IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.


  Raspuns la Cine mai citeste poezii?
Introduceti numele dvs
Confirmati codul

Scrieti cele 6 litere sau cifre din imagine. Daca nu puteti citi codul click pe imagine pentru a genera un alt cod.
Se incarca imaginea
 

Optiuni
 Activati emoticoanele?
Icoana pentru mesaj
(Optional)
                                
                                
  [ Nu folosi niciuna ]
 


Ultimele 10 mesaje [ In ordine inversa ]
Vizitator_Gabriel. Publicat Feb 21 2013, 03:19 PM
  Aceasta este adresa blog-ului meu de poezie dedicata sufletului si iubirii. Doua sentimente minunate.

Va invit cu drag sa descoperiti frumusetea acestor sentimente asa cum este traita de mine.

www.izvordeiubire.blogspot.ro
Alex Moon Publicat Jan 31 2013, 07:32 PM
 
din păcate, poezia nu se mai caută, nu se mai cumpără, implicit nu se mai prea scrie.

Totuși îți recomand www.tonisao.ro
Maria Cristescu Publicat Nov 17 2012, 07:21 AM
  Sunt multe persoane pasionate de poezie, mie personal nu imi place sa le citesc ci sa le scriu.
Poezia are lumea ei, ca sa o intelegi trebuie mai intai de toate sa o simti!
Oleg Publicat Sep 27 2012, 03:31 PM
  Ana Maria, am citit si eu Teona, chiar inainte de revolutiune si m-am mirat ca a aparut. Acum citesc romanul sau romanele Cristina de acelas autor, m-a enervat titlul Pentru o salba de margele dar mi-a spus prietena mea ca este un cantec de Gica Petrescu pentru o salba de margele apucasi pe drumuri rele nimeni nu tea- suparat, am terminat si al doilia roman, Doamna in hermina alba (nu stiam ce este hermina dar am aflat de pe internet ca eyste o blana f ffff scumpa). Tare ciudate romane, cu f multa realitate contemporana, mult mai hard decit era Teona la vremea ei. Are niste scene hard de dragoste care nu se compara cu cele din Teona iar Cristina da clasa Teonei din toate punctele de vedere. Am cautat pe internet si am vazut ca Constantin Munteanu are multe roamne, eu sint pe la jumatatea volumului 3, Groapa cu lei, oare din ce om politic s-o fi inspirat cind l-o creat pe Paduraru? Iasul are multi Don Corleone dar nu cred ca vreunul dintre ei are putere sa se lase transformat ca Paduraru dar nici nu cred ca au intilnit vreo fata ca Cristina din roman, ca tare mai este rafinata si stie sa se poarte cu un barbat, nu pot sa uit cum l-a salvat cind a mancat icre negre si cum l-a scos din clipa de nebunie in Moscova cand voia sa se arunce pe fereastra. Totusi amorul lor din liftul hotelului face toti banii....... oare liceul de care vorbeste o fi Negruzzi de la noi din Iasi?? Astept romanul 4 anuntat la sfirsitul cartii.......
limarom Publicat Aug 31 2012, 01:21 PM
  Interesanta scriitura
am mai citit-o si cu alte ocazii. e bine de stiut ca mai exista astfel de tineri. citind asta, deja ma simt mai bine ca sunt romanca
Musafir Publicat May 31 2012, 05:59 AM
  unii citesc, altii scriu, important este ca mai exista inca...

Gina Camelia Roman,
ELEVĂ ÎN CLASA A X-a :
Locul I la concursul de eseuri !

ROMÂNIA MEA: „ŢARA CONTROVERSELOR!”

LOCUL ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANŢI.

CÂŞTIGĂTOAREA CONCURSULUI DE ESEURI „ROMÂNIA MEA”

Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară. Iluzoriu? Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei...
Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român.
Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu? curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case... construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care sǎ nu se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.
Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi, redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.
Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nicio noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an. Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu. La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce dracu or face ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung şi eu ca ei.
Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi. Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez? Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei… Din România mea şi din România lor…
Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi eu unul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”... Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau... nu ştiu... Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.
Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitate rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii... marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti. Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit?
Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta. In acest moment vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…

Gina Camelia ROMAN
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” – Vaslui
mariuszeu Publicat May 5 2012, 10:51 PM
  mai ce sa zic, eu compun poezii si cu toate astea tot nu citesc o carte de poezii... deci.... cam greul cu cititul in ziua de azi nu? sad.gif
Ana Armanca Ardeleanu Publicat Nov 14 2011, 03:57 PM
 
Citeaza (Locomotiva Nebuna @ Nov 11 2011, 08:38 AM) *
Minulescu este printre preferatii mei. Chiar ieri am recitit o poezie superba a sa.



Ion Minulescu, Romanta Policroma

Nu-i cer nimic...
Si totusi, daca-ar vrea -
O, dac-ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer înca -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat în stânca.
Nu-i cer nimic...
Dar daca-ar fi sa-i cer
Ce-as vrea sa am si ce-ar putea sa-mi dea,
As picura-ntr-o cupa cu eter
Morfina
Si i-as cere-apoi asa:

Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da,
Da-mi calmul blond al soarelui polar,
Da-mi primul crepuscul pe Golgota
Si primul armistitiu planetar.

Da-mi paradoxul frumusetii tale,
Da-mi prorocirea viselor rebele,
Da-mi resemnarea strofelor banale
Si controversa versurilor mele.

Da-mi A.B.C. al vietii subterane,
Da-mi simfonia flautelor mute,
Da-mi talmacirea buzelor profane
Si rebusul icoanelor tacute.

Da-mi pretul primei victime-a femeii,
Da-mi simbolul opalului si-agatei,
Da-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Si tusea-n fa minor a Traviatei.

Da-mi Spleen-ul calatorilor pe apa,
Da-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Da-mi gravitatea mortilor spre groapa
Si comicul funebrului convoi.

Da-mi tot ce-n prima clipa risipesti,
Si tot ce-n clipa ultima aduni.
Da-mi fastul siluetelor regesti
Si perspectiva casei de nebuni...

Nu-i cer nimic.
Si totusi, daca-ar vrea -
O, daca-ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer înca! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat în stânca.
Locomotiva Nebuna Publicat Nov 11 2011, 08:38 AM
  Minulescu este printre preferatii mei. Chiar ieri am recitit o poezie superba a sa.

Seară rurală
de Ion Minulescu

Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?...

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-aşteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa "noapte bună"
Şi-a scăpătat...

Ana Armanca Ardeleanu Publicat Nov 7 2011, 05:56 PM
 
Citeaza (Cocolina @ Dec 30 2009, 04:53 PM) *
Asa l-am gasit pe Radu Gyr-sublim si sensibil,am ramas placut surprinsa de candoarea,finetea condeiului sau magic...



Iisus în celulă, Radu Gyr


Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ !
Luna-a intrat după El în celulă,
Si-L făcea mai înalt şi mai trist.


Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veşminte,
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.


M-am ridicat de sub pătura sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Si mi-a făcut semn ca să tac...


A stat lângă mine pe rogojină...
- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni si rugină,
Parcă purtase lanţuri, cândva...


Oftând, Şi-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.


Părea celula munte, părea Căpăţână,
Şi mişunau păduchi şi guzgani.
Simteam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Si am dormit o mie de ani...


Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri...


- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui...





Revizuiti intreaga discutie (deschide o noua fereastra)
RSS Lo-Fi Version acum este: 22nd September 2019 - 12:07 AM