IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.

Profil
Foto
Rating
 
Optiuni
Optiuni
Motto
florinbadu1252343408216 nu si-a ales nici un Motto..
Informatii personale
florinbadu1252343408216
Membru
Varsta necunoscuta
Gen nespecificat
Localizare nespecificata
Data nasterii nespecificata
Hobby-uri
Nici o informatie
Statistici
Inscris: 7-September 09
Nr. vizualizari profil: 2 755*
Ultima oara prezent: 5th May 2016 - 11:53 AM
61 texte (0.02 pe zi)
Informatii de contact
AIM Nici o informatie
Yahoo Nici o informatie
ICQ Nici o informatie
MSN Nici o informatie
* Se actualizeaza o data pe ora

florinbadu1252343408216

Membri

**


Discutii
Texte
Blog
Comentarii
Prieteni
Continutul meu
10 Jan 2012
Turcia, altfel 3 - Pergam

Daca nu ati vazut filmul "Acolo unde se avanta vulturii" vi-l povestesc pe scurt: un comando englezo-american (Richard Burton si Clint Eastwood) incearca sa ajunga la un castel din Germania pentru a elibera un general american tinut ostatic acolo. Castelul se afla pe varful unui munte iar la el se poate ajunge numai cu telecabina. Gata, v-am povestit filmul tongue.gif . Restul, impuscaturi, explozii si pumni, vi-l mai imaginati si voi.

Bergama, sau macar centrul ei, este acel tip de oras in care iti vine sa-ti lasi masina la intrare si sa-l strabati pe jos, la pas, pentru a-i savura pe indelete aerul oriental (oricum Bergama este foarte mare, dupa cum am vazut de pe acropola). Ai impresia ca, aflandu-te in desert, tocmai intri intr-o oaza de verdeata, racoritoare si proaspata. Este un oras foarte frumos si foarte pitoresc si am intrat in el pe un bulevard demn de Hollywood, incadrat de palmieri inalti si cladiri frumoase si moderne. Oricat m-am straduit, nu am gasit pe net vreo fotografie cu centrul acestui oras superb!

Dupa cateva sute de metri de mers pe acest bulevard vedem la stanga indicatorul "To Asklepeion". Nu apuc sa-i spun lui Florione prin statie ca nu-i nevoie sa vizitam Asklepeionul, ca acesta o si ia la stanga. Ma iau dupa el, mai mergem cam o suta de metri si ajungem intr-un fel de teren viran. Aici, plictiseala mare, suntem numai noi romanii si nu vedem nimic in jur decat un luminis cu cativa copacei, iar Asklepeionul ia-l de unde nu-i! Fuga-fuguta se indreapta catre noi un turc tipand in gura mare "Parcarea 7 lire! Parcarea 7 lire!" Pentru ce, frate, nici macar nu seamana a parcare, este o bucata de pamant, plina de praf. Pe cat ne incantase centrul orasului, pe atat ne indispuse turcul acesta cu pretentiile lui. "De unde luam bilete pentru vizitare?" intreb si eu ca sa ma aflu in treaba. "O luati pe aleea aceea, mai mergeti cam 100 de metri si la intrarea in sit veti gasi o ghereta." Daca sunteti curiosi si n-ati ajuns inca la Epidaur, va indemn sa vizitati acest sit. Astazi se mai pot vedea ruinele centrului de recuperare fizico-terapeutica a vechiului Pergam, dedicat zeului medicinii, Asklepios (Asclepius, Aesculapius, Esculap). Este aproape ora 18:00 si timpul ne preseaza. Va reamintesc ca trebuia sa ajungem la Kusadasi, aflat la vreo 200 de kilometri si la vreo 3 ore si jumatate de mers. Insa vara nu-i ca iarna iar ziua dispare mai tarziu, pe la 21:45, asa ca ar mai fi fost ceva timp de vizitat.

Ma scuz in fata lui Florione, caci trebuia sa-l anunt din timp ca nu era nevoie sa vizitam si ce-i pe aici deoarece am vazut suficient de mult la Epidaur, Asklepeionul de aici semanand cu cel de la Epidaur (asa cum acropolele de la Pergam a fost construit asemenea celui de la Atena) iar aceasta oprire de aici nu era necesara. "Trebuie sa ajungem acolo." zic misterios, aratandu-i acropolele (acropole = orasul de sus), aflat la o inaltime ametitoare, de-ti intepenea gatul numai uitandu-te la el. Florione se intoarce, face mana streasina la ochi si se uita la dealul aflat in spatele lui, de unde acropola abia daca se zarea, de la inaltimea ei de 350 de metri. "Ceeeeeee? Ai innebunit?". Ceilalti se agita si se crucesc si ei, tot cu mana streasina la ochi (soarele avea chef sa ne impiedice sa vedem ca lumea ruinele). "Bai, ai luat-o razna!" zice si profa de istorie. Trecura cateva secunde si hop si Maria, fata profei: "Numai vulturii ajung acolo!" Pustiul meu, sa zica si el ceva? Bineinteles ca zise si el ceva demn de admiratia internationala, planetara, universala si extraterestra: "Poate cu elicopterul!" Mihai se scarpina in cap, Nasha clipea des din ochi si uite asa ramase numai nevasta-mea, Colonelul, care, contrar obiceiurilor ei de a fi mereu Gica-contra, mi-a sarit nesperat in ajutor: "Merita sa mergem acolo! Am citit pe net ca ar fi un loc deosebit."

Gata! S-a hotarat!
Toata trupa s-a urcat in masini si am tulit-o din loc, sub privirea bosumflata a turcului care nu si-a incasat cei 14 lire pentru parcarea din pamant batatorit. Trebuie sa stiti ca de la Asklepeion pana la baza acropolelui ajungeti foarte repede prin oras (veti trece si pe langa prima biserica a Apocalipsei, Biserica din Pergam, un monument urias; va voi povesti mai incolo despre ea). Peste cateva minute ne aflam la poalele dealului, gasim o bifurcatie, o luam la dreapta, urmam indicatorul "To Acropolis", trecem pe langa o statie de teleferic, vedem si un fel de telecabina trecand pe deasupra noastra, urcand dinspre Bergama si apoi... STOP! Cum adica stop? Drumul se infunda, o bariera cu un semn STOP ne anuleaza orice sansa de a ajunge pe acropola. Nu se poate, imi zic, cineva tot a ajuns acolo, am citit relatarea sotiei sale pe net, plus ca drumul se vede lejer pe Google Earth.

Reusim sa intoarcem masinile in locul ingust apoi ma dau jos si ma indrept spre un fel de jandarm inalt ca bradul care ranjeste fasolea la noi: "Fraierilor! Credeati ca puteti merge mai departe?" spunea ranjetul lui. "Ce s-a intamplat cu drumul?" il intreb. "Drum brost, stricat, belea mare estem." zice el. "Surbat rau la el. Terminat definitiv estem." Nu-mi vine sa cred, ma mai uit inca o data la bariera insa nu ma dau batut. "Si chiar nu se poate ajunge acolo sus cu masina?" "Nope!" raspunde turcul, imitandu-i pe americanii din filme. "Nubai cu telecabina, 14 lire de berzoana, inclusib cobiii."

Si totusi...
Le spun alor mei ca o familie de romani a ajuns pana acolo. Aflasem din acea relatare ca intr-adevar, drumul este foarte greu si ingust, ba chiar la un moment dat s-au intalnit cu un autocar turcesc iar sotul doamnei, de frica, a dus masina pe banda cealalta, spre stanca, pentru a lasa autocarul sa treaca pe partea cu prapastia si povestea ca tinea minte si acum ranjetul soferului turc. Drumul celalalt, de la bifurcatie, oare unde duce? Ne intoarcem la bifurcatie iar Florione isi aduce aminte ca a facut cateva luni de armata: "Ma duc in recunoastere!" Peste doua-trei minute se intoarce victorios: "Nu se poate trece. Incepe o panta foarte abrupta iar drumul cred ca se surpa mai departe." Ma uit cu neincredere la el. "Ce-i? Nu ma crezi? Du-te cu Mihai, sa te convingi!" Ma duc cu Mihai, trecem de cateva case foarte saracacioase dar si pitoresti totodata, apoi dupa o mica curba drumul incepe sa urce, intr-adevar, si iti trebuie ceva sange rece ca sa urci acea panta care tine pe o distanta de o suta de metri, numai cu piatra cubica. Imi aduc aminte ca am mai urcat o asemenea panta acum cativa ani si aceea numai in prima treapta de viteza. Ajungem foarte greu la capatul ei si aici imi dau seama de siretenia turcilor.

Ce-au facut smecherii (cred ca au stat zile si nopti la brainstorming pentru a le bubui prin minte o asemenea idee): ca sa nu mai urce tot boborul acolo sus, au distrus drumul, au tras o bariera si uite asa ii obliga pe toti sa urce numai cu telecabina. Drumul vechi l-au unit cu panta aceasta foarte abrupta, panta care taie orice chef de a mai face vreo incercare. Insa chiar la unirea vechiului drum cu panta aceasta, au pus o oglinda mare. Oare de ce? Oare nu pentru a vedea mai bine masinile care urca sau care coboara din sens opus?

Dam sa ne intoarcem, nehotarati, insa un caine ciobanesc, mare cat un vitel, ne bareaza drumul, privindu-ne curios si dand vesel din coada. Hait! "Ce facem?" il intreb pe Mihai. Acesta nu apuca sa-mi raspunda caci dintr-o curte saracacioasa se aude o voce guturala iar catelusul de 60 de kile se indreapta catre stapan. Si eu ma indrept catre stapan si incerc sa-i vorbesc prin limbajul semnelor. Rotesc mainile pe un volan imaginar apoi ii arat acropola si turcul zice "Yes, yes!" Victorie! Deci, se poate! "Teshechiur ederim!" ii spun (se scrie "tesekkür ederim" si inseamna "multumesc"). Dumnezeu, in generozitatea Lui biggrin.gif , are chef sa-mi trimita un semn si, minune mare, o masina cu numar de Nemtia coboara alene dinspre acropole, indreptandu-se spre curba foarte stransa.

Peste cateva minute, dupa dezbateri aprinse si frici inghitite in sec, cei doi soferi, singuri in masina iar ceilalti pe jos (pentru siguranta lor), incep urcarea pantei care le-a dat atatea frisoane. Urcam in treapta intai, apoi imediat dupa curba ascunsa de cativa copacei, ceilalti ne fac semn ca drumul este liber, devenind totodata mai lin, permitandu-le si lor sa urce in masini. Pana sus drumul este bun, nu este din beton decat pe portiunea inferioara insa trebuie sa fiti atenti deoarece din loc in loc mai apar bolovani pe care veti fi nevoiti sa-i ocoliti. Spre partea cu prapastia au fost montati parapeti inalti cu garduri de sarma. Deci sa nu va fie teama! In apropierea intrarii la acropola, veti gasi un fel de loc de parcare amenajat, gratuit, spre deosebire de restul parcarilor turcesti, care sunt cu plata. Aici gasim si vreo 5-6 masini din diverse tari, semn ca, uite, am avut dreptate! Tot aici se opreste si telecabina, care goleste din burta ei cei opt pasageri veseli nevoie mare (atat poate cara, maxim opt persoane).

Luam bilete, 20 de lire de adult, 10 lire copiii peste 13 ani iar copiii sub 12 ani inclusiv intra gratis (vor fi intrebati care este anul nasterii), apoi intram in marea acropola de la Pergam, pe la ora 18:10, sub indemnul frazei tip number two a lui Florione: "Bai, sa ne grabim, nu avem prea mult timp!" Imediat ce intri in sit te cuprinde dezamagirea... Te asteptai sa vezi ceva asemanator acropolei ateniene insa cam tot ce se afla la intrare este praf si pulbere. Din loc in loc se vede ca turcii, dandu-si seama de importanta obiectivului arheologic, au inceput sa reconstruiasca fragmente de ziduri si coloane. Locul este destul de mare iar urcarea se face in trepte, de fapt se vede ca intregul deal a fost terasat pe 4 nivele. Dupa ce ne-am intors in Romania, m-am uitat pe o reconstituire a acropolei si mi-am dat seama ca noi am vizitat doar jumatate din ea, restul fiind distrus in cea mai mare parte sau furat de locuitorii orasului pentru construirea propriilor case. Am observat cu tristete ca nu mai exista agora de jos, cateva palate si altarul lui Zeus.

De la intrare, am luat-o incet-incet spre amfiteatru. In coltul lui se afla odinioara un templu dedicat Atenei Nike, zeita victoriei, care era simbolul orasului. Ocolesti acest templu (de fapt o ramasita palida a acestui templu; o imagine mai buna a lui o veti gasi pe un panou explicativ), apoi te apropii de prima gradena si... te opresti! De ce? Uite d'aia: te afli chiar pe marginea amfiteatrului iar ceea ce te izbeste la el este senzatia ciudata ca iti vine sa-ti iei zborul! Asa ca te opresti si tragi cu ochiul la ceilalti turisti: si-o lua vreunul zborul tongue.gif ? Glumesc, nu ma luati in serios. Ce pot sa va spun este ca-i cel mai abrupt amfiteatru din lumea antica, sapat direct in coasta dealului. In cele 80 de randuri (gradene) putea adaposti 10.000 de spectatori (altii vorbesc de 15.000). Stau si ma intreb cati din ei or fi ametit si s-or fi dat de-a berbeleacul pana la stoa actorilor (o cladire luuuunga) si, mai tarziu, a gladiatorilor.

Cetatea isi are inceputurile timide pe timpul Troiei insa este distrusa foarte curand de popoarele marii. A fost reintemeiata de inieni dar distrusa din nou de persi. Macedonenii au cucerit-o si ei, insa nu au mai distrus-o ci au dezvoltat-o, dezvoltarea cetatii avand loc datorita unui accident al istoriei: Lisimah (Lysimachos, Lisimachos) unul din cei 4 generalii ai lui Alexandru Macedon care au mostenit imperiul, a pornit un razboi cu seleucizii. Tezaurul de aproape 9000 de talanti, l-a lasat in grija unui servitor credincios (eunucul Philetaros ) in cetatea de necucerit a Pergamului. Lisimah a fost ucis intr-o batalie si uite asa un simplu eunuc s-a trezit cu o mare avere pe cap, declarandu-se rege al Pergamului. Dispunand de bani, a angajat osteni si a cucerit regiunile inconjuratoare. Lui i-a luat locul un nepot, Eumenes I. Acesta, ca si regii care au urmat (Pergam-ul a avut doar 6 regi), au intarit puterea regatului, din Egeea pana in centrul Anatoliei. Ultimul rege, Attalus al III-lea, neavand urmasi a avut buna inspiratie sa "cedeze" regatul imperiului Roman, salvandu-l astfel de la distrugere si de lacomia ochilor hrapareti ai romanilor.
Perioada romana a fost urmata de cea bizantina, in care Pergamul a pierdut din faima si stralucirea trecutului. Dupa cucerirea lui de catre arabi, intre anii 716-717, Pergamul nu si-a mai revenit niciodata, in 1330 fiind ocupat definitiv de catre turci.

Dintre regii dinastiei Attalide, cel mai renumit este, fara indoiala Eumenes al II-lea, fiul lui Attalus I. Generozitatea lui a dus la construirea unei Stoa in Atena (o cladire lunga, cu magazine ale mestesugarilor - vedeti fotografii pe net cu Stoa of Attalos sau vedeti la relatarea mea cu Atena din serialul despre Peloponez), a Templului Atenei pe terasa de sus, a templelor lui Dyonissos si Demetrei pe terasa de jos, a bailor, a mai multor gymnazium-uri, a unui palat si a unui arsenal, a teatrului de unde iti vine sa-ti iei zborul, a faimoasei Biblioteci din Pergam si a faimosului Altar al lui Zeus. Viata lui este demna de un roman: aflat la Roma, s-a certat cu regele macedonean Perseus. Pe drumul de intoarcere a fost atacat iar in Pergam s-a aflat ca a murit, asa ca fratele lui, Attalos al II-lea, s-a casatorit cu sotia lui Eumenes, Stratonice (o printesa din Cappadocia). Dupa un timp, s-au trezit cu Eumenes, viu si nevatamat. Attalos al II-lea i-a dat puterea si sotia inapoi. Dupa 13 ani Eumenes moare iar Attalos al II-lea preia din nou puterea, se recasatoreste cu Stratonice si se obliga sa aiba grija de fiul lui Eumenes, provenit dintr-o casatorie anterioara, pana ce acesta va fi major. Sub el Pergamul a devenit centrul artistic si de invatamant al Asiei Mici. A domnit aproape 20 de ani iar la moartea sa puterea a fost preluata de copilul vitreg (vorba vine copil, cred ca avea cel putin 35 de ani). Acest tanar a avut o relatie foarte intima cu mama sa vitrega (spun gurile rele) si apoi a otravit-o. Pfui, ce vremuri! Numele lui? Attalos al III-lea, cel care va preda regatul Pergamului in mana Romei.

Ma opresc mai mult asupra a doua monunente ridicate de Eumenes: Biblioteca (sau Athenaeum) si Altarul lui Zeus, care, din pacate, nu mai pot fi reconstituite in totalitate nici macar cu imaginatia. Partea din fata a Altarului din Pergam se afla totusi reconstruita la muzeul Pergamon din Berlin. Baza altarului a ramas pe acropola, Nemtia facand sapaturi in aceasta zona inca din anul 1878. Acest altar se presupune a fi "Scaunul de domnie al Satanei" sau "Tronul Satanei" despre care vorbeste in Apocalipsa apostolul Ioan (Cartea Revelatiei 2:13). Daca nu stiati, aflati ca Memorialul soldatilor din Berlin, construit de nazisti la sfarsitul anilor '30, a copiat in detalii modelul altarului din Pergam.

Altarul lui Zeus era nu numai o constructie uriasa, cu o lungime de 36 metri, o latime de 33 metri si o largime a scarilor din fata de 20 de metri, ci si o capodopera de arta si arhitectura. Era alcatuit dintr-o sala cu doua etaje, construita in forma de potcoava, avand intreaga parte inferioara acoperita cu frumoase sculpturi in relief care descriau razboiul dintre zeii olimpieni si giganti, sau mai omeneste spus, razboiul dintre civilizatia greaca si barbari, cu atingere directa la razboiul in care Pergamul iesise victorios in lupta sa cu galii (adica cu Asterix si Obelix, ce, nu stiati? biggrin.gif ) galii stabilindu-se mai tarziu intr-o regiune numita Galatia, partea superioara a altarului fiind formata din colonade.

In ceea ce priveste Biblioteca, aceasta adapostea aproape 200.000 de volume, dupa spusele lui Plutarh, rivalizand cu Biblioteca din Alexandria (Egipt), facand din Pergam cel mai important centru cultural, artistic si stiintific din intreaga lume elenistica. In perioada de inflorire a orasului, numerosi oameni de cultura, matematicieni si arhitecti s-au stabilit aici. In holul principal al bibliotecii se afla o copie a lui Phidias "Athena Parthenos". Avea o camera uriasa in partea din mijloc, care reprezenta sala de lectura, inconjurata din toate partile cu rafturi pline cu pergamente si papirusuri. Intre peretii exteriori si rafturi aerul circula liber, in vederea prevenirii umiditatii. Dupa ce a ars Biblioteca din Alexandria, Elisabeth Taylor (adica Cleopatra) s-a smiorcait ea ce s-a smiorcait incat l-a facut pe bietul Richard Burton (adica Antoniu) sa-i daruiasca intreaga colectie a bibliotecii din Pergam, numai sa nu-i mai vada perlele alea sarate curgandu-i din ochisorii in care se ingramadise intreg seninul cerului (mama, ce misto suna!). Dar nici aceste manuscrise n-au avut viata lunga: cu ocazia cuceririi Egiptului de catre arabi au fost distruse in totalitate, scapand doar unele pe care le puteti gasi unde altundeva decat in subsolurile ordonate pe mai multe etaje ale Vaticanului. Pacat.

Mai amintesc aici ca in perioada de maxima inflorire a regatului a fost construit si un apeduct care aducea apa de la 44 de kilometri, prin trei conducte de ceramica, inginerie care nu a mai fost egalata niciodata in istoria antica...

Regatul Pergamului a avut cea mai mare intindere in anul 188 i.Chr si se crede ca orasul Pergam avea in primul secol d.Chr. o populatie de 150.000 de locuitori. Cetatea avea doua piete, agora de jos si agora de sus, unde comerciantii isi laudau marfurile aduse de peste mari si tari, mestesugarii isi etalau produsele faurite chiar de ei, frumoasele sclave erau cercetate de ochii lacomi ai bogatasilor burtosi si pofticiosi, soldatii veterani isi vindeau serviciile cui platea mai bine. Puneti-va imaginatia la lucru si veti vedea ce usor veti putea popula cele doua agore. In stanga noastra (cum stai cu fata la templul Atenei) se puteau doar ghici agora de sus si altarul lui Zeus, atat erau de distruse. Pe acropola locuiau familia regala, aristocratia civila si militara, precum si o garnizoana care avea misiunea sa apere dealul (s-au gasit ghiulele de andezit, grele de 3-75 kg, folosite la catapulte).

Drumul originar care ducea la cetate incepea de la baza telefericului de astazi si ocolea baile si templul Herei, oprindu-se la agora de sus (84m x 44m). Uitati-va si la desen dar si la reconstituire, pentru a va face o idee asupra maretiei acropolei. Drumul pe care am mers noi cu masina, cel care ocoleste dealul asemenea cochiliei de melc, nu exista pe atunci.

Dupa ce am admirat amfiteatrul si ne-am stapanit cu greu imboldul de a zbura pe deasupra lui, ne-am indreptat spre Traianeum (Trajaneum) sau Templul lui Traian, finalizat de imparatul Hadrian, in memoria predecesorului sau. Deoarece Traian nu a avut copii, chiar inainte de a muri (gurile rele spun ca imparatul era deja mort), Traian l-a numit succesor al sau pe Hadrian, la propunerea sotiei sale, Plotina, care l-a infiat imediat pe Hadrian. Sa nu credeti ca Hadrian al nostru avea vreo 5-6 anisori in momentul infierii sale. Nu, nene, avea vreo 40 de ani! Hadrian a domnit 21 de ani (117 d.Chr - 138 d.Chr.) asa ca avut timp sa-si lase urma peste tot in lume, de la "Zidul lui Hadrian" din Marea Britanie pana la refacerea completa a Pantheonului din Roma (din cei mai importanti cinci imparati ai Imperiului roman, Hadrian ocupa locul trei).

Cei care au fost la Atena cu siguranta au vazut Poarta lui Hadrian. A refacut Atena in totalitate si a declarat-o ca fiind capitala culturala a imperiului. Dupa moartea lui Traian a renuntat la provinciile din Mesopotamia si Armenia si era cat pe aici sa renunte si la Dacia, cedand o parte din ea roxolanilor, pentru a avea liniste la furatul aurului dacic. Totusi, in 124, imparatul a vizitat orasul Napoca, declarandu-l drept "municipiu". Din Dacia a furat aur si argint cat a putut, asa ca a avut de unde sa-si finanteze operele arhitectonice.

Aici, la Pergam, Hadrian a continuat ridicarea templului inceput de Traian, numit Traianeum, o constructie monumentala din marmura alba (in contrast cu andezitul folosit la celelalte monumente), ridicata pe o terasa artificiala de 68 metri pe 58 de metri. Este singura constructie romana de pe acropole, dar si singura dedicata cultului imperial si Romei. La baza acestui templu, uitandu-te la boltile care se insira una dupa alta ti se taie rasuflarea. Boltile sunt inalte si presupun ca la origine aceasta ar fi fost ori un tunel strategic ori o strada normala din cetate.

Mai tineti minte celebra sculptura "Laocoon si fii", aflata acum la Vatican? Preot in Troia, Laocoon este cel care i-a avertizat pe locuitori sa nu accepte Calul Troian, rostind celebra fraza "feriti-va de greci, chiar si atunci cand aduc daruri." Temandu-se ca Laocoon sa nu dejoace planul lui Ulise, Atena l-a orbit. Laocoon nu s-a dat batut si a incercat sa-i aduca lui Poseidon un taur drept jertfa, cerandu-i ajutorul, insa din mare au aparut doi serpi care i-au omorat copiii, semn ca Poseidon nu a mai tinut cu el (alta varianta spune ca a murit doar el si inca un copil, alta varianta spune ca au murit toti trei). De ce amintesc de aceasta sculptura superba? Amintesc de ea deoarece a fost faurita aici, la Pergam in anul 139 i.Chr., intr-un atelier de sculptura. Aruncati un ochi la suferinta orbului Laocoon, la suferinta de a nu-si putea proteja copiii si uitati-va si la teama copiilor sai, care privesc speriati lupta tatalui lor cu serpii si va veti da seama de nivelul la care ajunsese perfectiunea sculpturii antice.

Gata, ca sa nu va intristez prea mult, am uitat sa mentionez ca la templul lui Traian se termina vizita, mai sus de el se afla ruinele arsenalului iar la iesirea din sit-ul arheologic aveti si o toaleta moderna pe partea dreapta, toaleta aflata sub pamant, unde puteti scapa de toate chinurile din lume.

Am coborat fara sa ne grabim, am iesit intr-una din strazile principale ale Bergamei si chiar vis-a-vis de Biserica Rosie am vazut un atelier care fabrica faimoasele covoare de Pergam, expuse generos vederii turistilor de pretutindeni (puteti cumpara un asemena covor, nu va opreste nimeni, bani sa aveti). Am parcat masinile in parcarea aflata in stanga bisericii insa am constatat cu regret ca biserica era inchisa la acea ora (19:00). Asta este, nu ne-a ramas altceva de facut decat sa-i dam tarcoale si sa incercam sa fotografiem uriasa cladire din mai multe unghiuri. Daca doriti sa o vizitati, incercati sa ajungeti la Bergama pana in ora 17:00.

Stai si te minunezi ce-o fi vrut sa faca Hadrian cu acest templu imens (numit si Serapeion, printre altele). Imparatul era cunoscut drept un "sponsor" entuziast al vechilor zeitati egiptene. A construit temple ale zeilor Isis si Seraphis in multe locuri ale imperiului roman, inclusiv in vila sa din Tivoli. Tot asa a construit si aceasta masiva cladire, ca templu pentru popularul zeu egiptean Seraphis. Acest zeu era sotul zeitei Isis si era un fel de zeu "artificial", creat cu trasaturi de-ale lui Osiris si ale lui Apis, asemuit mai tarziu cu Asklepios, ca zeu al medicinei la egipteni. Odata cu cucerirea romana, cultul lui a avut un deosebit succes in intreg imperiul. Dupa ce Babilonul a fost cucerit de persi, preotii babilonieni s-au mutat la Pergam aducand cu ei si Paladiumul ( piatra cubica sacra ), putandu-si continua ritualurile zeului Baal fara a fi stanjeniti de cineva.

Imensa cladire facea parte dintr-un ansamblu monumetal care era inconjurat de ziduri de 13 metri inaltime, intr-o curte imensa (temenos) sub forma unui dreptunghi cu lungimea de 270 de metri si latimea de 100 de metri! In acest dreptunghi, biserica parea o piticanie cu lungmea ei de 60 metri si latimea de 26 metri. Insa zidurile ei merita toata admiratia noastra: ceea se mai vede in zilele noastre are o inaltime de 19 metri, speriindu-i pana si pe hotii de caramizi! De o parte si de alta a bisericii se ridica doua turnuri rotunjoare si cam grasunele (15 metri diametru si 19 metri inaltime), unite in trecut de biserica cu ajutorul unor galerii cu coloane si sculpturi puse spate in spate, pentru a semana cu un templu egiptean. In interior se aflau numai dale din marmura iar printr-un canal subteran preotul se furisa sub statuia uriasa a zeului, inalta de 10 metri, vorbind cu o voce de tunet asupra multimii infricosate. In biserica se intra pe doua porti avand fiecare o latime de 3,5 metri si o inaltime de 14 metri! Pragul usii era alcatuit dintr-o singura bucata de marmura, grea de 30 de tone, care mai poate fi vazuta si astazi. Se pare ca usile erau deschise permanent, deoarece nu s-au gasit urme de role. Stau si ma intreb de ce acest colos nu a fost inclus in cele 7 minuni ale lumii. Si-mi dau seama acum ca Pergamul este un sit arheologic si obiectiv turistic care nu trebuie ratat, doar Efesul si Hierapolisul putand sa-i stea alaturi.

In momentul construirii ansamblului, arhitectii romani s-au lovit de un aspect pe care il neglijasera pana atunci: la ploi abundente, raul Selinus se umfla si inunda platoul pe care se ridica templul. Pentru a anula acest inconvenient, au hotarat sa construiasca doua canale subterane pentru colectarea apei raului, cu diametrul de 9 metri fiecare si lungi de 185 metri, o noutate inginereasca in acele timpuri, care sa treaca pe sub masiva constructie, canale care se mai pot vedea si astazi. Peste ele trece drumul pe care am pasit si noi, peste ele s-au construit case, statii de autobuz, o parcare de autocare, magazine etc.

Prin secolele 4-5 d.Chr. templul a fost transformat intr-o biserica bizantina, fiind dedicata Apostolului Ioan. Biserica a fost distrusa de arabi in anul 717 d.Chr. si apoi spre sfarsitul secolului 8 o micuta bisericuta a fost construita in interiorul sau. Va reamintesc fraza (pentru cei care au avut rabdarea sa citeasca Biblia): "Stiu unde locuiesti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu tii Numele Meu, si n-ai lepadat credinta Mea nici chiar in zilele acelea cand Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieste Satana." Istoricii au presupus ca scaunul de domnie al Satanei ar fi Altarul lui Zeus situat pe acropola, iar fraza "acolo unde locuieste Satana" s-ar fi referit la Templul lui Seraphis, descris mai sus, altii considerand Asklepionul ca fiind acest locas (Asklepios - zeul sarpe, sarpele simbolizandu-l pe Satana, atunci cand Eva cea goala pusca i-a dat marul lui Adam cel gol pusca ).

Noi nu ne-am batut prea mult capul cu aceasta fraza infricosatoare, asa ca presati de timp am luat-o la goana spre Kusadasi, unde dupa ce am cautat minute bune un hotel misterios (Alika otel), am reusit sa ne cazam in el la 0:00 noaptea, trecute fix, morti de oboseala. Cine o mai face ca noi, la fel sa pateasca! Adica nu, nu faceti ca noi! Mai bine stati pe plaja, cu o bere Efes in partea stanga a saltelei si cu ochii holbati la formele rotunjoare ale vecinei sau vecinului din partea dreapta. Oricum ar fi, sa va simtiti bine!

Va urma un articol plictisitor despre Kusadasi si apoi alte trei articole si mai plictisitoare despre orasul antic Efes, Biserica Sf.Ioan din Selcuk si Templul Artemisei (Artemisionul - minune antica), tot din Selcuk.

PS: stati putin, nu plecati! Am uitat sa spun ce era mai important: despre pergament, ca doar pentru asta am fost la Pergam, sa aflam cate ceva despre pergament. Sau nu va mai spun deoarece toata lumea stie povestea... Parca va aud, aidoma baietilor de cartier: "Bai, ne lesi! Stim povestea, mancati-as." Totusi, sa vi-o reamintesc, cu riscul de a va plictisi ingrozitor: deoarece Biblioteca din Pergam a început sa o concureze pe cea din Alexandria, Ptolemeu al V-lea al Egiptului s-a temut ca aceasta se va clasa pe primul loc in intrecerea socialista a manuscriselor, asa ca a interzis exportul papirusului, sperand sa opreasca ascensiunea acesteia. Insa un meserias din Pergam, pe nume Krates, a gasit o cale sa faca un material pe care se putea scrie, tocmai din ceea ce aveau din abundenta: piei fragede de vitei, miei si iezi. Acestea au fost argasite, tabacite si subtiate, devenind "pergamente" (fiindca au fost nascocite la Pergam, logic nu?), un material pe care s-a scris timp de mai bine de 1500 de ani, pana ce a fost inlocuit cu hartia. Adica (foarte) mult timp dupa ce papirusul incetase sa mai fie folosit. Nu-i asa ca stiati povestea? Gata. Va pupa moshu'. Ne vedem la Efes tongue.gif .

Daca doriti sa vedeti mai multe poze (aici pe forum nu mai pot sa urc fotografii) uitati aici:
Turcia, altfel 3 - Pergam

Surse folosite:

Mai multe despre Pergam (in limba engleza):
http://en.wikipedia.org/wiki/Pergamon
http://www.planetware.com/tourist-attracti...e.htm#TR-IZ-PEB

Un rezumat exceptional al Pergamului gasiti mai jos (va rog sa nu luati in considerare carei biserici apartine site-ul; informatia pe care o gasiti acolo este importanta, asta conteaza):
http://cercetatiscripturile.intercer.net/article.php?id=5895
9 Dec 2011
De dimineata m-am trezit cu un singur gand in minte: sa fotografiez Calul Troian, deoarece noaptea trecuta imi iesisera niste poze de mai mare plansul. Am impachetat repede si am coborat la micul dejun, unde i-am intalnit pe ceilalti. De regula, cand e vorba de indemnat ceva, Florione scoate din tolba trei tipuri de fraze:

1. "Bai, suntem in concediu, nu ne grabim, mergem incet!"
2. "Bai, sa ne grabim, nu avem prea mult timp!"
3. "Bai, nu cred ca avem timp s-o vizitam si p-asta, eu zic sa mergem inainte!"


In holul hotelului m-a intampinat cu fraza number two: "Bai, sa ne grabim, nu avem prea mult timp!". Era ora 9:00, am mancat foarte repede un mic dejun copios si am dat sa o zbughesc spre camera, sa-mi iau bagajele. "Unde te duci?" m-au intrebat ceilalti. "Imi duc bagajele la masina inaintea voastra. Vreau sa am timp sa fotografiez Calul! S-ar putea ca la intoarcere sa nu mai avem timp sau sa ajungem tot noaptea". "Bine, dar sa nu intarzii prea mult. Ne grabim! Ne asteapta Troia si Pergam." mi-a reprosat Florione. "Noi mai stam aici, la micul dejun, apoi te asteptam in parcare."

Am urcat in camera, am luat bagajele si am coborat din nou in holul hotelului. Toti, dar absolut toti se aflau acolo si se hlizeau la mine. "Ce-i?" i-am intrebat. "Mergem si noi!" tongue.gif au raspuns intr-un glas, cuprinsi de febra aventurii parcurgerii celor 200 de metri pana la Cal. Repede ne-am incarcat masinile cu bagaje si am zbughit-o pe faleza incantatoare in razele diminetii, umpluta cu zecile de pescari care asteptau rabdatori, dar si cu zecile de pisici care asteptau rabdatoare ca bietii pesti sa intre intr-una din burti, ori a pescarilor, ori a pisicilor.
Am ajuns intr-un suflet la Cal, arata superb in lumina soarelui, acum era aproape singur, doar doua perechi de japonezi se uitau cu admiratie la maretia sculpturii faurita din resturi de corabii. Ne-am fotografiat cu totii, pe perechi, pe familii, fiecare dupa preferinte, apoi ne-am tras o fotografie de grup si tule-o spre parcarea de la hotel.

Ne-am urcat in masini, am iesit destul de usor din Canakkale apoi am mers cam 5-6 kilometri si am crezut ca lesinam: urcand un deal mai inalt, in partea dreapta se contura o panorama care-ti taia rasuflarea. In partea stanga muncitorii turci taiau cu sete din deal, pentru a largi drumul pentru patru benzi, doua pe fiecare sens de mers. Am coborat, am tras cateva fotografii si am admirat muti de uimire cum Stramtoarea Dardanele se saruta cu Marea Egee, chiar in fata noastra.

In fine, am urcat in masini si peste cativa kilometri am ajuns la devierea spre Troia. Mergand spre Kusadasi, cam la 30 de km de Canakkale se face o deviere la dreapta. "Truva" sau "Troia" sau "Troy" scrie pe indicatoarele de culoare maro (pentru obiectivele istorice), apoi mai mergeti cam 5-6 kilometri pe un drum secundar (atentie la viteza deoarece sunt curbe foarte stranse cu vizibilitate redusa si va puteti pupa cu alte masini care vin din sens opus!), pana veti da de o parcare uriasa.

Nici nu stiu ce sa mai scriu despre Troia. Este un obiectiv turistic si arheologic atat de cunoscut romanilor... Cei care au fost la Troia le recomanda celorlati sa nu se duca acolo, deoarece vor fi dezamagiti de faptul ca vor gasi doar niste simple pietre. Este super-mega-ultra de plictisitor acolo. Nu tu palate, nu tu temple, nu tu fantani arteziene sau piete publice. Nu mergeti acolo, fratilor, nu aveti ce vedea, veti regreta...

Ba nu! Stati putin! Parca se intrezareste ceva in zarea nemarginita a marii: sosesc sute de corabii, apoi peste cateva ore cerul se intuneca din cauza miilor de sageti. Pamantul se cutremura de strigatele si indemnurile la lupta ale barbatilor puternici, care, plictisindu-se pe acasa, ce si-au spus ei: "Hai sa punem de-un razboi, ce mama naibii, sa stam sa putrezim de lene, prin Ahaia, cu muierile si plozii langa noi?"
Cetatea se agita, se pregatesc arcasii, femeile si copiii se pun la adapost, templele se inchid iar barbatii in putere isi pun armurile pe ei, isi iau sulitele lungi si isi saruta din fuga nevestele. "Au sosit popoarele marii!" se raspandeste zvonul in toata cetatea. Se stia ca vor sosi, insa nu se stia cand anume. Au venit dupa Elena, dar nu le-o dam! Vom lupta pentru ea! Este demna de printul nostru, Paris. Frumusetea ei a inconjurat intreg Pamantul. Din cetate razbat si glasurile feminine, aproape ca un oftat: "A venit si Ahile, frumosul Ahileeeeee! Prima dintre noi care-l vede sa ne spuna si noua, sa ne rasfatam privindu-l. smile.gif " Chiar si zeii se agita acolo, sus, din cauza faptelor de eroism care vor dura aproape zece ani de acum incolo. Cetatea freamata, insa se simte in siguranta deoarece nu a fost cucerita niciodata. Are zidurile atat de groase incat nici animalele acelea fantastice din Africa, stiti voi, animalele alea cu trompa, fioroase, nici ele nu pot strapunge zidurile uriase ale Troiei.

Ce tot visez eu pe aici... Cineva spunea pe forumul Softpedia ca aproape toti ghizii romanilor care sosesc in Turcia cu autocarul si se apropie de devierea la dreapta spre Troia ii indeamna pe turisti sa nu viziteze sit-ul arheologic. "Ce sa vedeti acolo? Niste pietre." Unii romani se revolta, ar dori sa vada cetatea legendara, altii ar vrea sa ajunga mai repede la Kusadasi, sa stea cu burta la soare, la all-inclusive, pentru a avea ce povesti la intoarcerea in tara. "Unde ti-ai petrecut concediul?" "In Turcia!" vor raspunde cu emfaza. "Si cum a fost?" "Super! Am mancat si am baut pentru doua vieti!" "Si?" "Si ce?" va intreba nedumerit bronzatul turist. "Pai, atat?" "Ce atat?" "Asta inseamna Turcia pentru tine: mancat, baut si plaja?" "Si ce-ai vrea, ma rog, sa fie? I-auzi, dom-le la el..." ar spune bronzatul, suparat.

Coboram din masini si dam cu ochii pentru prima oara de sistemul de taxare turcesc, intalnit la toate obiectivele turistice pe care le vom vizita in zilele urmatoare: stai la rand, iti cumperi biletul, apoi stai iar la rand si il introduci intr-o fanta (ca la metroul bucurestean), dai la o parte chestia aia care se roteste (tot ca la metrou) si intri in sit-ul arheologic.

Biletul costa 15 lire iar copiii pana in 12 ani inclusiv intra gratis. Copiii vor fi intrebati in limba engleza anul in care s-au nascut. Daca nu te descurci, un turc amabil iti ia biletul si introduce un fel de cheie in aparat, pentru a putea trece mai departe. Turcul ajuta astfel vreo 4-5 persoane, apoi intra cu cele 5 bilete nefolosite in cabina pentru vanzarea biletelor. De ce? Habar nu am... Poate ghiciti voi. Vi se pare cunoscut scenariul? Evaziune fiscala, cumva?

Intram in sit si avem parte de prima dezamagire: turcii nu au grija de ruinele antice asa cum au grija grecii de ale lor (bine, si acolo lenea e cucoana mare; tot cu emigranti au facut treaba). Praf mult, o incercare timida de modernizare a traseelor, o casuta amarata care se vrea a fi un mini-muzeu unde poti vedea o reconstituire palida a fostei cetati (o reconstituire superba a Troiei puteti vedea la Canakkale, langa Calul Troian). Principala atractie nu o reprezinta zidurile ci... reconstituirea grosolana si urata, dupa parerea mea, a faimosului cal, de zici ca este un teren de joaca pentru copii.

Aici se da o batalie pe viata si pe moarte intre toate popoarele lumii, pentru reusita intrarii in burta calului, folosindu-se din plin coatele si picioarele pentru a ajunge la primul etaj macar. Printre altele, avem si marele nenoroc sa intram in sit in acelasi timp cu turistii din trei autocare, asa ca va puteti inchipui aglomeratia din jurul calului de lemn. Asteptam cateva minute, sa se linsteasca atmosfera si apoi intram si noi. In interior, pe peretii de lemn gasesti o sumedenie de mesaje de genul "Vasile o love muci pe Maria" tongue.gif insa in mai multe limbi de circulatie internationala. Poza facuta in burta lui, la etajul intai sau sus, la etajul doi, unde se intra mai greu, iti atesta adevarul in fata celor de acasa ca ai devenit vedeta, itindu-ti capul prin una din ferestruicile calului, ca ai ajuns pana aici si nu le spui niscaiva fabulatii. "Fusesi la Troia?" "Da!" "Super, ce misto! Norocosule! Arata-mi pozele, sa vad daca spui adevarul!"

Dupa ce scapam de atractia calului si dupa ce, of course, ne facem cu totii fotografii pentru a deveni la randu-ne vedete, o luam pe primul traseu intalnit in cale. Am uitat sa va spun ca imediat ce treceti de portile de la intrare, mai multi copaci va vor ascunde privirii cetatea antica. Asa ca imediat ce veti intra in situl arheologic, in partea dreapta veti vedea 2-3 magazinase cu suveniruri, apoi toaleta (moderna) iar in fata Calul Troian cladirea care se vrea a fi un mini-muzeu, urmeaza copacii si apoi ruinele orasului.

Am lasat in urma Calul, am depasit cativa copaci si apoi am ramas inmarmuriti. "Mama, ce mare este!" a exclamat Andrei. "Si ce ziduri groase are!" a exclamat si profa de istorie, Alexandra.

Traseul este circular, se incepe de la zidurile exterioare si se termina la amfiteatru. Se vede indolenta turcilor, trebuie sa va puneti imaginatia la lucru pentru a descoperi ceea ce se afla sub movilele pe care le intalnesti la tot pasul, este foarte mult de sapat, s-au primit si fonduri de la UNESCO si tot degeaba, orasul insista sa-si ascunda minunatiile arheologice sub zecile de movile care impanzesc locul.

Din loc in loc gasiti placutele indicatoare cu explicatiile ruinelor din fata voastra insa nu stiu de ce, fata de cele grecesti care se pastreaza foarte bine, placutele turcesti sunt arse de soare, incat nu mai deosebesti nimic din desenele ce reconstituie locul si nici nu poti citi ca lumea explicatiile in limba engleza.

Sunt si cateva puncte mai inalte de belvedere, de unde poti vedea maretia cetatii de odinioara, ridicata pe dealul Hissarlik ("dealul desertaciunilor", in limba turca). Cine va spune ca Troia este mica, ca intindere, se inseala amarnic. Pe langa palaria si apa de baut, e bine sa va inarmati si cu multa rabdare deoarece aveti ce vedea, atat cat a fost excavat din orasul fondat acum 4000 de ani, la 8000 de ani de la Potop.

Poate aveti curiozitatea sa aflati cum a inceput razboiul troian: Peleus s-a casatorit cu Thetis (zeita marii) si acestia nu au invitat-o la nunta pe Eris, zeita discordiei. Tipa s-a suparat si a aruncat un mar de aur în sala unde se tinea banchetul, spunând ca marul apartine celei mai frumoase zeite. Hera, Atena si Afrodita s-au certat pentru posesia marului iar Zeus, smecher, ca sa le impace si sa nu fie si el implicat in aceasta cearta, l-a pus pe Paris, printul Troiei, considerat cel mai frumos barbat din acea vreme, sa hotarasca cui sa dea marul. Paris i-a dat marul Afroditei, deoarece aceasta i-a promis ca i-o da pe cea mai frumoasa femeie din lume, pe Elena, sotia regelui Menelaus al Spartei. Orlando Bloom, pardon, frumuselul Paris s-a dus în Sparta si a rapit-o pe Elena precum si o parte din averea lui Menelaus. Menelaus s-a facut foc si para si i-a instigat pe toti fostii petitori ai Elenei sa jure ca o vor aduce înapoi. De peste tot au început sa se strânga eroii, inclusiv famosii Ulise (care initial nu a vrut sa participe la razboi) si Brad Pitt (adica Ahile, ce, nu stiati?), deoarece profetia spunea ca Troia va putea fi cucerita doar daca va lupta si Ahile. La conducerea flotei grecesti a fost pus Agamemnon, regele Micene-ului.

In asteptarea plecarii corabiilor spre Troia, Agamemnon n-a avut altceva mai bun de facut decat sa omoare un cerb de-al zeitei Artemis. Aceasta s-a suparat si a calmat marea, astfel incat corabiile sa nu mai poata pleca. Ca sa poata porni intr-un fel, Agamemnon a fost nevoit sa-si sacrifice fiica, pe Ifigenia. Dupa ce flota s-a pus în miscare, grecii habar n-au avut unde se afla Troia, asa ca au loc niste batalii cu câteva tarisoare nevinovate: Mysia si Teutrania, in incercarea lor de a se apropia de locul unde credeau ca ar fi Troia. Regele din Teutrania, Telefus este ranit de Ahile, iar grecii negasind-o pe Elena se întorc acasa. Profetia spunea ca Telefus putea fi vindecat doar de cel care îi provocase rana, adica de Brad Pitt. Ducându-se la Brad si vindecat de acesta, Telefus le promite ca le va arata unde se afla Troia. Odiseu si Menelaus se duc la Peter O-Toole, pardon, la Priam, regele Troiei, cerand-o inapoi pe Elena precum si comoara furata de lacomul Paris (bine, nene, femeia nu-ti fuse de ajuns?).

Priam refuza sa-i dea omului bunurile si femeia mult iubita si uite asa razboiul poate începe. Timp de 9 ani grecii reusesc sa cucereasca teritoriile din jurul Troiei, pentru a-i slabi aprovizionarea cu hrana, distrugandu-i astfel si economia. Ahile se indragosteste de Briseis (dupa ce-i casapeste intreaga familie - mama, ce vremuri!), o frumoasa printesa dintr-un asemenea teritoriu cucerit de greci (Lyrnesus). Fetelor, daca nu i-ati vazut fundul superb a lui Ahile, il puteti vedea in toata splendoarea bronzata in filmul Troia, intr-o scena de dragoste interzisa cardiacelor! Apoi, in diversele mini-batalii încep sa moara o groaza de eroi, de ambele parti: Hector, Penthesilea, Patrocle, Brad Pitt, Pelops etc.etc.etc

Vazand ca oamenii se cam plictiseau, ca razboiul se tot prelungeste si nimeni n-are chef sa cedeze, Ulise o roaga pe Atena sa-i dea o idee geniala pentru a pune capat razboiului. A doua zi grecii construiesc Calul Troian, pe care-l vor oferi drept ofranda Troiei (iar producatorii filmului Troia il vor oferi orasului Canakkale).

Flota greaca se retrage un pic mai încolo, Ulise si câtiva eroi se baga în burta calului, troienii chefuiesc întreaga noapte, Ulise iese si deschide portile (mai tineti minte proverbul "Sa nu accepti daruri de la greci?"), armata greaca face prapad, moare si Peter O-Toole, Cassandra este violata iar Diane Kruger, pardon, Elena cea iubareata se întoarce la Sparta (palpitant, nu?). Dupa razboi, Polyxena, fata lui Priam, este sacrificata la mormântul lui Ahile, iar Astyanax, fiul lui Hector, este omorât, ca simbol al sfârsitului razboiului.
Enea, un print troian, reuseste sa scape în urma distrugerii Troiei (cititi Eneida lui Vergiliu) iar Ulise are chef sa halaiduiasca timp de mai multi ani, pe mai multe mari, în bratele mai multor femei, pâna se va întoarce acasa - vezi Odiseea lui Homer (sau filmul Odiseea, cu Armand Assante in rolul principal, productie fost Hallmark Channel, actualmente Diva Universal).

Daca n-ar fi existat un Homer care sa imortalizeze Troia în povestile sale despre regele Priam, Hector, Paris si frumoasa Elena si daca n-ar fi existat un Heinrich Schliemann care sa viseze inca din copilarie la descoperirea legendarei cetati si care, in disperarea lui de a gasi vreo comoara, a facut mai mult rau decat bine, distrugand toate constructiile ridicate pe timpul romanilor, poate ca nici in ziua de astazi n-am fi stiut de existenta ei si nimeni nu si-ar fi inchipuit ca sub acest deal urias s-ar afla o asemenea comoara arheologica.

Totusi, orice legenda are si un sambure de adevar in ea. Ce-ar fi daca legenda Atlantidei ar avea in ea un sambure de adevar? Zic si eu, ca sa ma aflu in treaba si sa va pun imaginatia la lucru. Dupa Potop, acum 12.000 de ani, omenirea si-a revenit destul de greu. Zeii plecasera si ii parasisera pe oameni, lasandu-i sa se descurce singuri.

Dupa alte cateva mii de ani apar si primele orase: Ur, Ninive si prima civilizatie cunoscuta in istorie, civilizatia sumeriana. Peste o mie de ani apar si primele semne ale civilizatiei egiptene. O parte din popoarele aflate intre Tigru si Eufrat s-au raspandit spre vest, ajungand pe platoul din fata unui deal oarecare, la poalele caruia se intindea marea cea nesfarsita. "Ce spuneti, zice unul din acei fugari, construim pe dealul acesta o cetate?" "S-o numim Troia, dupa seful nostru, Troas!" spuse un altul, vrand sa se puna bine cu conducatorul si sa-l numeasca logofat, pentru a lua spaga cea mai grasa. Si uite asa a luat nastere Troia. Simplu, nu?

Acum cateva mii de ani, marea se intindea cat vedeai cu ochii in fata dealului Hissarlik. Astazi, marea se afla la 12 kilometri departare si se poate vedea la poalele dealului platoul nesfarsit unde ar fi trebuit sa se afle intinderea de apa.

Cu timpul, cucerind tot ce era in jurul ei, Troia devenise o cetate bogata si redutabila. In textele hitite era numita Wilusa, apoi grecii au numit-o Ilion, de la Wilion si, la sfarsit, romanii au numit-o Ilium, oras (re)construit pe timpul imparatului roman Augustus.

Din cele 9 orase suprapuse, distruse de-a lungul miilor de ani din varii motive, Troia number 7 se presupune a fi Troia descrisa de Homer in cartile sale, Iliada si Odiseea (daca nu le-ati citit, mai ales cei din generatia de dupa anul 1990, va rog sa va faceti timp sa le cititi, macar asa, ca chestie, pentru a va lauda in fata altora ca l-ati citit pe Homer).

Am iesit din sit, lesinati de caldura dar si impresionati de miile de ani de istorie peste care au pasit timizi, timp de doua ore, si pasii nostri. Am iesit in drumul principal si dupa vreo ora am ajuns la intersectia cu Assos-ul (in partea dreapta), un alt sit arheologic important al Turciei, insa am luat-o inainte deoarece pana la Pergam era destul de mers. Pe partea stanga am inconjurat faimosul Munte Ida (vedeti mai multe pe Wikipedia sau cititi Iliada) si imediat a inceput urcarea serpentinelor cu pante de 13-15-17 grade din apropiere de Kucukkuyu. Cine are inima slaba, ii recomand sa nu sofeze pe acolo. Coborand, au inceput sa apara vreo 3-4 popasuri, unde se poate opri masina si in timp ce calutii-putere se odihnesc dupa coborarea naravasa, puteti face niscaiva cumparaturi (nu recomand, datorita preturilor foarte mari; aceleasi produse le veti gasi mult mai ieftine in Kusadasi, Marmaris sau Canakkale) de la vanzatorii ambulanti de acolo sau puteti admira de la o inaltime ametitoare panorama extraordinara a statiunii Kucukkuyu.

Era ora 17:00 cand ne-am apropiat de intersectia pentru orasul Bergama (facusem intre timp si o pauza de masa, de vreo 30-40 de minute). Mai aveam cateva sute de metri pana la intersectie si tocmai cand ne era lumea mai draga si ne pregateam s-o luam la stanga, auzim glasul lui Florione in walkie-talkie, punandu-si in practica cea de-a 3-a fraza tip: "Bai, nu cred ca avem timp s-o vizitam si p-asta, eu zic sa mergem inainte!"

Credeti ca l-am ascultat? Of course ca nu! Florinbad nu s-a dat batut iar in episodul 3 al serialului "Turcia, altfel - Pergam sau dragostea lui Hadrian pentru Traian", va va povesti despre peripetiile (mari) prin care a trecut pentru a ajunge la acropola cocotata in varf de munte, asemenea unui cuib de vulturi (apropo, ati citit romanul sau ati vazut filmul "Acolo unde se avanta vulturii", cu Richard Burton si Clint Eastwood? - vi-l recomand cu caldura).
Asa ne-am avantat si noi.

Daca doriti sa vedeti si fotografii uitati aici:
http://www.florinbad.com/2011/12/turcia-altfel-2-troia.html


Program de vizitare:

Vara (1 Aprilie - 14 Noiembrie)
08.00 – 19.30 (ultima persoana intrata)
20.00 – inchiderea sit-ului

Iarna (15 Noiembrie – 31 Martie)
08.00 – 16.30 (ultima persoana intrata)
17.00 – inchiderea sit-ului

Cost bilet intrare (2011): 15 TL de persoana (lire turcesti; aprox. 7 euro). Copiii in varsta pana la 12 ani (inclusiv; pot avea si cateva zile pana la implinirea varstei de 13 ani) intra gratuit. Vor fi intrebati (in engleza) anul in care s-au nascut.

Parcarea este gratuita.
26 Nov 2011
(acest articol a fost scris si cu ajutorul user-ului Selam, de pe forumul Softpedia, caruia ii multumesc pe aceasta cale pentru recomandarile si adaugarile efectuate)

Buna ziua!
Voi incerca sa nu fiu partinitor si sa scriu ceea ce am vazut si am simtit in periplul meu prin Turcia anului 2011. Aceasta excursie o voi descrie in aproximativ 15 episoade, incercand sa pastrez stilul narativ pe care l-am folosit in serialul despre Peloponez, adica sa vedeti Turcia prin ochii mei, ca si cum v-ati afla acolo in momentul relatarii. Ca de obicei, voi vorbi mai putin despre mancare si bautura si mai mult despre oameni si cultura. Pot sa va spun de pe acum ca Turcia este o tara impresionanta!
Citind comentariile de pe diverse forumuri, imi facusem pareri preconcepute despre aceasta tara. De exemplu, am plecat din Romania cu teama de soferii agresivi, soferi a caror agresivitate nu am intalnit-o deloc, soferi care vazand masina cu numar strain, faceau tot posibilul pentru a nu ma afla in dificultate in trafic.

Daca sunteti curiosi sa aflati despre ce anume voi scrie, iata, voi scrie despre:
- orasul Canakkale
- cetatea Troia
- acropola de la Pergam
- orasul Kusadasi
- orasul antic Efes
- Casa Fecioarei Maria de la Efes
- Biserica Sf.Ioan - cel care a scris Apocalipsa la varsta de 100 de ani
- cetatea antica Priene
- orasul antic Milet
- sanctuarul lui Apollo de la Didyma
- statiunea Marmaris
- Delta Dalyan si mormintele de la Kaunos
- orasul antic Aphrodisia
- Pamukkale (Castelul de bumbac)
- orasul antic Hierapolis.

Datele chestiunii in cauza:
2 masini:
- Chevrolet New Spark pe benzina (mai grasan decat Spark-ul vechi)
- Renault Clio Symbol pe motorina
8 persoane: 6 adulti si doi copii (12 si 14 ani)

Personajele literare: eu (Florinbad), Florione (nashul meu), Cici (nashika), Colonelul (nevasta-mea), Alexandra (profa' de istorie), Mihai (sotul profei), Andrei (baiatelul meu) si Maria (fata profei si a sotului profei). Personajele vor interveni pe parcursul celor 15 episoade, de aceea consider ca este bine sa va familiarizez cu ele si sa nu intrebati mai incolo "Cine este, frate, Florione asta?".

Cost cazare pentru o familie compusa din doi adulti si un copil de 12 ani: 10 nopti in 4 locatii - 502 euro, astfel:
- Canakkale 1 noapte la dus, hotel KONAK 53 euro/noapte cu mic dejun inclus si parcare pazita (recomand)
- Kusadasi 2 nopti, hotel ALIKA 30 euro/noapte cu mic dejun inclus (nu recomand, imi pare rau; patronii sunt foarte inimosi, insa conditiile de cazare lasa de dorit)
- Marmaris 5 nopti, hotel YUNUS 60 euro/noapte cu mic dejun inclus (recomand cu fooooaaarte mare caldura!)
- Pamukkale 1 noapte, hotel OZBAY 34 euro/noapte cu mic dejun inclus (recomand)
- Canakkale 1 noapte la intors, hotel KONAK 55 euro/noapte cu mic dejun inclus si parcare pazita (recomand)

Distanta parcursa: aproximativ 3280 km (Targoviste - Marmaris, Marmaris - Pamukkale, Pamukkale - Targoviste)
Cost total benzina (Romania, Bulgaria, Turcia): aproximativ 250 euro (am convertit toate monedele in euro).
Daca vreti si preturi la benzina, poftim de luati (august 2011): Romania 5.35 lei/litru, Bulgaria 4.80 lei/litru, Turcia 4.35 lire (aprox. 2 euro = 8.40 lei/litru)

Taxe:
Romania pod Giurgiu: 27 lei (aprox 6 euro)
Bulgaria vigneta 7 zile: 10 leva (aprox. 5.10 euro)
Turcia feribot la dus 24 lire (aprox. 10 euro)
Turcia taxa autostrada Izmir-Selcuk si Aydin-Izmir 2+2=4 lire (aprox. 2 euro)
Turcia feribot la intors 24 lire (aprox. 10 euro)
Bulgaria taxa dezinsectie 2+1=3 euro (se spala masina pe dedesubt)
Bulgaria vigneta 7 zile: 10 leva (aprox. 5.10 euro)
Bulgaria taxa pod Ruse: 2 euro
In Turcia nu se mai plateste nicio viza de intrare in tara.

Buget estimat (propus) pentru 11 zile si 10 nopti de cazare: 1.000 euro (stiu, pare o suma ridicola pentru multi dintre voi)
Cheltuieli totale la finalul sejurului: 1.200 euro (va rog sa nu faceti infarct, tara mai are nevoie de dumneavoastra, pentru taxe si impozite tongue.gif )

Sa nu uitati de asigurarile de calatorie, merita sa vi le faceti, pentru orice eventualitate. Va asigur ca nu sunt scumpe, pornesc de la 20 lei de persoana asigurata, asta insemnand ca asigurarea de calatorie acopera cheltuieli medicale in valoare de 5.000 de euro. Pentru 60 lei/persoana sunteti asigurat pentru 50.000 euro.
Sa nu uitati de pasapoarte, pentru cei care nu aveti sau pentru cei carora le expira pasaportul (sa va uitati la data expirarii; in Turcia trebuie sa mai aveti 6 luni de valabilitate a pasaportului, de la data intrarii in Turkistan). In Europistan nu este valabil acest termen de 6 luni.
Va recomand sa nu treceti granita la bulgari in jurul orei 7:00 deoarece atunci se efectueaza schimbul de vamesi. De regula nu se (prea) grabesc cu aceasta procedura si va veti face nervi degeaba. Incercati sa ajungeti pe la 6:00 - 6:30.

Si acum sa incepem: am intrat in Bulgaria la ora 6:45 si deoarece ghiseul cu vignete de la vama era inchis, a inceput goana dupa vigneta. Stiind ca in Ruse nu-i nevoie de ea, am inceput sa o cautam pe la diverse benzinarii. La primele doua benzinarii nu aveau. Am gasit la a treia benzinarie intalnita in drum, un OMV. Renault-ul a reusit sa cumpere vigneta insa la Chevrolet s-au terminat cele cu valabilitate de o saptamana. Daca doream, mai aveau vignete cu valabilitate pentru o luna de zile. Am mai mers vreun kilometru si la iesirea din Ruse am dat peste o benzinarie no-name, unde am reusit sa cumpar in sfarsit vigneta mult visata. Am lipit-o pe parbriz si am pastrat cotorul (care va fi solicitat la iesirea din Turcia de catre vamesul bulgar).

Avand vignetele asigurate (altii isi cumpara vigneta pe doua saptamani, pentru a scapa de grija ei) a inceput aventura in Bulgaristan (numele dat de turci Bulgariei). Am urmat traseul Ruse - Razgrad - Turgoviste - Omurtag - Kotel - Iambol - Elhovo - Topolovgrad - Lesovo si iesirea pe la granita cu Turcia la Hamzabeyli.

Traversarea Bulgaristanului a fost foarte facila, am avut noroc ca drumurile nu au fost aglomerate, am mers danga-langa ("Bai, spunea Florione, mergem incet, legal, doar suntem in vacanta, nu ne grabim!") ne-am ratacit de vreo doua ori pe la Omurtag si Razgrad, am facut vreo 10 popasuri (pipi, cautare pe harta, reglare GPS, poze, mancat micul dejun in munti etc) si uite asa am traversat Bulgaria in 6-7 ore, in loc sa o facem in 4 ore, cat se specifica pe Softpedia ca se poate face acest drum, fara pauze.

La intoarcerea din Turcia, am luat-o pe Stara Zagora, prin Pasul Shipka, am facut o singura pauza si am gonit ca nebunii cu 120-140 km/ora si tot in... 7 ore am ajuns la Ruse. Va spun acest lucru deoarece personajele literare mature participante la aceasta excursie s-au contrazis prin walkie-talkie in privinta traversarii Bulgariei, atat la dus cat si la intors. Nici pana in ziua de azi nu a fost lamurita problema celui mai rapid traseu. Copiilor nu le-a pasat de galceava noastra, ei s-au distrat de minune...

La dus am pierdut foarte mult timp pe cei 20 de km dezastruosi (gropi mari si dese) dintre Elhovo si Lesovo. Intre timp am aflat ca se lucreaza la acest drum, deci s-ar putea ca anul viitor (2012) aceasta traversare sa fie preferata tuturor, pentru lipsa TIR-urilor si pentru lejeritatea parcurgerii drumului. La intoarcerea din Turcia, am pierdut foarte mult timp pe Pasul Shipka, din cauza celor 13 km de urcat si a celor 12 km de coborat muntele.

Am ajuns intr-un sfarsit la Hamzabeyli (granita cu Turcia), ne-am oprit la Lukoil-ul aflat la granita, ne-am umplut rezervoarele, am facut o mica pauza pentru dezmortire si am intrat in portiunea turca a vamii. Am uitat sa mentionez ca prima cabina de verificare intalnita dupa benzinarie a fost a partii bulgare, care ne-a verificat foarte zelos seria vignetei. Daca ceva este in neregula nu veti putea trece in Turcia pana ce nu veti achita aceasta vigneta, sau un fel de amenda, nu stiu.
Ne-am apropiat de primul punct de control al turcilor, ne-au verificat pasapoartele in fuga si apoi cand sa plecam, surpriza mare: moare motorul Renault-ului Symbol! Chiar in dreptul gheretei! Turcul aflat inauntru se agita, face semn sa plecam deoarece asteapta alte masini, in fine impingem masina si o tragem pe dreapta, la 10 metri de ghereta. In departare, la vreo 100 de metri, se aflau celelalte 4 ghisee de control. Florione incearca sa porneasca motorul si nu reuseste, eu mi-aduc aminte ca am o pereche de cabluri la mine si incerc sa-i dau ceva amperaj, insa cablurile sunt niste chinezarii luate din supermarketul XXL si sunt bune de aruncat sau, in cel mai bun caz, de sarit coarda cu ele (daca va cumparati cabluri, vedeti sa fie cat mai groase cu putinta, cat degetul de groase). Florione suna la service-ul Renault din Romania, acestia incearca sa ia legatura cu service-ul Renault cel mai apropiat de granita, insa nu reusesc. Un turc tanar cunoaste un service aflat la 1 km de granita si da o fuga pana acolo cu bicicleta. Se intoarce si spune ca service-ul este inchis. Nu ne mai ramane decat sa impingem masina (inainte de asta, am intrebat primul vames daca se poate trece vama cu masina impinsa).

Trecem de cele 4 ghisee:
ghiseul nr.1 - se verifica pasapoartele si se trece masina in pasaportul proprietarului masinii; daca masina nu este a voastra (este luata in leasing sau este a socrului, a unei rude sau a unui prieten), va trebuie procura scrisa in limba turca
ghiseul nr.2 - se verifica valabilitatea cartii verzi a masinii (aveti grija ca simbolul TR sa nu fie barat)
ghiseul nr.3 - se arunca o privire in interiorul masinii si in portbagaj
ghiseul nr.4 - se fotografiaza masina si se verifica pasapoartele pentru ultima oara. Toata aceasta verificare a durat cam 20 de minute (bineinteles ca s-au gasit romani smecheri care incercau sa pacaleasca randul si doreau musai sa intre in fata).

Evrika, am intrat in Turcia!

Eu in masina, ceilalti impingand de zor Renault-ul. Din nou imi aduc aminte ca am la mine un cablu de tractare din otel (ce bine e sa fii asigurat cu de toate...) si Marele Gigant (Chevrolet New Spark) il trage pe bietul Renault circa 1 km pana la prima parcare intalnita in cale. Deci, Chevrolet - Renault 1-0. Aici, dupa cautari si intrebari (un service auto, un magazin de piese auto si un motel cu restaurant), dam peste un grup de soferi de TIR romani care au din fericire o pereche de cabluri adevarate, groase cat degetul mare, iar Chevroletul ii paseaza curent Renault-ului, care isi revine din letargie. Diagnosticul? Moartea definitiva a bateriei. Chevrolet - Renault 2-0. De aici pana la Çanakkale, Florione nu a mai oprit motorul (nici macar pe feribot!). Motorul l-a oprit doar in parcarea de la hotel.

Respiram usurati ca acest concediu se poate desfasura in continuare in conditii decente si conducem timorati pe drumurile superbe turcesti, stiind din Romania ca soferii turci sunt groaznici la condus. Aiurea, sunt cei mai buni soferi din lume! In tot periplul nostru de 11 zile prin Turcia, am vazut un singur accident si acela provocat de un scuter care a infundat usor o aripa de masina. Am trecut prin Edirne, am admirat de la distanta moscheile care defilau in dreapta si in stanga noastra, cu speranta ca vom vedea la intoarcere Moscheea Selimiye, unica in lume prin inaltimea minaretelor sale, monument aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, probabil cea mai mareata realizare a arhitectului Sinan. Daca n-ati stiut acest lucru, va rog sa asteptati episodul nr.15, unde voi povesti despre aceasta moschee foarte frumoasa, ignorata de majoritatea romanilor care trec pe aici.

In drumul nostru spre Canakkale, strabatem faimoasa peninsula Gallipoli, unde s-au dus lupte grele intre Imperiul Britanic si Franta pe de o parte si Turcia, Germania si Austro-Ungaria pe de alta parte. Intreaga peninsula cat si orasul Canakkale este legat de numele eroului national, reformatorul Turciei, Mustafa Kemal Atatürk. De la bataila de la Canakkale a inceput ascensiunea lui Ataturk si istoria moderna a Turciei.
Cine are timp sa o viziteze, bine face, caci are ce vedea, de la mausolee impozante, pana la cazemate si armamentul folosit in luptele grele duse aici. Pe net gasiti si harti care descriu principalele puncte de atractie ale obiectivelor istorice.

As vrea sa insist doar pe misterul care o inconjoara. In dimineata zilei de 12 august, 1915, batalionul Norfolk, compus din 16 ofiteri si 250 de soldati, a intrat intr-un nor gros, asezat pe pamant si... a disparut definitiv! 266 de oameni au disparut, pur si simplu, ramasitele lor nefiind gasite niciodata! Vremea era foarte frumoasa si soldatii se pregateau sa ia cu asalt cota 60. Deasupra cotei pluteau 8 norisori elipsoidali iar un nor foarte mare, de culoare gri-metalizat, lung de 240 de metri si inalt de vreo 60 de metri s-a asezat pe pamant, intercalandu-se intre batalion si cota. Pentru cucerirea cotei, soldatii n-au ezitat si au intrat direct in nor. Dupa un timp, norul s-a ridicat brusc, s-a alaturat celorlalti 8 norisori si tot brusc au zbughit-o de acolo! Niciunul din cei 266 de soldati nu a mai fost vazut iesind din nor. S-au incercat mai multe explicatii, insa toate de natura paranormala (au fost rapiti de un OZN, au intrat in alt spatiu temporal etc). Printre explicatiile stiintifice, una a sugerat capturarea batalionului si macelarirea rapida a tuturor soldatilor (oricum, nu s-a auzit nicio impuscatura). Se stie ca turcii nu pastrau prizonierii ci ii executau in masa, insa in acest caz au negat un eventual masacru, fiind si ei mirati de numarul mare de disparuti. Ca misterul sa fie si mai mare, in aceeasi dimineata au disparut si doua avioane franceze, trimise sa creceteze cei 8 nori ciudati, perfect ovali, care pluteau la 1000 metri deasupra pamantului. Daca sunteti curiosi, mai multe puteti citi in Revista Magazin sub semnatura lui Dan Farcas.

Intre Europa si Asia la Çanakkale drumul se parcurge cu feribotul. Apropiindu-va de Çanakkale veti gasi 3 feriboturi: Gelibolu - Lapseki, Eceabat - Çanakkale si Kilitbahir - Çanakkale. Citind comentariile de pe forumuri, am ales traversarea Eceabat - Çanakkale deoarece peisajul care ti se desfasoara in fata ochilor este unic, traversarea dureaza mai mult chiar daca costa un piculet mai mult, 24 lire de masina, fata de 18 lire cat costa la Kilitbahir, de exemplu.
Pentru programul feribotului vedeti aici (desi n-ar trebui sa va faceti probleme, feribotul plecand in acelasi moment cu celalalt feribot, de pe malul opus). Vedeti tabelele Çanakkale - Eceabat si Eceabat - Çanakkale.

Ajungem la feribot, ne imbarcam (23 lire sau 12 euro de masina), ne urcam sus, la belvedere si traversam stramtoarea cu vantul puternic zburatacind parul valvoi (care mai are), exclamand deseori la vederea panoramei grandioase a orasului Çanakkale, port în Turcia, aflat in Provincia Çanakkale pe tarmul sudic, in Asia, a Stramtorii Dardanele (sau Hellespont, cum se numea candva).
Odata debarcati, mai mergem cam 50 de metri, o luam pe prima strada la dreapta, unde se afla faimosul turn cu ceas, caci hotelul nostru se afla chiar la 30-40 de metri de acest turn. Dam ocol turnului si ajungem in sfarsit la hotel, rupti de oboseala.

Hotelul se numeste KONAK, am facut rezervarea pe site-ul HotelsCombined, 52 de euro (cu mic dejun inclus) plus 3 euro parcare privata si pazita. Parcarea se afla la 15-20 metri de hotel, intr-o curte interioara, unde incap cel putin 20 de masini. Ne preia paznicul, apoi ducem bagajele la hotel (intre timp, receptionerul ne condusese pana la parcarea privata). Am achitat camerele apoi am discutat cu receptionerul, un tanar frumusel foc (atentie fetelor!), problema inlocuirii bateriei. "No problem!" Tomorrow dimineishan vine o mashineishan from Istanbul si problemeishan se va rezolveishan (a doua zi chiar asa s-a intamplat, deplasarea, baterie noua, manopera inlocuire baterie si bacsisul, total... 105 euro).
Numele orasului dar si a provinciei Çanakkale (se pronunta "cianacale") provine de la Kale-i Sultaniye sau Sultaniye kalesi ("fortareata sultanului"), in timp ce denumirea bizantina a orasului este Dardanellia.
Mai tarziu (sec 18 si 19) orasul a devenit renumit pentru ceramica sa si de aici a rezultat denumirea de Çanak kalesi (fortareata ). In anul 2010, orasul avea o populatie de 106.116 locuitori. Apropo de locuitori si recensamantul care tocmai a trecut peste noi, in Turcia recensamantul se efectueaza simplu: timp de doua zile, toata lumea nu iese din casa, pentru a primi recenzorii. Si cam toata lumea, in afara de politie, doctori si pompieri primesc liber in acest timp. Cine iese, este arestat imediat si amendat cu o amenda usturatoare. Aferim!

Datorita intinderii sale, Turcia este divizata in 81 de provincii, fiecare provincie este divizata in districte, fiecare district isi are centrul de guvernare in districtul central. In periplul nostru prin Turcia, am traversat urmatoarele districte (provincii, sau judete): Edirne, Çanakkale, Balikesir, Izmir, Aydin, Mugla, Denizli. Trebuie mentionat ca fiecare district, (sau judet mai pe romaneste), este vestit printr-o anume activitate economica, un produs unic pe care il produce si comercializeaza, si printr-un fel sau mai multe de mancare. De exemplu, Edirne este vestit prin sapunurile in forma de fructe, comercializate in bazarul de langa Moscheea Selimiye, si prin ficatul de Edirne. Mai multe despre Edirne va voi spune cand voi ajunge cu relatarea acolo.
Canakkale e vestit pentru ceramica, productia de peste si conserve (fiind asezat pe stramtoare, se prinde foarte usor pestele prin efectul de palnie, indeosebi macrou si hamsie), si hoşmerim, adica un desert pe baza de gris si branza dulce.

Provincia Çanakkale are o parte in Europa si una in Asia (ca si provincia Istanbul). Partea europeana este formata din peninsula Gallipoli (sau Gelibolu), iar partea asiatica se suprapune in mare parte peste regiunea istorica Troada, din Anatolia. Cele doua parti sunt separate de stramtoarea Dardanele (numita si Helespont de vechii geci), care separa continentele Asiei si Europei si leaga sudul Marii Egee cu nordul Marii Marmara. Prin aceasta stramtoare a incercat sa treaca si imparatul Persiei, Xerxes I, in campania sa de cucerire a Greciei, in anul 460 i.Chr. Imparatul construise doua poduri plutitoare peste Dardanele, la Abydos, pentru ca armata sa urisa (aproximata la 2 milioane de oameni) sa poata trece in Grecia. Insa o furtuna n-a avut altceva mai bun de facut decat sa distruga podurile omului. Suparat, Xerxes a ordonat ca stramtoarea sa fie pedepsita cu 300 lovituri de bici si marcata cu fierul inrosit, ca orice sclav care nu se supune stapanului.
Mai multe despre stramtoarea Canakkale/Dardanele/Hellespont si de unde provin denumirile lor, puteti citi pe Wikipedia, in limba engleza.

Ne-am instalat la hotel, am facut un dus rapid si peste o ora am plecat sa vizitam orasul. Daca prin Edirne am trecut ca prin branza, Canakkale a fost primul oras vizitat mai pe indelete si tot aici am luat contact deplin cu civilizatia turca, de aceea scriu mai multe despre el.
Orice ar spune carcotasii care traverseaza orasul ca vantul si nu au timp sa-l descopere mai pe indelete, Çanakkale este un oras foarte frumos, foarte aerisit, cu un aer occidental, avand un farmec aparte cu stradutele sale inguste.
Si, in plus, habar nu aveam ca il traverseaza si un rau. Cand ne-am intors din Pamukkale, in ultima zi de sedere in Turcia, imediat ce am intrat in Çanakkale am descoperit cu uimire ca are, ca si Bucurestiul, un fel de Dambovita a lui, un fel de rau a carui parte inferioara a fost transformata intr-un canal navigabil, cu salupe si barci de agrement. Pentru acest rau sau canal am gasit cu greu denumirea lui pe net: Saricay, Sari Cay (in traducere libera inseamna “Raul Galben”).

Canakkale este un oras cosmopolit, foarte animat, unde gasiti magazine de tot soiul, restaurante, pizzerii si shaormerii, banci pentru schimbat banii, bancomate la tot pasul etc. Cel mai greu a fost cu descoperirea unei case de schimb valutar, care ne-a scos peri albi, negasind-o. Un roman intalnit la hotel ne spusese ca o vom gasi la 100 de metri de hotel si chiar asa a fost. Dar asta a doua zi, caci seara nu o vazusem deloc! Si tot la aceasta casa de schimb am schimbat la cel mai bun curs din tot periplul nostru prin Turcia. Unde se afla aceasta casa de schimb? Cum iesiti de la feribot, o tineti drept inainte spre Troia (se vede indicatorul), lasati pe dreapta turnul cu ceas si dupa 50 de metri va apare casa de schimb pe partea dreapta. Este si singura unde am primit chitanta. Cu aceasta chitanta, daca la terminarea sejurului va mai raman destule lire turcesti si considerati ca n-o sa le mai cheltuiti, le puteti schimba in euro sau dolari prezentand chitanta, indiferent de casa de schimb valutar, din orice localitate v-ati afla. Deci, pastrati chitanta (daca o veti primi, biensur).

De la hotel, plimbandu-te pe faleza, mai faci vreo 200 de metri si dai nas in nas cu calul troian, cel din filmul Troia, cu Brad Pitt in rolul lui Ahile, cal daruit orasului Çanakkale de catre producatorii filmului.
Fiind noapte, calul era iluminat de mai multe reflectoare si o groaza de turisti doreau sa se fotografieze langa cal. Alaturi de cal gasiti cateva artefacte descoperite la Troia si un sundial, un fel de ceas care masoara orele in functie de pozitia soarelui, folosit in antichitate de chinezi, egipteni, greci si romani, a carui detaliere si acuratete a fost dezvoltat in Imperiul Otoman.
Tot pe sundial sunt reprezentate si cele 12 semne ale zodiacului. Mai gasiti si o reconstituire foarte buna a Troiei. Pe intreaga faleza se afla multe taverne si multi localnici amestecati cu turisti. Partea veche a orasului seamana intrucatva cu Sibiul sau Brasovul, cu strazi pavate cu piatra cubica, cafenele, multe frizerii, ceainarii, anticariate si mici magazine.
Restul orasului se aseamana mai mult cu Bucurestiul. Este o aglomeratie de nedescris, insa in aceasta aglomeratie fiecare isi gaseste locul, nimeni nu se enerveaza, nu se aud claxoane sau zbierete. In port vezi foarte multi pescari si... pisici care-si asteapta rabdatoare tainul de la pescari. Pisicile in cultura turca, si in general in lumea musulmana, sunt mai tolerate decat cainii. Totusi, ele nu sunt speriate de bombe ca in Romania, fiind foarte sociabile si chiar tupeiste, multe din ele.

Peste tot vezi oamenii jucand table, carti sau rummy si tot peste tot vezi niste paharute mici, pline cu un lichid rosu. La inceput am crezut ca este lichior, ulterior avand sa aflu ca este... ceai. Paharutele au forma de boboc de lalea, aceasta floare fiind introdusa in Europa de sultanii otomani, care au adoptat-o ca pe un simbol al dinastiei lor. Partea practica a acestei forme este ca poti ridica acest pahar plin cu ceai fierbinte, fara sa te frigi, pentru ca nu trebuie sa strangi paharul, sa nu-l scapi. E de ajuns sa nu departezi degetele prea mult, ca sa nu il scapi. Dupa ce sunt golite, aceste paharute le gasesti pe diversele masute asezate in fata magazinelor, pe bancute, pe pervazuri sau impiedicandu-te de ele pe trotuare.

Ca sa demitizez mitul cafelei turcesti, va pot spune ca intr-o discutie cu patronul hotelului Alika din Kusadasi acesta mi-a spus ca in Turcia se bea foarte mult ceai si nu cafea, asa cum crede toata lumea. Si inca ceva: daca aveti chef sa beti o bere la vreo terasa, va spun de pe acum sa va puneti pofta-n cui... Nu veti gasi alcool asa usor. Ceai si sucuri gasiti din belsug insa alcool nu veti gasi (bine, noi am fost si in perioada Ramadamului). Veti gasi bere la cutie sau la sticle in miliardele de mini-magazine care impanzesc orasul. Alcoolul este scump in Turcia, pentru ca au taxe foarte mari, taxe care in cazul unor bauturi cum e whiskey-ul, depasesc 250%, la bere fiind undeva la 60%, in timp ce la paine este de 1%, si alte alimente de baza 8%.

Femeile mai tinere se imbraca ca europencele, in timp ce femeile mai in varsta se imbraca clasic, din cap pana in picioare, cu baticul acoperind capul, la peste 42 de grade Celsius. Daca vrei sa le fotografiezi si daca sunt insotite de barbat, trebuie sa-i ceri voie acestuia.
Si inca ceva: cand ti-e lumea mai draga si vrei sa te odihnesti (indiferent in care colt al Turciei te-ai afla) auzi chemarea muezinului in niste boxe uriase, atarnate de minaretele moscheielor. Si se aude, nu gluma (turcii se roaga de 5 ori pe zi)! Ca dovada a patriotismului turcilor, peste tot este afisat steagul Turciei (semiluna cu o stea pe fond rosu): in salupe, barci, feriboturi, case, magazine, autocare si pe... dealuri (niste steaguri imense).

Peste tot gasesti vanzatori ambulanti care te imbie sa cumperi cate ceva, de la porumb fiert cu sare de lamaie, snitele, chiftelele (kofte), peste, cartofi prajiti, pana la inghetata la cupe, asa cum mancam in copilarie. Enervanta este doar insistenta de a cumpara ceva de la ei. Exista insa si un truc: am observat ca daca te uiti la marfa lor, nu mai ai scapare! Deci priviti drept inainte sau in alta parte si refuzati-i politicos, cu un zambet si cu un "No, thanks!", daca sunt prea insistenti. Trebuie sa fiti foarte fermi cand refuzati, si sa nu dati de inteles ca va mai ganditi, ca totusi arata bine, ca parca nu va vine sa abandonati marfa, etc.
Si deoarece in peninsula s-au dat atatea batalii, peste tot gasesti brelocuri sau pungi cu diversi eroi din bataliile purtate in peninsula Gallipoli, dar gasesti si brelocuri cu Calul Troian, din bronz grafitat, la preturi foarte mici.

In fine, ne-am intors seara tarziu la hotel si, dupa ce ne-am razbunat pe cateva beri Efes, am bagat cornu'n perna, obositi peste masura, doar terminasem cu Europa si ne aflam in Asia, ei comedie! A doua zi urma sa vizitam doua obiective foarte mari si foarte importante din punct de vedere turistic si arheologic: cetatea Troia si acropola de la Pergam, aflate la 4-5 ore distanta una de alta.

Daca doriti si fotografii:
Turism Cultural - Turcia, altfel 1 - Dardanele si Canakkale
25 Oct 2011
Acum o luna de zile am profitat de faptul ca vara are chef sa stea mai mult ca de obicei pe la noi, asa ca intr-o duminica, pe 18.09.2011, ne-am hotarat rapid sa dam o fuga pe platoul Bucegilor, platou care se afla foooooarte departe de Targoviste, la o ora si jumatate de mers cu masina. Ne-a mai incurajat si faptul ca de la Cabana Cuibul Dorului s-au asfaltat cativa kilometri de drum forestier.
Daca plecati de la Sinaia spre Targoviste, cabana de mai sus o gasiti la 7 km de la iesirea din Sinaia, chiar la terminarea serpentinelor de pe Muntele Paduchiosu. Insa trebuie sa fiti atenti deoarece indicatorul de luare la dreapta este amplasat foarte din scurt si puteti avea fericita sansa sa-l ratati.
Dinspre Targoviste (sau cei care veniti dinspre Bucuresti, Pitesti, Craiova), mergeti spre drumul spre Sinaia, treceti de faimosul Glod (vezi filmul Borat), treceti de localitatea Moroieni si urcati serpentinele pana la Cabana Cota 1000. De la aceasta cota mai mergeti inainte, spre Sinaia, cam 200-300 de metri si imediat va apare in fata devierea cu indicatorul "Hotel Pestera" sau "Cabana Piatra Arsa".

Drumul asfaltat este foarte bun dar si... periculos. De ce? Uite d'aia: are portiuni atat de inguste incat un Matiz si un Logan se vor bate cu siguranta pentru a trece primul (bineinteles ca nu stiu cine va castiga: Micul Gigant sau Autobuzul Romanesc?). Alt motiv: lipsa cu desavarsire a parapetilor, asa ca persoana din dreapta soferului va avea parte la coborare de senzatiile cele mai tari cu putinta, cand va vedea haul, abisul, prapastia sau cum s-o mai numi chestia aia demna de un thriller care i se casca in lateral (deci, daca vreti sa va razbunati pe nevasta sau pe soacra, puneti-o pe scaunul din dreapta voastra). Eu ii recomand sa inchida ochii... tongue.gif
Inca o data, soferi: atentie la furatul peisajului!

Dupa ce treceti de aceasta portiune superba, ajungeti la Cabana Dichiu iar aici veti gasi o bifurcatie: la dreapta o luati spre platoul Bucegilor, spre Cabana Piatra Arsa ("cabana" este impropriu spus, este mai mult un complex sportiv, cu stadion de fotbal cu tot) iar la stanga o luati spre mirifica si salbatica Vale a Ialomitei (asta fiindca nu este asflatata, insa doamna Udrea i-a pus gand rau, in sensul includerii Vaii Ialomitei in circuitul turistic: drum asfaltat, cabane, statiune turistica, telescaune, teleschiuri, pet-uri, gunoaie, cutii de bere si alte minunatii). Noi (doua masini) am luat-o spre Cabana Piatra Arsa. Drumul pana aici este un fel macadam, presarat cu bucati de piatra de dimensiuni reduse, deci se poate merge pe el fara probleme. Rar am vazut gropi mai mari sau bolovani. Nu stiu cum arata cand ploua, dar cred ca si atunci se poate circula pe el, cu maximum 30-40 km/h. Mai urmeaza o bifurcatie unde ai tendinta sa o iei inainte, in loc sa o iei la stanga. De ce? Indicatorul spre Piatra Arsa este pus aiurea, si cam departe. Trebuie sa te dai jos pentru a-l vedea. Asta pentru cei care vin aici pentru prima oara. Pentru ceilalti, se stie, o iau la stanga.

Noi venind aici pentru prima oara cu masinile, am luat-o inainte, dupa un jeep si doua masini de Bucuresti, crezand ca acesta este drumul (traseul duce undeva "La izvoare", daca cineva stie mai multe poate sa completeze). Eu citisem pe Softpedia ca drumul este circulabil cu masina mica si de aceea eram putin derutat vazand santurile adanci din fata noastra. Dupa 200 de metri, jeep-ul se intoarce suparat pe faptul ca plouase cu o seara inainte si nu mai putea inainta spre "Izvoare". Au trecut cateva secunde si au aparut si celelalte doua masini, suparate la randul lor.

Ce facem, ne intoarcem la Targoviste? Nu, hai sa vedem ce scrie pe placuta aia, cocotata la 3 metri inaltime. Ne intoarcem, cu chiu cu vai (rotile masinilor alunecau pe iarba uda). Se duc cativa dintre noi la placuta si, minunea-minunilor, pe placuta scrie "spre Piatra Arsa" tongue.gif . Intre timp am uitat sa va spun ca dupa noi mai veneau inca trei masini, care se oprisera si ele derutate. Apare un grup de biciclisti, care o ia spre Piatra Arsa. Mai apare o Dacie combi, care o ia si ea pe acolo. Doua Jeep-uri cu cativa tineri chiuind (mai tarziu am aflat ca se organizeaza din Busteni sau Sinaia, excursii cu aceste Jeep-uri, care-i duc pe tineri pana la Cabana Babele) o luara intr-acolo.

Reusim sa pozitionam masinile pe drumul normal si peste putin timp ajungem si la complexul de la Piatra Arsa. Aici gasim un fel de parcare, de fapt, un drum mai lat, unde toata lumea isi lasa masinile, dar nu din dragoste fata de munte ci datorita faptului ca drumul este foarte greu de strabatut pana la Cabana Babele. Te mai opreste si un indicator: "Rezervatia naturala Bucegi. Intrarea in rezervatie cu masina se pedepseste cu amenda intre 1500 – 3000 lei".
Aiurea! O groaza de gipane o iau inainte, urmate de Loganuri fortoase. Loganurile le gasim mai incolo, la 200 de metri, oprite din cauza drumului foarte prost, cu gropi mari si bolovani la fel de mari, care stau drept pavaza in calea masinilor care ar fi avut chef sa mearga mai departe. Bineinteles, de vina este doamna Udrea, care nu a dat ordin sa fie dati bolovanii la o parte. Caci pentru ce s-a construit drumul spre Cabana Babele, nu pentru masini? Ei comedie...

Desi este intortocheat, acest drum nu dureaza mai mult de o ora. Toti "prostii" (damboviteni, prahoveni, brasoveni si bucuresteni) care si-au lasat masinile in apropierea Pietrei Arse, isi continua urcusul pe aceste serpentine domoale, sau taie poteca de-a curmezisul, pe stanca. Din cand in cand, trebuie sa se dea la o parte deoarece "desteptii" calare pe gipane isi cer tainul, cu praf cu tot, ignorand rugamintea de pe placuta, de a nu intra in rezervatie cu masina personala.
Ajunsi la Cabana Babele, incepe miracolul: nimeni nu se simte obosit. Este un aer extraordinar, incarcat cu ozon. In departare, vedem calare pe Sfinx un .... care vrea sa se fotografieze stand in cap sau in maini, sus de tot, pe crestetul megalitului. Cred ca Romania se va (mai) schimba doar odata cu schimbarea educatiei si mentalitatii de smecher. Cu cat vom fi mai educati, cu atat ne va fi mai bine, ca popor (vezi Germania, Elvetia si Japonia, drept exemple luate aiurea, exemple de oameni muncitori).

Gardul de la Babele este rupt pe alocuri caci toata lumea vrea sa se urce pe Babe, altfel n-ar fi veridica fotografia facuta acolo. Babele au fost supranumite "Altarele ciclopice din Caraiman", fiind inchinate Pamantului si Cerului, Soarelui si Lunii ca si lui Marte, zeu al razboiului si al agriculturii. La Sfinx este aglomeratie, asa ca trebuie sa astepti minute bune pentru a se elibera sculptura faimoasa si pentru a putea fi fotografiata pe indelete. Unii spun ca este vorba doar de eroziune. Eu nu cred. Sfinxul sta acolo de mii de ani. Cine poate sti cum arata, de exemplu, acum 2.000 de ani? Sau acum 12.000 de ani, pe vremea Potopului? Masuratorile geodezice, aparate foto care isi descarca singure acumulatorii, fotografii care ies voalate, busole care o iau razna, faptul ca te simti intinerit in apropierea lui, faptul ca nu esti deloc obosit cand ajungi langa faimosul obiectiv turistic spune multe, pentru cine vrea sa asculte.

In jurul Sfinxului gasesti ceea ce gasesti numai in muntii Romaniei si nu gasesti nicaieri in lume: pet-uri si cutii de bere. Ba mint: mai gasesti si cioburi de la sticlele de sampanie, sparte de stanci in seara anului nou, pentru a fi alungate necazurile anului ce tocmai a trecut.
Pentru cei care nu stiu (nici eu nu stiam, stati linistiti, pana ce nu m-am documentat), Sfinxul din Muntii Bucegi este un megalit (megalit – monument preistoric, din neolitic sau epoca bronzului, funerar sau religios), situat la 2.216 metri altitudine. Deci, daca nu stiati, odata ajunsi pe Platoul Bucegilor (Babele, Sfinxul, Crucea de pe masivul Caraiman), va aflati la peste 2km deasupra nivelului marii. Conform Wikipedia, asemanarea sa cu un Sfinx (un leu aflat in pozitia asezat, cu cap de om), daca este privit din anumite unghiuri, cât si legendele si istoria locului, au facut ca aceasta formatiune geologica sa devina o atractie turistica importanta. In muntii Romaniei exista si alti megaliti care poarta denumirile de sfincsi: Sfinxul de la Toplet, Sfinxul de la Stanisoara, Sfinxul de la Piatra Arsa, Sfinxul Bratocei, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon etc. Cea mai veche fotografie a sfinxului dateaza din anul 1900 si prezinta Sfinxul vazut din fata. Explicatia fotografiei: "Babe din Caraiman". Prima denumire de Sfinx dateaza din anul 1935, într-un articol din Buletinul Alpin, apoi in 1936 profesorul Alexandru Badaluta il descrie ca fiind "Sfinxul romanesc".
Ca un fel de off-topic, mie mi s-a parut ca o alta structura megalitica, vazuta din spate, este asemanatoare Sfinxului din Egipt. Dar, in fine, fiecare cu perceptia sa.

Scriitorul de origine evreiasca, Zecharia Sitchin, descrie intr-o carte fabuloasa, "A 12-a planeta" cum acum 450.000 de ani o rasa de extrateresti (faimosii anunnaki din scrierile sumeriene) a aterizat pe Pamant in cautarea unui minereu pretios pentru scopurile lor. Pentru a extrage acest minereu (aur, in special), anunnakii au incercat diverse combinatii genetice cu humanoizii gasiti la fata locului (zona dintre fluviile Tigru si Eufrat, din Irak) si de aici au rezultat ghiciti ce: sfincsii, centaurii, minotaurii etc., pana ce au reusit sa produca primul muncitor, homo erectus, capabil sa extraga minereul pentru care au sosit aici. Timp de multe sute sau mii de ani, oamenii au convietuit alaturi de aceste greseli genetice, introducandu-le in legendele care au fermecat copilaria unora dintre noi, care au avut chef sa citeasca si nu sa se joace la calculator. Pentru cine nu are rabdare sa citeasca aceasta carte, un rezumat foarte bun al cartii il gasiti aici.

Parapsihologii si persoanele cu capacitati extrasenzoriale descriu portiunea aflata intre megalitii Bucegilor si zona Pesterii Ialomicioarei ca fiind o zona extraordinara atat pentru psihic, cat si pentru sanatate dar si o poarta catre Shambala (un regat mitologic care se presupune ca s-ar afla in interiorul Pamantului; spre acest regat subteran duc cateva tunele, unul dintre acestea aflandu-se in Bucegi). Exista zone interzise (pazite de jandarmi) dar si asa-numitele "guri de rai", unde te incarci cu energie. Americanii au incercat sa cerceteze zona prin anii '90, israelienii au
incercat si ei sa ajunga aici (vezi elicopterul prabusit la Fundata in 2010). Apropo, ce facea elicopterul in Muntii Bucegi? Cartografiere... Gata, cu divagatiile. Imi place sa-mi pun imaginatia la lucru, deci nu ma luati in serios.
Vedeti si cartile controversate ale lui Radu Cinamar (gurile rele zic ca Radu Cinamar reprezinta un grup de oameni si nu un singur scriitor), carti referitoare la enigmele Muntilor Bucegi, mai ales cartea "Viitor cu Cap de Mort". Dezbateri aprinse referitoare la cartile acestui autor (sau grup de autori) gasiti pe site-urile Rufon, Softpedia si Santamia.

Bun, este ora 14:00. Mergem si la Crucea de pe Caraiman? Grupul nu prea are chef, nori grei si nervosi acopera intreg platoul iar zecile de oameni aflati aici sunt deja zgribuliti si suparati din cauza norilor, care sunt cat p'aci sa strice o zi extraordinar de frumoasa. La meteo spunea ca va fi o zi senina si culmea este ca in jurul norilor care s-au ingramadit deasupra noastra cerul este absolut senin. S-o fi suparat Zalmoxe pe noi din cauza gunoaielor pe care le lasam in urma noastra pe pamantul sfant? Nu stiu.
Intrebam cativa turisti care coboara de la Cruce si ei ne spun ca pana acolo facem in jur de 50 de minute, maxim o ora. "Alta data!", hotaraste grupul. "Mai venim pe aici!", se aud niste voci. Se stie ca "Mai venim pe aici" poate inseamna peste 10 ani sau niciodata. Trag de toti sa mergem si la Cruce, ii rog sa nu pierdem aceasta ocazie si dintr-o data, ca la un semn, norii se risipesc si apare Soarele, incalzind si detensionand atmosfera creata de norii incarcati de apa. "Haideti, fratilor, pana la Cruce!" mai incerc o data. "Facem o ora pana acolo, stam o jumatate de ora, ne intoarcem si la pe la 17:00 suntem la masini. Ce-i atat de greu?" Ma ajuta si copiii, mai intai Andrei si apoi Maria si incet incet toti cedeaza si o luam pe poteca marcata cu o cruce rosie.
S-au inviorat cu totii, desi se uita speriati la poteca care serpuieste haaaat, in departare! Drumul poate fi parcurs usor, in partea dreapta avand Cabana Caraiman iar in stanga releul de televiziune Costila (punct strategic, pazit de o unitate militara). Apropo, de la cabana Caraiman porneste o a doua poteca, mult mai periculos de strabatut decat aceasta pe care pasim noi (poteca aceasta, periculoasa, am strabatut-o pe cand aveam 14 ani si tin minte ca ma ajutam de un fel de cablu metalic prins in munte, probabil de salvamontisti).
Dupa aproximativ o ora ajungem in varf si suntem martorii unor imagini ce ne taie respiratia. Norii sunt la nivelul ochilor iar jos, in vale, se vede orasul Busteni, ca un furnicar. Apoi, dupa o pauza scurta, coboram spre Cruce.

Crucea Eroilor Neamului (popular, Crucea de pe Caraiman) este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor ceferisti cazuti în Este unica în Europa atât prin altitudinea amplasarii, cât si prin dimensiuni: crucea propriu-zisa are o inaltime de 28 m si doua brate de câte 7 m fiecare (ca fapt divers, un fel de rasu'-plansu', pe timpul comunistilor, un primar .... a vrut sa taie bratele laterale si sa-i puna in varf o stea rosie). Crucea este executata din profile de otel, fiind montata pe un soclu din beton armat placat cu piatra, inalt de 7,5 m. In interiorul acestuia se afla o încapere care a adapostit initial generatorul de energie electrica ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii. Crucea a fost inaltata la initiativa Reginei Maria (care a urmarit indeaproape executia pana la finalizarea ei) si a Regelui Ferdinand I al Romaniei, cu scopul de a fi vazuta de la o distanta cat mai mare. Inaugurarea si sfintirea monumentului au avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci. Monumentul a fost confectionat din traverse metalice imbinate prin nituire intr-o retea. Soclul crucii a fost realizat in anul 1930, din beton armat imbracat in piatra de calcar fasonata, fiind construit la doi ani dupa sfintirea Crucii pentru o mai buna încastrare a ei, initial aceasta fiind introdusa direct in stanca.

Pentru iluminarea crucii, s-a folosit la inceput un generator de energie electrica (localizat in soclul din beton armat), care alimenta 120 becuri de cate 500 W. In 1938 a fost racordata la sursa cu care era dotata statia de la Costila (2487 m), printr-un cablu subteran. Pana in 1948, era luminata de doua ori pe an, 15 august (Sfanta Maria Mare) si de Inaltarea Domnului (cand se sarbatoreste si Ziua Eroilor). In 1990 s-a terminat de montat instalatia electrica si de atunci s-au efectuat mai multe reparatii si inlocuiri de becuri (multi turisti vandalizau Crucea, urcandu-se pe ea si spargand becurile). In 2003 instalatia electrica s-a defectat din nou, la repararea ei lucrand mai multe echipe de salvamontisti care au carat sute de kg de material. Salvamontistii au inlocuit zeci de becuri, instalatia electrica fiind repusa in functiune in decembrie 2004, racordata la reteaua electrica a orasului Busteni. Astazi, odata cu lasarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminata cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare si poate fi vazuta de la zeci de km departare, de pe Valea Prahovei. Exista un nou proiect, care îsi propune sa acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescenta, iar asupra ei sa fie proiectat un spot laser.
Daca doriti mai multe amanunte despre istoria (dramatica, pe alocuri) a construirii Crucii, cititi pe Wikipedia.

Ne-am rotit ceva timp pe platoul de beton al Crucii, am privit muti de admiratie peisajul extraordinar de la poalele Muntilor Bucegi, apoi am facut cale intoarsa. Drumul de intoarcere a durat mai putin (am coborat, of course), am iesit prin spatele Cabanei Babele, pe la statia de telecabina (grotesc acoperita cu bucati de tabla prinse in cuie) si peste alte patruzeci de minute ne aflam la masini.

Aici, stupize-stupize: doua masini de Bucuresti, cu tineri in tricouri, blugi si pantofi de lac, alaturi de pustoaice in minijupe si pantofi cu toc... cui! Erau atat de fericiti ca au ajuns pana aici... Puneau mana streasina la ochi sa vada in ce stare se prezinta drumul spre Cabana Babele. "Mama, ce misto e!" biggrin.gif , striga de zor una din fete, admirand peisajul din jur. Era deja ora 17:00, se lasase frigul si stiind ca se intuneca mai devreme, nu am fost curiosi sa vedem daca au ajuns pana la Sfinx...

Cabana Complexul Sportiv National PIATRA ARSA
Altitudine: 1950m
Capacitate: 140 locuri, in camere cu 2,3,4,8 si peste 8 paturi (grup sanitar, dus, TV)
Apa curenta, curent electric, incalzire cu gaze naturale.
Restaurant (Mic dejun: 08.00-10.30; Dejun: 10.30-17.00; Cina: 17.00-20.30)
Localizare: Muntele Cocora, pe platoul Bucegi, la jumatatea distantei dintre Babele si Cota 2000.
Acces: vara se poate ajunge cu masina pe drumul neasfaltat din Sinaia, sau pe numeroase trasee turistice din Sinaia, Busteni sau Poiana Tapului. Pe timp de iarna, cele mai usoare cai de acces sunt cu telecabina,

fie din Busteni prin Babele, si apoi un traseu de 2 ore pe platou, fie dinspre Sinaia cu telecabina pana la Cota 2000, apoi un traseu de 2 ore pe platou.

Cabana BABELE
Altitudine: 2206 m
Capacitate: 108 locuri in camere cu 2 - 12 paturi
Bufet si restaurant cu autoservire permanenta
Lumina electrica de la retea publica
Toaleta si apa curenta
Incalzire cu gaze naturale si calorifere

Cabana CARAIMAN
Altitudine: 2025 m.
Capacitate: 32 de locuri.
Apa de izvor (temporar).
Incalzire cu gaze naturale.
Terenuri de schi, pentru avansati si incepatori, in apropierea cabanei (sezon l decembrie—30 aprilie).

Statii C.F.R. apropiate: Busteni si Sinaia, pe linia Bucuresti—Brasov.

Poteci de acces pe platou:
Din Busteni (alt. 883 m) - poteca marcata cu triunghi albastru pe vaile Urlatoarea Mica si Urlatoarea Mare pana in apropiere de cantonul Jepi. In continuare o poteca de legatura marcata cu triunghi rosu pana sub Varful Ciocarlia alt. 2025m, unde intalneste drumul marcat cu banda galbena ce urmeaza linia telefonica pana la cabana Babele. Durata cca. 5 ore. Traseul Busteni - cantonul Jepi este recomandat de parcurs doar vara.
Din Busteni - poteca marcata cu cruce albastra pe Valea Caraimanului (Valea Jepilor), pe la cabana Caraiman alt. 2025m pana la cabana Babele. Traseu recomandat doar vara. Durata cca. 4 ore. Drumul traverseaza o rezervatie stiintifica si se poate parcurge doar cu autorizatie.
Tot din Busteni, direct cu telecabina (40 lei/persoana). De pe platou, telecabina continua spre Valea Ialomitei, la Hotel Pestera si Pestera Ialomicioarei.

Din Sinaia - pana la Hotelul Alpin Cota 1400 apoi traseu marcat cu banda rosie pe la Cabana Valea cu Brazi alt. 1510m , Piatra Turcului, Valea Zgarburei pana la cabana Varful cu Dor alt. 1885m. De aici, traseu marcat cu banda galbena, paralel cu linia de telefon, pe la cabana Piatra Arsa alt. 1950 m pana la cabana Babele. Durata cca. 5 ore
Drum de acces cu masina: v-am descris la inceputul articolului cum puteti ajunge aici, din Sinaia sau din Targoviste, Bucuresti, Pitesti, Craiova.

Surse folosite:
Muntii Bucegi (telefoane si rezervari la cabane)
Wikipedia - Crucea Eroilor Neamului

Daca doriti si fotografii (multe...) puteti vedea aici:
Bucegi, Sfinxul si Crucea de pe Caraiman
9 Sep 2011
"Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede:
"Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu" - ("Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie indeajuns." Iulia Hasdeu)

din cartea Sic Cogito, de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Daca doriti sa cititi cartea "Sic Cogito" - "Asa cuget eu", macar din curiozitate, va avertizez ca trebuie sa aveti o minte deschisa, altfel nu veti intelege nicio iota din trairile zbuciumate ale autorului in ceea ce priveste spiritismul si nici din informatiile neobisnuite pe care le veti gasi acolo. Daca nu, lasati lucrurile asa cum sunt (adica nu o cititi si veti fi mult mai linistiti in ceea ce priveste viata de apoi smile.gif )
In continuare, ma voi referi foarte putin la partea de ocultism si spiritism si mai mult la partea turistica, putin mistica, a castelului, care atrage ca un magnet vizitatori din toata tara.

Doream de mult timp sa ajung la castelul Iuliei Hasdeu de la Campina. Culmea este ca pana acolo nu fac mai mult de o jumatate de ora dar, deh, lenea e cucoana mare. De 1 Mai mi-am luat familionul si am zbughit-o intr-acolo. Cu putine peripetii (o deviere prin centrul orasului), am ajuns in fata castelului. Surpriza insa: era ziua internationala a celor care muncesc. Adica, cu alte cuvinte, tot boborul nu are chef sa munceasca, inclusiv personalul de la acest castel-muzeu. Pisici! Mergem acasa? Nu, dam o fuga pana la Sinaia, hotaraste staff-ul familiei (sotia si pustiul meu), stam cateva ore acolo apoi ne intoarcem la Targoviste pe serpentinele de pe Muntele Paduchiosu.

Peste doua saptamani ma aflam din nou in fata castelului: era deschis pentru vizitare. Am achitat biletele la intrare (8 lei de adult, 5 lei de copil, 10 lei daca doriti sa fotografiati in interior) si ni s-a dat un fel de telecomanda cu instructiunile de folosire de rigoare. La ce serveste aceasta telecomanda: castelul are foarte multe camere si in orice camera veti gasi mobilier de epoca, tablouri, obiecte de uz personal, carti etc. Fiecare din aceste obiecte are o eticheta atasata, cu un numar pe ea. De exemplu, un tablou oarecare are numarul 75. Tastezi pe telecomanda numarul 75 apoi duci telecomanda la ureche. In difuzorul telecomenzii, pe fundalul unei melodii, o voce feminina sau masculina iti prezinta istoria acelui tablou. Si tot asa, la celelalte obiecte. Daca stai si asculti explicatiile tuturor obiectelor din castel, vei iesi de acolo peste doua-trei ore. Nimeni nu face acest lucru, asa incat vei dori informatii numai despre obiectele care te intereseaza.

N-ar fi nimic neobisnuit la infatisarea castelului (ba mint: ar fi ochiul lui Dumnezeu pe frontispiciu, de zici ca este o casa de intalnire a francmasonilor, desi simbolul general al francmasonilor este echerul si compasul), insa in interior veti descoperi o statuie in marime naturala a lui Iisus Hristos, cu bratele deschise. Cine nu s-a documentat inainte de a veni aici va fi surprins de prezenta statuii, aparent ciudata, va fi de-a dreptul speriat vazand statuia deasupra capului (statuia se afla la o inaltime de 3 metri).
Ceea ce este fascinant la acest castel (de fapt, o vila mai rasarita) este ca tot ceea ce veti vedea in exteriorul lui, forma camerelor din interior, precum si amplasarea statuii sub o deschizatura aflata in acoperisul castelului, totul, de la dimensiuni, stil arhitectural, turnuri exterioare etc. a fost dictat de... Iulia Hasdeu, dupa ce aceasta a murit. De aceea v-am rugat sa aveti o minte deschisa (open mind).

Iulia Hasdeu s-a stins din viata la numai 18 ani. Profund indurerat de disparitia ei si neimpacat cu sine insusi, Bogdan Petriceicu Hasdeu a amenajat mormantul acesteia din cimitirul Belu sub forma unui mic templu. Chiar asa il si numea "Micul Templu". Neacceptand niciodata disparitia definitiva a fiicei sale, Hasdeu a incercat permanent sa intre in comunicare cu spiritul si sufletul Iuliei, motiv pentru care a inceput sa studieze spiritismul si sa apeleze la un persoane specializate in spiritism dar si la un grup de prieteni intelectuali, care puteau sa-l ajute in acest sens. Apoi a inceput constructia castelului de la Campina, sau a "Marelui Templu" in anul 1893, finalizandu-l trei ani mai tarziu, planurile de constructie fiindu-i dictate in cadrul sedintelor de spiritism efectuate in cavoul familiei de la Belu. O insemnare a lui B.P. Hasdeu gasita pe un manuscris spiritist, scrisa cu cerneala neagra, s-a pastrat nealterata peste timp: "Acest castel s-a zidit in anii 1894-1896, planul fiind dat de spiritul Iuliei B.P. Hasdeu prin medium B.P. Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T.Dobrescu, constructiunea de N.Angelescu." Chiar din planurile de detaliu reiese faptul ca unei idei pe care savantul o avea initial de a se construi într-un anume fel, i se substituia o alta, si-apoi a treia pana la cea definitiva. In evocarile sale spiritiste, pe filele desenate minutios, Hasdeu intreba deseori spiritul copilei daca ceea ce a desenat este bine si daca acel desen era mai bun decat celalalt.

Constructia finala avea forma unei cruci incomplete si era formata din trei turnuri, cel din mijloc fiind domul, care avea un rol simbolic, de biserica. Pe fatada dinspre nord erau doua contraforturi, iar în partea exterioara a domului, din spatele castelului, se gasea încă o cameră pe unde se putea coborî în demisolul central. In 1896 s-a terminat zidirea castelului iar in 1897 familia Hasdeu se muta la Campina. Vizita lui I.L. Caragiale la castelul - templu în 1896, descrisa in ziarul Epoca, ofera informatii despre atmosfera locului. Dramatrugul venise pentru a-i lua savantului un interviu despre starea literaturii romane. Avand sansa de a fi îndrumat de însusi B.P.Hasdeu, care-i dadu pe parcursul vizitei explicatii interesante privind simbolismul cladirii, Caragiale reda cele vazute: "Usa de piatra de la intrare, loc de trecere intre doua stari, intre doua lumi, intre cunoscut si necunoscut, (...) intre domeniul profan si cel sacru se rotea cu usurinta, permitand accesul, invitand pe om sa descopere misterul." În traditia crestina, usa are o mare importanta caci prin ea se produce "accesul la revelatie". Prin usa principala a castelului-templu, omul patrundea intr-o sala inalta si ingusta, ca un pronaos, de unde, printr-un culoar format din doua oglinzi paralele, ajungea in rotonda. Aici, o constructie din zidarie si fier, sub forma unei cruci imense, numite in arhiva spiritista "Marele Crucifix", se inalta in mijlocul domului. Privita din fata sau din spate, avea forma unei cupe. In partea superioara a acestei cruci fusese asezata statuia lui Iisus Hristos, comandata la Paris sculptorului Raphael Casciani.

Vestmintele lui Iisus erau pictate in alb si rosu deoarece artistii Evului Mediu foloseau aceste culori atunci cand creau imaginea Mantuitorului dupa Inviere. In februarie 1896, statuia ajungea la Castelul Iulia Hasdeu. Din nou, Caragiale: "Mantuitorul se ridica deasupra unor nouri, catre cer cu bratele deschise, cu privirea aplecata spre pamantul pe care-l binecuvanteaza cu amandoua mainile. Din ochi ii picura lacrimi, in maini si in picioare se vad urmele cuielor si pe frunte ale ghimpilor. Din varful domului azuriu, Ochiul lui Dumnezeu, inconjurat de stelele infinitului, il priveste, asteptandu-l cu dragoste."
Daca aveti rabdare sa aflati mai multe despre simbolistica Ochiului lui Dumnezeu, puteti citi aici.

Sa ne intoarcem la castel: cifrele magice 3 si 7 se regasesc peste tot in geometria ansamblului. Castelul este format din 3 turnuri si are 3 pivnite. Pentru a intra in castel veti urca 7 trepte. Tronurile imparatesti de la intrare au incrustate in ele 7 volume de carti suprapuse, iar pe fiecare sunt inscrise numele purtate de Iulia in celelalte 7 incarnari importante; se mai gasesc simbolurile pitagoreice (pentagrama si cele sapte cercuri).
Intrarea principala in castel se face printr-o usa enorma din piatra care este plasata pe un ax cu diamant in jurul careia usa se roteste cu usurinta, apoi se inchide singura, datorita inclinarii acestui ax, in functie de rotatia pamantului. Noi am intrat pe o usa paralela, aflata in partea dreapta a castelului.

In spatele stalpului unde se afla statuia lui Iisus se afla trei camere mici, una reprezentand sala de muzica cu pian iar celelalte doua biblioteca castelului. In stanga si in dreapta camerei mari se afla camere mai mici, intre care birourile lui Hasdeu si al Iuliei si dormitoarele familiei.
In ultima parte a castelului se afla camera de spiritism, unde veti gasi mobilier facut din lemn fara cuie, pe baza cifrei 3 (scaune cu 3 picioare, de forma triunghiulara, in 3 muchii), precum si masa de spiritism (ouija - folosita la comunicarea cu spiritele) si mai multe documente legate de aceasta activitate, inclusiv fotografii de epoca.
Aceasta camera comunica cu una din camerele castelului printr-o fereastra speciala (o gaura in perete - vezi fotografia de mai jos) in care aparea fantoma chemata pentru discutii, ea putand fi vazuta de grupuri de persoane martori, plasate in cele doua incaperi.
Camerele sunt separate prin usi metalice tip grilaj pentru a putea permite libera circulatie a spiritelor.

Cum stati cu fata la castel, veti vedea pe frontispiciu mai multe inscriptii:

2 IULIE - aceasta data dezvaluie faptul ca monumentul a fost creat pentru cele doua Iulii (sotia sa si Iulia), Hasdeu dorind la un moment dat sa-l numească "Castelul celor 2 Iulii", aniversandu-le in fiecare an, la 2 iulie.

PRO FIDE ET PATRIA ("Pentru credinta si tara" - este blazonul familiei Hasdeu)

E PUR SI MUOVE ("Si totusi se misca" - fraza rostita de Galileo Galilei in timpul procesului sau)

Ochiul atoatevazator al lui Dumnezeu

Dupa cum arata castelul la exterior si la interior, n-as spune ca a detinut functia de locuinta, in adevaratul sens al cuvantului, mai degraba un loc de refugiu temporar, de meditatie, de reculegere. De altfel, castelul se afla in mijlocului unui parc micut, inconjurat de copaci inalti.

Acum sa va fac un mic rezumat despre geniul numit Iulia Hasdeu: la doi ani si jumatate, stia sa citeasca, la patru ani scria, la cinci ani compunea primele poezii, la opt ani isi dadea examenele pentru cursul primar.
Cunostea franceza, germana si engleza. La 11 ani termina gimnaziul Sf. Sava, apoi intra la Conservator. La 12 ani, in urma unui conflict intre parintii sai, pleaca cu mama sa la Paris. In 1886, se inscrie la Facultatea de Litere din Paris, fara sa fie intimidata de faima Sorbonei. La doar 17 ani, romanca geniala straluceste la Sorbona, scriind poezii, proza si cateva schite dramatice, toate in limba franceza, pe care o adora, pur si simplu.
Insa doi ani mai tarziu, in 1888, Iulia se imbolnaveste de ftizie (tuberculoza pulmonara). Calatoreste in Franta, in Italia si Elvetia, in speranta insanatosirii plamanilor ei, insa degeaba. In vara lui 1888 Iulia este adusa la Bucuresti, apoi la Manastirea Agapia, insa degeaba. Pe 29 septembrie, Iulia Hasdeu se stinge din viata, la varsta de 18 ani.

Aici, la castel, la Marele Templu, intre 23 decembrie 1890 si 18 aprilie 1903 s-au pastrat transcrierea a 101 rezumate ale sedintelor de spiritism, rezumate scrise in marea lor majoritate in limba franceza (limba preferata a Iuliei) insa unele comunicari spiritiste sunt scrise si in romana, rusa, engleza sau araba. Ce spirite au fost invocate: Iulia Hasdeu, mama Iuliei, tatal lui Hasdeu, Nicolae - fratele lui Hasdeu, Alexandru Hasdeu - bunicul scriitorului. In aceste comunicari, Iulia da indicatii arhitecturale pentru construirea casei, ii da tatalui ei sfaturi despre viata sau vorbeste despre cele 7 reincarnari pe care le-a avut:

Agnodika (tanara ateniana ce a vrut sa imbratiseze tainele medicinei)
Hypatia (profesoara de neo-platonism din Alexandria)
Beatrice Portinari (iubita lui Dante)
Juana Veranez (de origine spaniola)
Elisabeta Tudor (regina Angliei)
Charlotte Corday („girondina” care l-a asasinat pe Marat in timpul Revolutiei Franceze)
Iulia Hasdeu

Daca nu ati vazut filmul Agora din 2009 (cu Rachel Weisz si Max Minghella), care se refera la viata Hypatiei, va recomand sa-l vedeti, este un film deosebit, desi are un final foarte trist deoarece veti afla - oricum nu veti fi mirati de acest lucru - ca habotnicia crestinismului distruge tot ce-i mai bun in oameni).

In spatele castelului, gasiti una din pivnite deschise publicului, unde veti vedea copiile manuscriselor Iuliei si ale lui B.P.Hasdeu sau articole din presa vremii.
Va recomand sa dati o fuga pana la Campina, va garantez ca nu veti pierde timpul, veti avea oricum cate ceva de facut, chiar daca ati venit doar pentru a va plimba liberi ca pasarile cerului prin parculetul aflat in spatele castelului.

Sa va spun si cateva legende macabre, in ordine cronologica, pentru a va face ziua mai linistita smile.gif

In 1936, trei tineri plecati in drumetie au venit in vizita la castel. Unul dintre ei, Mircea Rothandler, un baiat foarte glumet de fel, student la medicina, a vrut sa se distreze punand un basc pe statuia lui Iisus si sa se fotografieze cu el, luandu-l amical de gat. Tanarul era fiul unui mare industrias, patron la intreprinderea petroliera "Astra Romana". Dupa cateva zile, mergand sa-si viziteze tatal la fabrica, Mircea a tras de manerul unei usi metalice. Inauntru se gasea o solutie de acid sulfuric, pentru spalatul pieselor, care s-a revarsat peste el. Doar fata si mana dreapta i-au ramas neatinse. A murit in chinuri groaznice.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial soldatii germani care au vrut sa demonteze statuia lui Iisus Cristos pentru a o lua cu ei ca prada de razboi au fost loviti si doboriti la pamant de o forta misterioasa.

In 1957, castelul a fost transformat in cazarma militara. Pus de superiori, un soldat a incercat sa scoata statuia lui Iisus Hristos din cladire. Desi acesta este cel mai usor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit. Nefericitul soldat a fost cuprins de convulsii si a murit pe loc fara sa-l mai poata ajuta nimeni.

Prin anii ’85, un grup de elevi care vizitau castelul golit de orice mobila, in vederea renovarii, au fugit speriati deoarece intr-una din camerele goale s-a auzit de catre toti, o melodie cantata la pian, cu toate ca pianul se afla depozitat intr-o cladire anexa aflata in afara castelului.

In repetate randuri in castel se aude vechiul pian cantand singur iar in noaptea Anului Nou usa mare de piatra a castelului se deschide singura.

Acum, la final, sa va mai spun ca pe spatarul fiecarui tron de piatra se regaseau odinioara douasprezece legi, cate sase pe tron. Legile au fost scrise in franceza, de mana lui Vasile Cosmovici, intr-o sedinta spiritista, tinuta la 18 decembrie 1890.

Uitati-le:

I. Legea religioasa
1. Crede în Dumnezeu.
2. Crede in nemurirea sufletului.
3. Crede in darul comunicarii cu cei dusi.

II. Legea morala
4. Iubeste si ajuta neamul.
5. Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste.
6. Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau.

III. Legea sociala
7. Nu te necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsteasca altii.
8. Nu necinsti pe altii ca sa te cinstesti pe tine insuti.
9. Nu necinsti munca, caci munca este viata.

IV. Legea filosofica
10.Cand faptul tii, atunci adevarul stii.
11.Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi.
12.Cand cauti dovada atunci gasesti tagada.

Va regasiti cumva in aceste legi?

Surse folosite:

Fotografii si legende ale locului, daca sunteti curiosi sau sunteti pasionati de esoterism, o radiografie amanuntita (o parte din ea si in limba engleza) impregnata cu foarte multe elemente esoterice, gasiti aici:
http://alexisphoenix.org/romaniajulia.php

Site-ul Muzeului Hasdeu
http://www.muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=41
(aici puteti citi despre istoria familiei Hasdeu, opera lui BP Hasdeu, articole scrise de BP Hasdeu, opera Iuliei Hasdeu, corespondenta dintre tata si fiica, istoricul si simbolismul castelului, un mic shop - pliante, carti, dvd-uri)

Primaria Campina - simboluri incifrate in arhitectura castelului Iulia Hasdeu si a mausoleului familiei
http://www.primariacampina.ro/assets/pdf/castel_Hasdeu.pdf

Qmagazine - Umbra Iuliei Hasdeu la Campina:
http://www.qmagazine.ro/intern/intern-reli...deu-la-campina/

Pliant cumparat la fata locului

Localizare: langa Scoala de Politie (intrebati localnicii, daca nu sunteti siguri)
Coordonate GPS: 45°8'9.14"N 25°43'38.89"E
Adresa: B-dul Carol I nr. 199
Telefon: 0244/335.599; 0244/335.598
Program: 9:00 - 17:00; Luni: inchis
Mail: office@muzeulhasdeu.ro

Daca doriti sa vedeti cateva fotografii:
http://www.florinbad.com/2011/09/campina-c...u-mai-sunt.html
Ultimii vizitatori


27 Mar 2017 - 15:57


30 Jul 2014 - 6:09


11 Apr 2012 - 6:07


25 Jul 2011 - 19:48


30 Mar 2011 - 13:09

Comentarii
Alti utilizatori nu au lasat nici un comentariu pentru florinbadu1252343408216.

Prieteni
Lista de prieteni este goala.
RSS Lo-Fi Version acum este: 22nd November 2017 - 03:44 AM