Help - Cauta - Membri - Calendar
Versiune intreaga: 7 A R T E
Hotnews.ro Forum > Actualitati > Dezbateri pe termen lung
pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67
Sieglind
Noapte bună smile.gif
Sieglind
şi o noapte înstelată



AlbastrudeVoronet

Baletul Luceafarul- Eugen Doga


ACTUL I

În Ceruri. Tatăl Soare îşi priveşte împărăţia. Lumea este minunată, dar mândria tatălui este fiul său, Luceafărul. Născut din Mare şi Soare, tânărul s-a transformat într-o frumoasă stea care luminează zarea.
Pe Pământ. La palat tineretul se veseleşte. Saltimbancii, prietenii Cătălinei, au pornit toată veselia. Iat-o şi pe ea. Fetei de împărat îi place să danseze în mijlocul mulţimii, mai ales că unul dintre jucători este Cătălin, băiatul îndrăzneţ care nu pierde nici o ocazie s-o zădărască.
Noaptea. Cătălina „Îl vede azi, îl vede mâini, astfel dorinţa-i gata”. Ea priveşte steaua de pe cer şi îi pare că astrul se transformă într-un tânăr frumos, care coboară la ea din Ceruri.
Poetul cutreieră lumea, inventându-şi personajele. El le hărăzeşte soarta, ba apropiindu-i, ba despărţindu-i.
La Palat. Pajul Cătălin, „Băiat din flori şi de pripas, Dar îndrăzneţ cu ochii”, îi aruncă fetei priviri îndrăgostite.
În fiecare noapte, Luceafărul coboară nevăzut în camera Cătălinei şi o urmăreşte pe frumoasa fecioară…

„Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce.”

Odată, Luceafărul, luând chipul unui „mândru tânăr”, s-a arătat Cătălinei. Fata se îndrăgosteşte de el. Din acel moment, noapte de noapte, Luceafărul îi apare fetei.
Poetul se împotriveşte acestor întâlniri. Personajele poemului, însă, se detaşează de autor, fiecare trăindu-şi propria viaţa.
Luceafărul îi mărturiseşte mamei sale, Marea, dragostea pe care o poartă Cătălinei. Mama se întristează şi încearcă să-i explice fiului că vieţuitorii Cerului, fiind nemuritori, nu pot trăi o iubire pământească. Îndrăgostitul, însă, ignoră înduplecările mamei sale şi zboară către iubita sa.
Poetul înţelege starea îndrăgostiţilor şi îşi dă seama că ei niciodată nu vor fi împreună. El încearcă să-i despartă, dar atracţia dintre cei doi este prea puternică.



ACTUL II

Majoratul Cătălinei. Balul. Palatul e plin de oaspeţi şi prieteni. Părinţii fetei primesc felicitări. Fericită, Cătălina dansează cu îndrăgostitul Cătălin. Printre oaspeţi se află şi Luceafărul, doar că e nevăzut. El este măcinat de gelozie. După bal, astrul, ia înfăţişarea de tânăr şi, chinuit de dragoste, o roagă pe Cătălina să părăsească pământul şi să-i fie soţie în Ceruri.

„O, vin´! Odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt Luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.”
Dar, Cătălina nu-l înţelege pe Luceafăr. Ea îl roagă pe nemuritor să devină muritor:
„Dar dacă vrei cu crezământ să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ, fii muritor ca mine”. …
„Şi se tot duce…s-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile”.


Între timp, Cătălin îi mărturiseşte fetei dragostea sa.
Poetul, măcinat de contradicţiile interioare, schimbă mersul lucrurilor. Cătălina, fără să-l aştepte pe Luceafăr, începe să-l vadă cu alţi ochi pe Cătălin.
Cătălina şi pajul sunt în pădure. Tot aici se află Luceafărul şi Poetul. Luceafărul încearcă s-o ajungă pe Cătălina, dar ramurile copacilor îi împiedică calea. El este disperat.
Tatăl Soare şi Marea Mumă îşi fac griji pentru fiul lor. Apare Luceafărul, care le cere să-l facă muritor, ca să poată pleca la iubita lui, pe Pământ… Tatăl îi explică că acest lucru este imposibil:
„Hyperion, ce din genuni răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni care n-au chip şi nume”.

La palat are loc nunta Cătălinei şi a lui Cătălin. Printre invitaţi se află nevăzuţi Poetul şi Luceafărul. Poetul este bolnav. El şi-a scris poemul … şi îl roagă pe Luceafăr să-l ia în ceruri…

„Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece”.

Baletul “Luceafărul” este prima lucrare în genul baletului compusă de Eugen Doga şi reprezintă una dintre cele mai importante creaţii ale compozitorului.
Despre începutul lucrului la balet Eugen Doga îşi aminteşte: „Eram atras de subiectul „Luceafărului”, dar nu eram pregătit să-l abordez. Faţă de clasici am o atitudine… aparte. Portretele lor atârnă pe pereţi, în rame aurite. Ce se întâmplă dacă nu reuşeşti să urci la înălţimea lor? Ce şă mai zic de Eminescu, care străluceşte nu ca un portret, ci ca un astru pe cer?… Totuşi, odată, împreună cu Loteanu, am hotărât să creăm un balet după poemul eminescian. Dar ne doream un balet neobişnuit, cu versuri, căci cum ne-am putea lipsi de verbul lui Eminescu?E atât de amplu, de viguros şi expresiv, încât e aproape imposibil să-i găseşti un echivalent adecvat. De la bun început mi-a fost clar că va fi ceva de genul balet-operă, balet-oratoriu…

Am început să compun baletul încă prin anul 1973. Dar când am ajuns la caracterizarea Luceafărului, m-am oprit… Nu eram gata. Nu găseam cuvintele muzicale potrivite. M-am oprit din scris. Au trecut zece ani, timp în care am compus cântece, muzică de film ş.a.m.d., până când nu am început lucrul asupra filmului pentru copii „Acest univers fantastic”. Atunci am simţit că undeva, alături de această muzică ireală, se află şi universul etern al cerului înstelat, unde trăia Luceafărul. Am meditat mult. Şi, dintr-o dată, într-un timp-record, de două luni şi jumătate, am creat baletul”.

Pentru prima oară, baletul „Luceafărul”, pe libretul semnat de Emil Loteanu, a văzut lumina rampei la 6 iunie, 1983, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet, în coregrafia lui Valerii Covtun din Kiev. Pentru acest balet, compozitorul a fost distins cu Premiul de Stat al URSS.
„Încrederea în propriul auz interior, fina percepţie a universului poetic eminescian, i-au permis compozitorului să creeze o lucrare de factură profund romantică, ce se distinge prin expresivitatea melodiilor şi frumuseţea încântătoare a armoniilor. Conflictul de natură romantică al baletului i-au determinat particularităţile compoziţionale şi stilistice. Starea sufletească a Cătălinei, a Luceafărului şi a lui Cătălin se dezvăluie nu doar prin mijloacele muzicii instrumentale, dar şi celei vocale.”
(Elfrida Coroliova, teatrolog, Doctor în studiul artelor)


Sursa: http://www.pantaleonescu.ro/index.php/2009...t-in-doua-acte/


Balet Luceafarul interpretat Teatrul National de Opera si Balet Chisinau:


Partea 1:
http://www.youtube.com/watch?v=3PtMb1yu-ns...ature=geosearch

Partea a- 2-a:
http://www.youtube.com/watch?v=7UvQ550s8UU&NR=1

Partea a-3-a:
http://www.youtube.com/watch?v=lE99clorppw...feature=related
Sieglind




Constelaţiile lui Joan Miró
Sieglind
Nichita Stănescu - Alegerea culorii (Roşu vertical)

Inima mea îşi alege culoarea.
Ea îşi alege propria ei culoare,
culoarea pe care-o avea încă
de dinainte de a şti că o are.

Inima mea îşi alege culoarea,
cea fără umbră, cea nemişcătoare.
cea care se vede chiar şi atunci
când ţii pleoapele-nchise.

Şi-asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuşi.
tot timpu-n afară,
în acelaşi loc şi pretutindeni,
purtând istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
până la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mişcărilor toate
până la punctul solemn de unde
începe
istoria iarăşi
a luminii.

Inima mea îşi alege culoarea
roşie, îşi alege roşu vertical,
roşul pe care l-a pulsat
necontenit, roşul pur
hrană a gândurilor
roşul care s-a născut sânge
ca sa devină idee,
care s-a născut pasăre
ca sa devină zbor.

Roşu, roşu vertical,
cascadă, pantă de deal
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
şi înfăţişat nouă
ca un ecou
pe care sera-l întinde
oricând şi oriunde,
naştere, zestre
a lui A FI schimbându-se în ESTE.
rammstein
Poem …pentru prieteni
Jorge Luis Borges

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti.

echo
Citeaza (AlbastrudeVoronet @ Aug 2 2010, 08:52 AM) *


...am vizionat şi-am votat . smile.gif
echo
Citeaza (rammstein @ Aug 2 2010, 04:34 PM) *
Poem …pentru prieteni
Jorge Luis Borges

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti.

...............................Confucius.....................
smile.gif
P. I. Tchaikovsky - (5/5) Symphony No. 4 in F minor, Op. 36 - IV. Finale: Allegro con fuoco
echo
[quote name='Sieglind' date='Aug 2 2010, 11:38 AM' post='108387']

P. I. Tchaikovsky - (1/5) Symphony No. 4 in F minor, Op. 36 - I. Andante - Moderato - Allegro





echo


SCALA DI MILANO
Sieglind
Jean Sibelius

Simfonia nr.2 (finalul)
Sieglind
G. Puccini


Tosca - E lucevan le stelle (Placido Domingo)

Boema - Si mi chiamano Mimi (Angela Gheorghiu şi Maria Callas)


(aş fi dorit să fi fost chiar din spectacole ... La Scala di Milano smile.gif)
Sieglind



Auguste Renoir - Jeanne Samary
rammstein
Ce sunt norii?

Decat un pretext pentru cer.

Ce este viata?

Decat o fuga de moarte.

James Clavell
Sieglind
Citeaza (rammstein @ Aug 2 2010, 06:43 PM) *
Ce sunt norii?

Decat un pretext pentru cer.

Ce este viata?

Decat o fuga de moarte.

James Clavell





Edvard Munch - Dansul vieţii
echo


Madox Brown
Sieglind
Tot Boema: Vissi d'arte - Kiri te Kanawa
Sieglind
Stéphane Mallarmé - Arătare

În lacrimi, serafimii, sub luna-n trişti fiori,
Visând, cu-arcuşe-n deget, în abur calm de flori,
Scoteau din melancolie murindele viole
Suspine albe-n lunec pe-azurul de corole.
Îmi daseşi - clipă sfântă - întâiul tău sărut,
Plăcându-mi să mă chinui ca un martir tăcut.
Savant lăsam beţia tristeţii să mă frângă,
Cum, fără de regrete şi fără să se plângă.

Cules de vise lasă în suflet ce-a cules.
Pribeag, ţinteam pavajul bătrân de umblet des,
Când tu, cu soare-n plete, cu-amurg lăsând să-ţi cadă
În ochi, c-un râset dulce, mi-ai apărut în stradă
Şi am crezut că-i zâna cu păr aprins, de-April,
Care trecea odată, prin somnu-mi de copil,
Din degetele-i roze, suave, răsfirate,
Ningând buchete albe de stele parfumate.
echo
Citeaza (Sieglind @ Aug 2 2010, 07:24 PM) *
Stéphane Mallarmé - Arătare

În lacrimi, serafimii, sub luna-n trişti fiori,
Visând, cu-arcuşe-n deget, în abur calm de flori,
Scoteau din melancolie murindele viole
Suspine albe-n lunec pe-azurul de corole.
Îmi daseşi - clipă sfântă - întâiul tău sărut,
Plăcându-mi să mă chinui ca un martir tăcut.
Savant lăsam beţia tristeţii să mă frângă,
Cum, fără de regrete şi fără să se plângă.

Cules de vise lasă în suflet ce-a cules.
Pribeag, ţinteam pavajul bătrân de umblet des,
Când tu, cu soare-n plete, cu-amurg lăsând să-ţi cadă
În ochi, c-un râset dulce, mi-ai apărut în stradă
Şi am crezut că-i zâna cu păr aprins, de-April,
Care trecea odată, prin somnu-mi de copil,
Din degetele-i roze, suave, răsfirate,
Ningând buchete albe de stele parfumate.

Valentina Lisitsa ( Chopin 24 Etudes DVD track) Op. 10 No. 4 smile.gif
rammstein
Veniţi după mine, tovarăşi!
de Lucian Blaga

Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.

Veniţi mai aproape! - Şi cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!
Ha, ha! Ce licăreşte-aşa straniu pe cer?
E cornul de lună?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu braţul de fier.

Sunt beat şi as vrea să dărâm tot ce-i vis,
ce e templu şi-altar!
Veniţi lângă mine, tovarăşi! Că mâne-o să mor,

dar vă las moştenire
superbul meu craniu, din care să beţi
pelin
când vi-e dor de viaţă,
şi-otravă
când vreţi să-mi urmaţi! - Veniţi după mine, tovarăşi!
Sieglind
Arsenii Tarkovski - Viaţa, viaţa

Nu cred că presimţirile, ori semnele de rău augur
Mă pot înfricoşa. Nici defăimarea, nici otrava
Nu mă pot alunga. Nu este moarte pe pămînt.
Toţi sînt nemuritori. Totul este nemuritor. Nu ai
De ce să te temi de moarte la 17 ani
Şi nici măcar la 70. Există realul şi lumina,
Nicidecum moartea şi întunericul.
Cu toţii am ieşit la ţărm de-acum,
Iar eu sînt unul din cei care trag mreaja
De fiecare dată cînd aceasta se umple de nemurire.

Locuieşte în casă – iar casa va dura.
Pot chema dinaintea-mi orice veac,
Voi intra în el şi-mi voi ridica acolo o casă.
Aceasta-i pricina pentru care copiii voştri sînt lîngă mine
Precum şi soţiile voastre, cu toţii aşezaţi la o singură masă,
O masă pentru străbunic şi pentru strănepot.
Viitorul este deja aici şi acum,
Şi abia dacă apuc să vă fac cu mîna,
Şi veţi rămîne cu toate cele cinci raze de lumină.
Umerii mei, nişte căpriori
Care împiedică năruirea-n trecut a fiecărei zile;
Desfăşurînd ruleta inginerului, măsor timpul,
Prin care străbat de parcă aş trece Uralii.

Aşa că mi-am ales un veac care să-mi fie pe potrivă.
Ne-am îndreptat înspre miazăzi, ridicînd colbul prin stepă.
Buruieni înalte creşteau nestăvilit; un cosaş ce cînta
Atinse copitele cu antenele lui şi, profeţind,
Îmi spuse, în felul călugărilor, că voi pieri.
Mi-am luat soarta şi am legat-o de şa;
Iar acum, deşi am atins viitorul, tot drept stau
În scări, precum un băieţandru.

Nu-mi trebuie nimic altceva decît propria-mi nemurire
Pentru ca sîngele meu să străbată neîntrerupt din veac în veac
Aş plăti bucuros cu viaţa
Pentru un loc sigur, de o căldură netrecătoare
De nu m-ar fi împiedicat grăbitul ac
Ce coase lumea cu mine ca şi cu un fir de aţă
Sieglind
P.I. Ceaikovski - Simfonia nr. 6 "Patetica" (finale)
echo
Şarla şi ciobanii


(Poveste)


Acum vro şeapte sau opt ani,
Nişte ciobani
Căutau să pripăşească
Un dulău, ca să păzească
Pe oi
De lupi. - Vai de noi!
Vor zice-ndată unii liberi-cugetători:
N-are să vie-o vreme
Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme?
Zău, după mine, de multe ori
Cugetătorii-liberi sunt
Fiinţe prea ciudate;
O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt.
Să n-apuci, din păcate,
Să-ncepi cu dânşii vorba, c-apoi să te mai ţii
Sute şi mii
De cugetări înalte şi reflectări profunde
De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde
Da, domnii mei,
Cu prea mare dreptate
Aveţi cuvinte de pietate
Pentru miei...
Sau oi... dar, docamdată,
Liberi-cugetători,
Ascultaţi povestea cu ciobanii; ori...
Eu voi tăcea ca să v-ascult.
Nu zău! îmi place foarte mult
S-aud palavre lungi şi late,
Şi despre-aceasta probe pot da necontestate:
La Cameră sunt nelipsit.
Şi, la tot ce s-a vorbit
În Atheneu
Eu
Am fost cel mai fidel dintre auditori.
Fac haz pe oratori...
Dar... să lăsăm acestea,
Şi povestea
Începută să urmăm:
Ciobanii noştri, aşadară,
Plecară
Dulăul să-şi găsească.
Umblară cât umblară
Şi detere-n sfârşit
D-o javră jigărită,
De foame leşinată, cu părul năpârlit.
Cum îi văzu,
Potaia-afurisită
Îşi puse coada-ntre picioare, făcu trei tumbe şi-ncepu
Să se tăvălească,
Să se linguşească,
Să chelălăiască,
Ca toţi câinii nemţeşti
Când, leşinaţi de foame, doresc să-i miluieşti.
Li se fă...ă milă de şarlă: o chemară,
Şarla-i urmă,
Şi-astfel cu toţi plecară.
O duseră la stână şi şarl-aci jură
Pe lege. - Cum se poate?
Dar şarlele n-au lege, ş-arfi de necrezut,
Veţi zice; fugi d-acolo! -Ştiu bine-aceste toate,
Dar iacă s-a putut!
Şarla jură pe lege, onoare, conştiinţă,
Nu râdeţi de,... să fie un câine de credinţă. wink.gif

.... Ion Luca Caragiale
Sieglind
he he he smile.gif


Camille Saint-Saëns - Carnavalul animalelor
echo
Citeaza (Sieglind @ Aug 2 2010, 07:59 PM) *
P.I. Ceaikovski - Simfonia nr. 6 "Patetica" (finale)

Tchaikovsky - None But The Lonely Hearts



Sieglind
Rahmaninov - Concertul nr.2 pentru pian, Adagio sostenuto
Sieglind






Marc Chagall
rammstein
Citeaza (echo @ Aug 2 2010, 08:05 PM) *
Şarla şi ciobanii


(Poveste)


Acum vro şeapte sau opt ani,
Nişte ciobani
Căutau să pripăşească
Un dulău, ca să păzească
Pe oi
De lupi. - Vai de noi!
Vor zice-ndată unii liberi-cugetători:
N-are să vie-o vreme
Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme?
Zău, după mine, de multe ori
Cugetătorii-liberi sunt
Fiinţe prea ciudate;
O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt.
Să n-apuci, din păcate,
Să-ncepi cu dânşii vorba, c-apoi să te mai ţii
Sute şi mii
De cugetări înalte şi reflectări profunde
De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde
Da, domnii mei,
Cu prea mare dreptate
Aveţi cuvinte de pietate
Pentru miei...
Sau oi... dar, docamdată,
Liberi-cugetători,
Ascultaţi povestea cu ciobanii; ori...
Eu voi tăcea ca să v-ascult.
Nu zău! îmi place foarte mult
S-aud palavre lungi şi late,
Şi despre-aceasta probe pot da necontestate:
La Cameră sunt nelipsit.
Şi, la tot ce s-a vorbit
În Atheneu
Eu
Am fost cel mai fidel dintre auditori.
Fac haz pe oratori...
Dar... să lăsăm acestea,
Şi povestea
Începută să urmăm:
Ciobanii noştri, aşadară,
Plecară
Dulăul să-şi găsească.
Umblară cât umblară
Şi detere-n sfârşit
D-o javră jigărită,
De foame leşinată, cu părul năpârlit.
Cum îi văzu,
Potaia-afurisită
Îşi puse coada-ntre picioare, făcu trei tumbe şi-ncepu
Să se tăvălească,
Să se linguşească,
Să chelălăiască,
Ca toţi câinii nemţeşti
Când, leşinaţi de foame, doresc să-i miluieşti.
Li se fă...ă milă de şarlă: o chemară,
Şarla-i urmă,
Şi-astfel cu toţi plecară.
O duseră la stână şi şarl-aci jură
Pe lege. - Cum se poate?
Dar şarlele n-au lege, ş-arfi de necrezut,
Veţi zice; fugi d-acolo! -Ştiu bine-aceste toate,
Dar iacă s-a putut!
Şarla jură pe lege, onoare, conştiinţă,
Nu râdeţi de,... să fie un câine de credinţă. wink.gif

.... Ion Luca Caragiale


Câinele şi căţelul
de Grigore Alexandrescu

"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
Sieglind


Căţeluşul ... lui Toulouse Lautrec smile.gif
rammstein
Citeaza (Sieglind @ Aug 2 2010, 08:32 PM) *


Căţeluşul lui Toulouse Lautrec smile.gif

Ma gandesc sa-mi schimb avatarul... smile.gif
Sieglind
Citeaza (rammstein @ Aug 2 2010, 08:38 PM) *
Ma gandesc sa-mi schimb avatarul... smile.gif


smile.gif

dar eu ... pentru pisici am o admiraţie cu totul specială
rammstein
Citeaza (Sieglind @ Aug 2 2010, 08:53 PM) *
smile.gif

dar eu ... pentru pisici am o admiraţie cu totul specială

Si eu... smile.gif
Sieglind
Citeaza (rammstein @ Aug 2 2010, 09:13 PM) *
Si eu... smile.gif


atunci nu-l schimba smile.gif

mie-mi place mult, hi hi hi

când mă întorc, promit să fac "cercetări" şi pe tema asta, pisicească tongue.gif
echo
...aaaaa-ha !..aici toate lumile iubesc pisicile şi câinii, şi,.... şi Eu !...tot regnul ! biggrin.gif


repere...E.Farago.

Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!…
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
rammstein
Citeaza (Sieglind @ Aug 2 2010, 09:18 PM) *
atunci nu-l schimba smile.gif

mie-mi place mult, hi hi hi

când mă întorc, promit să fac "cercetări" şi pe tema asta, pisicească tongue.gif


Edgar Allan Poe
The Raven

Once upon a midnight dreary, while I pondered weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
`'Tis some visitor,' I muttered, `tapping at my chamber door -
Only this, and nothing more.'

Ah, distinctly I remember it was in the bleak December,
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow; - vainly I had sought to borrow
From my books surcease of sorrow - sorrow for the lost Lenore -
For the rare and radiant maiden whom the angels named Lenore -
Nameless here for evermore.

And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me - filled me with fantastic terrors never felt before;
So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating
`'Tis some visitor entreating entrance at my chamber door -
Some late visitor entreating entrance at my chamber door; -
This it is, and nothing more,'

Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
`Sir,' said I, `or Madam, truly your forgiveness I implore;
But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you' - here I opened wide the door; -
Darkness there, and nothing more.

Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,
Doubting, dreaming dreams no mortal ever dared to dream before;
But the silence was unbroken, and the darkness gave no token,
And the only word there spoken was the whispered word, `Lenore!'
This I whispered, and an echo murmured back the word, `Lenore!'
Merely this and nothing more.

Back into the chamber turning, all my soul within me burning,
Soon again I heard a tapping somewhat louder than before.
`Surely,' said I, `surely that is something at my window lattice;
Let me see then, what thereat is, and this mystery explore -
Let my heart be still a moment and this mystery explore; -
'Tis the wind and nothing more!'

Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,
In there stepped a stately raven of the saintly days of yore.
Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he;
But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door -
Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door -
Perched, and sat, and nothing more.

Then this ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,
By the grave and stern decorum of the countenance it wore,
`Though thy crest be shorn and shaven, thou,' I said, `art sure no craven.
Ghastly grim and ancient raven wandering from the nightly shore -
Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,
Though its answer little meaning - little relevancy bore;
For we cannot help agreeing that no living human being
Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door -
Bird or beast above the sculptured bust above his chamber door,
With such name as `Nevermore.'

But the raven, sitting lonely on the placid bust, spoke only,
That one word, as if his soul in that one word he did outpour.
Nothing further then he uttered - not a feather then he fluttered -
Till I scarcely more than muttered `Other friends have flown before -
On the morrow he will leave me, as my hopes have flown before.'
Then the bird said, `Nevermore.'

Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,
`Doubtless,' said I, `what it utters is its only stock and store,
Caught from some unhappy master whom unmerciful disaster
Followed fast and followed faster till his songs one burden bore -
Till the dirges of his hope that melancholy burden bore
Of "Never-nevermore."'

But the raven still beguiling all my sad soul into smiling,
Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;
Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking
Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore -
What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore
Meant in croaking `Nevermore.'

This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing
To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;
This and more I sat divining, with my head at ease reclining
On the cushion's velvet lining that the lamp-light gloated o'er,
But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er,
She shall press, ah, nevermore!

Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer
Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.
`Wretch,' I cried, `thy God hath lent thee - by these angels he has sent thee
Respite - respite and nepenthe from thy memories of Lenore!
Quaff, oh quaff this kind nepenthe, and forget this lost Lenore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil! -
Whether tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,
Desolate yet all undaunted, on this desert land enchanted -
On this home by horror haunted - tell me truly, I implore -
Is there - is there balm in Gilead? - tell me - tell me, I implore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil!
By that Heaven that bends above us - by that God we both adore -
Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,
It shall clasp a sainted maiden whom the angels named Lenore -
Clasp a rare and radiant maiden, whom the angels named Lenore?'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Be that word our sign of parting, bird or fiend!' I shrieked upstarting -
`Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!
Leave no black plume as a token of that lie thy soul hath spoken!
Leave my loneliness unbroken! - quit the bust above my door!
Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

And the raven, never flitting, still is sitting, still is sitting
On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;
And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming,
And the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
Shall be lifted - nevermore!

O sa cercetezi si asta? rolleyes.gif
Drum bun si nu uita, traieste clipa... smile.gif
Sieglind


pentru asta a făcut ilustraţii Gustave Doré

Corbul - tradus în română de George Pruteanu (de pe site-ul http://www.pruteanu.ro)

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
rammstein
Dragomir, Solomon tot una. Laudabil efortul acestora, dar merita citita in original, fiecare intelege si simte ce vrea. smile.gif
echo
Body & Soul - Jazz Piano

...noapte buna !.... smile.gif
Sieglind
Citeaza (echo @ Aug 2 2010, 10:27 PM) *
Body & Soul - Jazz Piano

...noapte buna !.... smile.gif


noapte buna, echo smile.gif
Sieglind
Citeaza (rammstein @ Aug 2 2010, 10:15 PM) *
Dragomir, Solomon tot una. Laudabil efortul acestora, dar merita citita in original, fiecare intelege si simte ce vrea. smile.gif


noi încercăm să postăm doar pe româneşte, ca să priceapă oricine ar vizita topicul

din păcate, uneori ţi-e ciudă fie că nu găseşti deloc o traducere în limba română, fie că şi dacă o găseşti - nu-i tot aia

e o vorbă: traduttore, traditore - asta-i limita ... trădării tongue.gif

noapte bună, rammstein

Gute Nacht smile.gif
rammstein
Citeaza (Sieglind @ Aug 2 2010, 10:35 PM) *
noi încercăm să postăm doar pe româneşte, ca să priceapă oricine ar vizita topicul

din păcate, uneori ţi-e ciudă fie că nu găseşti deloc o traducere în limba română, fie că şi dacă o găseşti - nu-i tot aia

e o vorbă: traduttore, traditore - asta-i limita ... trădării tongue.gif

noapte bună, rammstein

Gute Nacht smile.gif

Am fost si eu cam pragmatic. sad.gif
Sapte pureci pe-un picior... smile.gif Sau ce vrei tu...
echo


Michelangelo Buonarroti .





Adam


Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

Marin Sorescu
Sieglind
Citeaza (rammstein @ Aug 2 2010, 10:42 PM) *
Am fost si eu cam pragmatic. sad.gif
Sapte pureci pe-un picior... smile.gif Sau ce vrei tu...



Balada puricelui? dacă aseară am tot adăstat pe la compozitorii ruşi (Mussorgski)

... n-am găsit o înregistrare cu Dan Iordăchescu, din păcate
Sieglind
Citeaza (echo @ Aug 3 2010, 10:49 AM) *


Michelangelo Buonarroti .





Adam


Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

Marin Sorescu


iar eu, în timpul ăsta, îl ascultam pe Dan Iordăchescu: Ave Maria smile.gif

da da

oricât de suprarealist ar părea tongue.gif
Sieglind



Gustav Klimt, Adam şi Eva (detaliu)
Sieglind
oh, izgoniri !

Mănăstirea Voroneţ (pe faţada nordică)

Fra Angelico (detaliu)

Masaccio

Chagall

James Ensor

..... multe
echo
... touché !...e-eee, smile.gif (cu reverb) eclectica-mi asociere şi-a atins scoooooopul .... wink.gif
...vai mie laugh.gif , şi, ce săpuneal-am primiiiiit !!!!!!...sunt turbionat fără pic de milă, dublu program, stoarcere şi uscare garantată . wink.gif

...ptr. Rammstein am o doză ddt !...stârpirea intruşior ce provoacă efecte scărpiniciose biggrin.gif

...să vedem cu ce-o să dregem busuiocul.....
echo
Ploua

Da, ploua cum n-am mai vazut...
Si grele talangi adormite,
Cum suna sub suri invechite!
Cum suna in sufletu-mi mut!

Oh, plansul talangii cand ploua!

Si ce enervare pe gand!
Ce zi primitiva de tina!
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie, razand...

Oh, plansul talangii cand ploua!

Da, ploua... si suna umil
Ca tot ce-i iubire si ura-
Cu-o muzica trista, de gura,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plansul talangii cand ploua!

Ce basme talangile spun!
Ce lume-asa goala de vise!
... Si cum sa nu plangi in abise,
Da, cum sa nu mori si nebun?

Oh, plansul talangii cand ploua!

G.Bacovia


foto
Aceasta este versiunea "lo-fi". Pentru a vedea versiunea grafica integrala:click aici.
Invision Power Board © 2001-2019 Invision Power Services, Inc.