IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.

Profil
Foto
Rating
 
Optiuni
Optiuni
Motto
Vasile Turcu nu si-a ales nici un Motto..
Informatii personale
Vasile Turcu
Membru
Varsta necunoscuta
Gen nespecificat
Localizare nespecificata
Data nasterii nespecificata
Hobby-uri
Nici o informatie
Statistici
Inscris: 15-May 12
Nr. vizualizari profil: 1 174*
Ultima oara prezent: 4th July 2017 - 01:21 PM
42 texte (0.02 pe zi)
Informatii de contact
AIM Nici o informatie
Yahoo Nici o informatie
ICQ Nici o informatie
MSN Nici o informatie
* Se actualizeaza o data pe ora

Vasile Turcu

Membri

**


Discutii
Texte
Blog
Comentarii
Prieteni
Continutul meu
2 Jun 2013
Înălţarea lui Iisus


După cum cunoaştem, Iisus a murit în ziua de vineri 3 aprilie anul 33 ora 15 şi a înviat duminică 5 aprilie anul 33 între orele 3:30 – 4:00 dimineaţa. Prin înălţarea la cer, se termină misiunea sau viaţa sa pământească. Deci firesc se pune întrebarea: când, unde şi cum s-a înălţat ? Deoarece este bine să se ştie că idea de înălţare îşi are originea în cartea lui Isaia (anul 726 î.Hr.).
Numai în Faptele Sfinţilor Apostoli (scrisă de evanghelistul Luca în anul 90) citim că Iisus, după înviere, „arătându-li-Se timp de patruzeci de zile” apostolilor, a mai stat pe Pământ. O aluzie indirectă avem şi în Evanghelia lui Nicodim (scrisă între anii 85-100), când Iisus înviat i-a spus lui Iosif din Arimateea ”Să nu ieşi din casă patruzeci de zile!” În evangheliile canonice nu se pomeneşte nici un cuvânt despre înălţarea lui Iisus. Conform unui calcul elementar pe care fiecare dintre noi poate să-l facă, patruzeci de zile după duminică 5 aprilie, este ziua de joi 14 mai anul 33. În această zi s-a înălţat, sau a fost înălţat, Iisus.În acest an, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte înălţarea lui Iisus în ziua de joi 13 iunie.
Matei în Evanghelia sa nu spune nimic despre înălţare, cu tot că a scris-o în anul 85, deci la 52 de ani de la crucificarea lui Iisus. Atâta doar că cei 11 ucenici, după înviere, au mers „la muntele unde le poruncise lor Iisus”, care era în Galileea. Deci Iisus s-a înălţat din M-ţii Galileii, situaţi la 15-20 km Nord-Vest de Lacul Ghenizaret (Marea Galileii), care au o înălţime maximă de 1049 m.
În Evanghelia după Marcu, scrisă în anul 75, tânărul din mormânt le spune femeilor: „Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea după cum v-a spus.” (16,7). Iar la sfârşit „Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer” (16,19). Problema spinoasă este că bibliştii consideră ultimele 12 versete din această Evanghelie ca fiind false, adică nu sunt scrise în original de Marcu, ci adăugate (interpolate) după 50-100 ani de un oarecare copist. Aceste versete interpolate sunt de la numărul 9 la 20 din ultimul capitol 16. Deci şi versetul citat mai sus (19) cu înălţarea, este un fals. Concluzionăm că Marcu ne trimite, după înviere, doar în Galileea şi nu spune nimic despre înălţare.
În Evanghelia după Luca, scrisă în anul 90, citim: „Şi i-a dus afară până spre Betania” (24,50) „Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (24,51). Dar acest verset, numărul 51, care conţine înălţarea, bibliştii îl consideră un fals, o interpolare introdusă după 100-200 de ani în această Evanghelie de un oarecare copist. Deci nu este scris în original de Luca. Rezultă că şi Luca nu scrie nimic despre înălţare. Totuşi, el ne dă un indiciu că Iisus s-a despărţit de ucenici „spre Betania”. Ierusalimul de pe timpul lui Iisus, adică cetatea propriu-zisă, era și este situată la stânga Muntelui Măslinilor (dacă noi suntem cu faţa spre Nord), care are o înălţime maximă de 772 m. Altitudinea medie a vechiului Ierusalim este cuprinsă între 700-740 m. De la vârful Muntelui Măslinilor şi până la primul zid al cetăţii Ierusalim (cel din Est) este aproximativ 1 km. Satul Betania este situat către poalele Muntelui Măslinilor, pe versantul estic. Deci cetatea Ierusalimului este pe versantul vestic. De la Ierusalim la Betania, în linie dreaptă către Est, sunt aproximativ 5 km. Pe vechiul drum care lega Ierusalimul de Betania, sau aproape de el, la 1-3 km de satul Betania, deci pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, s-a despărţit Iisus de ucenicii săi. Chiar dacă Luca nu o spune, copistul de mai târziu a scris că aici Iisus s-a şi înălţat. Din această Evanghelie tragem concluzia că Iisus s-a înălţat de pe versantul estic al Muntelui Măslinilor.
Pe vârful Eleon al Muntelui Măslinilor se află Biserica sau Domul Înălțării,ridicat de împărăteasa Elena,distrus de perși,reconstruit,astăzi fiind în administrare musulmană.O dată pe an,cu ocazia sărbătorii Înălțării,după 40 de zile de la Duminica Învierii,li se permite creștinilor să oficieze slujbe.Aici se află Piatra Înălțării,cu urma piciorului lui Iisus.
Trebuie să subliniem că anumite codice ale Bibliei conţin textul Evangheliei după Luca, fără această scenă a înălţării la cer. În afară de aceasta, cei mai vechi părinţi ai Bisericii: Clement Romanul (aproximativ anul 95), autorul lucrării „Didache”, Ignatiu din Antiohia (mort în anul 107), Policarp (sec. al II - lea) şi Hermas, păstrează tăcere cu privire la acest eveniment. Despre înălţare se vorbeşte abia în scrierile părinţilor Bisericii din sec. al IV-lea. De aceea, cei mai serioşi comentatori ai Bibliei au ajuns la concluzia că scena înălţării la cer descrisă de Luca este o interpolare introdusă destul de târziu în textul Evangheliei, sub influenţa legendelor care începuseră să circule pe această temă printre creştini.
În Evanghelia după Ioan, scrisă în jurul anului 97, nu se spune nimic despre înălţare. Doar că Iisus,după înviere,s-a înfăţişat ucenicilor în Ierusalim. Ultimul capitol (21) începe cu „După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei” (21,1), adică la Marea Galileei. Dar tot capitolul 21 (ultimul din Evanghelia după Ioan) este o interpolare ulterioară, probabil scrisă de redactorii Evangheliei, aşa că valoarea lui demonstrativă este mai curând îndoielnică. Chiar dacă Ioan nu a scris nimic despre înălţare, putem considera că Iisus s-a ridicat la cer din împrejurimile Ierusalimului, cel mai probabil de pe Muntele Măslinilor.
În Faptele Sfinţilor Apostoli este scris: „ pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi, privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.” (1,9-12).
Aici este descrisă decolarea unei rachete,exact ca în zilele noastre. Cum calea sâmbetei (sabatului) are circa 1 km lungime, aceasta este distanţa dintre Muntele Măslinilor şi vechea cetate a Ierusalimului. Aceste versete nu ne lasă nici un dubiu: Iisus s-a înălţat de pe Muntele Măslinilor. Trebuie să fac precizarea că Faptele Sfinţilor Apostoli a apărut în acelaşi timp cu Evanghelia după Luca, adică în jurul anului 90. Autorul Evangheliei şi Faptelor Sfinţilor Apostoli este Luca (mort la vârsta de 84 de ani), tovarăşul de călătorie, secretarul şi medicul lui Pavel (19-67).
În Evanghelia lui Nicodim este scris că după învierea lui Iisus, „Un preot pe nume Finea, un doctor, Ada, şi un levit, Agheu, veniţi la Ierusalim tocmai din Galileea, au povestit mai marilor sinagogii, preoţilor şi leviţilor următoarele: „L-am văzut pe Iisus împreună cu discipolii săi. Cobora de pe muntele Mamilch ... Pe când Iisus încă le mai vorbea discipolilor, am văzut cum a fost ridicat la cer”” (XIV,1). Nu după mult timp, cei trei sunt din nou chemaţi în faţa Sinedriului şi, personal, Ana (socrul lui Caiafa) îi interoghează separat pe fiecare. „Ada răspunde: „Iisus stătea pe muntele Mamilch şi le vorbea discipolilor. Dintr-o dată am văzut un nor care şi-a lăsat umbra peste ei. Apoi norul l-a ridicat pe Iisus la cer, în vreme ce discipolii stăteau întinşi cu feţele la pământ”. Şi Finea a răspuns la fel. Agheu le-a spus acelaşi lucru” (XVI, 6). Conform Evangheliei lui Nicodim, Iisus s-a înălţat la cer din Munţii Galileii.
Deci nu putem localiza exact locul unde s-a înălţat Iisus. La Matei înălţarea s-a produs în Munţii Galileii, la Marcu aceasta se petrece într-un loc nedefinit (totuşi posibil în Galileea), la Luca în apropiere de Betania (deci de pe Muntele Măslinilor), la Ioan din împrejurimile Ierusalimului (posibil Muntele Măslinilor), iar dacă avem în vedere interpolarea finală din Evanghelie, de pe Marea Galileii. Numai din Faptele Sfinţilor Apostoli aflăm că Iisus, după înviere, a fost în rândul ucenicilor patruzeci de zile şi s-a înălţat de pe Muntele Măslinilor. Iar Nicodim, în a sa Evanghelie (în realitate Faptele lui Pilat), ne trimite în Munţii Galileii. Concluzia este că Iisus s-a înălţat la cer, adică a părăsit planeta Pământ, în ziua de joi 14 mai anul 33 în jurul amiezii. Locul: de pe Muntele Măslinilor sau din Munţii Galileii. Dumneavoastră care loc credeţi că este cel real?
Până în prezent astronomii au descoperit peste 600 de planete extrasolare,prima fiind descoperită în anul 1995.Recent s-a detectat prima planetă locuibilă de tip Pământ la o depărtare de 20,5 ani lumină de noi,care gravitează în jurul stelei Gliese 581.Deci sunt civilizații extrasolare pe alte planete din jurul altor stele și acolo a plecat Iisus la Înălțare.
La începutul acestui an Forumul Economic Mondial de la Davos a prezentat lumii Raportul,intitulat Riscuri Globale-2013.În capitolul Factorii X,ultimul subcapitol este despre descoperirea vieții extraterestre.Citez din el: ,,Având în vedere ritmul accelerat al explorării spațiale,devine din ce în ce mai probabilă descoperirea vieții extraterestre sau a altor planete capabile să susțină viața umană...Descoperirea vieții extraterestre,va reprezenta cu siguranță unul dintre marile evenimente ale anului și va stârni un interes extraordinar.Dar lumea nu se va schimba imediat...Oamenii de știință vor exercita presiuni pentru finanțarea de misiuni robotice sau umane pentru a studia formele de viață in situ...Descoperirea unei alte planete ca Pământul sau a vieții extraterestre ar putea să inspire noi generații de antreprenori spațiali,care ar putea face ca explorarea cu echipaj uman a galaxiei să treacă de la ficțiune la fapt...Consecințele pe plan psihologic și filosofic ar putea fi profunde.De exemplu,dacă vom descoperi forme de viață (chiar fosilizată) pe una dintre planetele Sistemului Solar,se poate trage concluzia că viața apare cu ușurință.Oriunde poate apărea viața,viața ar apărea.Acest fapt ar sugera că viața este pretutindeni în Univers,la fel ca stelele și galaxiile.Chiar și descoperirea unor forme simple de viață ar putea alimenta speculațiile legate de existența altor ființe inteligente,fapt care ar reprezenta o provocare pentru fundamentele filosofice ale credințelor religioase.Prin educație și campanii de conștientizare,publicul larg ar putea să dobândească mai multe cunoștințe legate de știință și spațiul cosmic,care ar putea preveni efectele sociale nedorite provocate de o profundă modificare a paradigmei legate de locul nostru în Univers.”


Sebeş, jud. Alba Turcu Vasile



5 May 2013
CONSTANTIN ŞI MAMA SA ELENA

Ziua de 21 mai în calendarul ortodox este trecută ca sărbătoarea „Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi maica sa Elena” (în calendarul catolic avem „Sf. Elena, mama împăratului Constantin”).
Constantin s-a născut la Naissus (Niş) în anul 280 şi moare la Nicomedia în 22 mai anul 337. Devine împărat (augustus) al Occidentului în anul 313, iar la 18 septembrie 324 învingându-l pe Licinius (împăratul Orientului) la Chrysopolis (Asia Mică), devine împărat al întregului Imperiu Roman. În anul 284 moare împăratul Numerianus şi armata din Orient îl aclamă ca împărat pe Diocleţian (284-305), care în anul 285 instaurează o diarhie: adică el rămâne împărat (augustus) al întregului Imperiu Roman, dar îşi asociază la domnie un caesar, pe Maximian. Regula era că augustus decidea, iar caesarul executa. În aprilie 286 Maximian era promovat ca augustus (împărat) în Occident, iar în Orient rămânea împărat (augustus) Diocleţian.
La 1 martie anul 293 a fost instituită tetrarhia: celor doi auguşti (împăraţi) li s-au adăugat doi caesari. La Mediolanum (Milano), Constantius Chlorus (“cel Palid”) s-a alăturat caesar lui Maximian, cu a cărui fiică vitregă, Teodora, s-a căsătorit. La Nicomedia (provincia Bithynia din Asia Mică), Galerius s-a asociat caesar lui Diocleţian, căruia i-a devenit ginere prin căsătoria cu Valeria. Cei patru au fost imortalizaţi într-o sculptură de grup din porfir, păstrată în piaţa San Marco, la Veneţia. Adică Imperiul Roman era condus de doi împăraţi, numiţi auguşti, care aveau în subordine câte un caesar. Tatăl lui Constantin a fost Constantius Chlorus. În luna mai anul 305 împăraţii Diocleţian şi Maximian abdică. Caesarii lor, respectiv Galerius şi Constantius Chlorus, au devenit împăraţi. Împăratul Galerius din Orient şi-a luat caesar pe Severus, iar împăratul Constantius Chlorus din Occident şi-a asociat caesar pe Maximinus Daia. Constantius Chlorus moare la 25 iulie anul 306, la Eboracum (York) în Britannia (Anglia).
Elena, mama lui Constantin, s-a născut în anul 247 şi a murit în anul 327, trăind în total 80 de ani. Înainte de a fi căsătorit cu Teodora, Constantius Chlorus (ca militar) a fost căsătorit cu Elena. Dar după unii istorici, Elena a fost numai concubina lui Constantius Chlorus. Se spune că Constantius Chlorus a întâlnit-o pe Elena ca slujnică într-o cârciumă (han) pe unul din drumurile Haemusului din Moesia Superioară (între Dalmaţia şi Macedonia). Se pare că Elena avea o înclinaţie deosebită pentru religia mozaică (iudaică), nu creştină şi i-a reproşat fiului ei Constantin că n-a îmbrăţişat această religie. Faptul că a fost de condiţie modestă, n-a împiedicat-o să primească titlul de Augusta şi să fie sanctificată de Biserica creştină, împreună cu fiul ei Constantin. Din anul 306 Constantin o aduce pe mama sa Elena la Treveri (Trier din Germania). Sunt bătute monede cu chipul Elenei, care este ridicată la rangul de Augusta cu dreptul de a purta diademă, simbolul maiestăţii. Elena vine la Roma în anul 326, apoi face o călătorie în Palestina (primul pelerinaj) îngrijindu-se de ridicarea unor lăcaşuri de cult creştine şi moare în anul următor, 327. La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului, noua capitală a Imperiului Roman. Centrul oraşului îl forma piaţa mult lărgită pe care Constantin o numeşte Augusteion, după numele de Augusta pe care-l purta Elena.
După moartea lui Constantius Chlorus, armatele din Britannia l-au proclamat împărat (augustus) pe Constantin în 25 iulie 306. Dar împăratul Galerius din Orient, devenit primul august după decesul lui Constantius Chlorus, a respectat legile tetrarhiei şi l-a ales pe Severus ca împărat (augustus) în Occident, iar pe Constantin caesar. În anul 310 la Augusta Treverorum Constantin s-a autointitulat augustus, devenind împărat al Occidentului. Dar Maxenţiu, fiul lui Maximian (cel care a fost împăratul Occidentului când Diocleţian era împăratul Orientului), în octombrie anul 306 a fost proclamat princeps invictus de pretorienii din Roma, având în subordine Italia şi nordul Africii. În ziua de 28 octombrie anul 312 Constantin îl învinge pe Maxenţiu, devenind împărat al întregului Occident.
Bătălia a avut loc la nord de Roma, pe câmpia aflată în imediata vecinătate a cotului Tibrului, lângă pons Milvius („Podul Şoimului”, numit astăzi Prati di Tor di Quinto). Apropiindu-se ziua sa de naştere, 28 octombrie, Maxenţiu consultă augurii care îi fac o profeţie potrivit căreia, în ziua respectivă, el îi va înfrânge pe duşmanii săi. Această profeţie îl determină pe Maxenţiu ca, în dimineaţa de 28 octombrie 312 să-şi scoată trupele în afara Romei. Sunt istorici care consideră că ieşirea trupelor lui Maxenţiu din Roma s-ar datora faptului că Constantin blocase cu o flotă Ostia, portul pe unde veneau proviziile către Roma. Podul Milvius fiind distrus de oamenii săi mai înainte, se construieşte un ponton şi armata lui Maxenţiu se îndreaptă spre nord către Saxa Rubra. Aici întâlneşte rezistenţa unui detaşament lăsat de Constantin într-un loc strâmt, pentru a împiedica înaintarea inamicului. Cu restul trupelor, Constantin, la adăpostul terenului, se deplasase spre sud în aşa fel încât avea posibilitatea să atace din flanc şi prin surprindere o armată care se deplasa într-o singură coloană.
Încercând să facă faţă atacului lui Constantin, trupele lui Maxenţiu au fost silite să lupte cu spatele la Tibru, într-o poziţie dezavantajoasă. După o luptă care nu a durat multă vreme, oamenii lui Maxenţiu au intrat în panică şi au încercat să se salveze pe podul de bărci, singurul existent, dar acesta cedează şi mulţi se îneacă în râul umflat de ploile căzute în acea vreme. Maxenţiu însuşi şi-a aflat sfârşitul, înecându-se în Tibru. Constantin a obţinut o victorie categorică, nesperată, dacă se ţine seama de disproporţia de forţe dintre cei doi adversari (armata lui Constantin avea în jur de 25 000 de soldaţi, iar cea a lui Maxenţiu o sută de mii de soldaţi). Ea a surprins pe mulţi, din care cauză s-au născut interpretări insolite pentru a explica şi justifica o asemenea minune.
Descrierile pe care ni le-au lăsat autorii creştini în privinţa acestui eveniment sunt edificatoare. Lactanţiu arată că, în ajunul bătăliei, Constantin a fost sfătuit în vis să marcheze scuturile soldaţilor cu „semnul ceresc al lui Dumnezeu” (caeleste signum Dei), adică să scrie, în limba greacă, „numele lui Hristos cu ajutorul unui X traversat de litera I boltită spre capăt” (Lactanţiu, Despre morţile persecutorilor, XLIV, 5). Acelaşi însemn este amintit şi de Eusebiu din Cezareea (Viaţa lui Constantin cel Mare, I, 31, 1), care arată şi faptul că împăratul ar fi văzut înaintea bătăliei, deasupra Soarelui, „ semnul mărturisitor de biruinţă al unei cruci întocmite din lumină” (I, 28, 2), împreună cu inscripţia „In hoc signo vinces”, tradusă „ Să biruieşti întru aceasta”, „Prin aceasta vei învinge”, sau „Cu acest semn vei învinge”. Toţi bibliştii consideră aceasta o legendă. Pentru savantul F. Lot, aceste viziuni sunt impulsuri de ordin patologic. Iar A. Piganiol vede în ele „halucinaţii în mod savant exploatate de nişte halucinaţi ei înşişi, de politicieni,de preoţi, fără ca să ne fie uşor astăzi să deosebim partea de naivitate de partea de înşelăciune”. Şi totuşi în acea dimineaţă de 28 octombrie anul 312, crucea luminoasă a apărut pe cer.
Iată ce scrie astronomul olandez M.Minnaert (care în 1960 a vizitat Observatorul Astronomic din Cluj) în cartea „Lumina şi culoare în natură”: „163. Crucile luminoase. Atunci când o coloană verticală şi o parte din cercul orizontal apar simultan, vedem pe cer o cruce. E de prisos să arătăm că oamenii superstiţioşi o văd mult prea des!”. Aceste fenomene de halo se observă în jurul Soarelui, având forma unui inel strălucitor, iar în jurul Lunii ele sunt mult mai slabe. Halourile apar în voalul norilor cirrostratus (altitudine 8-12 km, temperatura aproximativ minus 40 grade Celsius), rareori în norii cirrus, cirrocumulus sau altocumulus; ele pot fi observate şi pe vârfurile norilor cirrus de furtună, aceasta însă foarte rar. Toţi norii pe care apar halourile sunt constituiţi din cristale de gheaţă mici, a căror formă regulată determină simetria remarcabilă a acestui fenomen luminos. Haloul apare în urma difracţiei luminii solare, sau lunare, în norii formaţi din mici cristale de gheaţă. Cauza pentru care atât de mulţi nori cristalini nu prezintă de obicei fenomenul de halou, constă în aceea că fulgii mici de zăpadă şi conglomeratele sferice de cristale, au o formă mult prea neregulată pentru a refracta lumina ca o prismă. În afară de aceasta, pe cristalele foarte mici de gheaţă din nori, haloul este şters de difracţie.În ziua de 13 august 2003,la îngroparea părintelui Galeriu,bucureştenii au văzut un halou solar.
Coloanele de lumină verticale sunt văzute foarte des la răsăritul sau apusul Soarelui, în special atunci când observatorul se ascunde în spatele unei case şi nu bate la ochi. Coloanele de lumină sunt în realitate incolore, însă atunci când Soarele este la o înălţime mică pe cer şi devine galben, portocaliu sau roşu, coloanele capătă aceleaşi culori. Aceasta se întâmplă numai la o înălţime a Soarelui de 5 grade deasupra orizontului, mai rar la înălţimi de 15 grade sau mai mult. Coloanele sub Soare apar rar şi ele sunt mai scurte decât cele care se produc deasupra lui. Raza de lumină pătrunde în plăcuţele orizontale de gheaţă din norii cirrostratus printr-o faţă laterală, se reflectă pe bază şi iese din nou printr-o altă faţă laterală, dând coloana de lumină verticală.
Cercul orizontal sau parhelic se întinde paralel cu orizontul la aceeaşi înălţime cu Soarele. Faptul că cercul nu este colorat, arată foarte clar că el apare în urma reflexiei şi nu a refracţiei. Planurile de reflexie sunt în acest caz feţele laterale ale prismelor de gheaţă care plutesc în norii cirrostratus, având axele orientate vertical. Coloana de lumină verticală şi cercul orizontal, având Soarele în centru, dă crucea luminoasă, care poate apărea într-un halou.
Crucea luminoasă se vede în tot timpul zilei, dar cel mai bine când Soarele este la 5 grade deasupra orizontului, adică el a răsărit de o jumătate de oră. Deci Constantin şi ceilalţi au văzut crucea luminoasă în jurul orei 7:00 – 7:15 când îşi pregătea armata de luptă, motiv pentru creştinii din anturajul său să-i spună că este un semn de la Dumnezeu şi sigur va învinge. Acum noi ştim că a fost un simplu şi spectaculos fenomen atmosferic care nu are de a face cu Dumnezeu, dar pentru Constantin şi armată a fost un suport moral foarte important, crezând că Dumnezeu ţine numai cu ei (de parcă Dumnezeu ar fi ceva personal). Armata lui Constantin mai puţin numeroasă dar călită în războaie şi cu moralul mult mai ridicat datorită interpretării religioase date crucii de lumină de către creştini, a învins repede armata mai puţin instruită, demoralizată şi debusolată a îngâmfatului şi brutalului Maxenţiu. În privinţa inscripţiei, haloul format în voalul norilor cirrostratus din jurul Soarelui, creştinii i-au spus că seamănă cu literele greceşti τοντω νικα , ceea ce se traduce latin prin “in hoc signo vinces”, de parcă Dumnezeu ar fi grec (bine că creştinii din anturajul lui Constantin nu au văzut litere latine, că atunci Dumnezeu trebuia să fi fost roman şi acum nu mai avem Dumnezeu). Deoarece crucea luminoasă apare numai ca o cruce greacă (+), creştinii de lângă Constantin imediat au făcut legătura şi au spus că literele din inscripţie seamănă cu cele greceşti. Numai crucea greacă este crucea adevărată a lui Constantin. Toate celelalte tipuri de cruci, ca cea cea latină ,care sunt prezentate în picturi ca fiind crucea
lui Constantin, sunt false. Crucea luminoasă a fost văzută de toţi locuitorii Romei şi din împrejurimi, nu numai de Constantin. Nimic supranatural, nimic de la Dumnezeu, nici o minune, ci numai ceva natural, pământesc, atmosferic, în bătălia de la podul Milvius din 28 octombrie 312.
În martie 313,la Milano,Constantin (împăratul Occidentului) şi Licinius (împăratul Orientului) au hotărât încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor, “pentru a da şi creştinilor,şi tuturor,posibilitatea de a urma o credinţă,după libera lor alegere.”.Deci toate religiile au devenit egale în Imperiul Roman.Licinius a fost inițiatorul acestui edict,nu Constantin cum susține Biserica creștină.Tot Constantin în anul 321,a instituit Duminica zi obligatorie de odihnă.Duminica,în majoritatea limbilor ,,ziua Soarelui”,a fost zi de odihnă în religia mithraistă,care a fost religia oficială a Imperiului Roman până în anul 313.Spre ştiinţa tuturor,din religia mithraistă (Mithra zeul Soarelui era protectorul poporului Arya,arienii,europenii de astăzi) avem duminica zi de odihnă săptămânală.Dar părinţii bisericii i-au dat o interpretare creştină,pe motiv că Iisus a înviat duminică către diminineaţa.Luni vine de la Lună,Marţi de la planeta Marte,Miercuri de la Mercur,Joi de la Jupiter,Vineri de la Venus şi Sâmbătă de la Saturn.


Sebeş, jud. Alba Turcu Vasile
0744-512245










24 Mar 2013
Despre data Paştelui


Paştele este cea mai mare sărbătoare a creştinismului, prin aceasta celebrându-se învierea lui Iisus. Astăzi, foarte multă lume este contrariată că Paştele nu cade în fiecare an în aceeaşi zi, ca naşterea lui Iisus. Mai mult decât atâta, Paştele ortodox nu se celebrează în aceeaşi zi cu Paştele catolic (în medie ele coincid odată la patru ani), cu tot că ambele Biserici sunt creştine şi surori, iar Iisus ne-a lăsat o singură credinţă: în Dumnezeu. Pe bună dreptate, oamenii ştiu că fiecare se naşte într-o zi şi moare într-o zi, aceste date rămânând fixe în fiecare an. Aceste neconcordanţe sporesc confuzia în rândul poporului şi scad credibilitatea Bisericii, nu a credinţei. Ştim că Iisus a murit în ziua de vineri 3 aprilie anul 33 la ora 15:00 şi a înviat în ziua de duminică 5 aprilie anul 33 către ora 4 dimineaţa. Dar în acest an, de exemplu, catolicii ţin Paştele în 31 martie, iar ortodocşii şi greco-catolicii vor ţine în 5 mai.
Sărbătoarea Paştelui, deci a învierii lui Iisus, se ţine la o dată anuală mobilă, fiind definită de mişcarea Soarelui şi a Lunii pe bolta cerească, adică de momentul echinocţiului de primăvară şi de fazele Lunii. În anul 325 în perioada 20 mai – 25 august, sub împăratul Constantin cel Mare (313-337) s-a ţinut la Niceea (oraş pe malul mării Marmara, în fosta provincie Bitinia) primul Sinod ecumenic, unde s-a hotărât: „Paştele este sărbătorit în duminica ce urmează celei de-a 14-a zile a Lunii ce atinge această etate la 21 martie sau imediat după”. Prin „etate a Lunii” se înţelege numărul de zile scurse de la Luna Nouă, zi ce capătă numărul unu. Întrucât perioada de revoluţie sinodică a Lunii (adică intervalul de zile de la Lună Nouă la Lună Nouă) este de 29,53059 zile, ziua Lunii Pline era aproximată în trecut cu un număr întreg, adică cu ziua a 15-a a Lunii. Aceasta explică echivalenţa definiţiei anterioare a datei Paştelui cu următoarea: Paştele este sărbătorit în duminica ce urmează după prima Lună Plină care apare în, sau, după echinocţiul de primăvară. Această regulă este în litera şi spiritul Sinodului de la Niceea. De exemplu, în acest an echinocţiul de primăvară (adică egalitatea zilei cu a nopţii) este în 20 martie. Prima Lună Plină este în 27 martie.Prima duminică este în 31 martie, când se sărbătoreşte Paştele la catolici.
Data Paştelui ortodox cât şi a Paştelui catolic (şi protestant) sunt întârziate, pentru a nu coincide cu data Paştelui evreiesc. La Sinodul I ecumenic de la Niceea se ridicase următoarea controversă: unii susţineau continuarea tradiţiilor evreieşti, ceilalţi pretindeau detaşarea de un popor atât de „îndepărtat de Sfânta Scriptură”. În sfârşit, hotărârea luată elimină orice coincidenţă, Paştele evreiesc fiind fixat şi astăzi la prima Lună Plină după echinocţiul de primăvară, iar dacă această zi este într-o vineri, în sâmbăta ce urmează. Deci totdeauna Paştele evreiesc cade înainte de „duminica ce urmează după prima Lună Plină”, când se ţine Paştele creştin, de unde rezultă necoincidenţa celor două sărbători.
Datorită diferenţelor de religie care există între evrei şi creştini în celebrarea datei Paştelui, în anul 341, Sinodul din Antiohia acuză pe toţi aceia „care cutează să desfiinţeze hotărârea marelui Sinod care s-a adunat la Niceea”. Din această cauză, pentru a legifera sărbătoarea Paştelui, Biserica din Alexandria a avut îndatorirea de a comunica tuturor episcopilor data Paştelui. Pentru aceasta s-au întocmit din timp tabele.
Astfel, între anii 430 – 440, Chiril, episcopul Alexandriei, un bun cunoscător al Astronomiei, calculează Sfintele Paşti pentru mai mulţi ani, fiind primul care s-a ocupat cu această problemă. Însă primul algoritm sistematic pentru calculul datei Paştelui a fost „canon paschalis” şi este datorat lui Victorius din Aquitania (anul 456). Există multe indicii în legătură cu faptul că singura aplicaţie importantă a aritmeticii în Europa, în timpul Evului Mediu, a fost calculul datei Paştelui.
Datorită diferenţei dintre anul iulian (365,25 zile solare mijlocii) introdus de Julius Caesar în anul 46 î.Hr. şi anul tropic (365,2421897 zile solare mijlocii, adică de la echinocţiu la echinocţiu), odată cu trecerea timpului, echinocţiul de primăvară rămânea din ce în ce mai în urmă, ceea ce însemna că Paştele urma să cadă din ce în ce mai devreme. Această inadvertenţă cu definirea echinocţiului la 21 martie, impunea reforma calendarului. Ea s-a făcut în Italia de către Papa Grigore al XIII-lea, la 4 octombrie 1582 („stil vechi”), zi care a fost urmată de 15 octombrie 1582 („stil nou”), prin trecerea la calendarul gregorian, al cărui an conţine 365,2425 zile solare mijlocii.
Trecerea la noul sistem calendaristic a fost privită însă cu scepticism de către ortodoxism, ea având loc în ţara noastră abia la 31 martie 1919 („stil vechi”), zi urmată de 14 aprilie 1919 („stil nou”). La calendarul gregorian Bulgaria a trecut în 1916, Rusia în 1918, Serbia în 1919, Grecia în 1924, Turcia în 1925 şi Egiptul în 1928.
Prin trecerea la noul calendar gregorian, bisericile din apus au modificat formulele de calcul ale datei Paştelui alcătuind „noua Pascalie”, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează data Paştelui după formule raportate la calendarul iulian („vechea Pascalie”), modificând data obţinută prin calcul cu diferenţa (în zile) dintre cele două calendare. În prezent diferenţa dintre calendarul gregorian şi cel iulian, este de 13 zile. În anul 2013 echinocţiul de primăvară este în 20 martie, după calendarul gregorian pe care-l folosim.Dar după calendarul iulian („stil vechi”), echinocţiul de primăvară este în 2 aprilie. Conform reformei calendarului, 20 martie gregorian corespunde cu 2 aprilie iulian.După Biserica Catolică, Protestantă şi regula de la Niceea, Paştele cade în prima duminică după prima Lună Plină după (inclusiv) 20 martie, adică 31 martie (prima Lună Plină este în 27 martie).Dar după Biserica Ortodoxă, Paştele cade în prima duminică după prima Lună Plină , după (inclusiv) 2 aprilie, adică ar trebui pe 28 aprilie. De multe ori Biserica Ortodoxă nu respectă riguros matematic această regulă, ci ţine Paştele în duminica următoare ca şi în acest an,deci pe 5 mai.
Expresiile pentru calculul datei Paştelui sunt dificile şi nu întru totul riguros matematice. Se folosesc termenii: întârzierea iuliană, litera dominicală, epacta ( catolici), mâna anului ( de ortodocşi în locul literei dominicale), temelia (de ortodocşi în locul epactei). Sunt programe de calcul pe calculator pentru data Paştelui. Paştele ortodox până în anul 2100 cade în intervalul 4 aprilie - 8 mai, iar Paştele catolic între 22 martie - 25 aprilie. Între anii 2100-2200 întârzierea iuliană este de 14 zile, deci data Paştelui ortodox va cădea în intervalul 5 aprilie - 9 mai. Mai departe, odată cu creşterea anilor (adică după 2200), rezultă şi mărirea întârzierii iuliene (în zile), formulele de calcul devin inaccesibile, Paştele ortodox urmând să cadă spre sfârşitul anului. Aceasta dovedeşte imperfecţiunea Pascaliei ortodoxe şi necesitatea trecerii la calendarul catolic (gregorian), aflat în acord cu actualul calendar.
Sărbătoarea Paştelui ortodox nu coincide cu cel catolic, datorită faptului că Biserica noastră ortodoxă foloseşte şi astăzi calendarul iulian. La Conferinţa interortodoxă ţinută la Instanbul în anul 1923, s-a hotărât : „Decât în acord cu Papa, mai bine în dezacord cu Soarele”, sărbătorindu-se în continuare Paştele după calendarul iulian (G. Stănilă, Sisteme calendaristice). Calendarul gregorian pe care-l folosim fiecare dintre noi în fiecare zi, reflectă cel mai fidel mişcarea Pământului în jurul Soarelui. Ori, legile Universului sunt legile lui Dumnezeu. Eu cred că ar fi bine ca şi Biserica Ortodoxă să pună în practică aceste legi.
Turcu Vasile
20 Jan 2013

DESPRE MOARTE

Recent,la moartea lui Sergiu Nicolaescu,s-a iscat o polemică națională: corpul omului mort să fie înmormântat în pământ,sau să fie incinerat (ars)? Referitor la acest subiect,în urmă cu 4200 de ani Hermes Mercurius Trismegistus a scris : ,,Căci Naşterea nu este Viaţă,ci Simţire; nici Schimbarea nu este Moarte,ci Uitare,ori mai degrabă Ocultare sau ascundere.Ori mai bine spus: Căci Naşterea nu înseamnă Crearea Vieţii,ci producerea de lucruri pentru Simţuri şi aducerea lor în manifestare.Nici Schimbarea nu înseamnă Moarte,ci Ocultarea sau ascunderea a ceea ce a fost.”(XI,102-103).Adică în univers nu există Murire şi Moarte,există numai Viaţă.Altfel spus,fiecare om este Nemuritor,fiecare fiinţă este Nemuritoare.
Toate corpurile materiale vii şi nevii sunt formate din materie (masă) şi energie electromagnetică (unde electromagnetice),dihotomie.Fiecare om (fiinţă) este format din trup material (hyle),suflet (psyche) şi duh (nous,pneuma) sau spirit,trihotomie.Trupul este materie,sufletul este energia electromagnetică proprie a trupului şi duhul ca energie electromagnetică este parte din Duhul (Spiritul) Sfânt al lui Dumnezeu.Duhul Sfânt este energia electromagnetică a zgomotului de fond în infraroşu mijlociu al universului,format din unde electromagnetice cu frecvenţa echivalentă temperaturii zero grade Celsius.În momentul conceperii fiinţei,în momentul naşterii primului cod genetic al fiinţei,al omului,în prima celulă a trupului prin unirea codului genetic din capul spermatozoidului cu cel din ovul,sufletul primului cod genetic include în el o parte din Duhul Sfânt,acesta fiind duhul.Deci câmpul electromagnetic sferic al sufletului primului cod genetic include în interiorul său câmpul electromagnetic sferic al duhului.Sufletul având puterea energetică electromagnetică mai mare ca a duhului,ţine prizonier toată viaţa pe duh în trupul viu.Între câmpul electromagnetic al sufletului şi duhului se manifestă permanent fenomenele fizice de respingere,atracţie,rezonanţă,compunere şi descompunere,conform legilor electromagnetismului.Înseamnă că Naşterea omului,a fiinţei,este naşterea duhului în suflet,în trup şi Viaţa este duhul în trupul viu.În momentul morţii duhul iese din trupul viu şi trupul devine neviu,mort,duhul se eliberează din interiorul sufletului şi intră în Duhul Sfânt al universului,duhul nu mai este prizonierul sufletului.Altfel spus,noi trăim cât timp avem duh în noi şi când duhul iese din noi se consideră că murim.Corpul viu are duh în el,corpul neviu (mort) nu are duh în el,dar fiecare corp viu sau neviu are suflet.Programul (soft) vieţii noastre este duhul ca energie electromagnetică şi codul genetic (hard) din fiecare celulă produce trupul viu aşa cum îl are fiecare.Trupul omului,al fiinţei,parcurge etapele: Naştere (Concepere),Viaţă,Momentul Morţii,Moarte,Renaştere (Naştere).
Prin ieşirea duhului din trupul viu trupul devine neviu,noi spunem mort.În moarte trupul care a fost viu se descompune în moleculele şi atomii componenţi.Această descompunere se realizează direct de către energia electromagnetică a universului şi prin microorganisme.Prin hrană,apă,aer,microorganisme,microbi,viruşi,energia luminii,etc.,moleculele şi atomii din trupurile moarte,din corpurile vii şi nevii,intră în trupurile vii,în fiinţe,în oameni,având loc biologic reîncarnarea materială,metempsihoza materială.Atomii din trupurile moarte intră în trupurile vii,în oameni,deci în Moarte este Nemurirea.Thanatos (Moartea) este Athanatos (Nemurirea).Trupul viu este nemuritor,fiecare om este nemuritor,fiindcă atomii trupului viu sunt nemuritori ca şi atomii trupului mort,în atomi fiind nemurirea.Sufletul omului,sufletul tuturor fiinţelor,este compus din totalitatea câmpurilor (energiilor) electromagnetice ale tuturor atomilor care formează trupul viu respectiv.Fiecare atom are propriul câmp electromagnetic,deci fiecare atom are propriul suflet.Totalitatea câmpurilor electromagnetice individuale,proprii,ale tuturor atomilor care compun trupul viu este sufletul omului,fiinţei.Deci în trup şi suflet omul este Nemuritor,fiinţa este Nemuritoare.Există numai Nemurire,există numai Viaţă,Moartea este doar o formă de manifestare a Nemuririi.Permanent în Moarte energia electromagnetică a Duhului Sfânt compune în univers coduri genetice din atomi,permanent în Moarte Duhul Sfânt compune Viul,fiinţele,oamenii,în tot universul.Permanent în Momentul Naşterii (Conceperii) energia electromagnetică a Duhului Sfânt dă naştere Viului,fiinţelor,oamenilor,în tot universul.Permanent în Viaţă energia electromagnetică a Duhului Sfânt menţine Viul,fiinţele,oamenii,în tot universul.Permanent în Momentul Morţii energia electromagnetică a Duhului Sfânt dă Nemurirea Viului,Nemurirea fiinţelor,Nemurirea oamenilor,în tot universul.Energia electromagnetică a Duhului Sfânt compune,ţine şi menţine Viul,fiinţele,oamenii,iar restul spectrului energiei electromagnetice a universului descompune Viul,fiinţele,trupurile oamenilor,ţine şi menţine Moartea.Energia electromagnetică a Duhului Sfânt compune şi menţine în atomi trupurile vii ale oamenilor,fiinţelor,iar restul spectrului energiei electromagnetice a universului descompune în atomi trupurile vii instalând Moartea.Viul,fiinţa,omul,este manifestarea Vieţii,iar Moartea este ocultarea sau ascunderea Vieţii.Adică Moartea este Viaţa pe care nu o simţim cu organele de simţ ale trupului nostru şi simţirea din creier,din minte (manas).În trupul pe care îl avem există numai Nemurire,nu există Murire şi Moarte.
Fiecare om cu trupul său acţionează în viaţă prin cuvânt şi faptă.Acţiunile noastre se împart în Virtuţi şi Vicii,virtuţile fiind Binele şi viciile fiind Răul.Virtuţile sunt date în Gândirea (Cogito) din mintea noastră de către energia electromagnetică a duhului,transformată în energie electrică procesată în neuroni şi numită înţelepciune (raţiune) dumnezeiască,teurgia din noi.Viciile sunt date în Gândirea din mintea noastră de către energia electromagnetică a sufletului,transformată în energie electrică procesată în neuroni şi numită înţelepciune materială,omenească,animalică.Care energie electrică are puterea electrică cea mai mare în neuroni,aceea este gândirea noastră în acel moment.Gândirea se transmite ca energie electrică prin nervi în tot trupul viu fiind Voinţa noastră,iar trupul acţionează prin cuvânt şi faptă în mediul înconjurător.Viaţa noastră este o pendulare permanentă între puterea electrică a duhului şi sufletului procesată în neuroni,între Virtuţi şi Vicii,Bine şi Rău,între înţelepciunea (raţiunea,ratio) dumnezeiască şi omenească.
Toată viaţa puterea energetică electromagnetică a sufletului este mai mare ca puterea energetică electromagnetică a duhului şi duhul rămâne în noi.Din momentul morţii noastre puterea energetică electromagnetică a duhului este mai mare ca a sufletului şi duhul iese afară din trupul viu.Din acest moment trupul este neviu,mort.Când iese afară din trupul viu şi trupul moare,duhul ca şi câmp electromagnetic sferic şi distinct cu o oarecare densitate energetică electromagnetică,intră direct în câmpul electromagnetic al universului,în Duhul Sfânt,care are şi el o oarecare densitate energetică electromagnetică.Sau,cum scrie Trismegistus: ,,La fel se întâmplă cu cei care se separă de Trup (în Momentul Morții): căci atunci când sufletul se întoarce la sine însuși,Spiritul se închide în sânge,iar Sufletul în Spirit.Însă Mintea,fiind făcută pură și lipsită de aceste veșminte,și fiind Divină prin Natura sa,preia un trup arzător și călătorește liberă pretutindeni,lăsând Sufletul judecății și pedepsei pe care acesta o merită.”(IV,56).În timpul morţii noastre,în timp ce trupul nostru este neviu,în timp ce trupul nostru se descompune în atomi şi este în putrefacţie,duhul ieşit din trupul nostru viu are trei posibilităţi de manifestare,are trei căi de urmat.
Prima cale,cea fericită,este migrarea duhului nostru prin Duhul Sfânt cu viteza luminii,până la reîncarnarea lui într-un alt om numit înger de pe o altă planetă extrasolară cu viaţă pe ea,denumită Rai.Duhul nostru merge în Rai numai atunci când toată viaţa am trăit cu Virtuţile,cu Binele,cu energia duhului înţelepciunii dumnezeieşti.În această situaţie câmpul electromagnetic sferic al duhului are o densitate energetică electromagnetică mai mare ca a Duhului Sfânt,mai mare ca a câmpului electromagnetic al universului şi astfel duhul poate
- 2 -
exista şi migra până la destinaţia sa în Rai.Numai în această situaţie fericită omul are viaţă veşnică în duh,nu în trup,fiindcă trupul în moarte se descompune în atomii din care este compus.Deci învierea este numai în duh,în duhul pe care-l avem în noi toată viaţa,nu în trup.Nimeni să nu se gândească vreodată că va învia în acest trup pe care-l are,fiindcă învierea este numai în duhul din el.Învierea trupului material este o superstiție a omului ignorant,spuneau gnosticii lui Valentinus (sec.II).Trupul viu sau mort este materie,duhul este câmp electromagnetic.Duhul nostru reîncarnându-se într-un alt om din Rai,înviază,adică dă viaţă unui alt om din Rai,deci noi ca morţi înviem într-un alt om din Rai.A trăi pentru ceilalţi oameni,este cea mai mare virtute.
A doua cale,mai puţin fericită,este migrarea duhului prin Duhul Sfânt,după ce duhul a ieşit din trupul nostru viu şi trupul a devenit mort,până la reîncarnarea lui într-un om sau animal de pe Pământ.Duhul nostru se reîncarnează,intră,într-un om sau animal de pe Pământ numai atunci când majoritatea vieţii am trăit cu energia sufletului înţelepciunii omeneşti,cu Viciile,cu Răul.În această situaţie câmpul electromagnetic sferic al duhului are o densitate energetică electromagnetică cu puţin mai mare ca a Duhului Sfânt,ca a câmpului electromagnetic al universului şi astfel duhul poate exista şi migra până la intrarea sa într-un om sau animal de pe Pământ.Deci duhul nostru înviază într-un om sau animal aici pe Pământ.Războaiele, crimele,hoţia,corupţia,minciuna,sinuciderea,bogăţia materială,interzicerea cuvântului,a trăi pentru tine,a nu da naştere la copii,etc.,sunt cele mai mari Vicii.Deci atenţie şi nu ucideţi oamenii și animalele,că vă puteţi ucide părinţii şi alţi apropiaţi morţi.Purtaţi-vă frumos cu toți oamenii și cu toate animalele,că în ele sunt duhurile morţilor noştri.
A treia cale,nefericită,este ocultarea duhului ieşit din trupul nostru viu şi trupul a devenit neviu,de către energia electromagnetică a universului care conţine în ea şi Duhul Sfânt.Duhul nostru dispare,este finalmente descompus energetic de către câmpul electromagnetic al universului.Duhul nostru dispare,îşi încetează existenţa de sine stătătoare,numai atunci când toată viaţa am trăit cu energia sufletului înţelepciunii omeneşti,cu Viciile,cu Răul.În această situaţie câmpul eletromagnetic sferic al duhului are o densitate energetică electromagnetică mai mică ca a Duhului Sfânt,ca a câmpului electromagnetic al universului şi astfel duhul este ocultat,ascuns,dar nu distrus.Nu mai înviem niciodată în duh şi în trup,nici în trupul unei fiinţe,om sau animal.A trăi numai pentru tine însuţi,a iubi numai trupul tău,a ucide,a fura,a face numai Rău celorlalţi oameni,etc.,duc duhul tău la pierzanie în Iadul veşnic.
Cum este scris în Oracolele Caldeene,vechi de 5500 de ani,Calea de Întoarcere sau Calea de Deasupra era concepută ca o purificare a duhului de elementele trupului material,când duhul iese din trup în momentul morții.Ieșind din trup duhul intră în taina purificatoare a Botezului prin Duhul Sfânt care,în sensul său cel mai înalt,este cufundarea în Mintea divină din învățătura hermetică,adică cufundarea în Duhul Sfânt. ,,Căci dacă muritorul se apropie de Duhul Sfânt,acesta va avea Lumină de la Dumnezeu.” Partea angelică din om,teurgică,virtuțile și înțelepciunea dumnezeiască,este cea care conduce duhul în înaltul Duh Sfânt.Ea face duhul să strălucească cu Foc,să devină cu adevărat Dumnezeu în tine.Duhurile regenerate în Duhul Sfânt și de către Duhul Sfânt,vor avea Cunoașterea Minții Divine,vor fi libere de Soartă,de materie,vor sufla Focul Inteligibil al Duhului Sfânt,astfel înțelegând prin teurgie Lucrările lui Dumnezeu.Teurgia este o putere mai înaltă decât toată înțelepciunea umană,ce îmbrățișează binecuvântările divinației,puterile purificatoare ale inițierii și,într-un cuvânt,toate operațiile posedării divine (E.R.Dodds).Apoi urmează transmigrarea,reîncarnarea,paligeneza,metempsihoza,metensomatoza,duhurilor conform căilor descrise mai sus,prin atracția electromagnetică a sufletelor ființelor sau prin Voia Tatălui,deci prin și din Duhul Sfânt.
- 3 -
Succesivele reîncarnări ale duhului pe Pământ,duc la cea de-a treia cale nefericită.Când duhul omului migrează pe Pământ,nu părăseşte Pământul,el se reîncarnează într-un om sau animal de pe Pământ.La moartea omului sau animalului duhul iese din trupul lui şi se reîncarnează în trupul unui alt animal sau om aici pe Pământ.Astfel unii oameni devin din naştere animale,dacă duhul unui animal mort se reîncarnează în zigotul lor.Sau unii oameni în timpul vieţii devin animale,dacă duhul unui animal mort se reîncarnează în trupul lor.Privitor la oamenii care duc o viață rea,în vicii,Oracolele Caldeene se exprimă în felul următor: ,,În ceea ce-i privește pe aceștia,ei nu sunt prea departe de Câinii lipsiți de rațiune.” Despre un astfel de om se spune: ,,Trupul meu Fiarele Pământului îl vor locui.” Totuşi după mai multe reîncarnări pe Pământ,duhul va dispărea ocultat,ascuns,în câmpul electromagnetic al universului.Binele (Virtuţile) este permanent născut de Dumnezeu,Răul (Viciile) este permanent ocultat de Dumnezeu.Viciile sunt din om,din animal,din trupul viu.Virtuţile sunt din Dumnezeu,din duh,din Duhul Sfânt.Deci în trup fiecare om este Nemuritor,în duh fiecare om are Viaţă veşnică,adică nu există Murire şi Moarte,iar Moartea este numai o formă trecătoare de manifestare a Vieţii.Există numai Viaţă,Dumnezeu este Viaţă,este Viu,este Fiinţă.Pan en theos (Pan-en-teismul,Panteism),adică totul în Dumnezeu,acesta este Dumnezeu ca Unul și Totul,Singurul și Întregul.


Sebeş,jud.Alba Turcu Vasile

28 Nov 2012
DESPRE APOCALIPSĂ
La ora actuală,profețiile maya pentru anul 2012 rețin atenția lumii.Discuțiile pe această temă au început din secolul trecut,dar ele s-au accentuat în ultimul timp.Populația maya a trăit și mai trăiește încă în America Centrală,peninsula Yucatan (sudul Mexicului,Guatemala,Belize și Honduras).Conchistadorul spaniol Herman Cortes a ajuns pe coasta estică a Mexicului,în Vinerea Mare a anului 1519.Din acel moment episcopii spanioli au ars toate cărțile pe care le-au găsit și care erau scrise de mayași,unicul popor din America care avea un limbaj scris.Ele conțineau multe din cele mai avansate comori culturale,iar astăzi doar patru din aceste cărți mai există.Ele au scăpat de distrugere doar pentru că fuseseră trimise în Europa,înainte de 1519.Toate cărțile mayașe care au supraviețuit sunt calendare.
Calendarul Lung mayaș a început la 13 august 3114 î.H. și se va încheia la solstițiul de iarnă din 21 decembrie 2012,după o perioadă de 5126 de ani numită Marele Ciclu.Data de început a fost stabilită prin utilizarea unei metode standard de corelare a datelor inscripționate pe pietre (stele) și piramide.Corelația folosită cel mai frecvent este cea numită Goodman-Martinez-Thompson,metodă care a fost susținută de Universitatea din Pennsylvania prin datarea cu carbon 14 a unor bârne de lemn din arborele sapodilla,pe care vechii mayași îl foloseau la stâlpii porților de temple.Sfârșitul Calendarului Lung la 21 decembrie 2012 este susținut de dovezi arheologice și istorice,de inscripții și de continuarea folosirii lui de către populația maya quiche până în ziua de astăzi.
Popular,profeția înseamnă a face cunoscut ce se va întâmpla în viitor.Profeția sub forma unui mesaj specific este dată de Dumnezeu unui profet sau proroc,prin intermediul căruia este transmis oamenilor.Calendarul Lung mayaș are 21 de profeții.1-Profeția despre venirea străinilor și apariția unei noi religii.2-Profeția despre apariția învățăturilor și a inițiaților maya contemporani.3-Profeția despre întoarcerea la locurile ceremoniale maya.4-Profeția despre întoarcerea Ființei Supreme.5-Profețiile lui Pacal Votan.6- Profeția despre sincronizarea galactică.7-Profeția despre Calea Lactee.8-Profeția despre Lună.9-Profețiile despre Venus.10-Profeția despre trecerea într-o nouă eră.11-Profeția despre uniunea dintre oameni.12-Profeția despre o nouă iluminare.13-Profeția despre conștiința cosmică.14-Profeția despre memoria nedobândită.15-Profeția despre distrugerea Pământului.16-Profețiile despre schimbările Pământului,despre ecologie și climă.17-Profeția despre variațiile câmpului magnetic al Pământului.18-Profețiile despre evoluție și genetică.19-Profeția despre transcenderea tehnologiei.20-Profeția despre timp.21-Profeția finală: noi suntem împlinirea profețiilor.Toate aceste profeții ne indică solstițiul de iarnă 21 decembrie 2012,ca fiind sfârșitul unei ere vechi și începutul unei ere noi.Aceasta va fi o perioadă de tranziție,un rit cosmic de trecere care deși ne va confrunta cu probleme de adaptare radicală,ne oferă tot potențialul aflat în conceptele de naștere,renaștere și viață nouă.Unii creștini spun despre sfârșitul lumii,Apocalipsa.
Pe fondul profețiilor maya,data solstițiului de iarnă 21 decembrie 2012 induce o stare socială pesimistă pentru mulți oameni,dar la creștini aceasta își trage seva din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul,ultima carte din Biblie.
În anul 1907,în Rusia,a apărut cartea ,,Revelația în trăsnet și furtună” de Nikolai Morozov.El nu s-a interesat de interpretarea teologică a Apocalipsei,ci se gândea la altceva.Autorul Apocalipsei se numește singur Ioan și afirmă că ,,mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos.”(1,9).De asemenea el spune că i s-a poruncit ,,Scrie dar lucrurile,pe care le-ai văzut”(1,19).Morozov a conchis că supunându-se acestei porunci,Ioan a descris cerul așa cum se vedea din Patmos (insulă în Marea Egee,lângă Turcia) într-o seară ce a urmat după o furtună cu trăsnete de după-amiaza în timpul căreia Ioan a avut viziunea sa.În acest caz,descrierea cerului poate oferi cheia pentru stabilirea datei viziunii,iar data poate constitui la rândul său o cheie pentru stabilirea identității lui Ioan.
Cheile astronomice i-au părut lui Morozov perfect clare: ,,Înaintea scaunului de domnie ardeau șapte lămpi de foc”(4,5).Constelația Cassiopeia,care seamănă mult cu un W prost scris,popular se numește Tronul,Scaunul lui Dumnezeu,Mănăstirea.Dacă prin cuvântul ,,Tron” Ioan înțelege această constelație,atunci n-ar fi nici cea mai mică îndoială că cele șapte lămpi de foc ar fi cele șapte stele luminoase din Ursa Mare (Carul Mare).Apoi,logic,cele ,,patru făpturi vii” (4,6),dintre care ,,Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un vițel; a treia are fața ca a unui om; și a patra seamănă cu un vultur care zboară” (4,7),ar fi constelațiile Leo (Leul),Taurus (Taurul),Aquarius (Vărsătorul) și Pegasus (Pegas-Puțul,Toaca).
Dacă cele patru făpturi vii sunt simboluri astronomice,atunci cei patru călăreți trebuie să fie același lucru. ,,M-am uitat,și iată că s-a arătat un cal alb.Cel ce sta pe el,avea un arc; I s-a dat o cunună și a pornit biruitor,și ca să biruiască”(6,2).Arcul sugerează constelația Saggitarius (Săgetătorul),iar calul alb este o planetă (planetele se mișcă repede,ca și caii).O planetă albă poate fi Venus sau Jupiter,dar ,,să biruiască” sugerează răutate.Deci versetul înseamnă că Jupiter a fost în constelația Săgetătorul. ,,Și s-a arătat un alt cal,un cal roșu.Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții,și i s-a dat o sabie mare”(6,4).Sabia mare indică constelația Perseus (Perseu-Barda,Căpățâna) și singura planetă roșie este Marte.Deci Marte era mai jos de constelația Perseus. ,,M-am uitat,și iată că s-a arătat un cal gălbui”(6,8).El este planeta Saturn,ultima vizibilă cu ochiul liber. ,,M-am uitat,și iată că s-a arătat un cal negru.Cel ce sta pe el,avea în mână o cumpănă”(6,5).Aceasta înseamnă că planeta Mercur este în constelația Libra (Balanța-Cumpăna,Cântarul). ,,O femeie învăluită în soare,cu luna sub picioare”(12,1),înseamnă că Luna este sub constelația Virgo (Fecioara),iar Soarele deasupra acestei constelații. ,,Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr,luna s-a făcut toată ca sângele”(6,12),care este descrierea unei eclipse de Soare.Într-adevăr,în după-amiaza târzie a zilei de 30 septembrie anul 395 a avut loc o eclipsă de Soare,chiar dacă ea nu s-a văzut din insula Patmos.
- 2 -
Această carte a fost scrisă în închisoare.După asasinarea țarului Alexandru Nikolaevici (Alexandru al II-lea) în 1881,poliția secretă rusă a arestat nu numai pe nihiliștii care au fost răspunzători de asasinat,ci și sute de intelectuali angajați în ceea ce poliția numea activități socialiste.Printre aceștia a fost și Nikolai Morozov,care a stat închis aproape 25 de ani.Cartea lui nu este o operă astronomică.Acestea sunt studiile lui Morozov.De aici încolo versiunea îmi aparține.
,,Și a venit grindină și foc amestecat cu sânge,care au fost aruncate pe pământ: și a treia parte a pământului a fost ars,și a treia parte din copaci au fost arși,și toată iarba verde a fost arsă”(8,7).Aceasta sugerează că planeta Pământ traversează un roi meteoric.Meteorii sunt particule poroase în spațiul cosmic,care au diametrul sub 1 mm,masa de ordinul unui gram,o densitate medie de 0,1 g/cm cub și o viteză de 50-60 km/s.Ei sunt sub forma unui grup de particule ce se mișcă în jurul Soarelui pe o orbită care intersectează orbita Pământului.Când meteorii pătrund în atmosferă,datorită frecării cu aerul se produc fenomene de ardere denumite ,,ploi de stele”.La ora actuală sunt catalogați 30 de principali curenți meteorici.De exemplu,în luna august avem curentul Perseide și noaptea vedem multe stele căzătoare (maximul în 12 august).Dar sistemul solar (deci și Pământul) se mișcă cu o viteză de 220 km/s în jurul centrului Galaxiei,iar viitorul nu știm ce surprize ne va oferi.
,,Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s-a făcut sânge; și a treia parte din făpturile,care erau în mare și aveau viață,au murit; și a treia parte din corăbii au pierit”(8,8-9).În ocean va cădea un asteroid sau o planetă mică.În fiecare zi cad pe Pământ 27 de tone de meteoriți.În fiecare săptămână un mic asteroid de dimensiunea unei mingi de baschet străbate atmosfera terestră și în fiecare lună un bolovan de dimensiunea unui automobil cade pe suprafața planetei.Teoretic un asteroid cu dimensiuni cuprinse între 10 m și 50 m intră în atmosferă o dată la 300 de ani,iar unul cu diametrul de 1 km o dată la 300000 de ani.Dacă meteorii ard aproape complet la intrarea în atmosferă,asteroizii mai mari produc consecințe din ce în ce mai dramatice.
Pentru asteroizii cu dimensiuni de până la 100 m,ca meteoritul Tungus în 1908,contează foarte mult locul impactului.La un diametru mediu cuprins între 400-600 m,energia degajată de asteroid ar fi de 1000-10000 megatone trinitrotoluen,la care s-ar adăuga o undă de șoc distrugătoare și o furtună de foc (ca explozia a sute de bombe atomice deodată),iar activitatea vulcanilor și cutremurele vor stinge orice urmă de viață pe o rază de sute de km.Dacă asteroidul are un diametru mediu cuprins între 850-3000 m,distrugerea stratului de ozon va da cale liberă radiațiilor ultraviolete să pârjolească uriașe suprafețe de teren.Praful ridicat în urma impactului va ecrana lumina Soarelui,aruncând planeta noastră într-o iarnă asteroidală.Se vor produce ploi acide,iar oamenii nu vor mai avea nici o scăpare.Dacă asteroidul va fi mai mare de 4 km,atunci cele mai rezistente organisme de pe Pământ vor dispărea.Cu 65 milioane de ani în urmă,asteroidul sau cometa care a căzut în preajma peninsulei Yucatan,a provocat dispariția a 70
- 3 -
% dintre speciile care trăiau atunci pe Pământ,inclusiv a dinozaurilor.
,,Și a căzut din cer o stea mare,care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor.Steaua se chema ,,Pelin”; și a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin.Și mulți oameni au murit din pricina apelor,pentru că fusese făcute amare”(8,10-11).Aici este vorba despre căderea pe uscatul planetei noastre a unui asteroid de aproximativ 1 km,sau o cometă.De exemplu,pe an sunt observate în jur de 50 de comete.Dar în versetul de mai sus este vorba de un asteroid,mică planetă sau cometă dinainte cunoscute,deoarece se numește ,,Pelin” sau ,,Absintos”.În iulie 1992 cometa Shoemaker-Levy 9 s-a rupt în 24 de fragmente în timpul apropierii de Jupiter.În iulie 1994 bucățile au căzut una după alta pe gigantica planetă.Impactul a fost așa de violent încât șocul a proiectat la mii de km o uriașă bulă de foc,ce a creat nori care s-au întins pe zeci de mii de km,provocând la rândul lor o scădere notabilă a temperaturii planetei.
,,Și a fost lovită a treia parte din soare,și a treia parte din lună,și a treia parte de stele,pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată,ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei,și noaptea de asemenea”(8,12).În acest verset Ioan descrie foarte plastic iarna asteroidală care va urma după ce asteroidul a căzut pe Pământ.Datorită norilor groși (aproape ca pe planeta Venus),suprafața Pământului va primi cu cel puțin o treime mai puțină lumină de la Soare.Aceasta va antrena o scădere a temperaturii medii la aproximativ -25 grade Celsius (acum avem 0-5 grade Celsius),deci ghețurile vor acoperi totul până aproape de Ecuator.Ca o comparație,temperatura medie pe Marte este -50 grade Celsius.Deci o bună parte a omenirii va fi distrusă și multe specii de plante și animale vor dispărea.Ca tabloul să fie complet,după Ioan vor cădea doi mari asteroizi pe Pământ: unul în ocean și altul pe uscat,la un interval oarecare de timp.Interesant este că se specifică numai o singura iarnă asteroidală,cea din versetul de mai sus,deci intervalul de timp va fi foarte strâns,sau asteroidul care va cădea în ocean nu va produce o iarnă asteroidală.
În 1980 un grup de savanți de la Universitatea Berkeley (California),condus de Luis Alvarez,laureat al premiului Nobel,a propus o teorie privind dispariția speciilor și evoluția viului.Această teorie se bazează pe căderea pe Pământ a unui asteroid și instaurarea iernii asteroidale,la ora actuală fiind acceptată de majoritatea savanților.Teoria este și în accepțiunea Geneticii,care spune că diversitatea și evoluția viului este în funcție de condițiile de mediu.În timpul războiului rece Richard Truro,directorul Institutului pentru Studiul Mediului de la Universitatea din Los Angeles,împreună cu regretatul savant Carl Sagan (eu sunt fericitul posesor al unui certificat care poartă semnătura lui),au emis teoria ,,iernii nucleare”.Adică se arătau consecințele catastrofale pentru întreaga omenire,dacă ar fi izbucnit un război nuclear între fosta Uniune Sovietică și Statele Unite.
Sistemul nostru solar este populat cu mai bine de 150 milioane de asteroizi.Nu această cifră ar trebui să ne îngrijoreze,ci o alta.Este vorba de numărul de asteroizi cu un diametru mai
- 4 -
mare de 200 m,care trec pe lângă Pământ la o distanță mai mică de 150 milioane de km.Ei trebuie supravegheați cu atenție și sunt în număr de peste 1000.La solicitarea Congresului SUA,NASA a dezvoltat o strategie de protejare a planetei de o coliziune cosmică.Așa au putut fi demarate programe NASA (1981),continuate ulterior de Spacewatcht,NEAR și LINEAR: ele au stabilit ce avem de făcut dacă se apropie prea mult de noi un asteroid sau o cometă.Asteroizii care se apropie prea mult de Pământ sunt catalogați în categoria NEA(Near Earth Asteroids).Asteroizii periculoși,PHA (Potentially Hazardous Asteroids),trec de regulă la o distanță maximă de Pământ de 7,5 milioane km,sau de 20 de ori distanța Pământ-Lună.În privința înlăturării pericolului iminent,la ora actuală sunt două teorii: una susține devierea traiectoriei asteroidului și cealaltă distrugerea lui.Dar în anul 2012 noi nu avem mijloacele practice de a pune în aplicare așa ceva.
,,Iată că El vine pe nori.Și orice ochi îl va vedea; și cei ce L-au străpuns”(1,7).În acest verset se face referire la venirea a doua oară pe Pământ a lui Iisus Hristos.În Evanghelia după Luca,acest eveniment este relatat astfel: ,,căci puterile cerurilor vor fi clătinate.Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare”(21,26-27).Deci Iisus va mai veni pe Pământ când puterile cerurilor vor fi clătinate.Aceasta înseamnă,strict astronomic,că axa de rotație geografică a Pământului (axa care unește polul nord de polul sud),va vibra puternic cu o perioadă de ordinul zilelor,astfel că oamenii de pe suprafața planetei vor vedea toată bolta cerească clătinându-se.
Dar nici la ora actuală planeta Pământ nu are axa de rotație nord-sud fixă în spațiu.Numai că mișcările ei sunt așa de lente,că noi în mod normal nu le sesizăm.În primul rând axa de rotație a Pământului execută o mișcare de precesie cu o perioadă de 25764 ani.Polul nord al planetei noastre (similar și polul sud) descrie un cerc în 25764 de ani,mai bine zis o curbă care nu se închide,un fel de spirală.Datorită acestui fapt în prezent polul nord se găsește în apropierea stelei alfa Ursae Minoris (alfa din Ursa Mică sau Carul Mic),care din acest motiv este numită Stea Polară.Cu 4000 de ani în urmă steaua alfa Draconis (alfa din Dragonul) a fost stea polară.În al doilea rând axa de rotație nord-sud execută și o mișcare de nutație cu o perioadă de 18,6 ani,în jurul polului mediu.Mișcările de precesie și nutație se datoresc faptului că Pământul nu este perfect sferic,ci este un steroid (elipsoid de rotație) și că asupra lui acționează forța de atracție a Lunii și a celorlalte planete din sistemul solar.
Calendarul Lung mayaș are 5126 ani,iar perioada de precesie a axei nord-sud de rotație a Pământului este 25764 ani.25764/5126=5,02.Deci cinci cicluri ale Calendarului Lung mayaș,dau un ciclu de precesie a axei Pământului în mișcare sa prin Galaxie.Aceasta-i legătura dintre profețiile maya și omenirea de pe Pământ.
,,Puterile cerurilor vor fi clătinate”,numai atunci când asupra Pământului acționează o forță suplimentară gravitațională și mareică.Aceasta se poate întâmpla numai când prin preajma
- 5 -
noastră trece un corp ceresc mare,ceea ce la ora actuală nu este nimic previzibil.Dacă forța mareică ar depăși o anumită valoare,ar produce ruperea în bucăți a planetei noastre.O forță gravitațională mai mare aplicată asupra Pământului,îi poate modifica traiectoria pe orbită.Ambele fenomene pot face să vibreze rapid axa de rotație nord-sud,dând naștere fenomenului de cer clătinat.Unii susțin că fenomenul de grupare a planetelor,s-ar încadra în această categorie.Dar o analiză elementară evidențiază faptul că nici variația forței gravitaționale și nici cea a forței mareice nu este semnificativă în cazul grupării planetelor,fiind de aproximativ 2% din efectul pe care Luna îl are asupra Pământului.
Versetele de mai sus sunt cât se poate de clare,de unde va veni Iisus Hristos a doua oară pe Pământ și cu ce va veni.Va veni ,,pe nori” sau ,,pe un nor”,deci de sus din spațiul cosmic,iar norul simbolizează,în accepțiunea de astăzi,o rachetă sau vehicul reactiv.Cu toții știm că o rachetă sau vehicul reactiv în atmosferă lasă în urma sa un nor alb,rezultat al gazelor eliminate prin funcționarea sa.
,,Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră,și marea nu mai era”(21,1).Acest verset îl întăresc și cu unul din Isaia: ,,Căci iată,Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute,și nimănui nu-i vor mai veni în minte”(65,17).Un pământ nou și un cer nou este o nouă planetă cu viață pe ea,care gravitează în jurul altei stele din Galaxia noastră.Deci oamenii vor migra și vor coloniza o altă planetă extrasolară,care va avea un alt fel de cer.Adică stelele de pe bolta cerească vor avea o altă configurație.Cerul și Pământul pier fiindcă nu se mai văd de pe noua planetă extrasolară colonizată de oameni,adică pier din fața ochilor,nu că sunt distruse.
Galaxia noastră conține 150-200 miliarde de stele.În 1961 astronomul Frank Drake de la Universitatea Santa Cruz din California,a emis o formulă privind numărul civilizațiilor detectabile din Galaxie și ele se ridică la câteva milioane.La 6 octombrie 1995 astronomii Michel Mayor și Didier Queloz de la Universitatea din Geneva (Elveția),au descoperit cu ajutorul unui spectrometru al telescopului de la Observatorul din Pyreness prima planetă extrasolară,deci prima planetă care aparține unei alte stele.În prezent sunt descoperite peste 600 de planete extrasolare care se rotesc în jurul unor stele din Galaxia noastră.În țară eu am fost primul care am scris într-o carte (anul 2000) modul cum s-a descoperit prima planetă extrasolară.În acest an s-a descoperit prima planetă extrasolară similară cu Pământul.
Ibn Arabi care în tinerețe a fost sub protecția lui Iisus și a profetului Mohammed,publică în anul 1227 Cartea Înțelepciunii,unde scrie despre sfârșitul omenirii pe Pământ. ,,Pe urmele lui Set se va face cunoscut ultimul născut al acestui neam omenesc; el va moșteni tainele lui Set; după el,nu va mai exista nici o altă ființă care să se mai nască,astfel că el va fi pecetea celor născuți [după cum Set fusese primul sfânt].Cu el se va naște o soră; ea va apărea înaintea lui [în timp ce prima femeie a fost creată după primul bărbat],și el o va urma având capul la picioarele
- 6 -
surorii lui.Locul lui de naștere va fi China [țara cea mai îndepărtată,spre Răsărit],și va vorbi limba țării în care s-a născut.În acele zile bărbații și femeile vor deveni sterpi,astfel că ei vor sta laolaltă ,dar nu vor mai procrea.El îi va chema pe oameni spre Dumnezeu,dar nu va primi răspuns.Atunci când Dumnezeu îi va lua sufletul și îl va fi luat și pe ultimul credincios al acelor timpuri la El,cei care vor supraviețui vor fi asemenea unor fiare,care nu vor mai putea să deosebească ceea ce este îngăduit de ceea ce nu este îngăduit.Ei vor acționa ascultând de pornirile lor instinctuale,urmărind doar dorința,independent de rațiune și de lege,și asupra lor se va lăsa clipa de pe urmă.”
Set a fost al treilea copil al lui Adam și Eva,fiind considerat de religii primul sfânt.Dacă Pământul este puternic iradiat din spațiul cosmic,viața ființelor este modificată dramatic.Multe plante și animale pier,se produc mutații genetice majore și alte ființe noi apar.La oameni cele mai sensibile la radiații sunt celulele sexuale și nu se mai pot reproduce,adică specia umană piere.La acest tip de sfârșitul lumii se referă Ibn Arabi.Iradierea Pământului din spațiul cosmic poate fi artificială executată de o civilizație extrasolară,sau naturală.Galaxia este plină de găuri negre,stele neutronice,explozii stelare,nove,supernove,lentile gravitaționale,care emit jeturi mortale de radiații și viitorul nu-l știm.Cert este că ultimul sfânt de pe Pământ va fi un chinez.Actuala expansiune a Chinei în lume să fie începutul sfârșitului?
În urmă cu 4200 de ani Hermes Mercurius Trismegistus a scris: ,,Căci nici unul dintre lucrurile din Cer nu va coborâ pe Pământ,trecând de hotarele Cerului,însă Omul se înalță la Cer și îl străbate în lung și-n lat.Și el află ce lucruri sunt în înalt și ce dedesubt,și cunoaște totul cu de-amănuntul.Iar ceea ce le întrece pe toate,este că el nu părăsește Pământul,și cu toate acestea el este deasupra: atât de mare este măreția Naturii sale.”(Cartea a IV-a,90-92).Trismegistus știa în urmă cu 4200 de ani că omul va zbura în spațiul cosmic,dar nu va părăsi Pământul.Adică nu există sfârșitul lumii,nu există Apocalipsă.

Sebeș,jud.Alba Turcu Vasile
0744512245 vturcu1@yahoo.com




Ultimii vizitatori
Vasile Turcu Nu exista nici un vizitator.

Comentarii
Alti utilizatori nu au lasat nici un comentariu pentru Vasile Turcu.

Prieteni
Lista de prieteni este goala.
RSS Lo-Fi Version acum este: 15th October 2019 - 07:51 PM