el). Indicatoarele ne interzic sa intram în subsolul lui sau sa inhalam etnobotanicele care ies de acolo (da, chiar asa, de sub templu ies si astazi aburi; or fi tot aia care o ameteau pe Phytia, nu stiu). Unii turisti (francezi, of course) îndraznesc sa bage o capatâna printr-o gaura prin care cineva se poate strecura usor, însa sunt apostrofati cu gesturi largi de suparare, de paznicii pe care-i vezi la tot pasul. Apropo de paznici, nu cunosc nicio limba straina si cred ca sunt simpli angajati din oraselul Delphi.

In antichitate, întregul sanctuar era înconjurat de un zid, cu poarta principala situata în coltul de sud-est. Pe aceasta poarta vizitatorii intrau pe calea sacra care ducea spre templul lui Apollo. Ulterior, cu templul si calea sacra în centru, sanctruarul a crescut în dimensiuni, întinzându-se peste terase artificiale, ce se sprijineau pe ziduri monumentale, marginite de porticuri (a lui Attalos, al Aetolienilor, al Atenienilor) si accesate prin porti corespondente in peretele inconjurator.
Pe masura ce înaintam vedem diversele cladiri în care orasele-state îsi pastrau asa-zisul tezaur. Este reconstituita si una din aceste cladiri, care adapostea Tezaurul Atenei. De ce naiba trebuia sa-l aduca pâna aici, habar nu am. Dar parca tezaurul nu era pastrat în Parthenon ? Citesc mai atent si aflu ca aici nu se aducea tezaurul propriu-zis ci erau aduse ofrande (statuete, mobilier), care mai de care mai bogate, dar si pentru a arata arta si splendoarea orasului care a oferit ofrandele respective.

Printre cladirile existente de-a lungul caii sacre, se aflau numeroase monumente închinate de orase grecesti sau de oameni bogati cu ocazia evenimentelor socio-politice sau pentru a-si exprima recunostinta fata de zeu si oracolul sau, pentru rezolvarea favorabila a problemei personale (dragoste, casatorie, casa, razboi, sanatate, bogatie etc). Aceste monumente sunt reprezentative pentru nivelul artistic si bogatia patronilor, încât, cu timpul, sanctuarul a devenit o adevarata babilonie. Lucrarile variaza de la trepiede de bronz sau argint, pâna la grupuri statuare complexe de bronz sau marmura. Orice bogatas cu stare tinea mortis sa-i multumeasca oracolului care i-a facut bine în problema pe care a solicitat-o, asa ca dona o statuie, construia vreun templu, vreun monument, vreo fântana etc.
Impozantul templu al lui Apollo domina sanctuarul de la înaltimea unei terase artificiale sprijinita pe un zid urias. In fata intrarii vizitatorii puteau admira monumentele ridicate de oameni bogati. Vis-a-vis de templu se afla un amfiteatru destul de mare (5000 locuri), locul unde se tineau concursurile teatrale si muzicale ale jocurilor Pythiene. Mai sus pe panta, dincolo de incinta sacra, se afla stadionul unde se tineau concursurile sportive.
In acest templu, acum 26 de secole, Pythia îti bolborosea viitorul sau raspundea la întrebarile tale cu privire la investitii, te sfatuia în legatura cu decizia pe care trebuia sa o iei în familie legata de diversele probleme ivite, îti indica locul unde sa-ti construiesti casa sau cum sa-l rasplatesti pe zeul care te-a ajutat. Inainte de a te înfatisa Pythiei trebuia sa te purifici în fântâna Castaliei.

Preotii faimoasei preotese traduceau raspunsul în cuvinte aiuritoare, din care nu întelegeai mai nimic. Insa raspunsul venea direct de la Apollo si trebuia sa-l accepti asa cum suna. Tot aici, Oedip a aflat de la Pythia cumplitul destin care-l astepta în fata.
Se pare ca gazele emanate prin doua falii care se intersectau sub templul zeului erau raspunzatoare de intrarea în transa a Pythiei si de aici inspiratia ei. Sau mestecarea frunzelor de leandru, cine stie. Apollo, zeul ce i-a învatat pe greci masura în toate lucrurile facute, cel care i-a învatat prudenta si modestia, caracteristici reprezentative ale poporului grec, era un bun sfatuitor.

Rolul de Pythie era jucat la început de preotese fecioare din familii bune, apoi dupa ce o preoteasa s-a îndragostit de un tânar si a fugit cu iubitul ei, lasând balta profetiile, s-a hotarât ca rolul de Pythie sa fie jucat de preotese trecute de 50 de ani, eliminându-se astfel ispitele. In templu aveau voie numai barbatii. Femeile puteau trimite intermediari barbati.

Zeus a dat drumul la doi vulturi pentru a vedea unde se afla centrul lumii (omphalos, în limba greaca), altii spun de centrul Pamântului (sau buricul Pamântului, cum spun românii) iar acestia s-au întâlnit pe Muntele Parnas. Parnasul este unul din cei mai înalti munti din Grecia (2457 metri). Tot aici delfinii l-au adus pe Apollo, de pe insula Creta. Apollo si-a construit sanctuarul la 700 m înaltime, pe versantul sudic al muntelui Parnas.
Lânga templu gasim si marcajul centrului Pamântului: o jumatate de ou. "Asta-i buricul Pamântului ?" se întreaba nedumerit Andrei, baiatul meu. Din poze, Omphalos-ul original era sculptat. Acesta este chel si nu are niciun panou explicativ pe lânga el, probabil este o copie (originalul se afla în muzeu, dupa cum vom vedea mai târziu). Am uitat sa va spun ca tot lânga templu apar si primele indicatoare în greaca si germana. Mai încolo gasim si unul în engleza ! Uau ! Suntem salvati ! Asa mai treaca mearga, mai întelegem si noi ceva.

Insa vad ca multe grupuri de turisti continua sa urce. Acolo sus o fi muzeul, ne întrebam ? Intâlnesc un fel de paznic-ghida, o pustoaica îmbracata toata în alb. Biensur ca nu vorbeste engleza asa ca parlamentam în franceza. Mai e ceva sus ? o întreb. "Oui, le stade, avec 6500 places." "Le stade ?" întreb si eu ca sa ma aflu în treaba (cum naiba sa amenajezi un stadion tocmai acolo sus, la mijlocul muntelui si cu 6500 de locuri ?). "Oui." raspunde pustoaica. "Pour le jeux pythiaene." Care jocuri, fratioare ? întreb si eu contrariat, însa de data asta în româna (mai târziu am aflat ca în Grecia se desfasurau 4 tipuri de jocuri panhelenice: Jocurile Olimpice, Jocurile Nemeane, Jocurile Pythiane, Jocurile Isthmice).

Urcam lesinati de caldura cam 300 de metri si dupa o curba apar niste ziduri ciclopice, drepte, care se întind de-a lungul potecii. Mai mergem câtiva metri si imediat zarim ditamai stadionul, cocotat pe munte. Doamne, ce munca titanica au putut depune vechii greci ! Zidurile ciclopice pe care tocmai le-am vazut reprezinta chiar tribunele pe care stateau spectatorii. Stadionul are lungimea standard, pe care o stim deja, de 183 de metri ; vezi articolul despre Nemea (600 de picioare; unitate de masura numita "stadion").
Ne mai tragem un pic rasuflarea la umbra pinilor, studiind îndeaproape stadionul, minunati de chinul celor care se plictiseau pe timp de vara si deodata ce si-au spus ei: "Ce-ar fi sa facem noi un stadion, cocotat aici sus, sa-l lasam cu gura cascata pe florinbad, peste 2500 de ani ?" tongue.gif
"To museum !" ordona Maria, fetita Alexandrei, profa de istorie. In engleza ? Oui, în engleza.

Muzeul este unul din cele mai faimoase, frumoase si moderne muzee din lume. Nu este mare, însa contine atâtea comori în el încât ti se taie rasuflarea la vederea lor. Prima chestie pe care o afli în muzeu este ca la origine toate statuile erau pictate ! Adica griul si albul care troneaza acum în tot site-ul, odinoara se bucurau de culorile pastelate ale statuilor. Imediat la intrarea în muzeu, în partea dreapta, puteti vedea reconstituirea întregii pante a Muntelui Parnas, asa cum ar fi aratat acum 2500 de ani.
A doua chestie care te impresioneaza sunt gemenii, gazduiti de o sala în care accesul barbatilor este interzis: doi tineri musculosi, frumosi foc, debordând de frumusete, virilitate si tinerete, sculptati în stil egiptean, se uita zâmbitori si sfidatori la tine. Cucul le-a fost retezat, asa ca doamnelor si domnisoarelor puneti-va pofta în cui tongue.gif ! La origine or fi având si un cuc frumos, însa niste barbati gelosi le-au retezat, suparati ca n-au si ei asa ceva !
Gemenii din Argos sunt cunoscuti în legendele grecesti sub numele de Kleobis si Biton. Statuile dateaza din anul 580 î.Chr.

Dupa ce am scapat de impresia gemenilor, m-am mai rotit eu ce m-am rotit, cale de poveste, ca înainte mult mai este si, pas-cu-pas, tot holbându-mi ochii la vitrinele bogate în artefacte mi-am dat seama ca se întâmpla ceva...
Nu stiu cum este asezata încaperea în care se afla Sfinxul, însa, fara sa vreau, cu ochii si mintea la antichitatea greaca nu m-am prins ca deja ma aflam în aceasta încapere. Pe un panou mare se explica istoria gasirii Sfinx-ului, cu câteva fotografii de epoca si cu o schita a statuii. "Ce tot îi dau astia înainte cu Sfinxul asta al lor ?" ma întrebam, crezând ca Sfinxul se afla pe undeva în afara muzeului, într-o camera speciala. De vreo doua-trei minute, tot citind pe panoul acela, habar nu aveam ca el ma privea de mult timp, parca certându-ma: "Fraiere, ridica ochii si o sa ma vezi !"Adevarul este ca soclul pe care se afla asezat are vreo 2 metri înaltime, încât n-am ridicat ochii, crezând ca este cine stie ce coloana sculptata (cum va fi mai încolo Coloana celor trei dansatoare). Aparatele foto roiau de zor în jurul meu, auzeam murmure de uimire, lumea se agita de colo-colo, chiar si copii galagiosi amutisera.

Am ridicat ochii si am amutit la rându-mi: de la înaltimea sa, Sfinxul ma privea maiestuos, demn, imperturbabil, zâmbindu-mi ! Pe moment am ramas blocat, am soptit repede "Dumnezeule mare !", apoi lacrimile n-au mai avut altceva mai bun de facut decât sa iasa afara. Eu, barbat, plângeam ! Pfui !
Nu am idee cât am stat asa, tintuit locului, însa am ochit repede o bancuta, m-am asezat pe ea si cu ochii tinta la Sfinx, cautam cumva sa-mi ascund lacrimile, sa nu fiu vazut de ceilalti. "Salut !" îmi soptea el. "Stau aici, nemiscat, de mii de ani. Nu m-am schimbat, sunt tot eu, cel pe care-l vezi in cartile de istorie, timbre postale sau prin diverse pliante publicitare. Cunosti raspunsul la ghicitoarea mea ?" Vorba vine ca sta aici, în muzeu, de fapt în zilele lui bune se afla cu 200-300 de metri mai sus, pe panta muntelui Parnas. Se spunea ca Sfinx-ul se afla pe o coloana înalta de 10 metri si-mi dau seama ca de la înaltimea aceea, statuia de marmura, grea de o tona sau doua, îi descuraja pe toti cu solemnitatea ei.

In muzeu parca ti se împlineste visul de-o viata (pentru unii...): ai ocazia sa vezi laolalta Sfinxul, Gemenii, Omphalos-ul (Buricul Pamântului), Coloana celor trei dansatoare si Conducatorul de car (Vizitiul). Buricul Pamântului se afla la loc de cinste, într-o camera speciala, la fel ca celelalte. Este frumos sculptat, peticit cu marmura noua, pentru a arata ca acum 2500 de ani (vedeti fotografia).

Terminaram si cu Delphi si ne pregateam sufleteste pentru calarirea muntilor spre autostrada, cu directia Paralia Katerini. Insa mai lipsea ceva. Ceva îmi scapa. Ce naiba îmi scapa ? "Bai, fratilor, i-am întrebat pe ceilalti, lipseste ceva." "Ce anume ?" ma întreaba Florione. "Voi ati vazut chestia aia rotunda care este simbolul site-ul de la Delphi ? Aia pe care o vedeti pe cartile postale, prin reviste, manuale de istorie sau pe net." "Da, bai, mi-aduc aminte !" zise si Alexandra-profa de istorie. "Seamana cu tholos-ul de la Epidaur. Dar nu l-am vazut pe aici..." (De curiozitate, dati o cautare pe Google cu "Delphi" si va apare pe primul loc la imagini.)

Daca nu stiati, va spun acum: este vorba de templul sub forma de tholos al Atenei. Dau sa întreb de el la primul chiosc de vânzare a biletelor, însa tipa de la ghiseu nu stie decât greaca. Intreb si în franceza, doar este site arheologic francez, ce naiba, dar primesc acelasi raspuns: "Habar nu am. Eu sunt platita din banii statului sa dau bilete, nu explicatii." (traducere aproximativa; cine stie ce mi-o fi spus tipa...) Bravo, nene ! Ma îndrept catre un paznic si prin semne îi arat ce anume caut. Baiatul holbeaza ochii la mine, nedumerit din cauza gesturilor pe care le fac. Ma salveaza un neamt care-mi explica în engleza ca trebuie sa cobor în partea cealalta, la baza muntelui Parnas, apoi sa mai cobor vreo 200 de metri si o sa-l gasesc. Ceilalti nu vor sa mai coboare pâna acolo, parte si din cauza drumului, parte si din cauza zapuselii. Este aproape 15:00 si daca mai întârziem, vom ajunge la Paralia Katerini, cu pauzele de rigoare de pe autostrada, pe la 22:00 - 23:00.

"Ma risc", cum zic baietii destepti din energie si gaze si îi rog pe ceilalti sa ma astepte. "Daca voi credeti ca veti mai ajunge pâna aici... Eu nu cred. Macar o jumatate de ora asteptati-ma !" le mai spun. Vad tablitele indicatoare cu "Ancient Gymnasium" si "Athena Pronaia Sanctuary". O iau spre partea cealalta a sanctuarului, coborând cam 150 de metri pe o zapuseala care ma înconjoara din toate partile. Cobor niste trepte strâmte si dau de o ghereta cu o pustoaica înauntru care, fireste, este platita sa rupa bilete. Dar, la naiba, îmi aduc aminte ca n-am biletul la mine ! Biletele au ramas la pustiul meu ! Ce-o fi, o fi, îmi fac curaj, trec prin fata ei, îi zic "Kalispera !", ea zice la fel. "Athena's temple ?" "Yes, down there." Si... ma lasa sa trec fara sa-mi ceara biletul. I s-o fi facut mila de mine din cauza caldurii sau o fi crezut ca sunt Nicolas Cage, nu stiu, sunt fericit ca am scapat, nu ma mai întreaba nimic. Ar fi fost culmea sa ma întorc dupa bilet ! Nu stiu daca m-as mai fi întors acolo.
Trec pe lânga ruinele Gymnazium-ului, construit în sec. 4 î.e.n si refacut în perioada romana prin adaugarea unor bai cu apa fierbinte în anul 120 e.n. La origine, era destinat antrenarii atletilor (alergare, box, lupte), apoi a devenit centru cultural (oratorie, filosofie, poezie). Pe vreme rea, atletii se antrenau înauntru, într-o încapere lunga de 128 de metri si lata de 7 metri, cu 6 piste de alergare. Câtiva metri mai jos se afla "palestra", zona pentru antrenamentele de box, lupte, vestiar dar si pentru o piscina ciculara, adânca de 1.80 m si 10 m diametru (vedeti pozele).

Urmez indicatiile neamtului, cobor scarile în zig-zag, dau coltul, mai merg cam o suta de metri, însa ia templul de unde nu-i ! Disperat, urc un fel de deal si abia la capatul lui, jos în vale apare tholos-ul. La naiba, acum trebuie sa ma întorc si sa ocolesc dealul ! Sunt lesinat de caldura dar ambitia mea de a ajunge pâna acolo este si mai mare. Ii vad si pe ai mei cum îmi fac semne cu mâna, acolo departe parca sunt niste furnici. Ma întâlnesc cu un grup de pustoaice din Nemtia, care chicotesc între ele vazându-ma cu limba scoasa si transpiratia siroindu-mi pe fata dar mai ales încrâncenarea disperata de a ajunge la locul faptei.
Mai dau de un colt de stânca si apoi evrika: apare imaginea din cartile postale ! Ma asez pe o bucata mare de piatra cazuta lânga templu, sa-mi trag rasuflarea, dau un ocol complet tholos-ului, apoi îl fotografiez din mai multe pozitii. Are aceleasi dimensiuni ca cel de la Epidaur, dar pietrele sunt mai negre, de zici ca au ars într-un incendiu. Lânga el se afla ruinele a patru-cinci cladiri, care probabil erau legate functional de templu. Atena era venerata drept paznic al sanctuarului.

Aici este o liniste mormântala. Sunt doar eu cu Temple d'Athena (în franceza, biensur, asa scrie pe o bucata de piatra). Curios lucru, au disparut gâzele nesuferite care îti tacane în cerebel, taca-taca-taca-taca, gâze întâlnite în toate site-urile arheologice vizitate în Grecia. Fac cale întoarsa, trec prin fata gheretei pustoaicei, mai merg doi-trei metri, însa îmi sta pe limba s-o întreb de ce nu mi-a cerut biletul. Ma întorc spre ea. Pustoaica zâmbeste larg: "Be cause the Gymnazium and the temple are free !" :harhar: Se plateste numai pentru sanctuar si muzeu. Pisici ! Si eu care credeam ca am fermecat-o cu zâmbetul meu a la Nicolas Cage... tongue.gif

Ma întorc la ai mei, în mars fortat. "Ei, cum este ?" sunt întrebat. "Salivati, baieti, salivati !" le spun, abia tragându-mi sufletul. "Pozele vi le arat în România, peste o saptamâna." E pe cale sa rabufneasca o mica revolta: "Adica noi te-am asteptat aici eroic iar tu nu ne arati chiar nimic ?". Zapuseala învinge pâna la urma eroismul lor.

Ne îmbarcam în masinile încinse si obligatoriu trebuie sa trecem prin localitatea Delphi, aglomerata, tiganoasa, murdara, plina cu autocare, masini, turisti si tarabe cu suveniruri. Iesim din Delphoi (în limba greaca) si regasim curbele muntoase atât de dragi noua: curba la dreapta, curba la stânga, urcam, coborâm. Si tot asa... pâna la intrarea pe autostrada spre Salonic.

Seara, la Paralia Katerini, sunt obiectul un santaj îngrozitor:
- Ne arati pozele ?
- Nu.
- Ei bine, atunci esti taiat de la portia de Metaxa.


Credeti ca am rezistat santajului ? Biensur ca nu, da' ce-ati fi vrut, sa nu simt eu de-a lungul laringelui caldura placuta a coniacului finut ? Ei, comedie...

Post scriptum final numero un: batalia pentru dezgroparea site-ului arheologic s-a dat între americani, germani si francezi. Au câstigat francezii, mutând satul cu locuitori cu tot (aproape 2000 de case) mai la vale. De aceea tablitele explicative sunt majoritatea în limba franceza. Glumesc, jos de tot, la baza tablitei exista si explicatia în engleza. Mai am de adaugat ca Templul lui Apollo si amfiteatrul au fost gasite sub pamânt, la 20 metri adâncime, probabil din cauza alunecarilor de teren.

Post scriptum final numero deux: ajuns acasa, dupa ce am aratat fotografiile mai multor cunostinte, povestindu-le cum a fost, de ma durea gura de la atâta povestit, am primit de la ele acelasi raspuns invariabil: "A fost frumos, ce sa spun, dar parca prea multe pietre..."

Daca doriti si fotografii, puteti vedea aici:
http://florinbad.blogspot.com/2010/12/pelo...arheologic.html

Surse folosite:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Delphi,_Grecia
http://www.sejurgrecia.ro/situri-arheologi...elphi/index.php
http://www.historia.ro/exclusiv_web/destin...delfi-o-afacere
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Fast ReplyReply to this topicStart new topic
1 Utilizatori care citesc acest topic (1 Musafiri 0 Useri anonimi)
0 Membri:

 



RSS Lo-Fi Version acum este: 17th July 2019 - 04:35 AM