IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.

 
Reply to this topicStart new topic
> Constantin și mama sa Elena
Vasile Turcu
mesaj May 5 2013, 04:20 PM
Mesaj #1


Membru
**

Grup: Membri
Postari: 42
Inscris: 15-May 12
Utilizatorul numarul: 31 783



CONSTANTIN ŞI MAMA SA ELENA

Ziua de 21 mai în calendarul ortodox este trecută ca sărbătoarea „Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi maica sa Elena” (în calendarul catolic avem „Sf. Elena, mama împăratului Constantin”).
Constantin s-a născut la Naissus (Niş) în anul 280 şi moare la Nicomedia în 22 mai anul 337. Devine împărat (augustus) al Occidentului în anul 313, iar la 18 septembrie 324 învingându-l pe Licinius (împăratul Orientului) la Chrysopolis (Asia Mică), devine împărat al întregului Imperiu Roman. În anul 284 moare împăratul Numerianus şi armata din Orient îl aclamă ca împărat pe Diocleţian (284-305), care în anul 285 instaurează o diarhie: adică el rămâne împărat (augustus) al întregului Imperiu Roman, dar îşi asociază la domnie un caesar, pe Maximian. Regula era că augustus decidea, iar caesarul executa. În aprilie 286 Maximian era promovat ca augustus (împărat) în Occident, iar în Orient rămânea împărat (augustus) Diocleţian.
La 1 martie anul 293 a fost instituită tetrarhia: celor doi auguşti (împăraţi) li s-au adăugat doi caesari. La Mediolanum (Milano), Constantius Chlorus (“cel Palid”) s-a alăturat caesar lui Maximian, cu a cărui fiică vitregă, Teodora, s-a căsătorit. La Nicomedia (provincia Bithynia din Asia Mică), Galerius s-a asociat caesar lui Diocleţian, căruia i-a devenit ginere prin căsătoria cu Valeria. Cei patru au fost imortalizaţi într-o sculptură de grup din porfir, păstrată în piaţa San Marco, la Veneţia. Adică Imperiul Roman era condus de doi împăraţi, numiţi auguşti, care aveau în subordine câte un caesar. Tatăl lui Constantin a fost Constantius Chlorus. În luna mai anul 305 împăraţii Diocleţian şi Maximian abdică. Caesarii lor, respectiv Galerius şi Constantius Chlorus, au devenit împăraţi. Împăratul Galerius din Orient şi-a luat caesar pe Severus, iar împăratul Constantius Chlorus din Occident şi-a asociat caesar pe Maximinus Daia. Constantius Chlorus moare la 25 iulie anul 306, la Eboracum (York) în Britannia (Anglia).
Elena, mama lui Constantin, s-a născut în anul 247 şi a murit în anul 327, trăind în total 80 de ani. Înainte de a fi căsătorit cu Teodora, Constantius Chlorus (ca militar) a fost căsătorit cu Elena. Dar după unii istorici, Elena a fost numai concubina lui Constantius Chlorus. Se spune că Constantius Chlorus a întâlnit-o pe Elena ca slujnică într-o cârciumă (han) pe unul din drumurile Haemusului din Moesia Superioară (între Dalmaţia şi Macedonia). Se pare că Elena avea o înclinaţie deosebită pentru religia mozaică (iudaică), nu creştină şi i-a reproşat fiului ei Constantin că n-a îmbrăţişat această religie. Faptul că a fost de condiţie modestă, n-a împiedicat-o să primească titlul de Augusta şi să fie sanctificată de Biserica creştină, împreună cu fiul ei Constantin. Din anul 306 Constantin o aduce pe mama sa Elena la Treveri (Trier din Germania). Sunt bătute monede cu chipul Elenei, care este ridicată la rangul de Augusta cu dreptul de a purta diademă, simbolul maiestăţii. Elena vine la Roma în anul 326, apoi face o călătorie în Palestina (primul pelerinaj) îngrijindu-se de ridicarea unor lăcaşuri de cult creştine şi moare în anul următor, 327. La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului, noua capitală a Imperiului Roman. Centrul oraşului îl forma piaţa mult lărgită pe care Constantin o numeşte Augusteion, după numele de Augusta pe care-l purta Elena.
După moartea lui Constantius Chlorus, armatele din Britannia l-au proclamat împărat (augustus) pe Constantin în 25 iulie 306. Dar împăratul Galerius din Orient, devenit primul august după decesul lui Constantius Chlorus, a respectat legile tetrarhiei şi l-a ales pe Severus ca împărat (augustus) în Occident, iar pe Constantin caesar. În anul 310 la Augusta Treverorum Constantin s-a autointitulat augustus, devenind împărat al Occidentului. Dar Maxenţiu, fiul lui Maximian (cel care a fost împăratul Occidentului când Diocleţian era împăratul Orientului), în octombrie anul 306 a fost proclamat princeps invictus de pretorienii din Roma, având în subordine Italia şi nordul Africii. În ziua de 28 octombrie anul 312 Constantin îl învinge pe Maxenţiu, devenind împărat al întregului Occident.
Bătălia a avut loc la nord de Roma, pe câmpia aflată în imediata vecinătate a cotului Tibrului, lângă pons Milvius („Podul Şoimului”, numit astăzi Prati di Tor di Quinto). Apropiindu-se ziua sa de naştere, 28 octombrie, Maxenţiu consultă augurii care îi fac o profeţie potrivit căreia, în ziua respectivă, el îi va înfrânge pe duşmanii săi. Această profeţie îl determină pe Maxenţiu ca, în dimineaţa de 28 octombrie 312 să-şi scoată trupele în afara Romei. Sunt istorici care consideră că ieşirea trupelor lui Maxenţiu din Roma s-ar datora faptului că Constantin blocase cu o flotă Ostia, portul pe unde veneau proviziile către Roma. Podul Milvius fiind distrus de oamenii săi mai înainte, se construieşte un ponton şi armata lui Maxenţiu se îndreaptă spre nord către Saxa Rubra. Aici întâlneşte rezistenţa unui detaşament lăsat de Constantin într-un loc strâmt, pentru a împiedica înaintarea inamicului. Cu restul trupelor, Constantin, la adăpostul terenului, se deplasase spre sud în aşa fel încât avea posibilitatea să atace din flanc şi prin surprindere o armată care se deplasa într-o singură coloană.
Încercând să facă faţă atacului lui Constantin, trupele lui Maxenţiu au fost silite să lupte cu spatele la Tibru, într-o poziţie dezavantajoasă. După o luptă care nu a durat multă vreme, oamenii lui Maxenţiu au intrat în panică şi au încercat să se salveze pe podul de bărci, singurul existent, dar acesta cedează şi mulţi se îneacă în râul umflat de ploile căzute în acea vreme. Maxenţiu însuşi şi-a aflat sfârşitul, înecându-se în Tibru. Constantin a obţinut o victorie categorică, nesperată, dacă se ţine seama de disproporţia de forţe dintre cei doi adversari (armata lui Constantin avea în jur de 25 000 de soldaţi, iar cea a lui Maxenţiu o sută de mii de soldaţi). Ea a surprins pe mulţi, din care cauză s-au născut interpretări insolite pentru a explica şi justifica o asemenea minune.
Descrierile pe care ni le-au lăsat autorii creştini în privinţa acestui eveniment sunt edificatoare. Lactanţiu arată că, în ajunul bătăliei, Constantin a fost sfătuit în vis să marcheze scuturile soldaţilor cu „semnul ceresc al lui Dumnezeu” (caeleste signum Dei), adică să scrie, în limba greacă, „numele lui Hristos cu ajutorul unui X traversat de litera I boltită spre capăt” (Lactanţiu, Despre morţile persecutorilor, XLIV, 5). Acelaşi însemn este amintit şi de Eusebiu din Cezareea (Viaţa lui Constantin cel Mare, I, 31, 1), care arată şi faptul că împăratul ar fi văzut înaintea bătăliei, deasupra Soarelui, „ semnul mărturisitor de biruinţă al unei cruci întocmite din lumină” (I, 28, 2), împreună cu inscripţia „In hoc signo vinces”, tradusă „ Să biruieşti întru aceasta”, „Prin aceasta vei învinge”, sau „Cu acest semn vei învinge”. Toţi bibliştii consideră aceasta o legendă. Pentru savantul F. Lot, aceste viziuni sunt impulsuri de ordin patologic. Iar A. Piganiol vede în ele „halucinaţii în mod savant exploatate de nişte halucinaţi ei înşişi, de politicieni,de preoţi, fără ca să ne fie uşor astăzi să deosebim partea de naivitate de partea de înşelăciune”. Şi totuşi în acea dimineaţă de 28 octombrie anul 312, crucea luminoasă a apărut pe cer.
Iată ce scrie astronomul olandez M.Minnaert (care în 1960 a vizitat Observatorul Astronomic din Cluj) în cartea „Lumina şi culoare în natură”: „163. Crucile luminoase. Atunci când o coloană verticală şi o parte din cercul orizontal apar simultan, vedem pe cer o cruce. E de prisos să arătăm că oamenii superstiţioşi o văd mult prea des!”. Aceste fenomene de halo se observă în jurul Soarelui, având forma unui inel strălucitor, iar în jurul Lunii ele sunt mult mai slabe. Halourile apar în voalul norilor cirrostratus (altitudine 8-12 km, temperatura aproximativ minus 40 grade Celsius), rareori în norii cirrus, cirrocumulus sau altocumulus; ele pot fi observate şi pe vârfurile norilor cirrus de furtună, aceasta însă foarte rar. Toţi norii pe care apar halourile sunt constituiţi din cristale de gheaţă mici, a căror formă regulată determină simetria remarcabilă a acestui fenomen luminos. Haloul apare în urma difracţiei luminii solare, sau lunare, în norii formaţi din mici cristale de gheaţă. Cauza pentru care atât de mulţi nori cristalini nu prezintă de obicei fenomenul de halou, constă în aceea că fulgii mici de zăpadă şi conglomeratele sferice de cristale, au o formă mult prea neregulată pentru a refracta lumina ca o prismă. În afară de aceasta, pe cristalele foarte mici de gheaţă din nori, haloul este şters de difracţie.În ziua de 13 august 2003,la îngroparea părintelui Galeriu,bucureştenii au văzut un halou solar.
Coloanele de lumină verticale sunt văzute foarte des la răsăritul sau apusul Soarelui, în special atunci când observatorul se ascunde în spatele unei case şi nu bate la ochi. Coloanele de lumină sunt în realitate incolore, însă atunci când Soarele este la o înălţime mică pe cer şi devine galben, portocaliu sau roşu, coloanele capătă aceleaşi culori. Aceasta se întâmplă numai la o înălţime a Soarelui de 5 grade deasupra orizontului, mai rar la înălţimi de 15 grade sau mai mult. Coloanele sub Soare apar rar şi ele sunt mai scurte decât cele care se produc deasupra lui. Raza de lumină pătrunde în plăcuţele orizontale de gheaţă din norii cirrostratus printr-o faţă laterală, se reflectă pe bază şi iese din nou printr-o altă faţă laterală, dând coloana de lumină verticală.
Cercul orizontal sau parhelic se întinde paralel cu orizontul la aceeaşi înălţime cu Soarele. Faptul că cercul nu este colorat, arată foarte clar că el apare în urma reflexiei şi nu a refracţiei. Planurile de reflexie sunt în acest caz feţele laterale ale prismelor de gheaţă care plutesc în norii cirrostratus, având axele orientate vertical. Coloana de lumină verticală şi cercul orizontal, având Soarele în centru, dă crucea luminoasă, care poate apărea într-un halou.
Crucea luminoasă se vede în tot timpul zilei, dar cel mai bine când Soarele este la 5 grade deasupra orizontului, adică el a răsărit de o jumătate de oră. Deci Constantin şi ceilalţi au văzut crucea luminoasă în jurul orei 7:00 – 7:15 când îşi pregătea armata de luptă, motiv pentru creştinii din anturajul său să-i spună că este un semn de la Dumnezeu şi sigur va învinge. Acum noi ştim că a fost un simplu şi spectaculos fenomen atmosferic care nu are de a face cu Dumnezeu, dar pentru Constantin şi armată a fost un suport moral foarte important, crezând că Dumnezeu ţine numai cu ei (de parcă Dumnezeu ar fi ceva personal). Armata lui Constantin mai puţin numeroasă dar călită în războaie şi cu moralul mult mai ridicat datorită interpretării religioase date crucii de lumină de către creştini, a învins repede armata mai puţin instruită, demoralizată şi debusolată a îngâmfatului şi brutalului Maxenţiu. În privinţa inscripţiei, haloul format în voalul norilor cirrostratus din jurul Soarelui, creştinii i-au spus că seamănă cu literele greceşti τοντω νικα , ceea ce se traduce latin prin “in hoc signo vinces”, de parcă Dumnezeu ar fi grec (bine că creştinii din anturajul lui Constantin nu au văzut litere latine, că atunci Dumnezeu trebuia să fi fost roman şi acum nu mai avem Dumnezeu). Deoarece crucea luminoasă apare numai ca o cruce greacă (+), creştinii de lângă Constantin imediat au făcut legătura şi au spus că literele din inscripţie seamănă cu cele greceşti. Numai crucea greacă este crucea adevărată a lui Constantin. Toate celelalte tipuri de cruci, ca cea cea latină ,care sunt prezentate în picturi ca fiind crucea
lui Constantin, sunt false. Crucea luminoasă a fost văzută de toţi locuitorii Romei şi din împrejurimi, nu numai de Constantin. Nimic supranatural, nimic de la Dumnezeu, nici o minune, ci numai ceva natural, pământesc, atmosferic, în bătălia de la podul Milvius din 28 octombrie 312.
În martie 313,la Milano,Constantin (împăratul Occidentului) şi Licinius (împăratul Orientului) au hotărât încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor, “pentru a da şi creştinilor,şi tuturor,posibilitatea de a urma o credinţă,după libera lor alegere.”.Deci toate religiile au devenit egale în Imperiul Roman.Licinius a fost inițiatorul acestui edict,nu Constantin cum susține Biserica creștină.Tot Constantin în anul 321,a instituit Duminica zi obligatorie de odihnă.Duminica,în majoritatea limbilor ,,ziua Soarelui”,a fost zi de odihnă în religia mithraistă,care a fost religia oficială a Imperiului Roman până în anul 313.Spre ştiinţa tuturor,din religia mithraistă (Mithra zeul Soarelui era protectorul poporului Arya,arienii,europenii de astăzi) avem duminica zi de odihnă săptămânală.Dar părinţii bisericii i-au dat o interpretare creştină,pe motiv că Iisus a înviat duminică către diminineaţa.Luni vine de la Lună,Marţi de la planeta Marte,Miercuri de la Mercur,Joi de la Jupiter,Vineri de la Venus şi Sâmbătă de la Saturn.


Sebeş, jud. Alba Turcu Vasile
0744-512245










Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic
1 Utilizatori care citesc acest topic (1 Musafiri 0 Useri anonimi)
0 Membri:

 



RSS Lo-Fi Version acum este: 16th December 2019 - 06:20 AM