IPB
X   Mesaj de pe site
(Mesajul se va inchide in 2 secunde)

Bine ati venit pe Forumul Hotnews!
Cititi regulamentul Forumului inainte de a publica.

3 Pagini V  < 1 2 3  
Reply to this topicStart new topic
> Pedeapsa cu moartea , pro sau contra ?, Sunt useri interesati de subiect
Vizitator_Laur006.
mesaj Oct 11 2011, 06:37 AM
Mesaj #61





Guests






Citeaza (argumentu' @ Oct 11 2011, 06:27 AM) *
Acest tip de eroare logică poate fi considerat și un fel de red herring care încearcă să devieze dezbaterea de la subiect.

OK, am inteles cum e cu apelul meu la emotii, dar mişto-ul tau poate fi considerat un red-herring?
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_umanist.
mesaj Oct 11 2011, 07:06 AM
Mesaj #62





Guests






Citeaza (Laur006 @ Oct 11 2011, 06:37 AM) *
OK, am inteles cum e cu apelul meu la emotii, dar mişto-ul tau poate fi considerat un red-herring?

a fost un raspuns la fel de potrivit ca si apelul tau de ieri fata de parintii indurerati...
bine, uite... acum serios, te-a marcat cazul de la Giurgiu, nu esti singurul.
daca pana la urma se dovedeste ca sportivul a fost impins de gibon si s-a lovit la cap?
daca medicii nu si-au facut datoria cum trebuie initial?
pe cine condamnam si executam?
si ce sa le rezervam atunci unora ca Bahaian si acolitilor acestuia?
si daca gresim?
daca Tundrea ar fi fost executat?
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_Laur006.
mesaj Oct 11 2011, 07:48 AM
Mesaj #63





Guests






Citeaza (umanist @ Oct 11 2011, 07:06 AM) *
a fost un raspuns la fel de potrivit ca si apelul tau de ieri fata de parintii indurerati...
bine, uite... acum serios, te-a marcat cazul de la Giurgiu, nu esti singurul.
daca pana la urma se dovedeste ca sportivul a fost impins de gibon si s-a lovit la cap?
daca medicii nu si-au facut datoria cum trebuie initial?
pe cine condamnam si executam?
si ce sa le rezervam atunci unora ca Bahaian si acolitilor acestuia?
si daca gresim?
daca Tundrea ar fi fost executat?

Nu cred ca exista un om zdravan la mansardă care condamnă un om la moarte pe baza lui "dacă".
Toti cei de pe aici vorbim de condamnarea la moarte a criminalilor.

Stiu ce spuneti, cum ca nu prea avem siguranta ca verdictul "tu esti criminalul" este cel corect.
Dar nici macar in cazurile atat de evidente incat te scoate din minti opozitia unor "politically correct people" nu avem dreptul sa cerem eliminarea fizică a criminalilor? (Vezi cazul norvegianului care a omorât niste zeci de fraieri neînarmaţi).
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_penalty pro.
mesaj Oct 11 2011, 01:58 PM
Mesaj #64





Guests






dom-le umanist, justitzie nu se poate face cu daca , daca , daca,.....n-ar prea fi fost in aceasta barca

o justitzie adevarata ? CP conform, proceduri juridico-criminalistice ashishderea, este superprofesinalizata shi dotata criminalistic la cele mai inalte standarde stiintzifice, atat uman cat shi tehnologic.
fapta se probeaza in fatza instantzie de judecata argumentand stiintzific, proba indubitabia, certitudini nu presupuneri,
intr-un asemenea sis de drept, cazul tzundrea n-ar fi existat.
ne place sau nu, standardul procedurilor criminalistice sunt undeva foarte jos, profesionalismul criminalistului anchetator cam tot pe acolo,(scuze, dar... cum ishi permit criminalishtii romani, sa-shi abandoneze manushile -folosite pe timpul recoltarii de probe din campul infractzional-, in aceeashi locatzie?) hazardul poate avea shi consecintze benefice domnilor criminalishti, din pura intamplare, un fir de par,o particula materiala,lichida-solida de pe o proba anexata intr-unul din sacii de colectare, se prea poate sa apartzina faptuitorului sau complicelui,aceste "nimicuri" se pot atasha pur intamplator manushilor chirurgicale pe care dumneata, domnule criminalist, tocmai le-ai abandonat la locul faptei, microscopul electronic al cercetatorului shtiintzific din laboratorul institutului de cercettare criminalistica, shomeaza!domnule! ) dotarea laboratoarelor criminalistice fixe sau mobile dezastru, iar institutele de cercetare criminalistica...pffff, sunt in mare suferintza din cel putzin 2 pdv.

in concluzie!? ha! este inuman sa ucizi premeditat o alta fiintz umana, pentru acesta fapta, exista o pedeapsa prevazuta in CP, iar judecatorul, solicita probe materiale indubitabile shi probatorii argumentate shtiintzific pentru a tzi-o aplica.
asha sa shtii, prezumtivo-prezumatule viitor faptuitor premeditativ shi responsabil care eshti! vorba lu´marean hahahaha
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_penalty pro.
mesaj Oct 15 2011, 03:27 PM
Mesaj #65





Guests






multora, chiar shi celor ce n-ar fi trebuit sa le fie, le este frica, mult prea multora le este, maah, frica de a privi realitatea cotidiana in fatza, cazuistica criminalitatzii ce evolueaza chiar sub nasul lor sub toate aspectele, ei nu, lor nu, ei sunt scutitzi, nu vor fi niciodata intr-o situatzie asemanatoare, prefera sa se pituleze pe dupa teiul lui eminescu,pe dupa salcamul lui preda, pe dupa gorunul lui horea, sau pe dupa cireshu´ lui creanga, pana-n momentul in care se vor afla pe sub castanii lui....se joaca de-a mijitea cu realitatea printre plopii fara sotz, sau fara soatza, sau fiica-fiu, sau ruda, sau vreun semen, fie el amic, prieten, sau un simplu necunoscut/necunoscuta despre care te informeaza un brecknews.
vorba lunga saracia omului, fapte, realitatzi!
luatzi d-aci:
http://www.youtube.com/watch?v=Z0MVRGeNYOY...feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ejD1Gml-ZGc...feature=related
o stransa colaborare americano-romana, shi realitatea fatza cu reactziunea, coane iancule.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Sieglind
mesaj Oct 15 2011, 04:46 PM
Mesaj #66


Membru veteran
***

Grup: Membri
Postari: 1 954
Inscris: 21-July 10
Utilizatorul numarul: 23 041



Citeaza (penalty pro @ Oct 15 2011, 03:27 PM) *
multora, chiar shi celor ce n-ar fi trebuit sa le fie, le este frica, mult prea multora le este, maah, frica de a privi realitatea cotidiana in fatza, cazuistica criminalitatzii ce evolueaza chiar sub nasul lor sub toate aspectele, ei nu, lor nu, ei sunt scutitzi, nu vor fi niciodata intr-o situatzie asemanatoare, prefera sa se pituleze pe dupa teiul lui eminescu,pe dupa salcamul lui preda, pe dupa gorunul lui horea, sau pe dupa cireshu´ lui creanga, pana-n momentul in care se vor afla pe sub castanii lui....se joaca de-a mijitea cu realitatea printre plopii fara sotz, sau fara soatza, sau fiica-fiu, sau ruda, sau vreun semen, fie el amic, prieten, sau un simplu necunoscut/necunoscuta despre care te informeaza un brecknews.
vorba lunga saracia omului, fapte, realitatzi!
luatzi d-aci:
http://www.youtube.com/watch?v=Z0MVRGeNYOY...feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ejD1Gml-ZGc...feature=related
o stransa colaborare americano-romana, shi realitatea fatza cu reactziunea, coane iancule.



Se poate întâmpla ca într-o zi să afli ... şi atunci e posibil să ţi se facă brusc jenă, să regreţi - şi n-ai să poţi face NIMIC, fiindcă e ireversibil.

Se poate întâmpla ca oricăruia dintre noi, cei care suntem contra, să ni se petreacă, nouă sau (şi mai rău) celor pe care-i iubim - o grozăvie sau alta, dar atunci e puţin probabil ca tu s-o ştii ca să te bucuri că uite! eu aveam dreptate.

Ori poate nimic.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_Laur006.
mesaj Oct 18 2011, 06:17 AM
Mesaj #67





Guests






Citeaza (Sieglind @ Oct 15 2011, 04:46 PM) *
Se poate întâmpla ca într-o zi să afli ... şi atunci e posibil să ţi se facă brusc jenă, să regreţi - şi n-ai să poţi face NIMIC, fiindcă e ireversibil.

Sieglind, nu cred ca am inteles foarte exact ce ai vrut sa spui (poate si din motivul ca nu am urmarit toata discutia ta cu @penalty pro). Ideea principala insa cred ca am prins-o: justitia/judecata omeneasca nu e perfecta si poate produce tragedii, fiind sigura (pana la proba contrarie) ca a aplicat legea corect. (Care lege? "Legea omeneasca", desigur. Pe cea divina sunt unii care nu dau doi bani...)

Dar revin la exemplul cu norvegianul acela care a impuscat cateva zeci de tineri neinarmati (nu-i mai stiu numele caci nu-mi incarc memoria cu balast). Lasand la o parte "legislatia divina", cum crezi tu ca ar putea sa-ti para rau ca l-ai condamnat la moarte, dupa legisaltia "lumeasca"? Ce ai putea sa afli, dupa ce l-ai omorat, astfel incat sa ai procese de constiinta?

Oameni buni, sunt multe cazuri in care pot fi omoriti oameni nevinovati, din diferite motive: eroare umana, intentie, falsa auto-denuntare(!), insa trebuie sa recunoasteti ca exista indivizi care pur si simplu nu merita sa mai existe printre semenii lor! Fie si numai din cauza lipsei lor de respect, sau macar minima consideratie, pt viata celor din jur (daca ne gandim la asasinii comunisti despre care scrie Tismaneanu in ultima vreme). Iar eliminarea lor fizica nu cred ca ne-ar inculpa foarte mult nici in fata lui Dumnezeu.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_penalty pro.
mesaj Oct 20 2011, 10:19 AM
Mesaj #68





Guests






Asasinul inginerului Gheorghe Ursu a fost pus in libertate 29 septembrie 1999



Marian Clită, bărbatul acuzat că în 1985 l-a omorît pe disidentul Gheorghe Ursu în beciurile şi din ordinul Securităţii. Acum, Clită a omorît din nou. O stewardesă care se afla într-o cameră de hotel din Copenhaga. Cîteva ore mai tîrziu s-a predat la poliţie şi a recunoscut fapta. Dar cînd e vorba despre ACEST ucigaş, dacă îl cunoşti măcar puţin, parcă fără să vrei îţi pui întrebarea: CE ascunde asasinatul comis de Marian Clită?
La prima vedere e un omor cu cruzime şi atît. Norvegianca Vera Vildmyren, 42 de ani, stewardesă a companiei SAS şi mamă a doi copii - de 14 şi, respectiv, 16 ani-, a fost găsită, marţi dimineaţa, fără suflare, în camera 2025 a hotelului Radisson, din Copenhaga. Numărul camerei are relevanţă doar pentru faptul că întregul etaj 20 este rezervat permanent de către SAS şi alte două companii de zbor americane pentru persoanlul propriu. Prin urmare, cel puţin teoretic, aici nu avea cum să ajungă un intrus. În plus, fiecare persoană cazată, primeşte o cartelă de acces fără ajutorul căreia nu poate să pătrundă în hotel.

Asasin la drum de seară

Şi totuşi... Marian Clită a găsit soluţii. Imaginile înregistrate de camerele de luat vederi îl arată mai întîi intrînd în hotel, în jurul orei 17.30, împreună cu un grup de turişti. Are o geantă pe umăr şi pare familiarizat cu locul. Se opreşte o vreme la bar, iar de aici se duce direct la cazino. Joacă puţin şi chiar se alege cu un oarecare cîştig. Se pare, însă, că nu asta l-a adus la Radisson. În jurul orei 20.00 înregistrările video îl arată deja la etajul 20. În prealabil se oprise la alte cîteva etaje. Încercase să deschidă, cu uneltele „specifice” (printre care - un cuţit şi o rangă), mai multe uşi, dar fără succes.
La etajul 20 a luat-o de la capăt. Se pare, spun anchetatorii, că Vera l-a auzit ciocănind şi i-a deschis... Fără a se putea spune din ce motiv, pe Clită l-au apucat pandaliile. Pentru stewardesă a urmat o jumătate de oră de coşmar. A fost bătută cu bestialitate şi tăiată cu cuţitul. Medicii legişti apreciază că decesul a avut loc în jurul orei 20.30, dar torţionarul a părăsit hotelul abia la ora 21.10, „spun”imaginile. Din camera stewardesei dispăruseră telefonul şi cardurile.

„Prieteni” vechi

Identificarea lui Clită, principalul suspect la ora descoperirii cadavrului, a fost uşor de făcut. Cu o lună înainte fusese arestat la Malmö (Suedia) pentru furtul unui telefon mobil, fapt care s-a petrecut tot într-un hotel de lux. Atunci a scăpat cu o amendă, dar imaginea, amprentele şi datele lui de identificare au rămas în baza de date a poliţiei.


......
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_penalty pro.
mesaj Oct 20 2011, 11:25 AM
Mesaj #69





Guests






cazul DN1, excesiv mediatizat,
incalcarea normelor de drept, prevazute in legislatzia rutiera, in urma carora se produc accidente rutiere grave, din vina exclusiva shi indubitabil probata, a unui cond.auto, fie el profesionist sau amator, rezultand victime umane, scuze, este un act criminal indreptat impotriva cetatzeanului, implicit, un act criminal impotriva statului.

un cond.auto, poseda un permis de conducere obtzinut in urma unui examen, deci, este un individ testat din toate punctele de vedere, atat fizico-psihotechnico-psihic, juridic,(a luat la cunoshtintza shi-a insushit legislatzia rutiera, norma de drept) al indemanarii in ceea ce priveshte conducerea unui autovehicul pe un drum public, etc.=> responsabilitate 100%.

prin eliminarea fizica a celor 3 participantzi la traficul routier pe dn1, statului roman i-au fost diminuate numeric sursele de venit la bugetul de stat.

un calcul, al daunelor morale pe care faptuitorul ar trebui sa le plateasca familiilor victimelor, sau urmashilor acestora shi unul matrerial pe care ar trebui sa-l plateasca fatza de bugetul de stat, pagubit efectiv, de la cheltielile aferente interventziei smurd , dif.instrumentari conf procedurilor juridice,pana la cele ale instantzei de judecata, cine se incumeta sa-l efectueze?

manej, dresor, bici, zaharel , animale exotice, asistentza numeroasa, hoplaaaa!
la intrare cineva vinde bilete de papagal.
exagerez, dar merita!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_penalty pro.
mesaj Nov 8 2011, 02:42 AM
Mesaj #70





Guests






well..well..well...............


report 1995 International Helsinki Federation for Human Rights (IHF) The International Helsinki Federation for Human Ri g hts (IHF) is a nongovernmental organization that seeks to promote compliance of the participating States with the human rights....prin penitenciarele din europa, l-am gasit pe..... Mr. Hrib, apoi , surpriza !

"Gavril Hrib (48 de ani), singurul vieţaş care a executat doi justiţiari, doar o parte din pedeapsă. Victimele au fost Lucia Drăgilă, procuroarea care i-a instrumentat un caz, şi soţul ei, judecătorul Adrian Drăgilă.

Prima condamnare i-a adus-o chiar pasiunea lui pentru pistoale. În 1984 a fost arestat pentru că miliţienii au găsit asupra lui un încărcător de Makarov plin cu gloanţe. La judecată n-a vrut să „sifoneze" şi, în loc de trei ani şi şase luni, cât era încadrarea pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a primit peste patru ani.

Vestea l-a înfuriat şi, de faţă cu toată lumea, a ameninţat-o cu moartea pe procuroarea acuzării, Lucia Drăgilă. „I-am promis c-o omor pentru că nu m-au judecat corect, m-au condamnat bazându-se doar pe presupuneri"
...................
„După ce m-am eliberat cu decretul din ianuarie '88, m-am apucat de bişniţă pe Covaci, de schimb de valută în spatele Ateneului şi de alte combinaţii care mergeau pe vremea aia.

La evenimentele din iunie '90 am reuşit să pun mâna pe un pistol şi pe o uniformă de poliţist şi am început să fac bani mai uşor. În perioada aia, lumea anunţa la ziar când voia să vândă ceva de valoare"
......................
Metoda lui era simplă: lua ziare şi selecta cele mai bune anunţuri

„Oamenii prindeau încredere şi mă invitau în casă la o cafea sau un suc, ca să negociem. Înăuntru, tehnica era mereu aceeaşi: ceream o cafea, pentru că nu consum alcool, şi găseam un motiv să o fac pe gazdă să mai dea o raită pe la bucătărie. Cum pleca, îi turnam în băutură pastile care dau somn. Când se întorcea începeam discuţiile şi negociam până adormea. Luam din casă doar bijuteriile, banii şi obiectele mici de valoare şi dispăream"

Aşa a comis 47 de fapte în nici trei luni , adică până la data de 6 august, când a dat de un pont gras în ziar.

„Vând un tablou de Luchian, o cameră Panasonic şi o brăţară de aur de 52 de grame",
Gavril Hrib este condamnat la detenţie pe viaţă pentru că a ucis în 1990 o procuroare şi un judecător.


„Am sunat şi am stabilit un loc de întâlnire aproape de Gara Basarab, pe strada Dinicu Golescu. Am furat o maşină şi m-am dus îmbrăcat în poliţist, ca de obicei. Chiar în faţa blocului mă aştepta un bărbat trecut de 50 de ani care m-a poftit în casă, aşa cum mă aşteptam. În schimb, nu mă aşteptam ca în apartament să dau ochi în ochi cu procuroarea Drăgilă, care era nevastă-sa.

M-au lăsat balamalele când am văzut-o şi nu ştiam dacă m-a recunoscut sau nu. Mi-am dat seama că nu ştia cine sunt când m-au invitat în casă. Am stat vreun sfert de oră în sufragerie, timp în care mi-au venit în cap toate nopţile din pârnaia de la Galaţi, mi-am adus aminte de toate modurile în care îmi imaginam c-o omor şi îmi repetam în gând că i-am promis că de mâna mea moare. Îmi părea rău de bărbat, că trebuia să îl omor şi pe el, deşi nu-mi făcuse nimic.

Chiar când vroiam să scot pistolul, am auzit gălăgie dintr-o altă cameră şi m-am hotărât să o las pe altă dată",
„aveam în mine multă ură şi sete de răzbunare, amestecate cu prostie", şi îşi continuă povestea. „M-am întors pe data de 8 august, după două zile, pregătit. Am luat cu mine un steag roşu inscripţionat cu secera şi ciocanul, o plăcuţă pe care am scris «aşa vor sfârşi toţi comuniştii» şi m-am dus chitit s-o execut pe procuroare.

Am intrat în casă spunând că m-am hotărât să-i cumpăr acaretele şi m-am aşezat ca să mai negociem. Am stat cam un minut cu privirea pierdută şi ea, care stătea aşezată într-un fotoliu în faţa mea, m-a întrebat dacă mă gândesc la ultimul preţ pe care mi l-a cerut.

I-am răspuns că nu, că de fapt mă gândesc cum s-o omor. Atunci am scos pistolul, i-am tras două gloanţe în inimă bărbatului, care stătea în picioare sprijinit de tocul uşii. În momentul ăla, ea, din cauza şocului probabil, a început să râdă şi şi-a dus mâinile la ochi. Atunci am împuşcat-o şi pe ea în şolduri şi i-am adus aminte cine sunt şi că i-am promis că o omor",

a adăugat că i-a mai tras câte un glonţ în fiecare umăr, pentru că nu îşi lua mâinile de pe faţă.

„Când i-au căzut mâinile de la ochi, am pus-o să mă privească şi i-am spus răspicat uitându-mă la ea că «acum sunt eu şi judecător, şi călău» şi am împuşcat-o în faţă"

„Pentru că auzisem o discuţie în care soţul ei spunea că a strâns câteva mii de mărci, m-am apucat să caut banii. Răzbunare ca răzbunare, dar eu eram şi hoţ şi nu puteam să plec aşa. I-am găsit, erau vreo 18.000 de mărci. În timp ce am căutat banii, am dat şi de un carnet de membru de partid. L-am găurit şi i l-am băgat într-unul din cercei, după care am întins steagul peste ea, iar pe pieptul bărbatului am pus plăcuţa pe care scrisesem lozincile anticomuniste. Am făcut asta ca să pară o crimă politică, se mai întâmplau d-astea în perioada aia. Când am ajuns acasă, maică-mea auzise deja de crime de la televizor şi şi-a dat seama că eu le-am comis. Mi-a zis să plec de-acasă"


Today, 2011/11/07 Gabriel Hrib is freely, between you !
paradox- law&justice- to rumania....no comment.

QED.
cool.gif
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_ConfuZius.
mesaj Nov 8 2011, 07:34 PM
Mesaj #71





Guests






Citeaza (penalty pro @ Nov 8 2011, 02:42 AM) *
well..well..well..............


Today, 2011/11/07 Gabriel Hrib is freely, between you !
paradox- law&justice- to rumania....no comment.

QED.
cool.gif

Crezi ca daca Hrib ala moare, castigi ceva? Crezi ca societatea e razbunata? Crezi ca rudele, prietenii mortilor castiga ceva daca Hrib moare? Sunt perfect de acord ca Hrib nu ar trebui sa umble liber dar as vrea sa moara in puscarie, nu sa fie executat in numele statului.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_penalty pro.
mesaj Nov 8 2011, 08:38 PM
Mesaj #72





Guests






RIGHTS-ROMANIA
Lifers Make a Bid for Attention

Claudia Ciobanu
BUCHAREST, Mar 26 (IPS) - "We just live for years in cages, just like in a zoo. But the toughest punishment of all is not the long sentences in our stables - it's that we're being ignored."
Gavril Hrib, a convicted double murderer, was speaking out on behalf of his other fellow lifers during an interview in the library of the Rahova prison on the outskirts of Bucharest, the Romanian capital. He has served out 17 years of his 20-year life sentence in a two-man cell, only stepping outside once a day for a one or two-hour stretch of his limbs.

Ion Babus, another lifer from the 30 in Rahova, shyly recounted to his rare visitor how he passed his days. "I go to bed with the television and wake up with it," he said.

His television taught him everything. "I can compare and learn from other people's mistakes." Nobody outside his cell had ever guided him about anything - neither in communist times nor today.

Babus, a greying 50-year-old, has spent most of his life behind prison bars. In 1980, he was sentenced to death for the killing of a Romanian priest during a violent robbery. After six months on death row, expecting the firing squad every day, he was amnestied by former president Nicolae Ceausescu and eventually released in 1988.

"In those days, the most they ever did was beat me up. The stricter they were, the more stubborn I became."

In 1989, he was back in prison again, released three years later and almost immediately imprisoned for another crime. In 1999, he was sentenced to life after a fatal drunken pub brawl. The death penalty in Romania had been abolished after the end of communism in 1989.

Adrian Stroe, also serving a life sentence for murder, confided that he had been close to suicide in his cell. "When my mother died I felt I'd lost everything." Then his cellmate put a Bible in his hands. From that moment on his life took on meaning. His ambition now is to set up a training centre for ex-convicts once he has been released.

"My friends from here have told me how they've been rejected when they go back into the world. They're turned away when they look for a factory job. They try to make it on their own and they are crushed by the difficulties. They turn to the churches for help and get if for a few days or a season. But soon they are back in here once more knocking on the prison gates." Getting arrested again was the only way to get a meal and a roof over their heads.

The Association for the Defence of Human Rights in Romania - Helsinki Committee (APADOR-CH) has found lifers in Romania endure "terrible stress", confirming the complaints of the three interviewed by IPS. The way prisoners were treated throughout the Romanian penal system was "still far from European standards", it said in its 2004 report. Its representatives interviewed thousands of inmates and prison staff over a ten-year period to produce a 105-page study.

There has been some progress over the past decade, most notably a 'demilitarisation' following new staff regulations in 2004. But reform has been slow because of "public abhorrence to the world of prisons".

"It's true, television and the daily walk are their only activities," Nicoleta Popescu, a lawyer working with APADOR-CH, confirmed to IPS. "There's no work for them in prison. The very few special programmes open to them are for three months at the most. These are only available to a limited number of prisoners."

In Rahova lifers could "on request" participate in such programmes, though only two were attending school at primary level, prison officials confirmed to IPS.

Most of the 100 or so lifers in Romania were excluded from taking part in any cultural and educational activities in prison. This reduced their chances of reintegration after release. It also increased the possibility of conflict with other inmates and staff, APADOR-CH has reported.

Reform could come only if there were more guards and escort staff throughout the Romanian penal system, APADOR-CH said. In some prisons one staff member was responsible for 20 inmates. But the recommended ratio was one to five, according to the Council of Europe's Committee on the Prevention of Torture.

Babus and Hrib say they have created their own pastime activities. Babus paints icons and Hrib weaves Gobelin tapestries which are sold outside the prison.

The three lifers may have been muted in their criticisms, with a prison press officer nearby. Over the past two years in Rahova, a prison with 1,415 inmates reputedly with some of the best conditions of any in the country, there were 33,860 cases of sickness.

Most inmates in Romania were reporting ill with respiratory complaints, stomach pains and skin diseases. Heart complaints and self-inflicted wounds were also common.

APADOR-CH has identified overcrowding as the main cause for the "huge" amount of respiratory illness in Romanian jails. "It is hard to breathe in the rooms, especially in the summer, and the chances of getting contaminated are high."

But the National Administration of Penitentiaries (ANP) reports that Romanian prisons currently have 25 percent fewer inmates than their capacity.

"The ANP just assumes that if they do not have two to three people to a bed there's no overcrowding," Popescu responded. APADOR-CH did acknowledge that overcrowding was now less of a problem than before.

APADOR-CH blamed the poor quality and unhygienic preparation of food for stomach illnesses. Meals contained "few vegetables" but always a "piece of fat".

Skin diseases were put down to the lice, cockroaches and mice which "infested" many prisons. Blankets and mattresses were also filthy and toilets out of order.

Many voices are now calling for a new penal code which would help ease some of these problems. The current code, slightly modified, dates back to 1969. This allows for sentences of up to 12 years even for minor crimes.

Fewer and shorter prison terms would reduce the number of inmates.

In 2006, the ministry of justice drafted a new code incorporating alternative punishments to imprisonment, eliminating prison sentences for minors and specifying conditions for release on probation. The text was put up for public debate but has so far not been adopted.

"The future of this code is uncertain," Monica Macovei, the justice minister responsible at the time, told IPS. "Unfortunately, the code is being stalled for political reasons although politics should have nothing to do with the penal code."

APADOR-CH has suggested one immediate way of improving life for the long-term prisoners without waiting for politicians to make up their minds. Lifers should be allowed out of their cells to participate in general prison cultural and educational activities - as is the case in many other countries. (END/2008)

........................
O mărturie halucinantă despre Revoluţie (fragmente)
Textul pe care-l prezentăm astăzi este mărturisirea făcută în faţa organelor de anchetă, la circa 6 luni de la evenimentele din decembrie, de către Gavril Hrib, arestat pentru uciderea şi jefuirea a doi bătrâni într-o locuinţă de pe Bd. Dinicu Golescu, în 1990.
Surprinzătoare prin plasticitate, exactitatea amănuntelor şi coerenţa firului epic, declaraţia aceasta vorbeşte elocvent despre starea de spirit generală, despre haosul şi erorile care au condus la pierderi de vieţi omeneşti, într-un cuvânt despre ceea ce s-a numit Revoluţie.
Vă prezentăm în premieră un fragment din această veritabilă frescă epică a unui moment de excepţie al istoriei noastre contemporane, fragment în care Gavril Hrib povesteşte cum a ajuns el revoluţionar, în clădirea CC-ului, cum a omorât doi presupuşi terorişti, cum a cărat, împreună cu alţi colegi valuta găsită în sediul CC-ului şi cum a vrut să-l omoare pe securistul Păstorel la care stătea în gazdă...


S-a auzit ce s-a întîmplat la Timişoara

S-a auzit chestiile de pe 16 şi de pe 17 decembrie, ce s-a întîmplat la Timişoara, pe la Sibiu, chestii care se discutau la muncă; era ceva nou, ceva ce nu se mai auzise ca cineva să se revolte în ţară, să facă împotriva clanului, să facă ceea ce s-a făcut; începusem şi noi d-le, dacă e vorba de aşa, punem şi noi mîna, eu ştiu? Să vedem cum facem să nu stăm aşa, să facem şi noi aici dacă ăia din Timişoara şi din Sibiu, Arad au făcut ce au făcut, hai să facem şi noi. Şi, în fine, trec zilele, discuţii, se înfierbîntă spiritele, vine 21. Eu de la mine de la serviciu, de acolo de la 23 August, nu trecem pe la Unioversitate sau cu metroul; veneam cu o maşină pînă la Foişorul de Foc, şi de acolo mergeam două staţii pe jos pînă acasă; nu aveam idee ce se întîmplă, în fond la Universitate, la Piaţa Unirii sau la CC. Vine şi nevastă-mea, ea lucra în Militari, dar trebuia să treacă pe la Piaţa Unirii să ia tramvaiul să vină spre hală şi-mi spune: „Gabi, să vezi ce este la Universitate.” Zic: ”Băi, să mîncăm şi noi ceva, şi mergem. ”Hai! Am mîncat şi am plecat spre Universitate, am ajuns acolo efectiv mai tîrziu, era ceasul 7,30 - 8,00, era acolo o gloată, dar, ce era acolo cu scuturi, maşini TAB-uri, demonstranţii, aşa zişi care ţipau, urlau, dau cu pietre, şi baricade, dacă am stat acolo, între timp, zic „hai să-i anunţ şi pe alţii. Şi am dat telefon la cineva, un... maistru de la mine de la muncă şi îi spun tot ce se întîmplă, îi dau telefon de la poştă de la Palatul Telefoanelor, ăsta ascultă, între timp începuse să se tragă, probabil că se trăgea în sus, nu ştiu, i-am pus receptorul, a auzit, şi zice: „Se aude de aici totul, ce să mai aud de acolo. Ce-i acolo?” Zic: „Soldaţi cu scuturi”, TAB-uri, în ţinută; se trege în noi, că face... Aveam impresia că trage în noi, nu ştiu, simţeam aşa ceva, n-am văzut că s-a tras; am văzut nişte scene în care au fost brutalizaţi aşa-zişi demonstranţi. Cum adică? Eu să iau şi să m-arunc între scuturi la ăia cu o ţeavă în mînă şi ei, cu bastoane, cu astea, să se uite la mine cum îi lovesc eu? Eu dacă aş fi fost în locul lor poate că aş fi făcut la fel, nu ştiu şi am văzut pe la zece şi jumătate - unsprezece cum trage o maşină, care a venit de la Piaţa Romană, a tras aproape de cordoanele astea de scutieri şi spune la vreun şef alături - mi-am dat seama că avea stele mai multe - şi văd că îi dă ordin, îi spune ceva. El s-a dus la alţi 3 - 4 inşi, s-au împrăştiat şi au dat ordinul respectiv, după cîte mi-am dat seama l-a împrăştiat la alţii; şi deci a început un fel de foc, să se tragă, dar nu să tragă în noi. A început de pe TAB-uri să tragă în sus, se cobora pînă la o anumită înălţime, dar nu se trăgea în noi, totuşi de undeva dintre noi cred, cineva trăgea în noi. Ce mi-a părut curios, un tip de vreo 30 şi ceva de ani a fost împuşcat în cap, sta în dreapta mea la 2 - 3 persoane aşa, dar a fost împuşcat în aşa fel, cînd a căzut avea gaura - aici în partea stîngă - destul de mare. Îmi dau seama că s-a tras cu o armă de calibru mare; eu cred că s-a tras de undeva de pe o clădire. În fine, cînd am văzut sînge, am luat soţia, şi zic: „fetiţo, haide să plecăm că aicia se trage”, şi am plecat acasă. Ea mai fîşneaţă zice: „haide să plecăm că aici se lasă cu moarte”.

Era o uşă blindată

Am ajuns acasă pe 21 seara, am mers pe jos, n-a mai mers nici un tramvai, am ajuns pe la 12.30 - 1.00, aveam cheia, am avut cum să intrăm acolo; a doua zi de dimineaţă, noi ne-am dat seama de atunci că totul se sparge, că demonstraţia a luat sfîrşit, gata şi ne-am dus la muncă. Ea a plecat la serviciu, eu am plecat la serviciul meu. Cînd am ajuns la muncă, toţi de acolo au început să discute despre ce e vorba şi am ajuns la concluzia, pe la vreo 12.30 aşa, 1, să plecăm de acolo toţi, să mergem la sediul CC-ului. Am plecat eu cu Sergiu Ene Sergiu, un tip, mare, gras, nea Mariţa, că aşa îl ştim de nea Mariţa, şeful de acolo, Moisescu, un inginer care se ocupa de tehnic pe nume Popa Cristian, am zis să mergem şi noi să vedem ce se întîmplă acolo. Am fost cu mitingul în faţa CC-ului de acolo, ceva de genul ăsta, nu mai reţin ce s-a întîmplat. Cînd am ajuns la Universitate, deja maşinile de la armată treceau şi erau cu semnul victoriei „armata e cu noi”. Cînd am văzut aşa zic: ”să mergem la sediul CC-ului”. Toţi din jurul nostru vorbeau că Ceauşescu s-a retras în sediul CC ca, de acolo, să plece cu un elicopter. Hai să mergem, să punem mînape el, toţi spuneau aşa, şi ni s-a transmis, parcă ni s-a impus să gîndim cu toţii astfel. Am ajuns la sediul CC-ului cu toţii. Acolo, eu fiind mai subţirel, m-am descurcat, m-am dus mai repede undeva în partea stîngă cum vine balconul în faţă şi cele două aripi, în partea dreaptă s-a spart un geam de către cineva dinăuntru. Noi cînd am văzut că s-a spart geamu, zic haidem să intrăm în sediu. Am fost poate al patrulea sau al cincilea care a intrat în sediu. Am intrat acolo, acolo era o cameră de 8 m pe 3 m cam aşa, un fel de hol mai bine-zis, în care se găsea tot felul de aparatură electronică din asta, microfoane, video, televizoare, radiouri, telefoane, tot felul de chestii din astea. Undeva în dreapta, în dreapta geamului era o uşă, blindată, o uşă de tablă mare. Am încercat noi s-o forţăm cu tot felul din astea, n-am putut. Cineva dinăuntru, din sediu, ne-a deschis uşa: un tip îmbrăcat într-o scurtă neagră, pantaloni de soldat pe el, bocanc negru, n-avea pe cap nimic, avea cravată la gît, cămaşă bleu şi un Akaem în mînă un Akaem nou-nouţ, se vedea pe el că mai avea încă vaselină şi n-a trebuit să facă altceva decît să ne facă semn. Am luat-o pe nişte holuri, am făcut cumva stînga. În stînga acolo erau nişte dulapuri cu tot felul de uşi care se trăgeau şi acolo erau costumuri kaki, costumuri bleu şi cam atît. În spatele la astea erau alte două uşi, din aste mai mici decît astea mari. Acolo erau nişte arme, adică o puşcă semiautomată cu lunetă, un fel Akaem cu pat de lemn, şi Akaem cu pat rabatabil şi pistol

Makarov. La toate, sectoarele şi muniţie în cutiile lor. Noi, normal, cînd am dat de ele, am pus mîna pe ele, tot ăştia care am intrat acolo. Între timp cît căutam noi armele, s-a deschis şi uşa de la intrare de jos, chiar de sub balcon, şi a intrat Nica Leon, dar el deja avea un Akaem în mînă cînd a intrat acolo, cu banderolă pe mînă, era umflat în partea dreaptă, dacă nu mă înşel, de la vreo lovitură, ceva de genu ăsta. Avea o haină din asta kaki ruptă şi am început să mergem cu toţii. Am încercat să mergem sus pe acoperiş. Eu n-am mai ajuns sus acolo, s-a dus Nica cu încă patru inşi. Eu cu alţi doi inşi am început să căutăm prin camere, să vedem pe cine găsim acolo. În orice caz: primul gînd cînd am intrat acolo şi am pus mîna pe arme am zis: „tot ce iese în cale, securişti, poliţai, tot ce-o fi aici nu ştiu, tot ce esteaici, radem”. Ăştia au tras în noi aseară, şi eram înrăiţi efectiv, dar de ce nu pot să-mi explic de ce eram aşa înrăiţi, nu numai eu, toţi, simţeam că trebuie să facem prăpăd acolo, da împotriva cui? De ce? Ceva de ce să te agăţi, n-aveam. Eram într-o fază toţi, că dacă spunea unu tragem, trăgeai. Am început să căutăm prin camere. Am găsit o pălărie, am pus-o pe cap, şi deschizînd uşa am găsit un om care lucra la o maşină de scris. Bătea la maşină. Un om foarte înalt, slab, cu părul alb. Am îndreptat armele spre el, efectiv eu nu aveam de gînd să trag şi a venit Nica Leon. „Ce faceţi măi?” „Am găsit un securist, să vezi ce-i facem. Îl facem praf”. „Lăsaţi-l în pace că ăsta-i om ca toţi oamenii. Bate şi el la maşină şi atîta tot”. Îl ia pe ăsta şi între timp apăruseră, dacă nu mă înşel şi alţii, dar toţi erau pregătiţi, STAS, toţi cu banderole din alea late, arme de acelaşi tip cu sectoare la ei, cu mască de gaze. Erau dotaţi ca şi cum ar fi concentraţi. Nu mi s-a părut nimic ciudat, nici nu era ceva ciudat în asta. În fine, a încercat să scape de noi. „D-le, predaţi armele şi plecaţi de aici că noi am ocupat sediul că trebuie să ne organizăm, că noi pregătim de mult chestia asta voi n-aveţi ce să căutaţi aici”. Deci, eu unul mi-am dat seama că suntem un fel de intruşi acolo; ei deja se pregătiseră, ştiau locurile toate, ştiau unde e sala de armament, unde e staţia, televizoare şi ce mai puneau ei acolo, ştiau de unde să oprească gazele. Vreo 2 - 3 inşi dintre noi au predat armele, le-au dat acolo, eu mai încăpăţînat şi cu încă doi nu le-am predat sub nici o formă. „Nu d-le, noi suntem aici, noi am fost primii care am intrat primii, noi trebuie să apărăm sediu CC-ului”. S-a dat drumul la televizoare a început să vorbească lumea, a trecut timp, în orice caz, cît am umblat noi din cameră în cameră, se făcuse ceasul vreo 7.30 - 8.00 aşa. Începuse să apară în balcon acolo, să vină cineva de la televiziune, să monteze un car din ăsta, o cameră de luat vederi, ceva de genul ăsta, nu ştiu ce. Şi ne-am postat la noi la etajul I în camerele care dă spre piaţă, cîte 2 - 3 inşi în cîte o cameră din aia; cu arma în poziţie de tragere că începuse să se tragă de undeva de pe Sala Palatului, de pe muzeu mai bine zis. Cică se trage în camere, că se trage în balcon, că se trage în oameni, era acolo o fată care tot flutura un steag din ăsta, cică s-ar fi tras asupra ei.

Între timp opriseră nişte TAB-uri

Pe urmă, cînd am ieşit în balcon şi au început să vorbească Mircea Dinescu mi se pare că a fost, d-l Iliescu a venit mai tîrziu, nu mai reţin ordinea în care au venit ei acolo, dar ştiu că au venit şi au vorbit cu toţii. Toţi în piaţă, toţi cei care au fost strînşi acolo, începuse să strige: Mănescu, Mănescu, voiau toţi pe Mănescu. Pe urmă am auzit pe Nica Leon că zice: „Ce Mănescu d-le. Noi avem omul nostru”. Mă rog, dacă l-am dat pe ăsta jos, că de acuma cred că nu mai e, nu?, pe cine punem? Asta zice: „Ce ştii tu bă, pistruiatule, avem omul nostru”. La cine a vrut să se refere nu ştiu. În orice caz, cînd a venit d-l Iliescu atunci în sediu şi a vorbit de la balcon, Nica Leon sta lîngă el, că de fapt toţi stăteam lîngă el. Se auzeau împuşcături, dar nu cădea nimeni, se vedeau guri de foc, dar nu cădea nimeni, nu era rănit nimeni.

Între timp au apărut nişte TAB-uri pe acolo, a început să se tragă în Sala Platului, acolo, în spate, în muzeu, începuse să ia foc perdelele alea, ardea totul pe acolo de cînd au venit soldaţii acolo, efectiv de atunci, au început să cadă din ăştia din faţă, dar pînă atuncea nu. Se auzeau nişte trageri STAS parcă ar fi fost programate cu rafale foarte scurte, dar se repetau toate la intervale de un minut, un minut şi jumătate, treizeci de secunde, cam aşa. Se vedea gură de foc de unde şi cum se trage, dar nu cădea nimeni. Vine cineva în sediul CC-ului acolo, şi zice: “Col. Cîmpeanu, şeful gărzii de la Sala Palatului, are nevoie de 4 - 5 băieţi că ştie el de nişte arme"; avea soldaţi acolo şi nu avea arme. Nu ştiu cum să vă spun; mă simţeam util, mă simţeam luptător, mă simţeam tare şi cu armele alea pe mine, mă blindasem cu cartuşe, trăgeam înspre gurile de foc acolo, am tras şi pe geamurile la muzeu, dar mi-am dat seama că se loveşte de un zid. Zic: "D-le, merg eu, merge el, merge el"; zice: “Bine d-le mergem." Ne-am recomandat noi între noi cum ne cheamă dar eu cel puţin nu am putut să memorez un nume, singurul nume care l-am reţinut, fiindcă am avut ma mult de-a face, e col. Cîmpeanu. Cu Nica Leon, pe urmă am mers în Sala Palatului, am intrat chiar pe lîngă sală, pe lîngă cazanele de aburi, pe nişte catacombe, pe sub scenă, mi-am dat seama, am găsit undeva o cameră plină cu ţigări, cu pepsi, cu şampanie, ne-am făcut plinul acolo că eram înfometaţi şi vai de capul nostru, se spunea că apa este otrăvită, să nu bem apă. Cît a fost de adevărat nu ştiu, că n-am băut apă şi Cîmpeanu ne-a spus să luăm şampanie, era şampanie la trei-sferturi. Am încărcat noi in nişte genţi care le-am găsit pe acolo, alţii au băgat prin sîn şi prin haine, ţigări, am dat la soldaţii de pe TAB-uri şi unul din ei spune: “D-le Cîmpeanu, noi am venit să luăm armele nu?". “Haideţi să vă rezolvăm armele ca să le dăm la soldaţi". Am mers pe nişte culoare din-astea Şi am ajuns la o sală mare, în jur de 20 m pe 8 - 9 m, covor imens, cu scaune, de tot felul, de astea mai de epocă, o cameră destul de luminoasă. După nişte perdele, după
nişte draperii din astea, le-a dat colonelul la o parte, era o uşă, o uşă mică, de îălţimea mea, 1,70 - 1,71 ca să intre trebuia să se aplece în jos, să scoată arme. Au fost în mod sigur, 21 de PLS-uri, puşti semiautomate cu lunetă şi numai Akaemuri. Da, un Akaem, ceva tip cum eu nu am mai văzut, ceva mai nou, ceva mai special ceva mai scurt şi cu captator de pus la capăt, un fel de pîlnie de aia, aşa. Eu nu mai văzusem aşa ceva, după cîte îmi dau seama parcă aş fi văzut la cei care însoţesc poşta, la militari, ceva de genul ăsta.


Cei din faţă, de la sediul CC, au început să tragă in noi

Pistoale Makarov de nouă, în jur de 36 sau 33 de bucăţi. Pentru fiecare pistol, două sectoare, în plus, adică, în afară de sectorul care intra în el, mai avea îacă două, unul în toc şi unul legat de toc. Cuţite cu buton, două aruncătoare de lamă de astea care apeşi pe el şi sare lama, şi 22 bastoane cu şoc. Nu ştiam ce sînt alea. Coloneiul mi-a spus: „Băi, nu te mai juca ca alea, că s-ar putea să o păţeşti". „Ce d-le, sînt bombe?". „Nu, astea îs bastoane cu şocuri electrice", nişte bastoane din astea lungi şi în capăt cu doi craci aşa mici şi aveau un buton din ăsta. N-am folosit să văd cum merge că îmi era frică, dacă nu pusesem mîna! Am luat un pistol din ăsta Makarov, şi l-am băgat în brîu; PSL-urile eu le-am luat toate, le-am pus pe umăr, erau grele, erau vai de capul lor, am luat nişte măşti de gaze, am scos măştile din ele şi am băgat toate sectoarele care erau în plus. Mai era acolo două cutii lungi la 1,30 - 1,40 m în care erau nişte mitraliere din astea grele de campanie; cutii cu benzi întregi, muniţie de război, nu erau să zici, gloanţe de cauciuc, din astea, de manevră, le-am luat pe toate. Acuma colonelul zice: „Băi, nu se poate trece tot pe unde am venit. Hai să mergem prin altă parte să ieşim prin muzeu". Zic: “D-le, dacă d-ta ştii, hai spune-ne cum?” Şi am luat-o iar prin nişte catacombe, am urcat, am coborît, am făcut stîngă, dreapta; la un moment dat am ieşit la o scară, din asta spirală, ca să dăm tot într-o cameră din asta mare. Pînă ajungi în cameră trebuia să ieşim pe un hol. Holul ăsta avea geam stînga-dreapta şi în geamul din dreapta se vedea sediul CC-ului, în geamul din stîngă se vedea Sala Palatului cu tancurile şi TAB-urile care erau postate în dreptul ei. Cînd ne-au văzut la geamuri, eram toţi încărcaţi cu arme, cei din faţă, de la sediul CC, au început să tragă în noi. Am observat la timp, pe unul zgîriat pe spate, ne-am culcat cu toţii. În fine, tîrîş, grăpiş, gloanţele de la ăştia de la Sala Palatului, ajungeau la cei care erau în faţă la sediul CC şi invers şi a început un schimb de focuri între ei deci tot ai noştri trăgeau unii în alţii şi noi în mijloc. Am scăpat cu chiu cu vai, au mai rămas pe acolo şi nişte arme, unii care le-a fost frică au lăsat şi arme şi tot, şi au fugit spre camera aia. Am ajuns în cameră, aici a mai deschis ăsta nişte uşi, am coborît şi ne-am trezit în muzeu, jos, chiar la ieşire, deci cum ar fi acuma în partea stîngă; am ieşit aproape de Athenee Palace. Ieşind afară cu armele mai, mai să tragă în noi. A spus parola, Cîmpeanu şi nu s-a mai tras, dar prima dată s-a tras vreo două rafale în faţa noastră. Am scăpat de alea, şi ne-am dus la sediul CC-ului, unde ne aşteptau soldaţii. S-au împrăştiat armele, atunci a venit ideea lui col. Cîmpeanu ca toţi care deţinem arme, să lăsăm un act al nostru acolo, sau să se facă un tabel.

Fete, destule, ne deschideau, sticlele de şampanie

Între timp soldaţii începuseră să facă gură, ăia care n-au primit arme, că ei nu au cu ce să lupte, că lor le trebuie armele; de ce civilii trebuie să deţină arme şi soldaţii nu? Unii dintre noi le-a dat, alţii nu. Eu nu am dat armele, zic: „Bă, eu am luptat pentru arma asta, nu am înţeles, păi tu vii acuma din unitate să ţi-o dau eu? N-o dau nici de nebun", şi nu am dat-o; În schimb m-a scris pe un caiet din ăsta; că s-a ocupat sub formă de aprovizionare a celor care stau pe la geamuri cu arme, muniţie, le-a dat PSL-uri cu tot cu lunetă, le-a dat şi nişte din astea cu infraroşii. Stăm şi mă uitam, era unu care spunea că vede pe nu ştiu cine sus, pe muzeu şi se trăgea efectiv aiurea; pot să spun cinstit că se trăgea aiurea. De pe la geamurile alea la care stam, puneam pariu că eu, şi cu încă nişte fete din astea - că erau fete destule, chipurile bandajau răniţi, ne aduceau mîncare, ne desfăceau sticle de şampanie - puneam pariu care trage mai bine, erau peste drum, în clădirea cu muzeul, policandre din astea mari, sticle din alea, cristale nu ştiu, nişte bile din alea mari, nişte limbi din alea lungi şi, care atinge becul, care atinge globul, care dă în bilele alea şi ăia credeau că au fost teroriştii care au tras; cel puţin eu, am tras în doi oameni, eu personal am tras în doi oameni pe care i-am văzut efectiv, i-am văzut aproape, în unul am băgat chiar şi baioneta, era mort deja, pentru ce am făcut asta, nu ştiu. Deci, după ce am dus armele acolo, le-a luat soldaţii. Noi n-am vrut să le dam pe astea pe
care le-am oprit şi în continuare; nu făceam altceva decît să apărăm maşinile, chipurile care vin şi ne aduc mîncare nouă, la sediul CC-ului. Veneau diferite babe, diferiţi oameni cu coşuri, cu cozonaci, cu diferite mîncăruri, cîrnaţi în special, ceai, apă minerală, cico, pepsi. Am mai făcut un drum cu colonelul de am luat ţigări de jos de la Sala Palatului de acoio, şi s-a împărţit la toate tancurile, la toate TAB-urile pe toată zona aia şi cei din faţa Sălii Palatului şi cei din faţa sediului CC, la fiecare TAB, cîte un cartuş sau două de B.T. sau Kent, cam astea au fost ţigările care s-au găsit acolo. S-au găsit nessuri, în fine trăiam destul de bine acolo. Am stat în noaptea de 22, am stat pînă la vreo 3,30 de dimineaţă şi vream să plec, dar vream să plec cu tot, cu armă, pistolul Makarov de la Sala Palatului, dar nu i-am spus nimic colonelului de asta. El ştia de el, ăla care a avut cutia cu pistoalele, avea o cutie de ness, şi toate pistoalele puse acolo. Cînd s-a tras acolo sus, nu ştiu, de frică, cum a făcut, a luat cutia, nu a lăsat-o jos şi a ajuns cu ea aici. Cînd s-au împărţit era un pistol lipsă, că noi, acolo, în cameră, cînd le-am scos, le-am numărat pe toate. „D-le e unul lipsă, d-le o fi căzut" îi spun colonelului. Zic: „D-le colonel eu unde stau, se auzise între timp că securiştii trag în noi, că poliţia, că trupe speciale de mercenari vin şi paraşutează undeva la Boteni, la Otopeni, să avem grijă că televiziunea e atacată, dacă tot e televiziunea atacată şi aşa sîntem atîţia civili aici, avem arme, hai să mergem acolo şi să facem ce s-o face, să n-o mai atace nimeni, îi curăţăm". „Nu d-le, trebuie să stăm aici să apărăm sediul CC-ului". Bine, dar eu îi zic lui ăsta: „D-le, eu ştiu un securist". „De unde îl ştii?" „Păi stau la el în gazdă, la maică-sa. Dacă în caz de ceva, imposibil să nu tragă acasă că nu mai e securitate, s-a dus, vine acasă ăsta, sută la sută vine". Ăsta, cică: „Băi, dacă ştii şi poţi să-l prinzi, du-te şi prinde-l, dar nu iei arma”. „Nu iau d-le arma". Eu îl aveam pe ăla, plus sectoarele, plus cartuşe că furasem de acolo gîrlă îmi iau o haină din astea antiglonţ, prima dată cînd am văzut şi eu o vestă din asta, şi cum arată ea. Te apără în piept şi spate, în rest se poate trage în ea din diferite poziţii fără să mori cu ea pe tine, STAS. O pun pe sub cămaşă, aveam cămăşi din astea de iarnă ceva mai largi, trag geaca pe mine, bag cartuşe pe ţeava, o iau spre casă, stam pe Trifoi 19, nevasta acasă. Ea începe să mă întrebe, am ajuns acasă, în fine, am văzut că dl. Păstorel nu-i acasă (cel pe care trebuia să-l prind eu). De fapt n-am vrut să-1 prind, am vrut să-1omor şi atîta tot. Bă, zic, cel puţin un securist să curăţ şi eu. Nu ştiu de ce aveam ură, aveam o ură împotriva lor, nu mi-a făcut niciodată nici un rău nici unul dintre ei. Mi s-a părut că ei mă terorizează, ceva de genul ăsta, nu ştiu precis, precis să spun de ce voiam să-l omor pe omul ăsta nu pot să-mi dau seama. Ştiam doar atît, că trebuie să-1 omor că e securist şi atît. Am ajuns acasă, nevastă-mea, fata asta cu care trăiam eu, m-a văzut cu arma „D-le ce faci? Ce-i cu tine? Uite că ai venit aşa, tîrziu, am fost îngrijorată. Ce se întîmplă acolo?" Zic: „Păi, prăpăd, se trage, teroriştii ăştia". Între timp bătrîna ne cheamă să ne uităm la televizor, se arătau imagini din astea, apelul de la televiziune către oameni, să vină populaţie să apere, cea mai mare prostie ce s-a făcut, cred eu. Da, ea cică: „D-le, haide să mergem şi noi". Zic: „Păi, să stai acasă, nu mergi nicăieri, stai aici cu bătrîna, staţi, vă uitaţi la televizor şi atîta tot, că nu e pentru tine." Eu mai mănînc şi eu ceva pe aici, îmi fac o cafea, am adus şi acasă vreo 4 cutii de ness. Zic: „Uite, ţi-am adus şi ţie nişte ness, o sticlă de şampanie; luaţi şi beţi aici şi faceţi cîte o cafea, că eu plec, trebuie să mă duc acolo înapoi." Am întrebat-o pe bătrînă, zic : „Fiul d-voastră unde e ?" „Păi, n-a venit, mamă, pe acasă, o fi la Snagov, la căpitănie, acolo." Am lăsat-o în pace, ce puteam să-i fac ei, era femeia bătrînă, femeie în vîrstă.

Atunci am văzut si eu ce înseamnă o matriţă de bani

Prima dată cînd am intrat pe poartă ziceam că prima victimă ea e, că e mama lui, şi nu ştiu, dar cînd am văzut-o m-am oprit. Şi am plecat din nou, pe la 7,30, am ajuns la sediul CC. Ne dăduse nişte legitimaţi; din acestea, făcute de mînă în orice caz, cu un tricolor cu gaură în mijloc: Frontul Salvării Naţionale, sediul CC, acces liber în zonă. Avea un cod din ăsta după cîte mi-am dat seama. Am intrat din nou acolo şi au început ăştia să facă inspecţii după o noapte de luptă. S-a spus că s-a tras acolo; a luat foc pe la subsol, au spus că au găsit nişte terorişti acolo, că i-a predat la armată, eu ştiu cît de adevărat a fost, nu ştiu? Dl. Cîmpeanu, îi spune
lui Nica Leon: „Uite Nica, uite în aripa cutare se află o cameră, în care sînt bani", sînt nişte matriţe „de bani", nu ştiu cum spunea el, Cică: „Da, bine." Un tip care sta pe lîngă Nica, pe acolo, un tip cu barbă, blond şi sprîncene şi mustaţă tot, blond, ne conduce acolo.Deschide uşa cu cheia, uşa prima dată normală, pe urmă a doua uşă, o uşă de tablă. Scoate altă cheie, deschide şi pe aia, nu forţează, cu dinamită pe ea, nimic, era o cameră de 2 m pe 3 m, nişte mese tot felul de mese din astea, nişte cutii de lemn în care se găseau bani, cum ar fi fişicul nostru de zece mii; dolari de cîte o sută, făcuţi sul şi pe el pus un elastic. De elasticul ăla prins un bon. M-am uitat pe cîteva bonuri din alea erau: Deplasare - Arad, Curtici, Ungaria, R.F.G., Italia, Franţa, mai multe chestii din astea. Mi-am dat seama că erau bani care trebuiau să se folosească în diferite scopuri. Uitindu-ne noi pe acolo am găsit într-un colţ un cearşaf plin de sînge, da nu exagerat plin de sînge, sau poate să nu fi fost nici sînge pe el, să zicem că a fost roşu pe el, să zicem, nu ştiu precis. L-am luat şi mi l-am pus la mijloc aici, m-am legat cu el şi am făcut un fel de şorţ. Au început ăştia toţi să verse banii din cutii, să-i verse în poala asta, în şorţul meu. Zic: „D-le, gata, nu mai pot, cad dracului jos cu arma şi cu asta, mai luaţi şi voi!" Şi au mai luat şi ei, noi eram cinci inşi, cu poala asta de bani, blondul între timp a pus mîna pe telefon, şi dă telefon, vorbeşte el, nu s-a auzit că ar fi răspuns cineva că ar fi sunat. Oricum un telefon cînd sună se aude un pic, cît de strîns să fi ţiuit. Vorbeşte şi spune: „Da, bine, maşina deci va fi în locul cutare". Şi pornim spre ieşire, ieşirea din faţă. Era după 23, cam 9,30 - 10,00, cît ne-am plimbat noi prin sediu, pe acolo. În faţă se postaseră TAB-uri ale armatei, se mai vorbea la balcon sus, mai era lume în faţă acolo; se trăsese din canalul ăla din faţă, din faţa CC-ului; e o gură mare acolo de canal, se spunea că pe ea ar fi ieşit nişte terorişti şi că ar fi tras în lume. N-am fost acolo, n-am văzut. Puseseră nişte gratii, nişte grilaje, acolo cînd am ieşit noi toţi cu banii; în faţă ne aştepta o Dacie, o Dacie din asta, tip furgonetă, cu prelată. A coborît un tip, în jur la vreo 56 - 57 ani, cărunt; s-a recomandat Voicescu Nicolae, lucrător al Băncii Naţionale de Stat, Avea o legitimaţie de la FSN, care atunci nu era partid; era doar o organizaţie de luptă, să-i zicem aşa, era un soldat îmbrăcat în albastru şi un soldat îmbrăcat cu kaki. Ăsta cu beretă şi cu bocanci de paraşutist, se vedea şi după armă că era paraşutist. „Băi, băieţii ăştia sînt?" "Ăştia sînt!" Jos, pe podeaua de la furgonetă, era întinsă o prelată. S-au răsturnat banii toţi acolo. Atunci am văzut şi eu ce înseamnă o matriţă de bani. Era dintr-un metal, era foarte grea. S-au luat astea; i-a dat blondului, că el era un fel de şef al nostru, acuma, în acţiunea asta, ne-a dat o foaie la mînă şi am semnat toţi. Blondul ăsta din Popeşti cu care puneam pariu să nu tragem în blocuri, în partea aia, acolo, cei doi soldaţi şi şoferul. Au semnat pe un bon din ăsta, un exemplar l-a luat blondul şi unul l-a luat cel de la bancă.

I-am băgat baioneta efectiv în timptul cît trăgeam

Şi-a strîns prelata, s-au urcat cei doi soldaţi în spate şi el în faţă şi au plecat spre Bancă; nu s-a mai ştiut de asta, adică nu ne-a mai interesat. După ce am predat banii, ne simţeam mari; uite, d-le, am găsit atiţia bani... Prima dată cînd am văzut atîţia bani, zic: mamă, ce-aş face eu cu banii ăştia! Totuşi n-am... aveam de gînd să iau, dar n-am putut. Am luat un sector plin cu cartuşe, dar un fişic de ăla de bani nu am luat, nu ştiu de ce, nu ştiu. Şi cum stam noi şi discutam între noi, băi, ai văzat ăia cum sînt, uite cum sînt guldenii, uite cum sînt lirele, uite cum sînt dolarii că n-am văzut în viaţa mea?, se trage de undeva din partea dreaptă a CC-ului; e o clădire pe colţ, era mai bine zis, făcută din cărămidă roşie, cu un gard de ăsta mare, din tablă verde, pe o stradă şi pe alta, şi am intrat acolo. Deşi s-a tras acolo ne-am postat în poziţie de tragere pe lîngă copacii din partea dreaptă a CC-ului. Am început să tragem acolo, a îndreptat mitraliera de pe tanc un soldat, sau cine a fost în tanc acolo şi a început să tragă în clădire. S-au auzit nişte ţipete de om ca şi cum ai fi tras în el. Între timp cît se trăgea cu tancul în clădire, ne-am tras toţi lîngă ziduri şi pe stînga şi pe dreapta. Dacă la geamuri iese vreunul, tragem. Şi atunci am observat uitîndu-mă pe geam să nu mă împuşte, un om care se pregătea să iasă. Avea arma în mînă, un Akaem normal, nu era îmbrăcat în vreun costum special sau cum s-a auzit cu combinezoane. Era un om îmbrăcat cu o geacă de aia umflată cum se poartă, ceva modem. Se vedea că mai are pe sub geacă aia ceva arme, de fapt asta am văzut-o ceva mai târziu şi am îndreptat arma spre el şi am tras. L-am prins efectiv cu un sector de ăla de 14 în spate. Cred că tot i l-am tras. A început să facă din mîini aşa şi a căzut jos. A mai venit cineva da sus, un tip ceva mai tînăr, un puşti la vreo 18 - 19 ani, să fi avut el, tot aşa, s-a aşezat lîngă el, i-a scos ceva din buzunar în orice caz un obiect cam cît o jumătate de cartuş de ţigări Kent; un obiect argintiu. N-am putut să văd pînă la sfîrşit că au intervenit alţii şi ne-au dat la o parte. Cînd să iasă prin partea dreaptă a clădirii, noi ne-am dus între timp şi ne-am postat la poartă. Cînd să iasă, aveam baioneta pusă la armă, s-a uitat în stîngă lui, dar în dreapta nu s-a uitat. Am tras, în clipa cînd sta, cum ar veni cu partea dreaptă spre mine, i-am băgat baioneta efectiv, în timpul cît trăgeam, deci în timpul cît tragi îl şi înţepi. I-am băgat-o undeva în partea asta, aici. A căzut jos. Clădirea între timp începea să ardă sus; s-a mai auzit un ţipăt sus, acolo, probabil că cel de pe tanc l-a atins de sus de-acolo şi ne-am dus să vedem ce este. Am luat-o încet pe nişte scări de astea înguste, cînd am intrat acolo înăuntru cînd am văzut ce este, ne-a apucat durerea de cap pe toţi. Nu ştiu să fi fost de aur, să nu fi fost de aur, nu ştiu; sfeşnice, din alea pentru lumînări, de alea pentru candele, tot felul de icoane, ceainice, erau întinse pe mese, deci la parter; în clădirea din dreapta sediului CC chiar pe colţ, cum vine calea Victoriei, magazinul ăla de porţelan. Pe alei ieşi la Grădina Boema şi, clădirea asta de pe colţ de aici avea aşa ceva. Şi lingouri, prima dată în viaţa mea cînd am văzut ce înseamnă un lingou de aur. L-am avut în mînă. Scria pe el: Banca Republicii Populare Române - R.P.R. - aur dentar, se cunoaşte, nişte lame, mai mici de 110 gr, cu nişte grile pe ele, cu ştampilă, cu ştanţă, Banca Republicii Socialiste România, au fost 24 - 22, ceva de genul ăsta. Mi-a spus altul, că nu ştiam ce-i aia, un fel de lingou de platină, tot aşa: "Uite, mă, asta-i platină", „Du-te bă, ăsta-i cupru, nu e platină". Şi în fine, acuma ne-au luat chestiile astea, a ieşit cineva pe lîngă noi, cum stăteam noi în camera asta, a trecut cineva prin spatele nostru. Acel cineva a fost prins. Deja trăsese nişte TAB-uri acolo şi nişte maşinuţe. Ăştia spuneau că-s blindate, cu motor de ARO, un fel de ARO, să-i zicem, un fel de TAB, dar mai mici decît TAB-uril cu guri de tragere; şi a început să-i controleze pe ăştia; noi ne-am întors să-1 prindem pe ăsta care a ieşit de acolo. Îl prind ăştia, tipul nu a opus nici un fel de rezistenţă. A predat arma, a mai scos din spate altă armă, un pistol, i-a dat-o şi pe aia şi a fost băgat în TAB, după ce i s-au pus nişte cătuşe. Au intrat soldaţii peste noi acolo, mai, mai să tragă în noi. Păi, vedeţi, că noi am intrat, noi am făcut uite aşa, eram cu arma în mînă, cu sîngele pe baionetă. Unul dintre soldaţi: „Tu l-ai făcut mă pe ăla?", „Da, eu". „Bine i-ai făcut,
tu-l în morţi pe mă-sa, terorist şi ăsta". Cînd am ieşit noi afară deja nu mai era ăla de la uşa de la intrare, chiar de la rond de acolo, în care am tras eu, că eu am tras în el, prin geamul de afară, cum ar veni uşa de la cameră da spre uşa de la ieşire şi am tras direct în el, chiar jos acolo.

Cam un sfert din sala aia se vedea un metal galben

Îl luase şi pe ăla pe care l-am înţepat eu, l-au băgat în TAB-urile alea mici şi am urcat sus. Şi acolo, era o femeie moartă. Începuse să ardă pe acolo nişte fişete. Au luat ăştia, au stins acolo, au pus o pătură pe ea şi au băgat-o şi pe ea în TAB-ul ăla acolo unul peste altul. Cică: „Băieţi, puneţi mîna şi luaţi astea toate de aici şi vedeţi că la subsol e o arhiva”. O parte din noi a început să care din aurul ăsta, sau obiectele astea, noi am zis că-i aur tot. Peste drum, deci, clădirea, cum vine pe colţ aici peste drum era o poartă de tablă şi partea de deasupra cu grilaj de fier verde. Prin poarta mică am cărat toate obiectele astea, le-am cărat acolo jos în curte. Acolo se făcuse un fel de sediu, un fel de stat major al FSN-ului. De aici plecau forţele unde era nevoie; să meargă la Palatul Telefoanelor, să meargă la Poliţia Capitalei, să meargă la Televiziune. De acolo se pleca. Şi le-am cărat toate în faţă acolo. O parte din noi am început să scoatem actele de jos - dosare din ’62, din ‘54 din ’87, ’88, ’89 nişte dosare din care am mai răsfoit şi eu. Erau nişte dosare cu bonuri de consum, nişte desfăşurătoare din astea, tot felul de chestii de contabilitate; printre altele şi nişte dosare cu poze. S-au cărat toate. Clădirea începînd de sus a început să se prăbuşească. A explodat de vreo 2 - 3 ori, s-au auzit nişte bubuituri din astea seci, probabil o fi fost vreun spray, ceva de genul ăsta, în. orice caz de proporţii mici, n-au fost explozii mari. Jos, acolo la parter, în loc de bucătărie era o cameră care servea după cîte mi-am dat seama şi de bucătărie, dar şi de atelier de topit, erau nişte oale din astea mari, dar groase şi erau calde toate. Pe fundul uneia se vedea, cam un sfert aşa, din oala aia toată, se vedea metal galben. S-au luat şi alea, s-au rupt nişte cîrpe, le-am prins noi acolo mai să se verse alea, era încă proaspăt, ziceai că-i apă. Nişte sticle cu mercur, s-au găsit foarte multe dosare şi plicuri cu poze. Poze de la diferite obiecte de artă, tapiţerii, broderii, tablouri, ceainice, tacîmuri. S-au dus şi astea toate, între timp nu am mai putut să intrăm acolo. După ce am transportat astea şi a căzut tot, a început să ardă toate. Mi-am dat seama că nu mai e unde să mă mai duc După toată isprava asta s-ar fi făcut 15.30 zic: să mergem şi noi să mîncăm ceva; zic eu: am ajuns acolo, dar de mîncat n-am prea mîncat.

Pistolul Makarov l-am păstrat

Acum trebuia efectiv să-mi curăţ arma. Avea sînge pînă şi pe ţeavă. Am făcut eu ce-am făcut şi am schimbat-o, n-am mai pus mîna pe a mea. Au venit unii, ziceau că au dat foc, se spunea că au dat foc pe la nu ştiu ce bibliotecă, că să fim foarte atenţi, că sînt unii cu banderole din alea şi să le dăm jos. Ăştia au aflat care-i naşul nostru, ne ştia parolele, au şi ei legitimaţii şi intră peste noi aici şi face şi drege. Ne-am dat alea jos, se vedea focul pe calea Victoriei, lîngă magazinul Muzica e un anticariat. Tot acolo este şi oficiul Stării Civile, undeva pe o stradă a sectorului II, dacă nu mă înşel, ştiu că e ceva de căsătorii, din astea, Deasupra la etajele 3 şi 4 erau cică nişte documente de la Direcţia a V-a Securitate, ceva de genul ăsta, şi nişte cetăţeni ar fi văzut cum au intrat acolo alţi doi cetăţeni îmbrăcaţi în nişte combinezoane negre cu arme, cu prostii din astea. Noi n-am trimis pe nimeni acolo, m-am dus la cei de la Front; „Mai, aţi trimis pe cineva pa calea Victoriei, lîngă magazinul Muzica?", „Nu”. Ei, atunci cu încă 2 - 3 inşi hai să vedem ce este acolo. Pînă să ajungem noi acolo să vedem ce e, deja începuse să ardă şi se trăgea tare de pe TAB-uri, se trăgea într-astea. Zic: „Bă, a intervenit armata, noi, hai să mergem", Hai, şi am ajuns înapoi. Am ajuns înapoi acolo. Dl. Iliescu a venit, mai bine zis,
a spus: „Măi, băieţi, apreciem gestul vostru, sînteţi adevăraţi luptători, dacă nu eraţi voi ţara asta încă mai era...”. În fine, ne-a vrăjit el eum vine vorba, cu vorbe din astea frumoase, ne-a săltat, în slăvi, ne-a mulţumit, da, că nu mai e necesar ca noi să mai fim acolo, pentru că sîmtem civili şi s-ar putea să ne încurcăm, se fac confuzii foarte, mari şi armele de la civili trebuie să treacă la armată, că armata e pe poziţie, adică ştie ce trebuie să facă, că noi ne împuşcăm între noi că nu sîntem instruiţi, în fine, unii dintre noi au înţeles, alţii n-au înţeles, alţii au vrut alţii nu.
De voie de nevoie, a trebuit să predăm armele. Eu am predat arma pe care eram scris pe un catastif din ăsta dar pistolul Macarov l-am păstrat, zic: „Bă, dacă în caz că vine domnul la care stam eu, îi fac felul”. Pe 23, pe la ora 17.30 - 18,00, să zic aşa, am plecat acasă cu nişte struguri, cu nişte şampanie la fel şi nu ştiam ce să mai fac. Stam şi mă gîndeam ce să fac, să pun mîna pe ăsta, pe Păstorel, că securist a fost, nu? Trebuie să-i fac felul. De ce trebuia să-i fac felul, precis nu ştiam voiam să-l lichidez. De altfel îi cam prinsesem, cam ar veni, gustul sîngelui; mai ales cetăţeanul ăla, ce a fost terorist, a fost, eu ştiu?, a tras în noi, într-adevăr a tras în noi şi a tras şi-n alţii. Parcă făcusem aşa ceva parcă de cînd mă ştiam eu, mi se părea că e ceva simplu, ceva normal. Nu pot să-mi dau seama, nu pot să mă exprim în cuvinte, simţeam nevoia că devenisem un criminal şi nu mai puteam să trăiesc fără a face o crimă. Dar simţeam nevoia, că acel Păstorel ne terorizase înainte. Zice că: „Păi, tu fii atent aici, te-ai mutat la maică-mea, stai aici, dar vezi şi tu, dacă faci vreo prostie sau dacă nu plăteşti chiria, nu scapi". Mie atît mi-a trebuit să spună o dată, că eu, gata, eu în faţa, ochilor, mai ales cînd am văzut că toţi sînt împotrivă la securitate ziceam:
1. Mă răzbun eu;
2. Devin şi un erou, că am omorît un securist, un om care a tras în noi. Şi m-am dus cu gîndul ăsta spre casă, aud de controalele astea care se făceau pe stradă, că cică să nu aibă nimeni arme. Aveam legitimaţia, aia prinsă-n piept aici.


http://webcache.googleusercontent.com/sear...20Gavril%20Hrib


CE CASTIG---?
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Vizitator_fgh.
mesaj Jan 27 2012, 03:11 PM
Mesaj #73





Guests






Pedeapsa, ca raspuns la o actiune oarecare, este un act de violenta. Violenta este un act care ar trebui sa dispara, daca nu din vocabular, cel putin din practica umana. Numai acela apeleaza la violenta, care nu se poate folosi de inteligenta.
Pentru a cataloga o actiune a unui om - ca sa ne referim aici exclusiv la oameni, desi si pentru animale se poate aplica - trebuie intai sa stabilesti, fara dubii, cauza actiunii si motivarea ei, raportata la un cod de conduita preexistent.
Adica, mai intai iti alcatuiesti tu, societate si comunitate, un cod de conduita umana sau umanista, apoi iti educi - concret, pragmatic si nu doar bifand in opis - cetatenii, dupa care - sau in acelasi timp - iti creezi infrastructura de analiza si parghiile de actiune, apoi amalizezi orice actiune pentru a vedea cat din ea este consecinta caracterului dobandit, cat a educatiei, cat este vointa pura.
Caracterul este ceva dobandit si nu esti vinovat ca asa te-ai nascut, la fel handicapul intelectual, pentru educatie nu raspunzi tu ci educatorul, mai ramane actiunea din vointa proprie.
Asta da, ar putea fi eventual pedepsita daca nu renuntam la violenta.
Ce e de facut atunci ?
Atunci trebuie selectati oamenii dupa caracteristici si repartizati in zone care sa nu-i determine sa faca rele - adica sa aiba si ei, in masura intelegerii lor, satisfactia traiului implinit.
Ce te faci cu cei care au in caracter furtul, asasinatul, terorismul - sa zicem ?
Daca ii monitorizezi profesionist, ii elimini inainte de a se naste. Daca nu se poate, ii elimini in faza vegetativa. Daca nici asta nu se poate, ii izolezi de societate si ii folosesti pentru a ucide animale de sacrificiu, de exemplu.
Iar daca nu se poate, ii eutanasiezi.
Etica ? Etica ne va motiva sa acceptam ca e mai bine sa fie eutanasiat - si nu ucis - un individ care va ucide mult mai multi cand va fi liber, decat sa-l lasam sa o faca si sa pierdem astfel o multime de cetateni onesti, buni, corecti, care pot servi progresului umanitatii.
Eutanasia nu e ucidere, e curatenie sociala facuta fara violenta, fara ura, fara barnarism, cu mijloace medicale - si nu are ca scop pedeapsa cuiva, ci protejarea celor multi.
Chiar daca nu costurile detentiei sunt cele care ar trebui sa ne duca la asemenea consecinte - desi si acestea sunt un motiv acceptabil - exista pe de-o parte motivatia torturii celui detinut, care trebuie scutit de asa ceva intr-o societate nonviolenta, respectiv pericolul permanent ca un posibil atentator sa staea la conservare, pe banii victimelor, antrenandu-se fizic si psihic pentru ocazia de a le ucide.
Valabil si pentru alte cazuri de infractiuni, pentru care se aplica detentia, o forma de tortura asociata cu una de educare infractionala pe aceiasi bani publici.
Sunt multe de spus aici, am dezvoltat oarecum subiectul mai inainte de a citi posturile de aici pe spunetiparerea.ro, la sectiunea opinii si pareri, in lucrarea Apocalipsa de catifea, in partea in care am abordat subiectul reformei in educatie, respectiv pe la reforma justitiei cred. Linkul este aici.

Go to the top of the page
 
+Quote Post

3 Pagini V  < 1 2 3
Reply to this topicStart new topic
1 Utilizatori care citesc acest topic (1 Musafiri 0 Useri anonimi)
0 Membri:

 



RSS Lo-Fi Version acum este: 17th November 2019 - 10:59 AM