Help - Cauta - Membri - Calendar
Versiune intreaga: Dezbaterea comunismului ca viata de zi cu zi
Hotnews.ro Forum > Actualitati > Dezbateri pe termen lung
pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38
echo
Asasinii uslaşilor

Deoarece, pe postul naţional, se anunţa că în Bucureşti şi în ţară acţionează
terorişti, poporului trebuia să i se prezinte câţiva. Dar nu vii. Nu! Morţi, pentru că
aşa le stă bine teroriştilor. Şi atunci, uslaşii au fost atraşi într-o capcană şi ucişi.
Cea mai odioasă crimă a fost asasinatul din faţa sediului Ministerului Apărării
Naţionale. La solicitarea generalului ® Nicolae Militaru, în seara zilei de 23
decembrie 1989, colonelul Ardeleanu cheamă în sprijinul Armatei uslaşii din Serviciul
Special de Intervenţie, pentru a-i neutraliza pe „terorişti” infiltraţi în clădirile din jurul
Ministerului Apărării. Şeful de Stat Major, locotenent-colonelul Gheorghe Trosca, cu
trei grupe de intervenţie, îmbarcaţi în trei ABI-uri (vehicule uşor blindate), pleacă spre
ministerul respectiv, în zona Gării de Nord, un ABI rămâne în pană. Ce ţi-e şi cu soarta!
Gheorghe Trosca hotăreşte să continue deplasarea cu celelalte două ABI-uri. Ajuns în
zona respectivă, transmite prin staţie, la sediul U.S.L.A., că Ministerul Apărării
Naţionale este atacat de 7-8 TAB-uri, două camioane cu militari şi două ARO-uri.
Au fost ultimele cuvinte pe care le-a transmis acest brav ofiţer. Imediat, asupra celor
două ABI-uri s-a deschis foc de pe tancurile şi TAB-urile din curtea ministerului. A fost
un carnagiu. Uşorul blindaj este străpuns de sute de gloanţe şi opt uslaşi sunt ucişi.
Printr-un adevărat miracol, patru dintre ei supravieţuiesc: ROMULUS GÂRZ, ŞTEFAN
ŞOLDEA, PETRE GĂINESCU şi IONEL PĂDURARU. Mai scapă şi CONSTANTIN
ISAC, reprezentantul Frontului pentru U.S.L.A.
Stimaţi cititori, nu doresc nici duşmanilor mei să treacă prin ce au trecut cei
patru uslaşi supravieţuitori, când au văzut că fraţii lor din Armată trag în ei! Când îi văd
pe camarazii lor murind lângă ei şi asistă neputincioşi la acest masacru.
A doua zi, o serie de jurnale, fără cea mai elementară intenţie de documentare,
scriu articole incitante - tot componentă a războiului psihologic, îmi permit să redau
articolul intitulat „Nimicirea gorilelor mercenare”, apărut în data de 25 decembrie
1989, în nr.3, serie nouă,a ziarului „România liberă”: "Lupte de un dramatism fără
seamăn s-au dat în împrejurimile Ministerului Apărării Naţionale. Târziu, după miezul
nopţii de 23 spre 24 decembrie, două tanchete tip A.B.I. (!!! -n.a.) care nu sunt în
dotarea forţelor noastre armate, au încercat să pătrundă prin forţă în clădire folosind
ca acoperire tricolorul. Bravii şi eroicii noştri ostaşi aflaţi la datorie le-au nimicit pur
şi simplu cu focuri de tunuri.
Şapte mercenari, angajaţi în slujba tiranului, au fost lichidaţi pe loc. Trei dintre
ai au reuşit pe moment să fugă, sperând într-un miracol al scăpării. Zadarnic, Una
dintre „gorile” s-a căţărat pe scările primului bloc de locuinţe întâlnit, trăgând cu
disperare în tot ce întâlnea în cale (şoareci, şobolani, pisici, bre, ori ce? -n.a.). A fost
repede reperată şi anihilată. Celelalte bestii cu chip de om au fost prinse după câteva
ore în urma unor lupte crâncene (pe dracu' n.a.). Aceasta va fi soarta tuturor
mercenarilor. Episodul s-a încheiat fără nici o victimă în rândul ostaşilor şi al
locatarilor blocului. Bravo, militari ai Armatei Române".

Bravo, Victor Dinu! Mai eşti ziarist? Ruşine, dezinformatorule!
Şi bucureştenii au citit acest articol, crezând cele relatate.

Stimaţi cititori! Vă rog, recitiţi articolul respectiv şi adăstaţi la cele ce urmează.
Deoarece cuvintele autorului sunt sărace, cu ajutorul ziaristei Angela Băcescu
(interviurile îi aparţin), voi da cuvântul celor patru (nu trei) „gorile”, supravieţuitorii
masacrului. Cele relatate de ei nu au nevoie de nici un comentariu. Apoi comparaţi cu
cele scrise de „ziaristul” Victor Dinu.
Locotenent ŞOLDEA ŞTEFAN: „În dimineaţa zilei de 23 decembne 1989,
eram în unitate. Am primit misiunea de a aduce un binoclu colonelului Trosca la
Palatul Telefoanelor, unde se afla împreună cu Cotună şi Coşlea, cu un ABI alături de
armată, unde erau şi TAB-uri.(Armata era cu noi) pentru a observa mai bine locurile de
unde se trăgea. Trosca si ofiţerii M.Ap.N. se uitau după terorişti, de unde trag. I-am dat
domnului Trosca (şeful statului major U.S.L.A.) binoclul, după care am revenit în
unitate... Întors în unitate, circulau tot felul de zvonuri care mai de care mai
destabilizatoare, creând nesiguranţă şi nelinişte. Toţi eram pregătiţi pentru a interveni
în cazul unor eventuale acte teroriste asupra ambasadelor, lucru care s-a întâmplat la
câteva. Au fost apărate de luptătorii din U.S.L.A., în timp ce la Televiziune, din
studioul 4, spuneau că suntem terorişti. Seara, am primit ordin de la locotenent major
Gârz, şeful meu, să fac parte din cel de-al doilea echipaj. Eram pregătiţi pentru
intervenţie antiteroristă; în jurul orei 11.00 noaptea am plecat împreună cu echipajul
către sediul M.Ap.N. Ascultând convorbirile radio dintre colonelul Trosca şi bază, am
dedus că în drum trebuia să luăm şi pe reprezentantul Frontului Ionescu (nume
conspirativ - nota a.). Nu-l cunoşteam la vremea respectivă. Ulterior, am aflat că lucra
la întreprinderea «Republica» , unde am lucrat şi eu înainte de a veni la U.S.L.A. Pe
drum, căpitanul Cotună a spus că totul se va executa la ordin. Să fixez mitraliera de pe
ABI să nu se învârtă, «să nu li se pară la ăştia nu ştiu ce» (mitraliera, în timpul
deplasării, s-ar fi putut roti). Căpitanul Cotună a intervenit prin radio, în timpul
deplasării, cerând aprobarea colonelului Trosca ca echipajul care rămăsese în pană pe
drum să-şi remedieze defecţiunea si să se întoarcă la bază.
Am ajuns acolo. Eu am fost rănit în al doilea ABI, fiind singurul supravieţuitor
din acea maşină. Nu am putut să cobor şi iată de ce. S-a tras la început în ABI-ul din
faţa noastră, la circa 2-3 metri, în ABI-ul nostru nu s-a tras. L-am auzit pe lt.maj.Gârz
când a bătut la uşa ABI -ului nostru strigând la Cotună: «Şefu’
, coboară, că ăştia ne
omoară», la care Cotună i-a răspuns: «Culcat!», În acest moment, Muicaru Ion, şoferul
nostru (un as al volanului) raportează cpt.Cotună: «Şefu', maşina ne-a lăsat», la care
Cotună i-a spus: «Mai ţine-o din ambreiaj, mai încearcă». A încercat să o pornească
pentru a ne salva. Şoferul trebuia să scoată echipajul din zonă, să ne salveze, dar
maşina nu a mai răspuns la comenzi. Surpăţeanu Constantin a murit la prima rafală.
El s-a chinuit, zbătându-se în stânga mea, iar în dreapta mea era mort Oprea Emil, eu
fiind rănit în zona cervicală şi antebraţ. Ulterior, am rămas între ei, culcat, cu fata în
jos, în balta de sânge scurs. Imediat, am simţit un impuls dat ABI-ului de către un tanc.
Atunci, a sărit din maşină Muicaru pentru a se salva, dar el a fost călcat, strivit cu
senila tancului. Aşa a murit Muicaru, lăsând în urmă cinci copii minori si o soţie fără
serviciu. Am rămas singur în ABI cu cei doi morţi circa o oră si jumătate, timp în
care s-a tras în zonă si în ABI-uri, apoi s-a lăsat liniştea, s-au oprit şi motoarele
tancurilor. Pierzând mult sânge, disperat, am început sa strig ajutor, auzindu-mă şi
colegii mei din balcon, care au raportat prin telefon că mai sunt supravieţuitori şi să fie
salvaţi. La un moment dat a venit un căpitan de aviaţie, m-a coborât din ABI pe uşa din
spate, conducându-mă şi luminând cu lanterna pe unde să mergem, atenţionându-şi
colegii să nu tragă. M-a condus până în sediul M.Ap.N., într-o încăpere în care era
generalul Neagoe, colonelul Ardeleanu, generalul Câmpeanu, generalul Nicolae
Militaru şi generalul Vlad Iulian. Am fost perchiziţionat de un ofiţer M.Ap.N... Pe lângă
cei cunoscuţi se afla şi un civil cu barbă albă, început de chelie, pe care nu-l cunoşteam
atunci, dar care nu era altul decât Gelu Voican Voiculescu. Acest civil se afla la un
birou înconjurat de ceilalţi generali. Civilul a început să mă ancheteze, dând ordin să
iasă afară colonelul Ardeleanu. Mi-a cerut date despre organizarea, componenţa si
funcţionarea unităţii, adresa, ce fac efectivele unităţii la momentul respectiv, datele
mele personale, după care m-a pus de faţă cu colonelul Ardeleanu, întrebându-mă
dacă-l cunosc, iar eu răspunzând că este comandantul meu din 1987, de când am venit
la U.S.L.A... La întrebarea cu ce misiune am venit, i-am răspuns: «să aducem pe
reprezentantul Frontului, domnul Ionescu, şi alături de armată, să anihilăm teroriştii
din blocurile din jur». În timpul anchetei am fost întrebat de două ori dacă colonelul
Trosca mai trăieşte sau este mort... Când am răspuns că este posibil să fi murit Trosca,
generalul Iulian Vlad s-a luat cu mâinile de cap... Eu eram plin de sânge, gloanţele se
aflau în regiunea cervicală lângă carotidă, am fost condus la punctul sanitar unde am
aşteptat până dimineaţa, când a fost adus şi colegul meu Păduraru. Aici, sub paza a doi
ofiţeri superiori de marină, elevi la Academia Militară, mi-au pus diverse întrebări
despre unitate. Nereuşind să-i conving, le-am dat numărul de telefon... Un medic
stomatolog mi-a dat nişte calmante si antibiotice, apă s-a purtat omeneşte. În schimb
bombardându-mă cu tot felul de zvonuri: «colonelul Ardeleanu a fugit de sub escortă,
omorând militari», etc. Din dimineaţa zilei de 24 decembrie până în dimineaţa zilei de
25 decembrie 1989, am fost reţinut în sediul M.Ap.N., fiind mutat într-un arest...
Noaptea, am fost supus din nou unei anchete din partea a trei ofiţeri superiori de
armată, întrebându-mă despre unitate, despre mine. În final luându-mi ceasul pentru
verificare, dacă are sau nu microfon, aşa cum se spunea la televiziune că prin ceas
Ceauşescu ţine legătura cu teroriştii. Nici până azi nu mi-au trimis ceasul si nici
rezultatul urinei pe care mi-au luat-o ca să vadă dacă nu eram drogat. Legat, plin de
sânge, în toate schimbările de domiciliu pe care le-am avut, eram escortaţi de 5 militari
şi un locotenent tânăr, subţirel si înalt, care-mi punea tot timpul pistolul la tâmplă, cu
cartuş pe ţeava, spunându-mi că-mi zboară creierii la cea mai mică mişcare. Îmi pare
rău că nu am putut să-l conving pe domnul maior de marină că nu sunt ugandez de
origine, ci sunt băiat de ţăran român, de la coarnele plugului. Domnul maior susţinea
sus şi tare ca sunt ugandez după inscripţia care era pe talpa bocancilor -Uganda-Pollis
- bocanci făcuţi de români pentru export şi din care aveam şi noi în dotare, în
dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, am fost urcat într-o maşină frigorifică şi
transportat la Ştefăneşti. Eram grav rănit, fără ajutor medical, alături de alţi 35-40
arestaţi. Ajuns aici, am fost dat ultimul jos din maşină, legat la ochi cu basma neagră,
condus într-o celulă... Aici am sărbătorit şi ziua mea de naştere... având fiecare câte o
saltea umedă, iar eu, ca pernă, un scaun. Pentru necesităţi aveam un bidon de vopsea...
De la fortul din Ştefăneşti, am fost transferat la Poliţia Capitalei într-un TAB, sub pază,
unde am fost supus unei noi anchete... Am fost legat cu cătuşe la mâna dreaptă şi de
calorifer. Era noua conducere a poliţiei. În 29 decembrie, seara, am fost dus la Spitalul
Militar M.Ap.N., secţia chirurgie 2, unde m-a consultat doctorul Cojocea şi dr. Andrei
Vicenziu. Singurul om care m-a impresionat a fost doctorul Vicenziu, care mi-a spus că
el îşi face meseria, îşi respectă jurământul, alţii fiind în măsură să constate ce am făcut
bun şi ce am făcut rău. Am fost operat de mai multe ori.. În tot acest timp, când au
planat suspiciuni asupra mea şi a familiei mele, ţin sa mulţumesc celor care au crezul
în mine şi m-au ajutat... În tot acest timp, familiile noastre nu au ştiut de noi, iar colegii
noştri zăceau morţi lângă Ministerul Apărării Naţionale”.
echo
Dar să vedem ce declară şi celelalte „gorile”: ROMULUS GÂRZ:
„(...) Seara (23 decembrie 1989 -n.a.), m-am prezentat la cpt. Cotună, care era
şeful Serviciului Special de Intervenţie Antiteroristă, şi mi-a ordonat să mă deplasez în
biroul colonelului Ardeleanu, unde se aflau colonelul Trosca, Şeful statului major al
unităţii, colonelul Bleorţ, colonelul Gherghina (locţiitori ai comandantului unităţii -
n.a.). Ajuns în birou colonelul Trosca, mi-a ordonat să pregătesc trei echipaje pentru a
pleca în misiune. În momentul în care mă aflam în acel birou, am înţeles că domnul
colonel Bleorţ era în legătură cu Comandamentul armatei, din M.Ap.N., stabilind în
acel moment parola cu care trebuia să ne prezentăm la Ministerul Apărării Naţionale.
Eu am vrut să plec din birou dar colonelul Trosca mi-a spus: «Aşteaptă puţin să vedem
despre ce este vorba», încheind discuţia cu M.Ap.N., colonelul Bleorţ i-a spus lui
Trosca: «Totul este aranjat, vă puteţi deplasa în zonă fără nici un fel de probleme»...
La ora 22.45 - 23.00 ,am fost alarmaţi... Am ieşit din ABI când a început să se tragă. M-
am deplasat la al doilea ABI, am bătut cu pumnul în uşă si am strigat să iasă afară, că
pe noi ne-au făcut zob... în mai puţin de un minut. A început să se tragă în al doilea
ABI, lucru care i-a determinat pe Cotună şi Muicaru să iasă pe uşile laterale. Am fost
loviţi în plin. Eu m-am tras la roata din spate, am strigat la Cotună să se ridice că nu e
bine, că multe ricoşeuri veneau pe sub ABI-uri. Cotună n-a mai zis nimic, după care eu
am fugit de lângă ABI lângă bloc. Eram rănit la mână si la picior. Culcat după scara
blocului, în dreapta mea, am observat că mai sunt doi colegi. Focul era intens - se
trăgea în ABI-uri şi în blocurile dinspre M.Ap.N. de pe tancuri (din blocuri nu se
trăgea)... Eram legat cu cătuşe, eu şi Găinescu. La ancheta din M.Ap.N., procurorul m-
a întrebat: «Câţi copii ai omorât, măi?» Răspunzându-i că nu am omorât pe nimeni,
deoarece noi, cei de la U.S.L.A., nu suntem călăi, s-a repezit spre mine (noi eram în
genunchi) si m-a lovit cu cizma, spărgându-mi buza. Fără nici un ajutor medical, am
stat în sediul M.Ap.N. toată ziua, până în 25 decembrie, fără mâncare, doar cu apă de
două ori pe zi. Pe 25 decembrie, legaţi cu cătuşe, peste care am fost legaţi si cu sârmă
de telefon, peste mâini şi spate, am fost scoşi afară, duşi lângă un gard si lăsaţi o
jumătate de oră. În curtea M.Ap.N., se trăgea din toate direcţiile. Am fost urcaţi într-o
maşină frigorifică dotată cu cârlige şi duşi la fortul din Ştefăneşti... La Ştefăneşti, când
am coborât din maşină, legaţi doi câte doi, eram cu cârpe negre la ochi şi conduşi în
celule”.


IONEL PĂDUREANU: "M-am prezentat la lt.col. Irosea, de faţă cu colonelul
Gherghina, colonelul Bleort şi colonelul Vişu, şi am raportat că cele trei echipaje sunt
gata pentru misiune. Am reţinut când Trosca i-a spus lui Bleort: «Băi, Gică. Ăştia pe
mine mă caută, o să mă împuşte, băi»... Eram foarte grav rănit la picior. Deşi grav
rănit, am sărit peste o maşină. Am rămas lângă un pom. A venit Găinescu. Se trăgea
încontinuu, ne-am rupt maieurile si le-am fluturat - mai rău se trăgea, aprinseseră şi
proiectoarele de pe tanc... În clădirea M.Ap.N., am fost dus la punctul sanitar, unde l-
am întâlnit pe colegul nostru Şoldea, grav rănit... S-au uitat la mine şi atât. În
infirmerie eram pe targa, la picioare s-a format o baltă de sânge şi un cîine mă lingea,
l-am rugat să ia câinele. Nu au vrut. Cu celălat picior, am încercat să îndepărtez
animalul. Atunci, ofiţerii si militarii în termen m-au scuipat şi m-au înjurat... Eram
dezhidratat şi ceream apă. Ei au insistat să beau dintr-o anumită sticlă, noi am cerut
dintr-un alt loc şi nu am băut... Am fost dus la Spitalul Militar si nu mai ştiu nimic...
Ştiu că pe 24 decembrie 1989 am fost dus la spital, dar nu mai aveam noţiunea
timpului. După două-trei zile am fost luat cu targa, urcat într-un TAB şi dus la arestul
din Rahova 39, unde am fost introdus într-o celulă... De acolo, cu piciorul în ghips, m-
au dus la Poliţia Capitalei... Am stat o noapte. A doua zi, din nou m-au dus la Spitalul
Militar, unde am stat două luni şi jumătate să-mi vindec piciorul. Când am fost readuşi,
se convinseseră că nu suntem terorişti, nu mai eram păziţi, nu mai eram scuipaţi, eram
români, ostaşi ai tării ca şi ei. Am revenit în unitate în luna august printre vechii mei
colegi, gata să apărăm ţara de eventualele atacuri teroriste. Apăram ambasadele,
reprezentanţele diplomatice acreditate în Bucureşti, conform tratatelor de reciprocitate,
apăram aeroporturi şi pasageri, în perioada războiului din Golf, au fost în pericol
multe ambasade din România ale ţărilor implicate în conflict. Nu s-a întâmplat nimic”


Cuvinte simple, stimaţi cititori, dar care ascund în ele toată tragedia suferită de
nişte oameni nevinovaţi, care au avut singura vină de a aparţine unităţii de elită a ţării -
U.S.L.A. Care atunci, în decembrie 1989, trebuia să dispară...

GĂINESCU PETRE: „(...) După aceasta, din tancul lateral stânga s-a tras
asupra primului ABI o rafală, fiind răniţi Neagoe şi Costache... După câteva secunde,
tot din tancul lateral stânga, a început sa se tragă foc automat de mitralieră. A fost
rănit Păduraru (şoferul), care a încercat să pornească maşina... N-a mai pornit, iar în
secundele următoare am deschis uşile din spate, am sărit împreună cu Ionescu şi cu
colonelul Trosca... Când am fugit pe lângă ABI, Trosca se zbătea lângă roata dreaptă,
faţă. În faţa blocului l-am găsit pe Păduraru, grav rănit... Menţionez că am abandonat
armamentul din dotare, deoarece nu intenţionam să-l folosesc decât la comanda
armatei, în misiune ordonată (deci, cine trăgea „în disperare pe scările blocului”, dle
Victor Dinu? -n.a.). Mi-am dat seama că nu vom mai acţiona alături de aceştia. ... Când
am fost luaţi dimineaţa din bloc, eu şi Gârz am fost escortaţi în curtea M.Ap.N. La
poartă, era un grup de ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Ni s-a ordonat să ne
culcăm cu burta la pământ. Ni s-au pus cătuşe, fiind legaţi unul de altul, după care un
ofiţer ne-a împins cu cizma sub senila unui tanc care se afla în apropiere, spunând
conductorului să se urce, să-i dea drumul, că n-are rost să strice cartuşe pentru noi.
Viaţa noastră valora mai puţin decât un cartuş. Salariile de subofiţeri ale lui Costache
şi Şoldea erau atunci de 2.700 lei pe lună”.

Stimaţi cititori! Am lăsat anume să vorbească cei patru foşti camarazi ai mei,
cele patru „gorile”, cei patru „mercenari”, supravieţuitorii ai acestui cumplit masacru.
Arestaţi, interogaţi, batjocoriţi, umiliţi, torturaţi psihic, fără ajutor medical (deşi răniţi).
Vă întreb: câte poate suporta un om?
Dar să vedem ce declară inginerul Mihai Montanu, cel care a fost numit să
dubleze comanda militară din sediul M.Ap.N., unde a stat, zi şi noapte, până la 25
decembrie 1989: „(...) în ceea ce priveşte cazul celor trei ABI-uri U.S.L.A., se pare că
aici a fost o înscenare regizată de SILVIU BRUCAN si generalul NICOLAE
MILITARU, în contextul haosului general, în care cei doi susţineau că teroriştii nu pot
fi decât de la U.S.L.A. şi Direcţia a V-a, sub pretextul apărării M.Ap.N. (trebuie să
precizez că era extraordinar de bine apărat cu trupe terestre şi blindate), au fost
chemate în ajutor acele echipaje... Precizez că, la ordinele generalului Nicolae
Militaru, colonelul Ardeleanu, comandantul de atunci al U.S.L.A., a convocat
telefonic cele trei ABI-uri, deşi Ardeleanu, cu lacrimi în ochi, mi-a spus că nu i se
pare curată treaba si că s-ar putea să-i piardă pe aceşti băieţi... Acest trist eveniment
ne-a fost prezentat nouă ca o înscenare teroristă de a intra în M.Ap.N., dar
manifestându-mi neîncrederea, şi pornit să fac cercetări în acest caz, am descoperit
ulterior că a fost o regretabilă eroare...”
Nici în moarte, trupurile acestor uslaşi nu şi-au găsit liniştea. Au fost
batjocorite. De nişte bestii cu chip de om, care, probabil şi-au zis „revoluţionar”. Oare
sămânţa unui bărbat a rodit în pântecul femeii, oare o mamă, prin durere, a dat naştere
unor asemenea monştri? Un singur exemplu. Am menţionat că printre uslaşii asasinaţi
s-a aflat şi Ion Muicaru. Deşi strivit de şenilele unui tanc, trupul lui a fost secţionat
în trei, capul şi picioarele despărţite de trup. Capul a fost aşezat pe un TAB şi i s-a
pus o ţigară în gură. Pe corpurile celor asasinaţi, şi la cap, s-a scris cuvântul
„terorist”. Aşa au stat în stradă mai mult de o săptămână. Lumea trecea şi foarte
mulţi scuipau pe trupurile lor. Doar erau terorişti!!! Cer iertare cititorilor, dar
adevărul trebuie cunoscut. Cer iertare copiilor, văduvelor şi rudelor camarazilor mei
ucişi. Dar lumea trebuie să cunoască adevărul. Chiar dacă este crud şi doare. Profanarea
acestor cadavre a fost făcută de nişte bestii - chiar dacă sunt români, dar străini de
neamul nostru şi de frică faţă de Dumnezeu.
Şi Televiziunea se face vinovată de dezinformarea populaţiei vizavi de
uslaşi. Ulterior, a prezentat pe post trupurile celor ucişi ca fiind terorişti. Alături de
soţie, priveam aceea scenă de coşmar şi nu ne venea să credem ochilor. Vă mărturisesc
sincer, amândoi priveam la televizor şi plângeam. Pe majoritatea dintre ei i-a cunoscut
şi soţia. Atunci, am fost absolut convinşi, amândoi, că sloganul „terorişti-securişti”,
„uslaşi-terorişti” este o dezinformare crasă. Pentru a incita ura poporului, a Armatei
împotriva lor.
Ulterior au fost declaraţi eroi. Dar eroi în lupta contra cărui duşman?
Slabă, dacă nu chiar crudă consolare pentru familiile lor. Şi cine poate înghiţi
minciuna că treisprezece uslaşi, cu două ABI-uri prăpădite, atacă sediul unui
minister apărat de forţe echivalente cu o divizie? Mă întreb şi întreb la rândul meu:
ziariştii care au mediatizat acest „act terorist” au, cât de cât, o conştiinţă? Care este
deontologia lor profesională, dacă au fost în stare să publice aceste absurdităţi? În goana
după senzaţional, s-au jucat cu vieţile oamenilor.
Atunci când am văzut acea scenă de coşmar, am făcut un legământ: de a
destrăma vălul de suspiciune care a planat asupra uslaşilor. Aşa s-a născut acest
roman-serial, din care aveţi în faţă primul volum.
Foarte mulţi nu vor, sau nu pot să recunoască că U.S.L.A., făcând parte din
organigrama Ministerului de Interne, nu a făcut nici un abuz împotriva populaţiei. Ea
şi-a respectat strict atribuţiunile funcţionale, care pot fi concluzionate prin „activitatea
de prevenire şi combatere a terorismului pe teritoriul Românie”.
Dar pentru că purtau petliţe albastre au fost băgaţi în aceeaşi oală. Iar referitor la
asasinatul prezentat, nu pot să nu îl citez pe senatorul Constantin Ticu Dumitrescu care,
pe marginea raportului prezentat în faţa Parlamentului, de către dl Virgil Măgureanu,
privind activitatea SRI (noiembrie 1994), a spus: "Eu mi-am pierdut cei mai buni
prieteni în închisoare şi v-o spun cu mâna pe suflet, pe inimă, permanent sunt urmărit
de figurile lor şi nu văd vieţii mele alt sens decât AFLAREA ADEVĂRULUI, aşa cum a
fost el!” Pe mine, dle senator, mă urmăreşte permanent acea scenă de coşmar prezentată
pe micul ecran, în care oameni nevinovaţi zăceau asasinaţi pe caldarâm, etichetaţi drept
terorişti. Mă urmăreşte chipul fostului meu coleg din şcoala de ofiţeri - Chiran Silviu,
împuşcat, bătut, apoi asasinat în sângerosul război declanşat de Dragomir în Sibiu. Şi eu
doresc AFLAREA ADEVĂRULUI, dle senator! Şi mai doresc ca cei vinovaţi să-şi
primească pedeapsa. Cer prea multe, dle. senator?
Să facem un salt în timp, stimaţi cititori. Suntem în anul 1994, în poligonul de
tragere, la concursul de tir „In memoriam - 24 decembrie”, când se serbează „Ziua
luptătorului antiterorist”. Campioană absolută a concursului: plutonierul ELENA
NEAGOE, soţia (văduva) şoferului TUDOR NEAGOE, asasinat în faţa sediului
Ministerului Apărării Naţionale. 96 de puncte din 100 posibile. Rezultat obţinut cu
un pistol Makarov, surclasându-i pe toţi, care au tras cu pistoale Stecikin. Este o
femeie bărbat, cum ar zice o mare doamnă a teatrului românesc, care mânuieşte pistolul
cu iuţeala unui fulger, are nervi de oţel şi, când trage, probabil îşi închipuie că fiecare
glonţ ucigaş loveşte un posibil călău al bărbatului ei. S-a instruit la şcoala bărbăţiei, a
curajului şi sacrificiului în lupta cu teroarea. Şi ca ea sunt încă multe. A rămas la aceeaşi
unitate a riscului asumat, deşi soţul ei i-a fost asasinat. Deviza sub care activează:
„PATRIE ŞI ONOARE”

Pintea Haiducul
Mda, postări kilometrice, relevanţă nulă. dry.gif
echo
Fără U.S.L.A. dar cu „ajutor” sovietic

Dar să continuăm. Dezinformarea naţiunii cu privire la uslaşi a mai avut un
scop. Acela de a justifica intervenţia străină. Pentru că, oricât încearcă să nege
acest lucru fostul preşedinte Ion Iliescu, s-a cerut ajutor. De la ruşi. Sunt probe
evidente în acest sens. Trebuia să se justifice cererea acestui ajutor. Cică nu aveam
forţe, capacităţi şi posibilităţi pentru anihilarea teroriştilor. Şi atunci, singura
unitate din ţară specializată în lupta antiteroristă a fost prezentată ca „unitate de
terorişti”, de „criminali” în cunoştinţă de cauză, afirm următoarele: sovieticii din acel
decembrie 1989, cu toate trupele lor speciale, instruite mai ales pe timpul
intervenţiei din Afganistan, aveau respect faţă de uslaşi, faţă de modul în care, în
ţara noastră, se desfăşura activitatea de prevenire şi combatere a terorismului.
Tragedia celor asasinaţi în faţa M.Ap.N a văzut-o pe postul naţional întreaga
ţară. Străinătatea. Uslaşii chemaţi să coopereze cu Armata au fost asasinaţi. Să nu fiu
greşit înţeles: nu culpabilizez întreaga Armată, îi învinuiesc şi le spun asasini celor care
au dat acel ordin, celor care, după aceea, le-au batjocorit trupurile, celor care i-au lăsat
pe caldarâm zile şi nopţi. Au existat militari care s-au împotrivit ordinelor criminale din
decembrie 1989. La început în mod pasiv, iar după ce mişcarea revoluţionară a luat
amploare, în mod activ. Dar au existat şi din aceia care au dat dovadă de exces de zel.
Printre ei se numără şi cei care au deschis focul împotriva uslaşilor, cei care i-au
anchetat, batjocorit şi bătut pe cei patru supravieţuitori.
În continuare, voi prezenta un fragment din „Scrisoarea deschisă către
generalul Nicolae Militaru”, adresată de un grup de ofiţeri aflaţi în sediul M.Ap.N. în
acea noapte de coşmar: „Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ
generalul Nicolae Militaru de către colonelul Trosca - fostul Şef de Stat major la
U,S.LA. - pe timpul cât acesta din urmă era maior la contra-informaţii militare? De ce
l-a cerut pe acesta să vină în fruntea unei formaţiuni de luptă antiteroristă să ajute
M.Ap.N. şi, fără a înştiinţa despre sosirea acestei grupări, a lăsat să fie distrus cu
armamentul greu de TAB-uri şi tancurile din curtea ministerului? Cei omorâţi astfel, în
faţa sau în interiorul maşinilor de luptă cu care veniseră, au fost lăsaţi să fie văzuţi de
cetăţeni şi maltrataţi, ca fiind terorişti, timp de 5 zile - intraseră deja în putrefacţie. S-a
vrut să se creeze o opinie generalizată împotriva Securităţii?... Cine a transmis ordinul
din sediul M.Ap.N. către forţele care apărau Ministerul în clipa când se apropiau ABI-
urile solicitate pentru a veni în sprijinul armatei: «Vor veni două echipaje uşoare.
Trageţi fără somaţie!», ordin transmis din post în post? Şi mai departe, când s-a
comunicat că sunt supravieţuitori, ordinul a fost «Lichidaţi-i!»”.
Am prezentat o parte din această scrisoare deschisă, rămasă fără răspuns, pentru
a argumenta, încă o dată, că asasinarea uslaşilor a fost un act premeditat. Un act care
reprezintă componenta cea mai dură a războiului psihologic. Ce aveţi de spus, dle
V.A.Stănculescu, care în acea noapte aţi fost în sediul M.Ap.N.? Dar dvs, Gelu Voican
Voiculescu? Aveţi curajul de a privi în conştiinţa voastră? Nu auziţi plânsetele celor 11
orfani care au rămas fără tată? Bocetele văduvelor? Lacrimile acestora şi ale rudelor
lor se mai revarsă peste mormintele celor ucişi. Vă provoc public de a da un răspuns. V-
am lezat, cumva, demnitatea? Apelaţi la art.238 şi 239 din Codul penal. Vă voi răspunde
pe măsură.
Acum, pot spune că aceşti bărbaţi ai sacrificiului asumat au fost lichidaţi
fizic pentru a culpabiliza întreaga U.S.L.A. şi pentru a satisface setea de răzbunare
a lui NICOLAE MILITARU. Marea păcăleală a funcţionat din plin. Vieţile şi
existenţa uslaşilor nu au fost publice dar morţii din rândurile lor i-au făcut celebri.
Aceştia s-au înălţat la Dumnezeu cu eticheta de „terorist”. Dar Tatăl Ceresc i-a primit
la dreapta Sa

Acum trebuie luat în considerare şocul care s-a repercutat asupra psihicului
cadrelor din U.S.L.A. când au aflat de acest odios masacru. O parte din ei îşi continuau
misiunile: paza şi apărarea ambasadelor, a reşedinţelor diplomaţilor. Serviciul Special
de Intervenţie era pregătit de a face faţă oricărei situaţii. Aceste misiuni nu puteau fi
abandonate, însă răspunderea pentru misiunile încredinţate, înaltul profesionalism,
patriotismul (aoleu!, vor exclama unii, citind aceste rânduri), da, patriotismul, au fost
mai presus de orice. Deşi au văzut că sunt abandonaţi, prezentaţi în continuare ca
terorişti, camarazii lor ucişi, şi-au continuat misiunile. Unii cu lacrimi în ochi, unii
neliniştiţi, alţii cu frică faţă de vieţile lor sau încrâncenaţi. Dar şi-au continuat misiunile.
Domnilor care aţi organizat şi condus acest război psihologic împotriva Unităţii
Speciale de Luptă Antiteroristă, vă vorbeşte, prin scrisul său, unul dintre cei care au
activat în această unitate de elită, şi care, printre altele, a răspuns de pregătirea
antiteroristă a cadrelor. Această unitate era comandată de ofiţeri cu o înaltă ţinută
morală şi patriotică, cu dragoste şi încredere faţă de subordonaţi. Iar aceştia, la rândul
lor, aveau o înaltă calificare militară, specialişti de înaltă clasă, spuma Ministerului de
Interne. Toţi echilibraţi psihic. Nu v-aţi pus întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă şi-
ar fi pierdut cumpătul şi ar fi reacţionat pentru a-şi răzbuna camarazii? Atunci,
Dumnezeu cu mila Sa faţă de voi toţi! Numai micile comandouri ale Serviciului
Special de Intervenţie ar fi distrus întreaga Televiziune - de unde se dezinforma o
naţiune întreagă -, sediul M.Ap.N. - oricâte forţe l-ar fi apărat -, iar voi toţi aţi fi
trecut în nefiinţă. Credeţi că exagerez? Categoric NU! Dar au reacţionat cum am
descris mai sus, cum ştie acum o ţară întreagă. CINSTE VOUĂ, USLAŞI !
După ce nucleul de coordonare şi comandă - Statul Major - este decapitat,
deosebit de cinic şi perfid se acţionează asupra comandantului unităţii, colonelul
Ardeleanu (ulterior, mort în condiţii suspecte). Când generalul Stănculescu a
confirmat că forţele armate au deschis focul asupra uslaşilor, plângând, colonelul
Ardeleanu se adresează generalului Militaru: „Ce aţi făcut tovarăşe general, mi-aţi
omorât oamenii?”, la care acesta îi serveşte o replică cinică: „Ce să-i faci colonele,
aşa e la război”. Deci, Moş Teacă se juca „de-a războiul”... După care, i se cere să
treacă în antecameră şi să constate personal că subordonaţii săi au tras primii, fapt
pentru care s-a deschis focul asupra lor şi au fost ucişi, iar cei rămaşi în viaţă capturaţi.
Pe cine vede în antecameră colonelul Ardeleanu? Pe Şoldea Ştefan, unul dintre cei patru
supravieţuitori. Acesta, văzându-şi comandantul, izbucneşte în plâns şi printre hohote îi
spune: „S-a tras în noi, tovarăşe comandant”. Dar halul în care era „uslaşul-terorist”
merită subliniat, chiar dacă cei din Armată se vor supăra. Repet, cum am subliniat de
mai multe ori: nu culpabilizez Armata în totalitatea ei, ci numai pe cei care se fac
vinovaţi de crimă, de tratament inuman şi barbar aplicat. Plin de sânge, doar cu un
maieu zdrenţuit pe el, cu gloanţe în trup - unul chiar la gât -, legat cu o frânghie peste
corp şi mâini, uslaşul Şoldea îşi privea comandantul şi plângea. A făcut numai o
constatare: „S-a tras în noi, tovarăşe comandant”. Atât! Şi plângea mai departe.
Colonelul Ardeleanu a cerut să i se acorde urgent primul ajutor. Cerere refuzată!!
În antecameră biroului generalului Nicolae Militaru a plâns un luptător
antiterorist. Un tânăr pregătit să înfrunte cel mai perfid duşman al contemporaneităţii -
teroristul - a plâns. Prin el, au lăcrimat toţi uslaşii. În acea antecameră, a curs potop de
lacrimi. Iar colonelul Ardeleanu a fost supus la cele mai grele încercări. Prin acţiunea
de dezinformare, numele de uslaş, de luptător antiterorist, unitatea în totalitate, au
fost compromise.
Stimaţi cititori, autorul a văzut multe în cariera sa militară. A trecut, de multe
ori, prin situaţii limită. A văzut creieri împroşcaţi, a răbdat de foame şi a suportat toate
intemperiile alături de militari în termen, de camarazi de armă, dar se simte neputincios
în descrierea unor asemenea scene. Nu reuşeşte în nici un chip să facă imaginile să
curgă. Stau doar încremenite şi gem. Cuvintele nu-l ajută, aşa că lasă la latitudinea ta,

cititorule, să comentezi, să judeci şi să dai verdictul: au fost sau nu uslaşii terorişti?
Oare atunci, în acel decembrie, Camaraderia, Bunătatea şi Omenia au agonizat în
sufletele unor cadre ale Armatei? Dar perfidia nu cunoaşte limite. Voi prezenta, în
continuare, în cuvinte sărace, modul diabolic în care s-a acţionat asupra colonelului
Ardeleanu. Din punct de vedere psihic, acest om trebuia să clacheze.
Este condus din nou în biroul generalului Militaru unde, culmea, i se cere un
angajament scris prin care să se angajeze că va continua şi mai departe să colaboreze
cu forţele revoluţionare. Din punct de vedere psihologic, momentul a fost foarte bine
ales. Unui comandant îi sunt ucişi subordonaţii, îi este decapitat Statul Major, un
subordonat îi este prezentat drept terorist, i se spune „Ce să-i faci colonele, aşa-i la
război” şi, pentru ca tacâmul să fie complet, i se cere să semneze o adeziune faţă de
forţele revoluţionare. Şi chiar de către cel care ordonase acel măcel. Dacă ar fi
cedat, dacă nu ar fi semnat, colonelul Ardeleanu ar fi fost executat pe loc. Mare
tărie de caracter a avut acest om, acest comandant! Oricât l-au blamat, ulterior, o serie
de jurnalişti şi chiar scriitori. Şi când? După moartea suspectă a acestuia...
Apoi, din ordinul aceluiaşi general este anchetat. De către cine? De un civil,
respectiv inginerul Montanu. În antecamera în care a plâns subordonatul său. Şi cum?
În prezenţa unor ofiţeri de la M.Ap.N., care pe tot timpul anchetei i-au ţinut sub
ameninţarea pistoalelor. Mai lipsea doar lumina vârâtă în ochi, pentru ca stilul să fie
pur gestapovist. Multe nedreptăţi şi abuzuri s-au făcut şi se vor mai face în numele
democraţiei...
După ce este supus anchetei, în jurul orei 03.00 noaptea, colonelul
Ardeleanu este readus în biroul generalului Militaru, care îi ordonă ca la ora 09.00
să organizeze o revistă de front a unităţii, pe platoul din spatele stadionului Steaua.
La acea revistă de front urmau să participe şi cadrele Direcţiei a V-a. Nu este lipsit
de importanţă să specific faptul că generalul Militaru l-a atenţionat pe colonelul
Ardeleanu că toate convorbirile pe care le va purta cu unitatea vor fi înregistrate. Lucru
care s-a şi făcut. Dar, neavând încredere în ordinele pe care acesta le transmitea la
unitate, generalul Militaru îi ordonă generalului Vlad Iulian să facă acelaşi lucru.
Acesta, la rândul lui, ia legătura cu sediul U.S.L.A. şi transmite ordinele pentru
executarea revistei de front colonelului I.B., precum şi altor cadre de conducere, D.G. şi
G.G

Se impune o precizare. Absolut necesară. Regulamentele militare stipulează clar:
în luptă nu se face revistă de front. Iar atunci, în Capitală se trăgea. Se trăgea şi pe
platoul din Ghencea, se trăgea în spatele M.Ap.N. şi chiar în incinta ministerului. Dar să
trecem peste toate acestea. Nicolae Militaru, ca ministru al Apărării (numit ilegal), putea
să ordone acea revistă de front. Dar întreb: care era justificarea? Un lucru era clar: se
contura lichidarea în totalitate a U.S.L.A. şi a Direcţiei a V-a. Argumentez acest
lucru prin următoarele: în secret, s-a dat ordinul ca platoul respectiv să fie
înconjurat de militari înarmaţi cu mitraliere, iar două elicoptere să fie pregătite
pentru a interveni. Este singura informaţie pe care am verificat-o din patru surse
complet diferite şi asupra căreia am reflectat cel mai mult înainte de a o aşterne pe
hârtie. Este lesne de înţeles că nu pot divulga sursele respective şi, oricâte presiuni se
vor face asupra mea, nu o voi face. Nu pot trăda încrederea acestor oameni.
În această situaţie, cel care ia apărarea cadrelor ce urmau a fi asasinate, şi,
totodată, dă o lecţie generalului Militaru este un civil: inginerul Montanu. De la
început, s-a opus acestei reviste de front pe Ghencea, explicând că nu se poate realiza
deplasarea în condiţii de siguranţă a unui aşa de mare număr de cadre prin Bucureştiul
împânzit de gărzi mixte de revoluţionari şi militari, cu care nu se putea lua legătura
pentru a le da explicaţii în legătură cu această deplasare. Deci un civil dă lecţii unui
general! Tot inginerul Montanu a propus domnului Ion Iliescu ca revista de front
să se facă în cele două unităţi. Domnul Ion Iliescu şi-a însuşit propunerea şi s-a
împotrivit din răsputeri ca această revistă de front să se facă pe Ghencea. Jos
pălăria, domnule Preşedinte! Atunci, aţi salvat vieţile a sute de cadre. Dânsul a
contramandat revista de front şi la insistenţele colonelului Bleorţ care, telefonic, i-a
explicat panica din unitate, ce dezastru s-ar fi putut produce prin deplasarea unităţii la
Ghencea şi necesitatea că, dacă se insistă în realizarea acesteia, să se facă în unitate.
Inginerul Montanu mai propune ca în cele două unităţi - U.S.L.A. şi Direcţia a V-a - să
se deplaseze o comisie pentru a verifica situaţia la faţa locului. Propunerea este
acceptată de dl. Ion Iliescu.
În dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, generalii Vlad şi Hortopan, coloneii
Gherciu şi Ardeleanu, căpitanul Dănuţ Stuparu şi inginerul Montanu, cu un TAB, ajung
în „bârlogul teroriştilor”. Mai departe, îl las să povestească pe inginerul Montanu:
„(...) Drept să vă spun, aveam foarte mari emoţii, fiindcă ideea aceasta de
terorism mă marcase şi pe mine... Şi aşa am ajuns la U.S.L.A., unde am avut surpriza
să-i vedem pe cei mai formidabili «terorişti» cu lacrimi în ochi, bucurându-se ca nişte
copii că ne-au văzut. Şi fuseseră informaţi că spre ei se deplasează o forţă militară
considerabilă ca să-i termine. De fapt, eram doar noi. Ajunşi acolo, adjuncţii unităţii
U.S.L.A., colonelul Bleort, colonelul Gherghina şi colonelul Simionescu au prezentat
raportul, Erau toţi prezenţi şi echipamentul din dotare sigilat... Cu aceste concluzii m-
am întors la M.Ap.N. şi am prezentat raportul domnului Ion Iliescu, care a fost foarte
mulţumit...”
Stimaţi cititori, se acţiona asupra U.S.L.A. prin toate mijloacele, numai ca
să-şi iasă din „pepeni” şi să reacţioneze, în timp ce comisia desemnată să execute
revista de front se deplasa spre sediul unităţii, aceasta este anunţată că spre ea se
îndreaptă „o forţă militară considerabilă ca să-i termine”. Vă daţi seama care era
starea de spirit în rândul cadrelor? Şi domnul Montanu se miră că i-a găsit „cu lacrimi
în ochi şi bucurându-se ca nişte copii”. Dumnezeule, dar perfid au mai acţionat un
Nicolae Militaru, un Silviu Brucan, un Gelu Voican Voiculescu.
Toţi se coalizaseră împotriva U.S.L.A. Inclusiv presa avidă de senzaţional. Care
nu a menţionat că cei patru supravieţuitori ai măcelului au fost arestaţi şi anchetaţi. Se
vroia cu orice preţ obţinerea de material probatoriu în vederea documentării variantei cu
privire la misiunea ce o primiseră, „de atacare a sediului M.Ap.N.”. Aceasta, în
viziunea celor care aveau acest interes. Dar nici unul dintre cei patru nu a putut
„recunoaşte” un neadevăr, iar factorii de comandă din unitate au intervenit energic (aşa
cum au fost întotdeauna alături de subordonaţi) pentru recuperarea lor. Pe fondul
negăsirii nici unei unei probe sau indiciu că ar fi intenţionat să atace obiectivul
respectiv, au fost puşi în libertate şi scoşi prin ordinul ministrului Apărării Naţionale de
pe lista teroriştilor. Porcărie curată! Iar în acest timp, camarazii lor erau supuşi unei
reviste de front...........................................................................
.............................................

Teodor Filip



http://www.youtube.com/watch?v=8DoZRc3ujBY
echo
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 6 2011, 08:47 PM) *
Mda, postări kilometrice, relevanţă nulă. dry.gif



...MARŞ,MĂ !
Pintea Haiducul
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 6 2011, 10:47 PM) *
Mda, postări kilometrice, relevanţă nulă. dry.gif


Semn al disperării animalice, securistul de echo simte că i s-a înfundat cu minciunile.
echo
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 6 2011, 08:52 PM) *
Semn al disperării animalice, securistul de echo simte ca i s-a înfundat cu minciunile.



...MARŞ, MĂ !
mifty
Pinteo, nu exagera: se ştia de-atunci că Militaru era agent kgb, şi gelu voican agent mossad.

însă la balamucul acelor zile, era greu să distingi un adevăr de o minciună, mai ales că discutăm despre trupe a căror componenţă şi competenţe erau doar bănuite pe vremea lui ceaşcă...

mai pune la socoteală că exista o singură televiziune, şi aia controlată 100% de iliescu and co, iar majoritatea ziarelor (care includeau cuvântul "liber") erau redactate de aceiaşi inşi care, cu doar 2-3 luni în urmă publicau ştiri cutremurătoare despre "planul în 4 ani jumate" şi "recoltele record ale CAP Sineşti"...
să mai pomenesc cât la sută dintre ei erau "ciripitori" cu voie sau fără la mânăstirea secu, divizia "chestii interne"??? biggrin.gif
echo
"Terorişti" contra terorişti

Stimaţi cititori, mintea mea refuză să înţeleagă raţionamentul lui Nicolae
Militaru şi al celor care au dezinformat Naţiunea, Armata, vizavi de uslaşi. Pe de o
parte, încă de la început, au cerut sprijinul lor în lupta împotriva teroriştilor. Pe de
altă parte, au desfăşurat un adevărat război psihologic asupra lor, în intenţia clară
de a lichida în totalitate această unitate, încă din noaptea 23-24 decembrie 1989,
uslaşii au fost solicitaţi să acţioneze pentru capturarea teroriştilor. Crede cineva că
aceştia ar fi acţionat împotriva camarazilor lor? Absurd! Atunci s-au constituit
echipe mixte formate din uslaşi şi cadre ale M.Ap.N., care s-au înţeles şi au
cooperat foarte bine.

Dar ei au acţionat şi independent pentru anihilarea teroriştilor. Astfel, în ziua de
23 decembrie, pe baza informaţiilor transmise de către grupa operativă de stat major din
cadrul M.Ap.N., un echipaj de luptă a Serviciului Special de Intervenţie, condus de cpt.
Enăchioaie Victor, se deplasează în Piaţa Iancului. Acolo, pe şoseaua Mihai Bravu. Se
semnalase că „teroriştii execută foc, dintr-un bloc aflat în apropiere, asupra cetăţenilor
de pe stradă”. Ajunşi la faţa locului, luptătorii uslaşi descoperă imediat locul: blocul
D3, et.10, ap.70. În urma acţiunii deosebit de prompte, ei au lichidat două persoane
îmbrăcate în costume civile, fără documente de identitate asupra lor. O a treia
persoană, rănită, a reuşit să părăsească zona. Uslaşii şi-au făcut datoria şi s-au retras.
Dar înainte, au predat cele două cadavre Gărzilor patriotice din zonă, pentru a fi
predate organelor de poliţie. Ce s-a întâmplat ulterior cu ele a rămas o enigmă! Cine
le-a ridicat? Unde au ajuns? Unde au fost înhumate şi de către cine? Tot atâtea întrebări
care îşi aşteaptă răspunsul
4
.
Tot în ziua de 25 decembrie, efective de luptători din U.S.L.A. au fost trimise să
intervină în mai multe puncte din Capitală: la sediul C.C., pentru executarea unui
control antiterorist la subsolul clădirii; la magazinul „Muzica” de pe Calea Victoriei;
pentru a neutraliza un „cuib de terorişti” din blocul „General”, etajul 3; la Palatul
Telefoanelor, pentru „neutralizarea unei poziţii din care s-ar executa foc automat
asupra persoanelor care circulau pe calea Victoriei şi pe str. 13 Decembrie”, în zona
Teatrului Mic, unde un „alt grup de terorişti ar fi executat foc din podul garajului”.
Toate aceste „informaţii” care au stat la baza ordinelor materializate în acţiunile
de intervenţie ale uslaşilor s-au dovedit a fi false.
Iar în acest timp, fără cea mai elementară documentare, o parte dintre ziarişti au
scris că în zilele de 21 22 şi 23 decembrie, precum şi în zilele următoare, efective ale
U.S.L.A. se aflau pe „anumite străzi”. Aceasta a fost „informaţia” difuzată prin presă,
iar publicul cititor a recepţionat-o ca atare. Dar să vedem ce făceau uslaşii pe „anumite
străzi” - reţineţi vă rog, pe anumite străzi şi nu în stradă.
Majoritatea locuitorilor Capitalei erau deja familiarizaţi cu prezenţa cotidiană,
permanentă, a uslaşilor şi militarilor în termen din Trupele de Securitate, care asigurau
paza şi apărarea ambasadelor şi a reşedinţelor diplomaţilor. În nici o împrejurare,
oricare ar fi fost hotărârea această misiune nu putea fi abandonată. Iar aceste obiective
srau pe „anumite străzi”. Acolo erau şi uslaşii, sprijiniţi de militari în termen purtători ai
petliţelor albastre. S-a bătut multă monedă, în presă, pe prezenţa uslaşilor la
„Continental”. Este adevărat, acolo s-a creat un cordon care a închis zona de protecţie a
agenţiei aeriene israeliene „EL-AL” şi a ambasadei americane situată în apropiere. Erau
obiective deosebit de sensibile şi, în cadrul acelor evenimente, trebuiau luate măsuri
suplimentare de apărare a lor. Iată ce a declarat studentul Armand Goşu referitor la
barajul respectiv: „Barajul de la intrarea pe strada Batistei era format din soldaţi ce
purtau uniforma armatei române, intercalaţi cu subofiţeri de miliţie... Pe obrajii lor s-
au prelins lacrimi. Căştile şi scuturile nu au reuşit să le ascundă”.
Deci aceşti terorişti, pe obrajii cărora se prelingeau lacrimi, au format un baraj
viu, şi-au pus vieţile în pericol pentru a apăra două obiective: agenţia „EL-AL” şi
Ambasada americană. Aceasta era misiunea lor. Iar dacă demonstranţii s-ar fi apropiat
de ele şi le-ar fi periclitat, uslaşii erau obligaţi să intervină. Am omis să specific şi îmi
cer scuze: cadrele de la Serviciul destinat acestei misiuni erau echipate cu uniforme de
miliţie. Iar în timp ce uslaşii şi militarii în termen îşi făceau datoria, pe postul naţional,
un Brateş
5
, un Stark6
, un Popescu şi alţii puneau în seama U.S.L.A. tot ce se întâmpla în
Bucureşti, prezentându-i drept terorişti, cerându-le chiar moartea! Acelaşi lucru i-au
făcut unii ziarişti prin cele scrise. Au interpretat eronat, ori după bunul lor plac, prezenţa
uslaşiior pe „anumite străzi”.
În cadrul războiului psihologic, acţiunile de dezinformare au fost combinate cu
cele provocatoare, în special începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie. Ele au avut
un scop bine determinat: să creeze suspiciune şi neîncredere chiar şi între cadrele
unităţii. În noaptea respectivă, comandantul unităţii, colonelul Ardeleanu, lipsea de la
sediu (era la M.Ap.N. în anchetă). Dar se zvonise că, împreună cu familia, ar fi fugit cu
un elicopter în munţii Apuseni, unde urma să creeze un punct de rezistenţă!!! Deci,
colonelul Ardeleanu era în sediul M.Ap.N., anchetat dar un binevoitor anunţă organele
din judeţul Bihor şi din cele limitrofe, ca el să fie căutat!! Ca atare, în dimineaţa zilei de
24 decembrie, domiciliul soacrei sale din Bihor a fost percheziţionat. Se deţineau
„informaţii” că la acel domiciliu erau depozitate armament şi muniţie! Stresată, soacra
colonelului, în vârstă de 72 de ani (atunci) a avut o criză, ale cărei efecte au fost
accentuate în urma decesului - în condiţii misterioase - al colonelului Ardeleanu, în ziua
de 15 iunie 1993. Dar sătenii din Petrani, comuna Pocola, nu au crezut cele puse în
seama colonelului. Mai mult, au fost alături de soacra sa, nana Veronica cum îi spuneau,
şi au încurajat-o. Oamenii nu s-au lăsat manipulaţi, nu au crezut în balivernele celor mai
şcoliţi decât ei. Acesta este ţăranul român, talpa ţării, batjocorit şi umilit în propria-i ţară
pentru care oricând şi-ar da viaţa.
Mai trebuie scos în evidenţă un aspect al acestui război psihologic. La sediul
unităţii, pe firul scurt, se primeau „informaţii” care de care mai alarmante: că
diferitele ambasade sunt atacate, că este atacată chiar Banca Naţională, iar
U.S.L.A. să trimită forţe. Desigur, toate aceste „informaţii” au fost verificate şi s-a
stabilit clar că erau provocări. Cei care transmiteau aceste „informaţii” nu ştiau două
lucruri, în primul rând că această unitate avea cadre de conduceie capabile, adevăraţi
profesionişti, care nu căzuseră cu ultima ninsoare în sediul din strada Toamnei, în al
doilea rând, că sediul unităţii avea propriul sistem de legături cu absolut toate
obiectivele, în care se putea „pătrunde” doar cu aparatură foarte sofisticată.
Lucrul curios era altul: cine şi mai ales cum reuşise să intre în posesia numărului
de telefon pe firul scurt al unităţii? Deoarece, acel număr era cunoscut de un grup
foarte restrâns de cadre din unitate. Dar mai era cunoscut şi la cabinetele
guvernamentale cu care era în legătură directă.
Toate aceste dezinformări şi provocări urmăreau unul şi acelaşi lucru:
distrugerea unităţii. Ele trebuiau să confirme ceea ce se relatase în mass-media cu
privire la acel măcel din faţa M.Ap.N. Autorul mai emite o ipoteză: uslaşii erau aşteptaţi
„la cotitură”, în cazul în care luptătorii din Serviciul Special de Intervenţie s-ar fi
deplasat, fără o verificare prealabilă, la acele obiective care erau anunţate că sunt
atacate, ar fi fost „aşteptaţi” undeva pe traseu ori în preajma obiectivelor respective şi ar
fi fost lichidaţi.
Comanda unităţii a mai primit un telefon foarte alarmant. Tot pe firul scurt:
„Unitatea urmează a fi atacată de efective din Direcţia a V-a”. În unitate s-a dat alarma
de luptă, iar în rândul efectivelor s-a adâncit starea de nelinişte, de derută. Ulterior, s-a
anunţat că urmează să fie atacată de persoane necunoscute. Dumnezeule, dar câte
asemenea „informaţii” nu s-au transmis?! Marele merit revine cadrelor de comandă care
nu s-au lăsat intimidate, nu au cedat psihic. S-a mers până acolo încât, concomitent, la
sediul unităţii şi la M.Ap.N. s-a anunţat că ofiţerul-uslaş C.C. ar fi capturat un
tanc de la armată şi trage în centrul Capitalei în tot ce mişcă. Şi această
„informaţie” a trebuit să fie verificată, iar cadrele din M.Ap.N. l-au găsit pe ofiţerul
C.C. la datorie, executându-şi serviciul. Tot în acest timp, în zona Câmpulung
Muscel, importante forţe ale M.Ap.N. îl căutau de zor pe cel mai periculos
„terorist” - maiorul-uslaş C.A. Iar bietul C.A. habar-navea că este atât de căutat.

Era în unitate, numit în funcţia de şef de Stat Major, în locul colonelului Trosca, al
cărui cadavru zăcea în faţa M.Ap.N. Degeaba comanda unităţii a anunţat că acest
ofiţer se află în unitate. Cei de la M.Ap.N., nu şi nu, este „terorist” şi acţionează în
zona amintită. Aveau ei această informaţie!
Stimaţi cititori, exemplele de acest gen ar putea continua. Sper că am reuşit să
prezint, aşa cum m-am priceput, diabolicul scenariu care s-a ţesut în jurul uslaşilor. Şi în
tot acest timp, radioul şi televiziunea nu au preluat (nu au dorit) de la U.S.L.A.,
nici o dezminţire. Iar colonelul Bleorţ l-a rugat, prin telefon, pe dl. Petre Roman7

să facă demersurile necesare pentru ca dezminţirile U.S.L.A., trimise la
Televiziune, să fie date pe post. Dar Petrică al nostru nu avea timp pentru aşa
ceva. El era preocupat să se afirme, să iasă în evidenţă. Şi a reuşit.
În felul acesta, s-a mai adăugat un personaj pe lista celor care au desfăşurat şi
condus războiul psihologic împotriva uslaşilor. Totul desfăşurat în baza unui plan
diabolic.
Un rol deloc neglijabil l-a avut şi Gelu Voican Voiculescu8
. În noaptea de 23
spre 24 decembrie, el este cel care l-a anchetat pe uslaşul supravieţuitor Şoldea.
Ulterior, a făcut eforturi disperate de a organiza U.S.L.A. A profitat de funcţia pe
care a avut-o: vice prim-ministru al guvernului provizoriu, funcţie în virtutea căreia
răspundea de Armată, Securitate, Miliţie şi Justiţie. În acest sens, a scos o hotărâre
guvernamentală într-o totală neconcordanţă cu misiunile U.S.L.A. Şi când a văzut că
intenţia de reorganizare a unităţii nu a dat roade, a început să acţioneze direct asupra
colonelului Ardeleanu. Prin presiuni psihice, să-l determine să-şi dea demisia. A vrut
neapărat să aibă controlul asupra acestei unităţi de elită. Şi cum putea să facă
aceasta? Doar având la comanda ei un om de-al său. În această situaţie, colonelul
Ardeleanu nu mai era bun! Şi atunci, l-a propus comandant pe marele „revoluţionar”
Munteanu. Da, aţi citit bine stimaţi cititori: pe Munteanu !! Adică, înlături de la
comandă un specialist al luptei antiteroriste, pe acel comandant care s-a împotrivit din
răsputeri dezorganizării unităţii, şi doreşti să-l înlocuieşti cu unul care nici nu auzise de
terorism dar să mai ştie cu ce se mănâncă!
Şi în această situaţie, domnul Ion Iliescu a avut un rol benefic, în sensul că a
stopat toate acţiunile lui G.V. Voiculescu vizavi de U.S.L.A. în privinţa dânsului,
„cele bune să se adune, cele rele...”
În ce priveşte războiul psihologic asupra uslaşilor, nu pot fi exceptaţi nici
factorii politici de atunci. Dar de data aceasta, cu repercusiuni grave asupra întregului
popor şi a economiei naţionale. M-am referit la acea hotărâre a guvernului provizoriu
în totală contradicţie cu misiunile U.S.L.A. În baza ei, s-a luat o măsură absurdă:
pe aeroporturi să nu se mai execute controlul antiterorist şi antideturnare! Ţara
noastră, recunoscută pe plan internaţional pentru profesonalismul şi eficienţa acestei
activităţi, renunţă la ea!! Personalul specializat a fost înlăturat, tehnica specifică
controlului antiterorist şi antideturnare, importată pe valută forte, a rămas nefolosită. O
situaţie nemaiîntâlnită! Păi, dacă graniţele ţării au fost larg deschise, dacă am intrat
în democraţie, era „normal” ca şi această activitate de pe aeroporturi să fie
înlăturată. Ceva logic, nu? Dar numai în debla celor care au dorit acest lucru. Şi se mai
miră S.R.I.-ul, se mai miră unii ziarişti, că România a devenit placa turnantă a
terorismului internaţional... Excluzând toate valorile care au fost scoase atunci din
ţară, fiţi siguri că tot în acea perioadă, pe aeroporturile Otopeni, Băneasa,
Kogălniceanu, Arad sau Timişoara, în ţară au fost introduse tone de armament . Şi
au intrat şi ieşit spionii cu grămada.
Autorul îşi permite să tragă o concluzie: dacă atunci, pe aeroporturile din
România nu s-a produs nici un act terorist, dacă nici un avion nu a fost deturnat,
explicaţia are o logică simplă - nu s-a vrut. Prea era la îndemâna tuturor să intre şi să
iasă din ţară cu ce vroia şi nu vroia. Dacă ar fi avut loc un act terorist, s-ar fi luat
măsuri. Aşa, România era raiul tuturor spionilor agenţilor din lume, al teroriştilor
de pretutindeni. Şi aşa a rămas o perioadă destul de îndelungată, cu toate împotrivirile
colonelului Ardeleanu şi ale conducerii U.S.L.A.
În cadrul războiului psihologic asupra U.S.L.A., un loc aparte l-a avut
concretizarea ordinului generalului Nicolae Militaru9
ca sediul unităţii să fie
înconjurat de TAB-urile Armatei şi o subunitate de paraşutişti. În timp ce efective
din cadrul Serviciului Special de Intervenţie erau solicitate în diferite puncte ale
Capitalei pentru capturarea teroriştilor, în timp ce o parte a uslaşilor îşi îndeplineau
misiunea de pază şi apărare a ambasadelor, sediul unităţii este încercuit şi supus unui
adevărat asediu. Generalul Nicolae Militaru, Silviu Brucan10
, G.V.Voiculescu şi alţii nu
aveau deloc încredere în această unitate. Pentru scenariul lor nu puteau avea încredere.
Dar cadrele de la M.Ap.N. care comandau efectivele ce staţionau în jurul sediului
unităţii s-au dovedit a fi adevăraţi ofiţeri. S-au purtat camaradeşte, nu au făcut nici un
abuz, nu i-au etichetat şi nu i-au batjocorit pe uslaşi. Au primit un ordin şi l-au executat.
Dar întregul lor comportament a dovedit înţelegerea justă a executării acestui ordin.
Aceasta este Armata Ţării. Nu o mână de oameni care, din exces de zel au tras, au
batjocorit, au bătut şi tratat inuman oameni nevinovaţi.
Colonelul Z.G., comandantul paraşutiştilor, a dovedit calităţile unui adevărat
comandant: cinste, probitate, calmitate, competenţă, cooperare perfectă cu colonelul
Ardeleanu şi comanda U.S.L.A. Prin el, într-o perfectă înţelegere, s-a realizat actul de
comandă al unităţii, iar generalul Nicolae Militaru era la curent, permanent, cu situaţia
reală din unitate. Pe parcurs, aceşti ofiţeri au rămas şi ei miraţi de neîncrederea
manifestată făţiş de această unitate, de nenumăratele „informaţii” primite prin telefonul
scurt.
Dar staţionarea acestor trupe în jurul sediului unităţii a avut şi alte urmări. Pe
care cel care dăduse acest ordin nu le-a prevăzut şi i-au cam încurcat treburile. Pe de o
parte, populaţia din zonă, familiarizată cu această unitate, era neliniştită. Neliniştită,
deoarece oricând se aştepta ca între cele două „tabere” să izbucnească un conflict, iar ei
se aflau la mijloc. Pe mulţi dintre aceşti locatari i-am cunoscut, iar în februarie 1990 am
discutat cu o parte din ei. M-a uns la suflet, mi-a crescut „pipota” când au afirmat:
„Domnule ofiţer, noi nu am crezut niciodată că ei (uslaşii -n.a.) ar fi terorişti”. Şi
aceasta era sfârşitul lui februarie, anul de graţie 1990, când stigmatul de „terorist” era
încă actual.
echo
„Pe uslaşi nu-i poţi lichida decât prin bombardament!”

Aceasta pe de o parte. Vis-a-vis de una din intrările în unitate era situată
reşedinţa ambasadorului statului Israel, obiectiv foarte sensibil, iar pe colţul altei străzi,
la circa 50 de metri, Ambasada Indoneziei şi o şcoală la care învăţau o parte a copiilor
diplomaţilor acreditaţi în România. Ce părere şi-au format diplomaţii celor două ţări
când au văzut că luptătorii antiterorişti din România sunt încercuiţi, ţinuţi sub
asediu? Credeţi că o părere bună faţă de noua conducere a Ţării şi Armatei? Acest
aspect a fost comentat nefavorabil în cercurile diplomatice din Capitală. Mi s-a
relatat că un militar din corpul de pază al Ambasadei americane (puşcaşi marini) s-
ar fi exprimat cam aşa: „Dacă cei din interior vor (uslaşii - n.a.), îi nimicesc pe toţi
(cei care îi încercuiseră-n.a.) Pe ei nu-i poţi lichida decât prin bombardament „.
Aceasta era părerea specialiştilor străini faţă de uslaşi. Un lucru poate minor dar
cu consecinţe pentru imaginea României în exterior.
Voi mai da un exemplu prin care să demonstrez, dacă mai este cazul, acţiunea de
diversiune şi provocare ce s-a făcut asupra U.S.L.A. Pe data de 26 decembrie 1989, la
sediul M .Ap.N., a avut loc o şedinţa cu cadrele de conducere de la Armată şi Ministerul
de Interne. Şedinţa era condusă de generalul Nicolae Militaru. În timpul luării de cuvânt
a colonelului Ardeleanu, în sală pătrunde vijelios Cazimir (Benedict) Ionascu şi strigă:
„Tovarăşe general Militaru, în timp ce colonelul Ardeleanu raportează aici, în faţa
dumneavostră, unitatea lui a ieşit în stradă si trage în populaţie”. Această „informaţie”
o deţinea el, Cazimir Ionescu, de la reţeaua sa. Atunci toţi aveau reţea de informaţii!
Bietul colonel Ardeleanu, mai să facă infarct. Împreună cu Ionescu Cazimir, se
deplasează în cabinetul generalului Militaru unde, culmea, generalul Hortopan tocmai
vorbea cu sediul U.S.L.A. prin telefon. După mine, a fost singura reacţie ostăşească a
generalului Hortopan, care punând telefonul în furcă, îi serveşte o replică dură, dar
meritată, lui Cazimir Ionescu: „Domnule Cazimir Ionescu, dumneata ştii că eu acum
vorbesc cu comanda acestei unităţi şi transmit ordine? Cine dracu v-a permis vouă,
civililor, să intraţi în acest minister şi să împuiaţi capul ofiţerilor cu tot felul de
prostii!”. Cam târziu s-a trezit la realitate şi acest general, dar bine că s-a trezit. Iar pe
cei care citesc aceste rânduri, îi rog să tragă concluziile.
Am lăsat spre sfârşit un episod, ale cărei urmări puteau fi deosebit de tragice.
Aşa cum acei uslaşi au fost atraşi în capcană şi ucişi cu sânge rece în faţa M.Ap.N., aşa
s-a intenţionat lichidarea tuturor luptătorilor din Serviciul Special de Intervenţie
(dacă U.S.L.A. era crema Ministerului de Interne, luptătorii acestui serviciu erau spuma
unităţii). La solicitarea dezinformatorilor de la Televiziune, comanda unităţii trimite
acest serviciu să o apere. Se deţinea „informaţia” că o coloană de „blindate-teroriste se
îndreaptă spre Televiziune pentru a o rade de pe suprafaţa pământului”. Aceasta era
versiunea servită comenzii unităţii, încrezători, conduşi de maiorul Ene, luptătorii se
pun în mişcare, în jurul Televiziunii şi pe străzile adiacente erau importante forţe ale
M.Ap.N. în dispozitiv de luptă. Acestora li s-a transmis ordinul.
„Vine U.S.L.A. să ne atace. Trageţi fără somaţiei”. Coloana luptătorilor se
apropia, când, în dreptul restaurantului „Perla”, este oprită de un TAB din care coboară
un civil şi un maistru militar. Aceştia îi spun maiorului Ene: „Înapoi! Se
intenţionează măcelărirea voastră. Este o capcană!”.
În primăvara anului 1990, după multe căutări, maiorul Ene reuşeşte să ia
legătura cu cele două persoane şi cu lacrimi în ochi le-a mulţumit. Aceste două persoane
au salvat vieţile luptătorilor-uslaşi. Merită toată recunoştinţa şi admiraţia lor. Nu am
latitudinea să le dezvălui numele. Nu este o fabulaţie, stimaţi cititori. Este purul adevăr,
este realitatea crudă a acelor zile când, nişte persoane fanatice, sadice aş putea spune, au
intenţionat lichidarea fizică a tuturor uslaşilor şi a cadrelor de la Direcţia a V-a!
Iar aceste persoane se plimbă în libertate. Unele au parte de o pensie sfidătoare, altele
ocupă diferite funcţii în structurile M.Ap.N. şi în viaţa politică. Şi nimeni, dar absolut
nimeni nu se auto-sesizează. Suntem în cea mai originală democraţie din lume...


Diversiunea „Scutul”

Discreditarea U.S.L.A. s-a prelungit şi în 1990. Scenariul a fost continuat şi
de Gelu Voican Voiculescu. În emisiunea dlui Tatulici, „Revoluţia în direct” a făcut
mai multe afirmaţii aberante, dintre care, referitoare la problema pe care o tratez,
interesează doar una. Cică în decembrie 1989, în ţară erau comandouri străine
denumite U.S.L.A.C.!!! Bătrâne, îmi pare rău dar nu ştii să dezinformezi... Şi aceasta
este o artă, care nu-ţi este la îndemână. Că au fost comandouri străine sunt de acord, dar
de unde ai scos denumirea de U.S.L.A.C.? Înseamnă că dumneata ştii ceva! Sau pur şi
simplu ai adăugat litera „C” la sfârşitul U.S.L.A. Mai degrabă înclin spre această
ipoteză, deoarece denumirea U.S.L.A.C a avut impactul scontat asupra auditoriului: ce
mi-e U.S.L.A. ce mi-e U.S.L.A.C.?! Mărturisesc că şi eu am rămas mirat auzind această
denumire.
Stimaţi cititori, pentru a îndepărta vălul de suspiciune care a planat asupra
uslaşilor şi pentru a arăta că nici ulterior acest război psihologic împotriva lor nu s-a
terminat, mai trebuie lămurit un lucru. Îl consider absolut necesar. După decembrie
1989, în presă, la Televiziune şi chiar în unele cărţi s-au făcut nenumărate speculaţii
privind formaţiunea „Scutul” de la Timişoara şi Sibiu. S-a afirmat că aceste
formaţiuni erau constituite din efective U.S.L.A. Deci, din uslaşi. Acestei afirmaţii îi
răspund cu un categoric NU!
La început, când am scris despre înfiinţarea şi misiunile U.S.L.A. am specificat
că îşi avea corespondentul ei în fiecare judeţ, concretizat în compartimentul denumit
„Arta”. Acest compartiment era format din cadre specializate în activitatea antiteroristă
(care urmau o pregătire periodică la sediul unităţii centrale, dar aparţineau exclusiv
inspectoratului de securitate respectiv). Pe lângă acest compartiment, fiecare judeţ
avea organizată o formaţiune denumită „Scutul”, formată din cadre de miliţie care
aparţineau, tot exclusiv, inspectoratului respectiv. Cadrele care intrau în componenţa
acestei formaţiuni erau selectate de la toate, serviciile şi îşi îndeplineau atribuţiunile de
serviciu specifice fiecăruia. Însă în cadrul formaţiunii „Scutul”, erau destinaţi
pentru intervenţie în, vederea asigurării liniştei şi ordinii publice. Şi vă asigur că nu
făceau parte bucuroşi din această formaţiune. Pe lângă sarcinile de serviciu specifice,
urmau o pregătire aparte, care îi solicita în plus. Nici o formaţiune „Scutul”, din nici
un judeţ, nu avea în componenţa ei uslaşi. Este o minciună, o dezinformare voită.
Mai documentaţi-vă domnilor, care faceţi asemenea afirmaţii! Deoarece mai există
persoane care cunosc realitatea. Pe care nu aţi dorit şi nu doriţi să o faceţi publică. Şi
încă un lucru, domnilor: Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă NU A AVUT
NICIODATĂ EFECTIVE DISLOCATE ÎN ŢARĂ, NICI ÎNAINTE, NICI ÎN TIMPUL
EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989.
După destituirea generalului ® Nicolae Militaru, generalul Stănculescu a avut
curajul de a reabilita memoria uslaşilor ucişi în faţa M.Ap.N., familiile lor au fost repuse
în drepturi, iar ei declaraţi EROI POST-MORTEM şi înaintaţi în grad. Deşi avea destule
probleme de rezolvat, în chiar prima zi după numirea sa în funcţie, generalul
Stănculescu a ordonat adunarea întregului efectiv al U.S.L.A. în unitate (mai puţin cei
care erau în misiune ordonată) şi, personal, le-a adresat cuvinte de îmbărbătare. Astfel,
duşmanii lor, cunoscuţi şi necunoscuţi, au trebuit să accepte că statutul celor asasinaţi
este şi va fi de EROI ÎN PANOPLIA NEAMULUI ROMÂNESC.
Speculând lipsa de informaţie a populaţiei, unii ziarişti au continuat să arunce
anatema asupra foştilor uslaşi (actualmente Brigada Antiteroristă), continuând să-i
prezinte drept „terorişti”. Nu ştiu, sau bănuiesc în slujba cui sunt, dar prin aceasta îşi bat
joc de meseria cea mai nobilă - gazetăria. Concret: în „România liberă” nr.1466 din 28
decembrie 1994, la pagina a treia, sub titlul „Dezvăluiri despre implicarea U.S.L.A, în
evenimentele din Decembre 1989”, a apărut un articol pe care îl reproduc în întregime:
„Un tânăr care şi-a făcut stagiul militar în trupele U.S.L.A. a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: «Am fost la Timişoara şi la Bucureşti în
decembrie '89. Odată cu noi, militarii în termen, au fost dislocaţi şi profesionişti
reangajaţi, care purtau uniforme negre de camuflaj. Dispozitivele antitero de militari în
termen şi profesionişti au primit muniţie de război.
Teodor Filip
72
La Timişoara, s-a tras în manisfestanţi de la distanţă mică. Am văzut cum
săreau creierii celor ciuruiţi de gloanţe. Cred că mascaţii, folosind armamentul lor
special, au tras cu gloanţe explozive. În ianuarie 1990, toţi militarii în termen din
U.S.L.A. au fost internaţi pentru dezintoxicare. Fuseseră drogaţi. Am fost lăsaţi la vatră
cu cinci luni înainte de termen pentru a ne pierde urma. Mă tem pentru mine şi părinţii
mei. La antrenamente şi aplicaţii eram împărţiţi în «amici» si «inamici». Mascaţii erau
«inamicii» pe care trebuia să-i descoperim şi să-i neutralizăm. Cred că mascaţii au fost
acei terorişti”.
Stimaţi cititori, în totalitatea sa, articolul de mai sus este plin de minciuni!
Aceste minciuni ”mbracă” sâmburele de adevăr „la Timişoara s-a tras în manifestanţi
de la mică distanţă”. Aş avea foarte multe comentarii de făcut dar voi căuta să fiu cât
mai scurt. Sunt convins că mulţi bihoreni, şi nu numai, au citit serialul despre uslaşi care
a apărut în „Crişana Plus”. Cei neavizaţi, citind articolul din „România liberă” şi-au
spus, pe bună dreptate: „Uite domnule, ce scrie ăsta si ce a făcut U.S.L.A. în decembrie
1989”. Dar să vedem care sunt minciunile din articolul respectiv:
În primul rând, în România nu au existat trupe U.S.L.A.! M-am săturat să repet
aceasta. A fost o singură unitate specializată în activitatea de prevenire şi combatere a
acţiunilor teroriste pe teritoriul naţional - Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă.
Această unitate era încadrată exclusiv cu subofiţeri, maiştri militari şi ofiţeri. Nici un
tânăr nu şi-a satisfăcut serviciul militar la această unitate. Apoi, U.S.L.A. nu avea
„profesionişti reangajaţi”. Este nevoie să explic ce înseamnă.
Corespondentul AMPRESS citat se numeşte Sterie Petrescu, a fost şoferul
directorului general al I.R.E.- RENEL DOLJ şi a fost, ulterior, eliminat de pe statele de
plată ale „României libere” şi AMPRESS după o serie de dezinformări scandaloase.
Ales, în 1996, consilier judeţean (la Dolj) din partea Alianţei Civice, al cărei preşedinte
de Filială era, a fost „detronat” din funcţie şi acţionat în Procuratură şi Justiţie de noua
conducere a A.C. - Dolj. (n.ed.)
Cadru militar şi ce înseamnă reangajat? Nici un uslaş nu a purtat „costum
negru de camuflaj”. Uniforma lor era predominantă de miliţie, fie de echipaje ale
companiei TAROM, ori civilă, în raport cu serviciul din care făceau parte. Doar cadrele
din Serviciul Special de Intervenţie aveau uniformă specifică de luptă, de culoare kaki,
confecţionată dintr-un material care nu permitea uşor aderenţa mâinilor adversarului
(tocmai pentru ca în lupta corp la corp avantajul să fie de partea lor). Dar niciodată
„costume negre de camuflaj”...
Deci, persoana care doreşte să-şi păstreze anonimatul (pentru că minte) nu putea
să-şi fi „făcut stagiul militar în trupele U.S.L.A.”. Dacă este o persoană reală, poate şi-a
satisfăcut serviciul militar în Trupele de Securitate. Dar un militar în termen nu putea
fi şi la Bucureşti şi la Timişoara în decembrie '89. Mai declară că a făcut parte din
„dispozitivele antitero”, împreună cu „profesioniştii reangajaţi”. Pe timpul
evenimentelor din decembrie 1989, nici un cadru din U.S.L.A. nu a fost dislocat în
teritoriu. Stau mărturie, în acest sens, următoarele controale şi verificări care s-au
efectuat în rândul uslaşilor, de către persoane cu decizie în Armată şi în noua conducere
a ţării, chiar şi de către procurori, dintre care unul a fost Popa Ulpiu Cherecheanu,
viitorul procuror general al României. Toate concluziile au fost unanime: „U.S.L.A. nu
a comis nici un act împotriva manifestanţilor”. Organigrama, ca să nu spun ordinea
de bătaie, a fost verificată şi răsverificată. Concluzia: toţi uslaşii au fost în unitate, în
paza şi apărarea obiectivelor sau la cele două aeroporturi: Otopeni şi Băneasa.
În cadrul antrenamentelor, o parte dintre uslaşi nu erau „mascaţi” şi nu se
ascundeau pentru a fi descoperiţi. Erau faţă în faţă, care-pe-care. Abia în 1990, după
constituirea Brigăzii Antiteroriste au apărut celebrele măşti Balacrava (tip de glugă
tricotată care acoperă capul şi gâtul), când presa centrală era „inundată” de titluri de
genul: „Ninja se plimbă prin Bucureşti”, „Bucureştiul invadat de ninja”

Şi apoi, cum mama dracului: „În ianuarie 1990, toţi militarii în termen din
trupele U.S.L.A. au fost internaţi pentru dezintoxicare”? Sau „Am fost lăsaţi la vatră cu
cinci luni înainte de termen pentru a ne pierde urma”! Aici te-ai dat de gol anonimule!
în sensul că totul este o minciună.
Ţi-ai satisfăcut stagiul militar ca în „Legiunea străină”, despre care, fără falsă
modestie, cunosc destule? Adică, sub o identitate falsă?! Chiar aşa de tâmpiţi îi crezi pe
cititori? Oricare tânăr, după trecerea în rezervă, nu-şi poate „pierde urma”.
Numele său rămâne în evidenţa Comisariatului militar, iar în organigrama din
unitatea la care a fost repartizat sunt trecute toate datele despre el. Măi, vezi că nu
ştii să minţi?! Doamne, dar multe aş mai avea de scris pe marginea articolului respectiv!
Chiar limbajul folosit dă notă o persoană străină de problemele militare...
Păcat, mare păcat, domnilor de la „România liberă” şi A.M.PRESS!
A doua zi după ce am citit articolul respectiv, m-am prezentat la redacţia
cotidianului „Crişana” cu un material în care demolam toate minciunile respective. Am
găsit o deosebită înţelegere la dl, redactor-şef Petru Şandor, care imediat l-a dat spre
publicare, îi mulţumesc pe această cale.
Stimaţi cititori, nu vă lăsaţi dezinformaţi de asemenea articole! Care îi
denigrează pe oamenii curajului şi sacrificiului în lupta cu teroarea, pe acei tineri care,
benevol, se încadrează în Brigada Antiteroristă, iar pe mâneca uniformelor lor cenuşii
este prins ecusonul cu deviza-simbol „PATRIE ŞI ONOARE”. Aveţi încredere în ei şi
fiţi mândri că pe lângă Armată, Poliţie şi alte organe, în România mai există o unitate
încadrată cu bărbaţi şi femei - media de vârstă 35 ani - care, în orice situaţii limită v-aţi
afla -, Doamne fereşte - sunt gata să se sacrifice pentru a vă salva.


VA URMA
Pintea Haiducul
Citeaza (echo @ Mar 6 2011, 10:50 PM) *


Pentru depistarea autorilor crimelor de la Revoluţie vă recomand tuturor topicul meu "Misterele Revoluţiei, după 20 de ani", în care am demonstrat mai presus de orice îndoială rezonabilă că PDL-ul este Partidul Securităţii Comuniste şi că ofiţerii de securitate care au omorât sute de tineri protestatari în decembrie '89 sunt protejaţi astăzi exact de acest partid, nu de PSD.
arhivistu
Echo, felicitari! O mica eroare: Militaru a fost agent GRU.
echo
Citeaza (arhivistu @ Mar 6 2011, 09:09 PM) *
Echo, felicitari! O mica eroare: Militaru a fost agent GRU.



...exact, multumesc!
kansas
Citeaza (echo @ Mar 6 2011, 08:37 PM) *
Un oarecare merit în activitatea de dezinformare a populaţiei şi a Armatei,
de încriminare a uslaşilor, l-a avut şi dl. Ion Iliescu. În auzul întregii naţiuni, a
afirmat: „(...) teroriştii-securişti sunt înarmaţi ca puşcaşi specializaţi în guerila
urbană”. Auzind această afirmaţie, semnatarul acestor rânduri, şi cred că foarte multe
cadre din Ministerul de Interne şi chiar Armată am făcut imediat legătura cu uslaşii.



echo rules !!!

USLA si-au facut datoria cu onoare si superprofesionalism, si multi din (agentii straini sau mercenari , azi "poate" politicieni de rang inalt), cei care i-au discreditat, vanat si asasinat si dupa '90 pe supravietuitorii USLA, inca se tem de ei !!!
Pintea Haiducul
Citeaza (arhivistu @ Mar 6 2011, 11:09 PM) *
Echo, felicitari!


Felicitari pentru ce? Pentru copy/paste? Nu a facut nici un comentariu personal, am dat deja report la Admin cerand sa-i stearga acele posturi kilometrice.
Pintea Haiducul
Citeaza (kansas @ Mar 6 2011, 11:31 PM) *
echo rules !!!


Think twice. smile.gif Am demonstrat deja pe topicul "Misterele Revolutiei" (pomenit anterior) ca Iliescu si Militaru nu se fac vinovati de nici o crima, criminalii din decembrie '89 (in sensul de manipulatori si asasini) au fost ofiteri din Securitatea lui Ceausescu, grupati acum exclusiv in PDL si UNPR. Citeste topicul respectiv si comenteaza acolo, daca ai obiectii.
echo
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 6 2011, 09:36 PM) *
Echo e un dobitoc sinistru, am demonstrat pe topicul "Misterele Revolutiei" (pomenit anterior) ca Iliescu si Militaru nu se fac vinovati de nici o crima, criminalii din decembrie '89 au fost ofiteri din Securitatea lui Ceausescu, grupati acum exclusiv in PDL si UNPR. Citeste topicul respectiv si comenteaza acolo, daca ai obiectii.




...MARŞ MĂ!
echo
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 6 2011, 09:32 PM) *
Felicitari pentru ce? Pentru copy/paste? Nu a facut nici un comentariu personal, am dat deja report la Admin cerand sa-i stearga acele posturi kilometrice.



ŢI-E TEAMĂ CĂ SE AFLĂ ADEVARUL SI SE STRÂNGE LAŢUL ? MARŞ MĂ !


SURSĂ DEX:

MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.


MARȘ s.n. 1. Mers, mișcare a unei trupe (într-o anumită formație). ♦ Acțiune militară puternică de mare amploare, îndreptată contra unui obiectiv. ♦ Probă atletică pedestră, în timpul căreia concurenții sunt obligați să meargă repede fără a alerga. 2. Piesă muzicală cu ritm puternic, după care se potrivește cadența pasului unei trupe, a unui cortegiu etc. 3. Poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marș

MARŞ(márșuri), s. n. – Mers. Fr. marche. Cf. marș, interj. (hai, înainte; afară), din fr. marche, se întrebuințează ca ordin pentru soldați sau pentru cîini, cf. Graur, BL, VI, 155. – Comp. marșrută, s. f. (rută, itinerar), din germ. Marschrute, cf. rus. maršrut; mărșălui, vb. (a merge în marș), după germ. marschieren, rus. marširovati.
capsunaru
Citeaza (gogu de la scularie @ Mar 6 2011, 01:37 PM) *
Ia sa folosesti de acum incolo un calculator de conceptie sovietica cu sistem de operare sovietic si cand vei fi bolnav sa nu te gandesti la o clinica vieneza ci la una din Vladivostok sau Phenian cu tratament gratuit tovarasesc. Nu bolovane, nu sunt romantic, sunt muncitor;


bravo tie dar ai ales o tabara gresita. Ar trebui sa fii broker sau speculat pe forex sa o duci bine ca asa e in capitalism. Muncitorii o duc bine in comunism. Cit priveste OS-ul si computatdoru sovietic deocamdata statia spatiala se bazeaza pe ele chit ca ne convine sau nu. Faptul ca noi am vazut numai ce au realizat unii e doar parte din propaganda. Banuiesc ca nu stiai ca rusii au avioane invizibile, GPS propriu parca glasnost sau cum naiba ii zice.. Sa nu crezi ca sint pro soviedic, dimpotriva, dar ce vreau sa spun e ca e bine sa deschizi ochii.
Acu cu clinicile, tu dai iar un exemplu gresit, la Viena etc aia sint cam socialisti yo zic sa incerci sa te tratezi la americani fara asigurare tapana.
Pintea Haiducul
Citeaza (echo @ Mar 6 2011, 11:40 PM) *
ŢI-E TEAMĂ CĂ SE AFLĂ ADEVARUL SI SE STRÂNGE LAŢUL ?


Pai aia e o CARTE, e deja publicata, ce se spune in ea nu e un secret. Dar interpretarile din ea sunt false si am demonstrat asta cu fapte si argumente irefutabile pe topicul "Misterele Revolutiei". Daca ai argumente, vino pe acel topic si infrunta-ma. Dar nu ai, nu-i asa? Vai si-amar de capul tau sec... laugh.gif

Nu ai putut sa dai pur si simplu un link, cine crezi ca citeste pasajele alea kilometrice?
echo
CONTINURE....


11 secunde

Iar din multele exemple de intervenţie ale acestor bărbaţi ai sacrificiului, vă voi
prezenta unul singur. Poate nu cel mai bine ales. Suntem în toamna anului 1994. Într-
un apartament dintr-un bloc din Babadag, doi tineri, sub ameninţarea armei, ţin ostatică
o familie (tatăl, mama, băiatul şi sora lui). Ce se întâmplase? Nu cu mult timp înainte,
pe timpul când îşi satisfăcea serviciul militar într-o unitate din apropiere, un militar din
ciclul doi şi-a invitat, pe timpul unei permisii, un camarad din ciclul întâi să-l însoţească
acasă, în vizită, în familia tânărului militar din Babadag, veselie mare. Sora acestuia îi
„cade” dragă prietenului său. Discret, îi face propuneri. Fata refuză. După eliberarea
fratelui, marele amorez pune mâna pe un pistol-mitralieră, cu 120 de cartuşe, sare gardul
unităţii (deci, devine dezertor), îşi alarmează un amic în ale fărădelegilor, sosesc la
apartamentul respectiv, intră cu forţa şi ţin ostatică întreaga familie. Nu mai conta că
fratele fetei i-a fost prieten, camarad în armată, că a fost omenit la el în casă. Militarii
din M.Ap.N., organele de poliţie, luptătorii din subordinea locotenent-colonelului
Alexandru Cristescu nu reuşesc să-i elibereze pe ostatici. Cei doi „terorişti” sunt
„neînfricaţi”.
În această situaţie, se alarmează comanda Brigăzii Antiteroriste, care destină
două echipaje, sub comanda maiorului Nicolae Catană, pentru a interveni. În câteva
zeci de secunde, luptătorii antiterorişti sunt echipaţi, înarmaţi şi pleacă la aeroport, de
unde un elicopter îi transportă fulger la Babadag. Ajunşi la faţa locului, discret, fără a
alarma locatarii, se execută recunoaşterea în detaliu a zonei. Apoi, dintr-un bloc vecin,
într-un apartament absolut identic cu cel în care cei doi terorişti (au deja acest statut) ţin
ostatică familia respectivă, se fac câteva antrenamente. Toată noaptea, cu ajutorul
binoclurilor cu infraroşii, ţin sub supraveghere apartamentul respectiv, în jurul orei cinci
dimineaţa, se ia hotărârea de atac: militarul dezertor dormea, iar complicele său, care
asigura paza picotea într-un fotoliu, cu arma la îndemână.
. Patru luptători cu mers de felină se apropie de uşa apartamentului, lipesc exploziv, după care se lipesc de pereţi.
Totul se desfăşoară în cea mai perfectă linişte: luptătorii se înţeleg prin semne.
Concomitent cu detonarea explozivului aplicat pe uşa apartamentului, se petrec
următoarele: unul dintre luptători aruncă în interiorul apartamentului o molă (gernadă cu
efect optico-acustio care, în urma exploziei, produce o luminozitate şi o detunătură ce,
pentru câteva secunde, paralizează pe cei din apropiere; nu provoacă nici o schijă);
ceilalţi se rostogolesc cu iuţeala fulgerului în hol, cu armele pregătite pentru tragere, iar
unul dintre ei aplică fulgerător cătuşele pe mâinile celui care picotea în fotoliu Totul a
durat unsprezece secunde. Escortaţi, cei doi sunt coborâţi în faţa blocului, însoţiţi fiind
de înjurăturile locatarilor treziţi de zgomotul exploziilor.
Unul dintre luptători va declara unui grup de reporteri: „A fost simplu”, şi
văzându-i miraţi, a continuat: „Putea fi uşa baricadată prin interior, putea fi şi celălalt
în poziţie de luptă şi, atunci, doar vestele si căştile antiglonţ, ne mai puteau fi aliaţi. Şi
bunul Dumnezeu, adaugă semnatarul acestor rânduri.
Aceştia sunt oamenii, simaţi cititori, care pentru a fi pregătiţi în vederea unor
astfel de intervenţii aplică cunoscuta butadă militară: „Cu cât mai multă transpiraţie la
instrucţie, cu atât mai puţin sânge în luptă”, şi care, pe timpul antrenamentelor nu ţin
cont de grade şi funcţii, ci doar de principiul „care pe care”. Şi pe aceşti oameni ai
sacrificiului unele persoane, unii ziarişti continuă să-i denigreze. Oare, când se vor opri?
În încheierea aceşti capitol, îmi permit să trag câteva concluzii. Una dintre ele
este cam hazardată, dar am ajuns la ea în urma unei serioase documentări şi gândiri.
Cei care în decembrie 1989 au înscenat scenariul cu terorişti, cei care au căutat,
prin toate mijloacele, să-i înlăture fizic pe uslaşi, cei care au înscenat procesul cuplului
Ceauşescu - o ruşine a justiţiei româneşti - şi i-au executat, sunt adepţii terorismului. Nu
mi-e frică de cuvinte. Sunt adepţii terorismului, deoarece prin tot ce au făcut, inclusiv
deschiderea graniţelor şi înlăturarea controlului antiterorist şi antideturnare de pe
aeroporturi, i-au apărat pe adevăraţii terorişti. Pe cei care au tras în români, în acea zi de
23 decembrie 1989 când generalul în rezervă Nicolae Militaru a fost numit (ilegal) în
funcţia de ministru al Apărării, era necesar să se analizeze şi să se stopeze ACŢIUNILE
TERORIŞTILOR. M.Ap.N., Securitatea şi Miliţia trebuiau sa fie subordonate unei
comenzi unice, între ele să se desfăşoare o cooperare perfectă, în felul acesta, s-ar fi
putut descifra fenomenul teroriştilor. Dar nu s-a vrut acest lucru. U.S.L.A. a fost
suspectată permanent în mod tendenţios şi asupra ei s-a desfăşurat acel diabolic război
psihologic. Dacă în cadru organizat, sub o comandă unică, U.S.L.A. ar fi fost solicitată
să acţioneze pentru anihilarea teroriştilor, aceştia ar fi fost nimiciţi sau capturaţi. DAR
NU S-A VRUT!
Şi atunci, am eu ceva cu generalul ® Nicolae Militaru (l-am iertat, dar nu pot
uita) când afirma că a avut tot interesul să înlăture U.S.L.A.? Am eu ceva cu Silviu
Brucan când afirm că a fost eminenţa cenuşie a tuturor evenimentelor? Am eu ceva cu
Gelu Voican Voiculescu când afirm că a încercat să dezorganizeze această unitate de
elită, ori să aibă controlul asupra ei? Sunt eu pătimaş prin cele scrise? Când toate, dar
absolut toate câte le-am pus în seama lor se bazează pe documente, pe casete video, pe
mărturisiri ale persoanelor implicate, ale martorilor oculari?
echo
Capitolul IV:
DECESE OPORTUNE

„Ei se bucură de imunitatea... Cerului”

O problemă care a stârnit numeroase controverse este cea a deceselor suspecte
de după evenimentele din Decembrie 1989. Deşi există o multitudine de date, deşi au
fost intens mediatizate, generând numeroase întrebări, ele nu au fost elucidate nici în
ziua de azi. În toate cazurile, cercetările au fost canalizate în direcţii greşite. În mod
intenţinat de către persoane din actualele instituţii ale statului, persoane care, deşi s-au
pensionat ori au trecut în rândurile marilor oameni de afaceri, au ocupat funcţii de
conducere în M.Ap.N., Ministerul de interne sau în structurile fostului regim. De pe
urma acestor „decese suspecte”, au profitat şi profită încă multe persoane. Realitatea
este că toate aceste persoane, decedate în condiţii mai mult decât suspecte, au fost
implicate nemijlocit în evenimentele din decembrie '89 sau cunoşteau adevărul
despre aceste evenimente. Şi au trebuit să fie înlăturate. Să li se închidă gura. Au
murit pentru că sufereau de o boală rară: CUNOŞTEAU PREA MULTE.
Astfel, moartea a devenit statistică. Statistică ce, după decembrie 1989 şi până în
prezent, cuprinde peste douăzeci de generali şi alte persoane. Dintre care amintesc:
generalul VASILE MILEA - sinucidere prin împuşcare; generalii NUŢĂ
CONSTANTIN şi VELICU MIHALE - arşi de vii prin prăbuşirea elicopterului; gene-
ralul GICĂ POPA - sinucidere prin împuşcare; generalul DOICARU - împuşcat;
generalul EMIL MACRI - infarct; generalul VOINEA - fostul Comandant al Armatei l
Bucureşti, infarct; generalul ŞTEFAN GUŞE - decedat în urma unei forme rare de
cancer, cu o evoluţie extrem de rapidă; căpitanul cercetaş GHEORGHE BĂRBIERU -
din D.I.A., fosta gardă a generalului Guşe, mort la Buzău, într-un ciudat accident de
maşină; generalul DUMITRU I. DUMITRU - fostul Şef al Direcţiei de informaţii al
Armatei şi Decan al Facultăţii de Arme întrunite; amiralul ARON - cei care în
decembrie 1989, făcând parte din Marele Stat Major, a colaborat cu Ştefan Guşe şi a
comandat Marina Militară; generalul de aviaţie PUIU - infarct; MARIN CEAUŞESCU -
sinucidere prin spânzurare; colonelul PETRE MORARU - sinucidere prin spânzurare în
închisoarea din Timişoara; generalul BĂLTEANU - infarct; generalul NICOLSCHI
infarct; IOAN PETRU CULIANU - împuşcat; ALEXANDRU STARK - cancer;
VIRGIL TATOMIR - infarct; PETRE CONSTANTIN - cancer; avocatul VOICU
VIOREL, cel care la procesul de la Timişoara a rostit, primul, parola „Radu cel frumos”
- accident mortal în localitatea Feteşti; colonelul GHEORGHE ARDELEANU - infarct,
ş.a.
Lecturând această sinistră listă, care nici pe departe nu este completă, ies în
evidenţă câteva cauze principale ale acestor decese: moarte violentă, infarct şi
cancer. În cunoştinţă de cauză, înainte de a trece la radiografierea unor decese suspecte,
voi prezenta cititorilor câteva din metodele folosite pentru înlăturarea persoanelor
incomode, indezirabile. Sunt metode folosite de majoritatea serviciilor secrete din lume.


Arme pentru... „moartea fără cauză”

Începând cu anii '60, K.G.B.-ul utiliza cu eficienţă o nouă metodă de
lichidare fizică a „adversarilor”; un pistol cu aer comprimat care, în loc de
gloanţe, folosea ca muniţie fiole cu acid ceanhidric. Cu un asemenea pistol, trăgând o
fiolă în zona feţei „adversarului”, se provoca moartea instantanee. La autopsie, medicii
Teodor Filip
76
constatatau că persoana respectivă a murit datorită unui... atac miocardic. În 1962, cu
un astfel de pistol, K.G.B.-ul i-a asasinat - în Germania - pe doi conducători naţionalişti
ucrainieni: Stepan Bandera şi Lev Rebet.
Pe lângă pistolul descris mai sus a fost folosit cu succes (oare s-a renunţat?) un
stilou, care îndreptat spre faţa celui cu care se purta conversaţia, printr-un gest absolut
firesc şi făcând să culiseze agăţătoarea de la capătul acestuia, era împroşcat cu un gaz ce
îi provoca moartea. Rezultatul autopsiei - infarct!
Datorită cercetărilor ulterioare, eficienţa gazului otrăvitor folosit a fost sporită.
S-au fabricat nişte tuburi subţiri ca nişte stilouri. Un astfel de tub este prevăzut cu un
capac care se deşurubează şi cu un buton minuscul. Capacul respectiv se deşurubează şi
capătul deschis al tubului se plasează la câţiva centimetri de gura şi nasul celui care
doarme. Se apasă pe butonaş. Acesta declanşează un arc ce acţionează asupra unui
ciocănel care sparge sticla subţire a unei fiole încărcată cu acid ceanhidric.
Concomitent, butonul de declanşare acţionează şi o mică butelie cu aer comprimat. Sub
presiunea aerului, vaporii ies din tub şi pătrund pe căile respiratorii, provocând moartea
instantanee a persoanei respective. După o oră, cunoscutul miros al acidului prusic
dispare, muşchii cadavrului se relaxează, iar simptomele sunt ale unei crize cardiace.
Acum se ştie că toate serviciile secrete ale Marilor Puteri dispun de posibilitatea
de a lichida o persoană, păstrând aparenţa unei morţi naturale. Americanii, ruşii şi alte
mari puteri, după ce an testat cu „succes” acţiunea unor droguri şi hormoni sintetici pe
oameni, au pus la punct o metodă diabolică pentru înlăturarea adversarului: „moartea
fără cauză”. În cadrul acestei metode, „adversarului” i se administrează - fără ca acesta
să-şi dea seama - unele droguri şi hormoni sintetici care afectează buna funcţionare a
glandelor endocrine, în toate aceste cazuri, funcţionarea glandelor este dereglată pe cale
chimică, iar medicii nu vor putea stabil cauzele.
Serviciile secrete britanice au intrat în posesia unei alte metode diabolice, puse
la dispoziţie de cercetătorii în domeniu. Aceasta s-a întâmplat la începutul anului '80 şi
constă dintr-o capsulă formată din două jumătăţi, înainte de a fi dată „pacientului”, una
se ambalează cu cealaltă. Această capsulă poate fi „fabricată” sub forma şi coloritul
oricărei capsule cu care se tratează bolnavul. Una dintre jumătăţi este confecţionată
dintr-un material ceramic, imun atât la efectul acidului ceanhidric din interiorul ei, cât şi
la cele ale acidului gastric. Şi destul de tare ca să nu fie sfărâmată de muşchii gâtului
când este înghiţită. Capătul ei este închis cu o foiţă de cupru. Cealaltă jumătate este
confecţionată dintr-un material plastic, destul de rezistent pentru a nu ceda acţiuni;
acidului ceanhidric.
Cele două jumătăţi se îmbină, primesc forma şi coloritul capsulei pentru care a
fost „confecţionată” şi se dă „bolnavului”. Capsula este înghiţită iar acidul ceanhidric
începe să roadă foiţa de cupru. În funcţie de grosimea acesteia, câteva ore mai târziu,
acidul

trece în capsula din material pustie şi începe să-l ardă. După puţin timp, ajunge în
organism, este absorbită de sânge şi purtată la inimă, iar pacientul moare.
Foiţa de cupru este calculată să reziste acidului ceanhidric între 1-10 ore,
deoarece după acest timn, capsula ajunge în intestinul gros.
În cadrul serviciilor secrete din majoritatea statelor lumii, există un
compartiment (serviciu, direcţie, unitate specială - denumirea diferă) care se ocupă
exclusiv cu cele mai „murdare” afaceri: sabotaje, şantaje, răpiri de persoane şi asasinate.
Acestea sunt servicii ultra-secrete, despre care are cunoştinţă un număr relativ mic de
persoane. Ele măi aplică şi alte metode pentru înlăturarea „adversarului”. Dar cititorul
trebuie să cunoască doar o parte mică al acestui adevăr. Voi fi acuzat, poate, că ascund
sute de lucruri.
Este adevărat. Dar tot atât de adevărat este şi faptul că aceasta reprezinte şi
„lumea spionajului şi contraspionajului”. Unde lupta este dură şi îşi are secretele ei. În
cadrul acestei „lumi”, acţionează şi serviciile noastre secrete. Ale căror cadre trebuie să
fie foarte bine pregătite pentru a supravieţui.
echo
Serviciul „K”

În anul 1950, după modelul K.G.B.-ului, în România este creat Serviciul
„K”, o unitate ultra-secretă care răspundea de contraspionaj în cadrul sistemului
penitenciar naţional. Subordonată Ministerului de Interne sau Ministerului Justiţiei, ea
avea un număr relativ redus de cadre. Care aveau misiunea cea mai murdar posibilă.
La început, se ocupau cu montarea de microfoane în celulele deţinuţilor, pentru
supravegherea convorbirilor acestora, ori cu introducerea de „porumbei” sau „miei”
(informatori) în celule, cu scopul de a intra sub pielea deţinuţilor vizaţi a le câştiga
încrederea şi a obţine date compromiţătoare asupra lor şi a-i determina apoi să facă
declaraţii incriminatoare. Ulterior, au trecut la lichidarea fizică a acestor persoane,
înscenând „sinucideri” sau folosind otravă care producea o moarte aparent naturală.
În primăvara anului 1970, fiind ajutat de sovietici, acest serviciu a introdus
în arsenalul său substanţe radioactive. Acestea erau folosite pentru a-i lichida pe
oponenţii regimului. Dozajul radiaţiilor genera inevitabil o formă mortală de
cancer. Acest procedeu diabolic a primit, din partea lui Ceauşescu, numele conspirativ
de „Radu”. Când vroia să lichideze o persoană el dădea ordinul „Trimiteţi-l pe Radu
la...”. Şi „Radu” era trimis, persoana respectivă era iradiată, urma forma galopantă de
cancer şi se producea inevitabilul - moartea. Numai bunul Dumnezeu ştie câte persoane
au decedat folosindu-se această metodă diabolică... Mai târziu, la parterul blocului
situat vis-a-vis de sediul Securităţii, a fost amenajată o încăpere specială. Pereţii
camerei erau acoperiţi cu tablă de fier, iar în interior se aflau doar o masă de zinc şi
câteva scaune metalice. Bineînţeles, totul era mascat. Pentru lichidarea persoanelor
aflate în libertate, se folosea această încăpere. Sub pretextul că trebuia să dea o
declaraţie oarecare, persoana era chemată, introdusă în încăperea respectivă şi lăsată
singură. Cică pentru a-şi putea scrie în linişte declaraţia. Bietul om dădea cu
subsemnatul, dar... în acest interval de timp primea şi o doză de radiaţii. Pleca sănătos
acasă şi după o perioadă îl pupa familia rece...
Uneori, m-am întrebat: de ce după evenimentele din 1989 cadrele acestui
Serviciu nu au fost condamnate după merit? Imposibil să nu se fi ştiut de ele... Sau:
acest Serviciu a fost desfiinţat? Şi aşa, datorită unor „Servicii speciale”, care prin
întreaga lor activitate au dezonorat instituţia Ministerului de Interne, după decembrie
1989, întreaga Securitate a fost băgată în aceeaşi oală. Fără a se ţine cont în care din
serviciile sale au lucrat cadrele respective. Deoarece, Siguranţa Naţională a României
era încadrată numai cu profesionişti de înaltă clasă. Spre exemplu, la sfârşitul anului
1989, în topul internaţional al serviciilor secrete, România era pe locul trei. Am pus
întrebarea dacă acest Serviciu a fost desfiinţat, deoarece decesul a două persoane, în
condiţii deosebit de dubioase, m-a pus pe gânduri.


Citiţi, vă rog cu atenţie cele ce urmează.


Primarul Chişinăului - asasinat ?

Fostul primar al Chişinăului, Nicolae Costin, în vârstă de 54 de ani, a încetat din
viaţă. A fost atât unul dintre liderii Mişcării de Eliberare Naţională, cât şi unul dintre cei
mai înfocaţi adepţi ai Unirii cu patria-mamă. Autorităţile din capitala Republicii
Moldova au încercat să treacă sub tăcere acest eveniment, iar presa, aflată în majoritatea
ei în soldă sneguristă, nu a menţionat nimic despre acest trist eveniment. Dar, peste
25.000 de persoane au participat la funerariile lui.
Moartea lui Nicolae Costin reprezintă o enigmă. Se ştie că, deşi demis imediat
după alegerile din 26 februarie 1994, a continuat să fie un militant consecvent pentru
Unire. În 1993, septembrie, la invitaţia primarului general al Capitalei, Crin Halaicu, a
vizitat Bucureştiul, unde s-a întâlnit, printre înalte oficialităţi politice, şi cu preşedintele
Iliescu.
La nici o lună de la această vizită, a fost depistat ca fiind bolnav de
leucemie. În august 1993, la un control medical, s-a descoperit că suferea de
afecţiuni cardiace. Dar nicidecum de această necruţătoare boală care este
leucemia. Simptomele acestei boli nu i s-a descoperit.
Curios, foarte curios, este faptul că şi şoferul său, Tudor Cojocaru s-a
îmbolnăvit de... leucemie (în martie 1995 a fost depistat cu această boală). Stranie
coincidenţă!
Se ştie că una din metodele preferate ale K.G.B.-ului ds a-şi elimina adversarii a
fost iradierea. Multe persoane, făcând legătura cu faptul că (virgulă) conducerea de la
Bucureşti era pro-rusă, şi-a pus întrebarea: unde şi când a fost iradiat Nicolae Costin?
Pentru că în Republica Moldova a fi patriot este un delict, iar soţia ex-preşedintelui
Snegur nu este alta decât fiica prea iubită a generalului Zotov, fostul şef K.G.B.
pentru România. Vă las pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să trageţi concluziile...
Sau decesul fostului secretar al C.C. ai P.C.R. şi prim secretar ai judeţului Timiş
în decembrie 1989, RADU BĂLAN, survenit la mijlocul lunii februarie 1995. Cel al
cărui nume a fost strigat cu insistenţă de către demonstranţii din Timişoara. Acel
nomenclaturist care a făcut mult bine şi a lăsat loc de întoarcere pentru oricine şi, mai
ales, loc de bună ziua. Medicii săi curanţi au susţinut că, în momentul ieşirii din
penitenciar, sănătatea îi era serios zdruncinată (suferea deja de o curioasă boală a
pieiii). Ei au fost de părere că, în penitenciar, a avut parte de un alt soi de „tratament”,
asemănător celui aplicat şi altor persoane care cunoşteau prea multe taine ale revoluţiei
de la Timişoara. Nu i-au mai dat multe şanse de viaţă. Şi a murit! Dar, în urma sa a
rămas un jurnal-intim -circa 400 de pagini - care, din fericire, a încăput pe mâna unui
redactor şi are toate şansele să vadă lumina tiparului. Aşa au susţinut alţii. Dar la timpul
respectiv mi-am exprimat scepticismul în această privinţă (deja au trecut mai bine de
doi ani de la decesul său şi nu am cunoştinţă ca acest jurnal-intim să fi fost publicat). Iar
unul dintre medicii care l-au îngrijit în ultima perioadă a vieţii sale a declarat că nu va fi
surprins dacă şi alţi deţinători de secrete despre evenimentele din decembrie 1989 vor
avea aceeaşi soartă. Sunt de acord cu dânsul.
Pentru cele ce urmează probabil voi fi criticat. Dar cititorul trebuie să cunoască
realitatea. Dl. preşedinte Emil Constantinescu, pe timpul campaniei pentru alegerile
prezidenţiale, ne-a promis transparenţă şi, faptul că, până la sfârşitul anului 1997, vom
afla adevărul cu privire la evenimentele din decembrie 1989. Daţi-mi voie să fiu sceptic
în această privinţă.
La o conferinţă de presă ţinută în a doua decadă a lunii martie 1995, pe Teodor
Rus, purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei, l-a luat gura pe dinainte şi a dezvăluit
existenţa unui nou serviciu secret: „Serviciul operativ independent”, care funcţio-
nează în structurile Direcţiei Generale a Penitenciarelor! Deci, în subordinea
Ministerului Justiţiei! Şi, că el a fost creat şi îşi desfăşoară activitatea în temeiul Legii
51/1991 privitoare la siguranţa naţională a României. Vă mai amintiţi de „Serviciul K”,
stimaţi cititori? Care, până în decembrie 1989, funcţiona tot în cadrul penitenciarelor.
Nu-mi permit să fac nici o aluzie, întreb doar.
Purtătorul de cuvânt a mai afirmat: „S.I.O. are o componenţă bine determinată,
care se limitează la prevenirea evenimentelor în rândul efectivelor de deţinuţi şi la
protecţia datelor si informaţiilor cu caracter de secret de stat, din sistemul Direcţiei
Generale a Penitenciarelor”.
Dar daţi-mi voie să pun câteva întrebări. Personal, ştiam că de acestea se ocupă
ofiţerii cu „protecţia cadrelor”. Ei ce rol au atunci? Nu cumva se calcă unii pe alţii „pe
picioare”? Şi faţă de cine este independent acest Serviciu, dacă el funcţionează în
structurile D.G.P.-ului? Ce poate constitui secret de stat în D.G.P.? Iar ofiţerii cu
„protecţia cadrelor” nu mai pot face faţă? Eficienţa S.I.O. s-a văzut cu prisosinţă pe
timpul revoltelor care au cuprins mai multe penitenciare din ţară?!...
Şi acum să trecem la radiografia deceselor suspecte ale unor „piese grele”.
echo
Nuţă şi Mihalea - un dublu mister

Generalii CONSTANTIN NUŢĂ si VELICU MIHALEA - arşi de vii prin
prăbuşirea elicopterului în care „călătoreau în stare de arestaţi”.
Prin Decretul prezidenţial nr.184 din 22 iulie 1978, generalul-maior Nuţă
Constantin a fost numit în funcţia de adjunct al ministrului de Interne şi şef al
Inspectoratului General al Miliţiei, funcţie pe care a îndeplinit-o până în decembrie
1989.
S-a născut la 23 noiembrie 1929, în comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, dintr-o
familie de ţărani. După absolvirea şcolii primare, s-a calificat în meseria de croitor. In
noiembrie 1950, este încorporat şi îşi satisface serviciul militar la Regimentul 32
artilerie din Slatina, iar în ianuarie 1951 este trimis ca elev la şcoala militară de ofiţeri
de artilerie Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1952 cu gradul de locotenent, în anul
1959, este selecţionat pentru Academia Militară, unde în 1962, după absolvire, este
numit ca lector.
În 1963 este transferat la Departamentul Securităţii Statului, la Direcţia a IV-a
(contrainformaţii militare) unde a început ca simplu ofiţer-lucrător, pentru ca în anul
1977, luna mai, să fie numit şef al acestei direcţii.
La Direcţia a IV-a, se centralizau datele şi dosarele tuturor persoanelor din
unităţile M.Ap.N. şi M.I. care erau semnalate cu aspecte de trădare. Nuţă cunoştea
activitatea de trădare în favoarea sovieticilor a multor generali ce preluaseră
comanda M.Ap.N. în decembrie 1989: Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Marin
Pancea, Dumitru Pletosu, Ştefan Kostyal ş.a. În virtutea funcţiei şi a prerogativelor
sale, el este cel care a instrumentat dosarele respective.
Începând cu data de 17 decembrie 1989, generalul-colonel Nuţă a făcut parte din
grupul generalilor trimişi de Ceauşescu la Timişoara: Ştefan Guşe, Victor Stănculescu,
Mihai Chiţac, Velicu Mihalea şi Stamatoiu. Fiind şef al Inspectoratului General de
Miliţie şi adjunct al ministrului de Interne, putea practic să comande toate efectivele
Ministerului de Interne din această garnizoană.
Născut la 23 iunie 1935 în comuna Cetatea, judeţul Giurgiu, MIHALEA
VELICU a fost promovat ca locţiitor al şefului Inspectoratului General de Miliţie în
anul 1980, funcţie pe care a deţinut-o până în decembrie 1989. La 30 decembrie 1982,
prin Decret prezidenţial, este avansat la gradul de general-maior.
După fuga lui Ceauşescu, cei doi generali se îndreaptă spre Moraviţa, cu intenţia
de a trece graniţa. Dar se răzgândesc şi se urcă în tren pentru a veni la Bucureşti.
Referitor la acest aspect, s-au făcut nenumărate speculaţii dar... cei absenţi nu se pot
disculpa. La Simeria sunt reţinuţi. Acum intră în scenă un număr de persoane, multe
dintre ele cu o probitate morală şi profesională dubioase, care, prin întreaga lor
activitate, au demonstrat că vor neapărat ca cei doi generali să fie lichidaţi. Şi au reuşit.
În după-amiaza zilei de 22 decembrie '89, colonelul Ion Nicolae, şeful Miliţiei
judeţului Hunedoara a raportat colonelului Ion Suceavă, la Bucureşti - oare de ce
acestuia, ce îndeplinea atunci funcţia de comandant al Brigăzii de Miliţie transporturi, şi
nu generalului-maior Câmpeanu Romeo, care rămăsese la comanda I.G.M.? - că cei
doi generali se află în biroul inspectorului-şef, generalul-maior Rotariu. Colonelul
Suceavă îi ordonă să-i aresteze şi să-i predea Armatei, după care ia legătura cu
generalul-colonel Ion Hortopan, care ordonă acelaşi lucru: arestarea lui Nuţă şi a
lui Mihalea. Din acest moment, condamnarea lor a fost hotărâtă.
Pe data de 23 decembrie, cei doi generali sunt duşi într-o unitate militară din
Deva. Generalul Ion Hortopan transmite două ordine, cel puţin bizare: cei doi
prizonieri să fie transportaţi în garnizoana Sibiu!, unde la ora şi data respectivă se
purta un adevărat război cu „teroriştii”, al cărui regizor era colonelul Dragomir (înainte
primise ordin de la acelaşi general Hortopan: „Termină odată cu Securitatea şi Miliţia
din Sibiu”). Al doilea ordin era ca transportul celor doi prizonieri să se facă cu un
elicopter trimis de la Sibiu. Oare de ce nu s-a dat ordinul ca cei doi să fie transportaţi
direct la Bucureşti? Cu îndeplinirea celor două ordine este însărcinat generalul Iosif
Rus.
Am afirmat anterior că cele două ordine date de generalul Ion Hortopan sunt, cel
puţin, bizare. Iar desfăşurarea ulterioară a evenimentelor mă face să cred că asasinarea
celor doi generali a fost un act premeditat.
Generalul Iosif Rus îi ordonă lt.col. Dochinoiu, comandantul unităţii de
elicoptere din Sibiu: „Zburând la joasă înălţime, pentru a nu fi uşor reperaţi de
radiolocaţie, cu o viteză de 310 km/ora, elicopterul va ocoli zona Orăştie. Legăturile
radio sunt interzise. Zborul se execută fără lumini de semnalizare”.
Şi când afirm că totul a fost premeditat nu sunt crezut şi nu se autosesizează
nimeni, în acea perioadă, în spaţiul aerian al României se ducea un adevărat război
electronic, iar elicopterele - considerate ale teroriştilor - survolau spaţiul aerian
tocmai în parametri impuşi de ordinul respectiv: la joasă altitudine, viteză circa 300
km/oră, fără legături radio şi fără lumini de semnalizare. Deci, elicopterul respectiv
avea toate şansele de a fi considerat ca aparţinând teroriştilor. Iar unităţile
militare de pe traseul elicopterului nu au fost înştiinţate despre acest zbor. De ce
oare?
Apar din nou câteva aspecte care denotă că lt.col. Dochianu a primit ordine
suplimentare, în primul rând, echipajul elicopterului a fost schimbat. Oare se ştia din
timp ce se va întâmpla, iar în unitatea de elicoptere din Sibiu erau cadre incomode? Care
trebuiau să moară şi ele? Tot ce se poate. Se ştie precis că elicopterul a decolat din
Sibiu la ora 17.08, iar de la Deva la 19.35. Dar apare un alt semn de întrebare: nu se
cunoaşte ora la care a aterizat la Deva! Distanţa respectivă putea fi străbăturuă în
circa 30 de minute. Pe unde s-a mai învârtit acel elicopter? Ce misiuni a mai îndeplinit?
S-a deplasat oare şi la Timişoara? întrebări şi iar întrebări. Răspunsuri de loc.
Elicopterul a fost doborât în apropierea unui depozit de muniţii, la 1 km
nord-vest de Alba-Iulia. Dar, pentru Dumnezeu, ce căuta în acel loc? Deoarece, era o
prelungire a itinerarului pe care-i primise în cadrul ordinului de misiune. Ori, se ştie că
echipajul unui aparat de zbor nu are voie să se abată de pe traseul ordonat sau să-
şi prelungească itinerarul. Este o încălcare a ordinului. Şi care se pedepseşte foarte
aspru. Atunci? Totul se reduce la o singură concluzie: echipajul a primit ordin în
acest sens şi s-a executat. A fost ultimul ordin pe care l-a executat. Membrii
echipajului au murit alături de cei doi generali, lăsând în urma lor cinci copii orfani.
Iar modul în care s-a prăbuşit elicopterul este învăluit în mister. Cu puţin timp
înainte de a decola din Deva, la Alba-Iulia, s-a primit un telefon cum că depozitul
de muniţie este atacat de terorişti. Era tocmai zona deasupra căreia trebuia să
zboare elicopterul. Ulterior, ştirea s-a dovedit a fi falsă. Dar, la faţa locului au fost
trimise întăriri. Iar în jurul orei 20.00 se raportează că în apropierea depozitului s-a
prăbuşit un elicopter, numai că... nici un militar de la sol nu a deschis focul.

Dle maior Bârloiu, aveţi datoria morală de a spune adevărul! La fel, şi militarii
din subordinea dumneavostră care au venit în sprijin la depozitul respectiv. Au murit
acolo colegi de-ai dvs., dle maior! Dvs. nu sunteţi de vină. Aţi fost indus în eroare. Dar
ce s-a întâmplat, de fapt, acolo? Deoarece, martorii oculari au mai declarat ceva bizar:
după ce s-a auzit zgomotul specific din elicopter, s-a auzit o explozie în aer. Apoi,
alta la sol. Varianta oficială este că elicopterul a fost doborât de la sol, cu armanent de
infanterie, crezându-se că transportă terorişti. Dar, pentru Dumnezeu, din momentul în
care s-a auzit zgomotul elicopterului în zbor şi până la a doua explozie la sol, nu s-a
auzit nici o împuşcătură!! O declară numeroşi martori oculari. Ce s-a întâmplat, o ştiu
numai bunul Dumnezeu şi persoanele interesate în a ascunde adevărul...
În urma celor prezentate, autorul îşi permite să emită o părere: elicopterul a fost
doborât fie de o rachetă, fie că în interiorul său a fost plasată o încărcătură
explozivă (bombă) programată a exploda după un anumit timp sau prin
telecomandă de la sol. Oare să mă înşel?
Varianta oficială am prezentat-o. Şi nici în raportul SRI nu se spune cine a tras
de la sol asupra elicopterului. Se ştie precis zona în care a fost doborât. De asemenea, ce
forţe de la M.Ap.N. erau dislocate în zona respectivă. Şi atunci, pun o ultimă întrebare:
ce profesionalism au dovedit cei care au făcut cercetările?
echo
Emil Macri - încă un general asasinat!
Generalul-maior EMIL MACRI - infarct.

"Şi-a dat sufletul, în noaptea ele 17/18 aprilie, într-o celulă a Spitalului-
penitenciar Jilava, lângă paturile noastre, cu inima schingiuită de lunga şi arbitrara
detenţie politică, cel care a fost generalul-maior EMIL MACRI.
Încremeniţi de crunta dispariţie a importantului om, deplângem lumea în care
se pot petrece acte de indiferenţă şi cinică barbarie ca acela care a dus la tragicul
deces. Generalul E.Macri fusese adus în cursul aceleiaşi zile în celulă, pe targa, de la
un spital care îl alungase, declarându-l apt să se vindece în închisoarea de fioroasă
faimă, aşa cum toate spitalele şi institutele medicale de resort procedează permanent cu
grupul nostru de deţinuţi politici, dintre care unii de vârste înaintate.
Am asistat neputincioşi nu la pieirea unui om fără zile, ci la uciderea sadică a
unui semen de-al nostru (subl. a.) care mai putea să trăiască şi să fie de folos ţării în
care s-a născut.
Crunte zile am mai apucat să trăim: precum câinii cu gurile cusute, aşteptăm să
ne ducem unul după altul, în negurile veşnice, condamnaţi la moarte lentă, de o ură
care nu poate fi nici a democraţiei, nici a umanismului.
Să-i fie ţărâna uşoară, biet tovarăş de suferinţă”.

Grupul de deţinuţi politici din penitenciarul Jilava.

Timp de 40 de ani, generalul-maior Emil Macri a lucrat ca specialist în
Direcţia a II-a a Departamentului Securităţii Statului, care se ocupa de
contrainformaţii economice, conducând nemijlocit această Direcţie în ultimii 20 de
ani. Era o somitate în materie, o bancă de date şi trebuia ucis. Prin funcţia sa, şi-a
creat numeroşi duşmani. Veghind la interesele economice ale României, şi nu ale
clanului Ceauşescu, el şi subordonaţii săi au demascat şi anihilat pe cei care loveau în
interesele economice ale ţării. De nenumărate ori, i-a prevenit pe specialiştii români care
urmau să fie înşelaţi la masa tratativelor. A dovedit întreaga activitate criminală a lui
Nicolae Militaru, care se face vinovat de explozia de la Combinatul Petrochimic
Teleajen, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 25 de persoane şi a fost trimisă în judecată
conducerea Combinatului (pe nedrept), formată din cinci persoane, primind condamnări
între doi şi opt ani închisoare.
Pentru asasinarea lui s-a creat un scenariu diabolic, al cărui protagonist a fost
senatorul Sergiu Nicolaescu. Vroia să se facă un film „bombă”. Şi atunci, în fruntea
unei comisii de anchetă, în două autoturisme, a descins în penitenciarul Jilava pentru a-i
ancheta pe cei de la Ministerul de Interne.
Deşi aflat în spitalul de la Fundeni, comandantul Spitalului Penitenciar de la
Jilava, colonelul doctor Arusoaie, i-a ordonat cpt. Olteanu, şeful serviciului de pază,
să-l aducă pentru anchetă pe generalul-maior Emil Macri. Şi pe Cornel Pacoste.
Ca urmare, o dubă cu însoţitor este trimisă la Clinica Fundeni pentru a-i aduce
pe cei doi. De fapt, generalul Macri ar fi trebuit să fie operat pe inimă, lucru la care
s-a opus doctorul Arusoaie, motivând că, după operaţie, acesta nu ar mai fi putut
suporta regimul de penitenciar, cu atât mai puţin transportul la procesul de la Timişoara.
Şi atunci, a fost internat la Fundeni. Dar un ordin criminal i-a rupt firul vieţii.
Când li s-a comunicat ordinul că vor fi transportaţi la Jilava, generalul Macri s-a
dus după un medic, înainte i-a acordat primul ajutor lui Pacoste, care, la auzul ştirii
transportului, a leşinat. A venit un medic de la secţia neurologie care, având cunoştinţă
despre starea sănătăţii generalului, le-a spus, de faţă fiind şi subofiţerul care venise să-i
însoţească: „Sunteţi nebuni, unde să plecaţi, vă transfer la mine la neurologie”.
Subofiţerul însă, care executa un ordin, a insistat iar doctorul respectiv a trebuit
să cedeze. Cei doi sunt urcaţi în dubă. Pentru generalul Emil Macri începe calvarul.
Deşi se cunoştea starea critică a sănătăţii sale, nu a fost însoţit de nici un medic! De
la Clinica Fundeni şi până la penitenciarul Jilava este o distanţă de aproximativ 30 km.
Iar despre starea drumurilor, ce să mai vorbim! Pe drum, duba are o defecţiune! în
sensul că s-a defectat ceva şi toate gazele, în loc să iasă pe ţeava eşapamentului,
intrau în partea dubei în care erau deţinuţii! Asta mai lipsea pentru inima slăbită a
generalului. Plus zduncinăturile inerente traseului parcurs. La care se adăugau emoţia că
va fi din nou anchetat şi dezinteresul pe care l-a remarcat vis-a-vis de starea sănătăţii
sale. Deşi maşina a fost oprită pe drum de două ori, deşi subofiţerul a deschis uşa pentru
aerisire, gazele au acţionat. Ajuns la Jilava, se constată starea sa critică dar este
transportat, pe targa, într-o celulă. Acolo, se afla şi deţinutul Paul Niculescu-Mizil.
Acesta se sperie când vede starea jalnică în care se afla generalul Macri. În jurul orei
17.00 , starea sănătăţii se înrăutăţeşte îngrijorător. Anunţată, doctoriţa Tofan îi acordă
îngrijirile necesare. Se dispune să fie transportat din nou la Clinica Fundeni.
Salvarea solicitată soseşte peste trei ore!! Dar, pentru Dumnezeu, oricine ştie că un
pacient suferind de inimă, când are o criză, nu trebuie mişcat. Cu atât mai puţin
transportat. Soseşte salvarea, generalul Macri este urcat în ea şi... cu câteva minute
înainte de a sosi la Fundeni, medicul însoţitor îi comunică subofiţerului care
asigura paza deţinutului că GENERALUL MACRI A MURIT.
Stimaţi cititori, nu este bine să te avânţi în a face supoziţii. Dar cele de mai sus
nasc întrebări şi provoacă coşmaruri. Iar autorul, din august 1985 şi până când scrie
aceste rânduri (iunie 1995), a avut patru preinfarcturi (na că am scris-o şi pe asta!). Şi îşi
permite să emită o părere, reţineţi, este doar o părere, generalul Emil Macri a făcut
infarct în timpul transportului de la Fundeni şi a murit în penitenciarul Jilava. Nu a
murit în drum spre Fundeni, cum susţine şi versiunea oficială. Din această cauză, am
trecut în preambulul despre decesul generalului Emil Macri acel „Comunicat al
grupului de deţinuţi politici din penitenciarul Jilava”. Pentru că a murit lângă paturile
lor şi nu în drum spre Clinica Fundeni.

Iulian Vlad plângea... de bucuria întâlnirii cu Sergiu Nicolaescu !

Cele petrecute în penitenciarul Jilava sunt strigătoare la cer. Ceea ce s-a petrecut
acolo este un caz unic în analele justiţiei româneşti. Vrem noi să fim originali în
anumite domenii. Şi reuşim...
O comisie senatorială se instalează în două birouri: cel al căpitanului Olteanu şi
în camera de protocol (mde, feţe subţiri). După ordinul de a fi aduşi generalul Macri şi
Pacoste, au început bâlciul cu generalul Iulian Vlad, încălcându-se cele mai elementare
norme ale dreptului. Fără prezenţa avocatului acestuia. Fără a avea asigurată paza de
protecţie. Dle senator Sergiu Nicolaescu, deşi vă cunosc personal, după cele întâmplate
la penitenciarul Jilava, aţi scăzut în ochii mei. Deoarece, oricine are minime cunoştinţe
juridice, ştie că fără aprobarea (avizul) generalului Niţoiu, de la Secţia Militară a ...ţii
Supreme de Justiţie, nimeni nu avea voie să-l ancheteze, filmeze, fotografieze pe
generalul Iulian Vlad. De ce aţi încălcat acest principiu elementar al justiţiei?
Dacă generalul Iulian Vlad - pe care îl cunosc destul de bine -, un om tenace,
echilibrat şi exigent cu sine, a plâns din momentul ieşirii din biroul în care a fost
anchetat şi filmat, pe tot timpul deplasării sale în celulă, apoi trebuie că a fost foarte
afectat de ceea ce a trebuit să suporte.
Mă mult, dle senator: preşedintele completului de judecată al celor din boxa
de la Timişoara era colonelul de justiţie Bădoiu. Deci, ca cineva din acest loc să fie
anchetat, chiar la Bucureşti, trebuia să obţină aprobarea dânsului, şi numai a
dânsului. Deoarece, nimeni nu are dreptul să dea aprobare pentru o anchetă paralelă.
Nu ştiaţi aceste lucruri elementare?
În această anchetă (paralelă, dle senator), v-au însoţit şi generalul Suceavă,
adjunct al ministrului de Interne (atunci) şi juristul Olteanul! Până la evenimentele
din decembrie 1989, Suceavă era colonel. Ulterior, a fost avansat general-maior
(Doamne, ce de avansări s-au făcut atunci!) , apoi numit profesor universitar. Vă mai
amintiţi, stimaţi cititori, că el este cel care a ordonat arestarea generalilor Nuţă şi
Mihalea? Şi să vedeţi cât cinism a dovedit şi acest general! Într-un interviu acordat
ziaristei Angela Băcescu, printre altele, a declarat: „(...) dacă plângea în drum spre
celulă (este vorba despre generalul Iulian Vlad - n. a.), cred că plângea de bucurie”.
Dar generalul Suceavă nici măcar nu făcea parte din comisia senatorială
respectivă. O altă gafă a dlui senator Sergiu Nicolaescu. De fapt, se spune că acest
general este cel care i-a sugerat dlui senator să facă tot acest „circ”. Pentru ce, dle
general? Pentru că, după cum aţi mărturisit, scrieţi cărţi? Păi, aşa se face o
documentare? Cu încălcarea legilor în vigoare? Acum îmi dau seama de ce a plâns
generalul Iulian Vlad: de bucurie că a stat de vorbă cu un scriitor...
Aţi scris o carte intitulată „În numele adevărului”. Nu o comentez, poate cu altă
ocazie - deoarece merită, dar în numele Adevărului Adevărat, vă spun ceva: realitatea
este că foarte multe persoane, printre care şi dumneavoastră, s-au amestecat în treburile
Justiţiei, dar nimeni, dar absolut nimeni nu a ajutat-o şi nu o ajută în stabilirea
adevărului. Aud? Am jignit, cumva, pe cineva? Şi ultima problemă, general valabilă:
„odioasa dictatură a lui Ceauşescu” a fost blândă, mult prea blândă, dle general, pe
lângă ce s-a întâmplat după evenimentele din decembrie 1989 şi se întâmplă încă sub
oblăduirea actualilor guvernanţi! Exemplul generalului Emil Macri este concludent: în
loc să fie apărat, să fie răsplătit pentru serviciile aduse ţării, nu lui Ceauşescu, cel care
cu subordonaţii săi a vegheat şi a prevenit acţiunile de sabotare a economiei naţionale, a
fost arestat şi încarcerat. APOI ASASINAT.
echo
Vasile Milea a fost... sinucis?
Generalul VASILE MILEA - sinucidere prin împuşcare.
Fost ministru al Apărării Naţionale în decembrie 1989.

Multe s-au mai scris şi, probabil, se vor mai scrie despre cel care a fost generalul
Vasile Milea. Unii l-au făcut chiar trădător, însuşindu-şi spusele lui Ceauşescu. Oare
mai există vreo ţară în care eroii neamului să fie bălăcăriţi şi batjocoriţi ca la noi? (vezi
şi cazul generalului ŞTEFAN GUŞE). Nu voi insista asupra celor scrise în presă şi în
unele lucrări, cunoscute marelui public. Voi prezenta doar câteva din acţiunile sale, ale
căror urmări au dus ca Ceauşescu, pe de o parte, şi grupul pro-sovietic care a preluat
puterea, pe de altă parte, să dorească înlăturarea sa fizică. Sunt lucruri mai puţin
cunoscute publicului.
Oricât de greu v-ar veni să credeţi, stimaţi cititori, un lucru este cert: şi în cadrul
Ministerului de Interne şi în cadrul Ministerului Apărării Naţionale s-au format
grupuri care doreau schimbarea conducătorului ţării. Din respect faţă de spaţiul
tipografic, nu voi insista asupra împrejurărilor în care s-a ajuns la această situaţie,
deoarece ar trebui să scriu prea multe.
În cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu Nicolae şi Elena Ceauşescu - cu
câteva zile înainte de declanşarea evenimentelor de la Timişoara -, generalul Iulian
Vlad le-a prezentat acestora un raport privind starea de spirit existentă în ţară şi
mai ales la Timişoara, avansând şi unele propuneri. La care, Elena a exclamat:
„Auzi, Nicule, ce propune (sic) generalii pe care Vlad îi tolerează sub comanda lui ?”.
La care Ceauşescu a strigat: „Cum sunt ţinuţi la Interne asemenea tâmpiţi?”. Şi
insultele au continuat, ţinta lor devenind însuşi generalul Iulian Vlad.
Revenind la sediul Ministerului de Interne, în cabinetul său, în prezenţa
generalilor Moţ Ioan şi Stamatoiu Aristotel, generalul-colonel Iulian Vlad le
comunică reacţia familiei prezidenţiale afirmând că „Ceauşestii sunt total rupţi de
realitate”. Şi că „în felul acesta, Ceauşescu nu o mai duce mult”. Apoi, cei trei generali
au discutat, din nou, problema schimbării lui. Dar nu cunoşteau poziţia pe care ar fi
adoptat-o ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea.
Acesta cunoştea, la rândul lui, două lucruri: starea de spirit din Armată, vis-a-vis
de cuplul Ceauşescu şi faptul că un grup de complotişti pro-sovietici vor să-l înlăture
pe Ceauşescu şi să pună mâna pe putere, în acest sens, discutase, în mare, cu
generalul Iulian Vlad dar fără să aibă încredere totală unul în celălalt. Această
neîncredere era şi rodul activităţii lui Ceauşescu, care, prin cozi de topor bine alese,
semănase neîncrederea Armatei faţă de Securitate şi invers. Planurile ministrului
Apărării erau cunoscute doar de două persoane: generalul Dumitru Gherguţ -
şeful Direcţiei de Contrainformaţii Militare şi colonelul Constantin Hideg. Aceştia
elaboraseră un plan prin care Armata îl înlătura pe Ceauşescu, prelua puterea şi
zădărnicea, în acelaşi timp, planurile complotiştilor pro-sovietici. Armata urma să
rămână la putere până când se creau condiţii propice desfăşurării unor alegeri
libere, după care s-ar fi dat la o parte. Şi, în cadrul Armatei, precis s-ar fi găsit un a
doilea Antonescu. Cel care s-a prezentat la regele Carol al II-lea şi i-a spus răspicat:
„Majestate, a venit timpul să părăsiţi ţara”. Oare câţi dintre dumneavoastră, stimaţi
cititori, mă înjuraţi pentru cele de mai sus? Dar făceţi-o în cunoaşterea adevărului istoric
şi, mai ales, într-un limbaj civilizat, pentru că Ceauşescu a creat condiţii de învăţătura,
reuşind aproape să înlăture analfabetismul din România.
Cei care susţin că între conducătorii Armatei şi a Securităţii s-a pus la
punct un plan comun pentru răsturnarea lui Ceauşescu fabulează.

Un alt lucru pe care vă va veni greu să-l credeţi, stimaţi cititori, este că generalii
Iulian Vlad şi Vasile Milea au fost aceia care au grăbit căderea lui Ceauşescu.
Lucru nerecunoscut de „emanaţii” şi guvernanţii noştri
După declanşarea primelor evenimente de la Timişoara, persoana care a primit
permanent informaţii „calde” de acolo şi din restul ţării a fost Elena. Şi ea este cea care
a afirmat că, dacă va fi nevoie, va rade Timişoara de pe suprafaţa pământului şi va face
teren arabil pe locul respectiv! În acest sens, l-a întrebat pe generalul Vasile Milea
dacă în apropiere de Timişoara există unităţi de rachete. Acesta i-a răspuns
afirmativ, adăugând că acestea se aflau deja în stare de alertă. Cunoscând intenţiile
Elenei Ceauşescu, reflectând la urmările acestei măsuri care ar fi implicat în mod
nemijlocit Armata, generalul Vasile Milea a ordonat imediat schimbarea codurilor
secrete ale dispozitivelor de lansare a rachetelor. S-a asigurat, în felul acesta, că
nimeni nu va putea dispune, în afara voinţei sale, de folosirea lor. În treacăt fie spus,
era vorba de unităţi care aveau în dotarea lor rachete sol-aer, producţie sovietică,
ce nu ar fi putut fi folosite cu eficienţă asupra Timişoarei. Dacă ar fi fost vorba de
rachete sol-sol, s-ar fi schimbat problema. Totuşi, ministrul Apărării a luat hotărârea
schimbării codurilor. Un gest care obligă naţiunea română la recunoştinţă.
Concomitent, generalul Iulian Vlad a informat că, în întreaga ţară, „situaţia este
sub control strict” iar în Capitală, la nevoie, la un singur semnal ar putea fi reţinute cel
puţin 2.000 de persoane turbulente. În acelaşi timp, i-a comunicat că, mai ales la
Timişoara, se face simţit amestecul unor puteri străine dar populaţia a rămas alături
de conducătorii săi.
Cele spuse de cei doi generali au liniştit-o pe Elena Ceauşescu, iar ideea
mitingului din 21 decembrie 1989 i-a surâs. Mai mult, cei doi generali au încurajat-
o în acest sens, argumentând că un asemenea miting ar fi mobilizat poporul şi ar fi
generalizat o reacţie favorabilă pe plan intern şi internaţional. Văzând că Ceauşescu
are reţineri, generalul Vasile Milea l-a asigurat că Armata este capabilă, este
pregătită - mai ales în Transilvania - să dea o ripostă hotărâtă oricărei agresiuni.
Iar în final, l-a asigurat că, în urma mitingului, dacă evenimentele s-ar fi precipitat,
luând o turnură violentă, s-ar fi putut dispune represalii foarte dure, represalii motivate
de însăşi voinţa populară.
Înainte, grupul de generali trimis la Timişoara a primit ordine precise de la
ministrul Apărării. Iar când a văzut, de la început, că Armata nu execută ordinul de
a trage, Ceauşescu l-a numit pe generalul Vasile Milea trădător. Probabil că
această „informaţie” i-a fost inoculată chiar de către un om al complotiştilor. Nu se
ştie de cine dar, dacă ar exista voinţa necesară s-ar putea afla. Iar când a primit
informaţii mai precise că Armata a tras, generalul s-a îngrozit de cele întâmplate acolo.
Supoziţii s-au făcut multe. Nu este exclusă posibilitatea ca, dându-şi seama că
a fost trădat, generalul Milea să se fi sinucis. Dar poziţia în care a fost găsit corpul,
locul armei cu care s-a „sinucis”, faptul că mai trăia (toate acestea au fost intens
mediatizate) au dus la o concluzie mai plauzibilă: a fost „ajutat să se sinucidă”.
Moartea sa a dat apă la moară complotiştilor. Care aveau nevoie de armată în
planurile lor, ca să nu le încurce socotelile. Şi aşa începuse să le încurce generalul
Ştefan Guşe. Aşa că au pus mâna pe comanda ei, prin generalul ® Nicoale Militaru,
reactivat de la sine putere şi numit ministru al Apărării Naţionale de către dl. Ion
Iliescu!
Orice s-ar spune, generalul VASILE MILEA este un erou al neamului. Iar
adevărul cu privire la moartea sa trebuie aflat. Sunt încă persoane care cunosc adevărul
şi care, până la urmă, vor vorbi. Pentru că trebuie să mărturisească adevărul! Sunt datori
faţă de Armată! Faţă de poporul român!
echo
Agenţii KGB se sinucid la vânătoare...

Generalul NICOLAE DOICARU - împuşcat. Versiunea oficială - sinucidere
la o vânătoare.

Nu am fost şi nu sunt adeptul bârfei. M-am ferit de a ponegri o persoană, ori să-i
pun în cârcă anumite lucruri numai de a fi pe placul altora, chiar şefi sau comandanţi de-
ai mei. Nu am purtat şi nu port ranchiună nimănui, chiar dacă a greşit faţă de mine.
Aceasta nu înseamnă că nu am defecte. Sau că am respectat perceptul biblic de a
întoarce celălalt obraz dacă am primit o palmă. Nici eu nu sunt perfect.
Cu atât mai mult, îmi este foarte greu să scriu de rău (chiar dacă faptele mă
determină) despre o persoană care nu mai este în viaţă. Dar cititorii, cadrele Armatei şi
ale Ministerului de Interne trebuie să cunoască adevărata faţă a celui care a fost
generalul Nicolae Doicaru. Deoarece are prea multe pete negre în activitatea sa şi este
unul dintre cei care au contribuit la ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu. Pe care apoi l-a
trădat, afirmând pe 22 decembrie 1989, pe postul naţional de televiziune: „Şi pe noi ne-
a persecutat dictatorul”...
La plenara C.C. al P.C.R. în care Nicolae Ceauşescu a demascat abuzurile
Securităţii pe timpul lui Gheorghiu-Dej şi al lui Alexandru Drăghici, cel care era în
fruntea Ministerului de Interne, s-a petrecut o scenă memorabilă. Fiind acuzat, Drăghici
s-a ridicat şi a spus: „Eu am dat ordin unui subaltern sa mă scape de un ţigan. Nu am
dat ordin să-l omoare, el a făcut asta, dar tu ai dat ordin şi ai participat la uciderea a
peste 70 de ţărani din judeţele Buzău şi Argeş...” Deci, Drăghici l-a acuzat pe
Ceauşescu de crime împotriva ţăranilor! Ştia ce ştia, doar era ministru de Interne...
La această plenară, Ceauşescu vroia să împuşte doi iepuri: demascându-l pe
Gheorghiu-Dej, poza în omul care respectă legea, întărindu-şi astfel poziţia şi, în acelaşi
timp scăpa de cel care fusese omul de încredere al lui Dej: Drăghici.
După ce Drăghici a luat loc, în liniştea din sală, în apărarea lui Ceauşescu a sărit
imediat Nicolae Doicaru. Adjunctul ministrului de Interne, care cu o vervă şi un patos
admirabile pentru o cauză mai bună, l-a acuzat pe şeful său de tot felul de fapte. S-a
pregătit foarte bine, deoarece nimeni din sală nu ştia că totul fusese regizat din timp. În
prealabil, cei doi - Ceauşescu şi Doicaru - s-au pus de acord asupra întregului scenariu,
ultimul fiind invitat special de plenară. Astfel, Ceauşescu a scăpat basma curată.
Odată cu venirea comuniştilor la putere, Doicaru avea toate motivele să se pună
bine cu noua stăpânire. Avea un trecut cam pătat. A fost şef de cuib legionar. Dar intră
în Ministerul Securităţii Statului şi avansează pe scara ierarhică, încât în 1952, este deja
şeful Regiunii de Securitate Constanţa, cu gradul de maior. În această funcţie, avea
în răspundere şi şantierul Canalului Dunare-Marea Neagră, calitate în care a
ordonat arestarea unor oameni nevinovaţi, a condus anchete dure, tip NKVD, pentru a
smulge mărturii de la cei arestaţi cum că ei sunt sabotori. A comandat chiar un pluton de
execuţie, când au fost împuşcaţi cinci oameni nevinovaţi.
Remarcându-i devotamentul, Pantiuşa
11
, alias generalul - locotenent Pintilie
Gheorghe (Bodnarenko Panteiei), ofiţer NKVD, primul şef al Direcţiei Generale a
Securităţii Poporului din România, după 23 august 1944, a propus ca Doicaru să fie
avansat într-o funcţie superioară şi mutat la Bucureşti. De Pantiuşa se temeau inclusiv
Ana Pauker
12
şi Gheorghiu-Dej. Acesta avea în biroul său un telefon direct cu
Kremlinul, putând vorbi oricând cu Stalin sau Beria. La propunerea lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Biroul Politic a aprobat ca Doicaru să fie avansat şi astfel devine
adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe.

După moartea lui Dej, Vasile Patilineţ, mâna dreaptă a lui Drăghici, pe atunci
secretar al C.C. al P.C.R. cu atribuţii asupra aparatului M.A.I. şi M.F.A., i-a prezentat
lui Nicolae Ceauşescu fişa personală a lui Doicaru. Din aceasta, rezulta tot trecutul
său, abuzurile şi crimele săvârşite cât a lucrat la Constanţa. Este ciudată reacţia lui
Ceauşescu care vroia să epureze Securitatea, deoarece s-a mărginit să spună: „A
executat ordine... şi-a făcut datoria... a demonstrat ataşament faţă de partid...” şi l-a
promovat în funcţia de adjunct al ministrului de Interne! Astfel, şi-a găsit un câine
credincios, care s-a văzut cum l-a apărat la plenara respectivă...
Bineînţeles că Ceauşescu a ordonat nişte anchete privind crimele săvârşite la
Canal. Dar i s-a raportat că toate acestea au intrat în prescripţie. Deci, nu a fost pedepsit
nimeni. Pardon, au fost luate măsuri administrative, în sensul că ofiţerii găsiţi vinovaţi
au fost trecuţi în rezervă. Mai puţin Doicaru. Care a continuat să urce pe scara ierarhică:
a fost numit să răspundă de D.I.E. şi numit consilier principal al preşedintelui ţării.
Încă din anii '70, Securitatea bănuia că Dricaru este agent K.G.B. dar nu
puteau face nimic împotriva lui, fiind în graţiile cuplului prezidenţial.
Ulterior, pentru a se impulsiona (citeşte, militariza) turismul, generalul Nicolae
Doicaru a fost numit ministru al Turismului. Dar la nici trei luni de la fuga lui
Pacepa, a fost degradat la gradul de soldat şi scos din funcţie pentru că nu a sesizat
intenţia fostului său subordonat de a trăda. Degradat, a intrat în hăţişul conspiraţiei
împotriva lui Ceauşescu, iar după evenimentele din decembrie 1989 a devenit prim-
consilierul lui Gelu Voican Voiculescu.
Moartea lui este o enigmă, pe marginea căreia s-au emis diferite păreri, s-au
făcut numeroase supoziţii. Versiunea oficială s-a sinucis la o vânătoare. După alte păreri
este o crimă mascată. Cine avea interesul să-l elimine? Doar era în graţiile noii puteri.
Enigmă. Dar încă o moarte suspectă.
echo
Generali bolnavi grav: ştiau prea multe...
Generalii PUIU şi VOINEA - infarct.

În perioada evenimentelor din 1989, cel care a dirijat direct zborul avioanelor şi
elicopterelor militare a fost generalul Puiu, fostul şef al Secţiei aviaţiei şi apărare
antiaeriană din M.Ap.N. Nu este lipsit de importanţă să sublinieaz faptul că în
noaptea de 22/23 decembrie '89, „soldatul” Kostyal dirija şi urmărea respectarea
ordinelor care veneau de la M.Ap.N. A fost noaptea şi dimineaţa zilei în care s-au
întâmplat cele mai tragice evenimente, când, în special în Capitală, unităţi ale Armatei
luptau în draci cu teroriştii. Iar „soldatul” amintit îşi desfăşura laborioasa-i activitate din
Punctul de comandă de la Comandamentul Aviaţiei Militare. Era numit ca reprezentant
al noii puteri! De unde concluzia: nu se avea încredere în generalul Puiu. Deci,
activitatea unui profesionist - l-am numit pe general Puiu - era monitorizată de un
beţiv, de o persoană imorală, dat afară din armată pentru incompetenţă. Te-am
jignit, cumva, tovarăşe „soldat”? Nu cred. Dosarul trădării tale este prea voluminos!
Apoi, ai fost repus în drepturi. Adică avansat la gradul de general! Trăiască fratele
Militaru! După care ai fost scos la pensie, primind pensia echivalentă gradului
respectiv!! De care te bucuri şi în prezent, însă, generalul Puiu a decedat. Cauza -
infarct. Aceasta în versiunea oficială.
Fostul comandant al Aviaţiei Militare suferea de o singură boală. Foarte gravă:
ştia prea multe, în primul rând, cunoştea totul despre diversiunea electronică
desfăşurată pe cerul României. Ştia cine a desfăşurat-o şi, mai ales, scopul ei.

Cunoştea toate cazurile în care aviaţia militară a fost implicata în evenimentele
din decembrie 1989. Ştia cine a ordonat transportul generalilor Nuţă şi Mihalea la Sibiu.
De asemenea, ordinele care au fost date ulterior. Cunoştea cine sunt vinovaţii.
Ştia despre tragerile executate asupra ţintelor aeriene, atât false, cât şi reale. Săraca-i
inimă, au rezistat la atâtea secrete... Şi a încetat să bată pentru că, atâta timp cât a fost în
viaţă, chiar dacă a avut greşeli, conştiinţa sa nu i-a lăsat să fie adeptul jumătăţilor de
măsură. Iar „emanaţii” ştiau că odată şi odată tot va vorbi.
Aparent, moartea lui nu ascunde nici o suspiciune. Dar suspiciunea este generată
de un concurs de împrejurări. În primul rând, multe persoane implicate în evenimentele
din decembrie 1989 şi depozitare ale unor secrete incomode, stânjenitoare, au decedat.
De ce oare? Iar cauza decesului, în cele mai multe cazuri, a fost infarctul, în al doilea
rând, există suspiciunea cea mai gravă: infarctul generalului Puiu a fost provocat.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru generalul VOINEA. În decembrie 1989, era
comandant de Armată în Bucureşti. Iar unităţile subordonate lui au acţionat în
majoritatea punctelor „fierbinţi” din Capitală. Şi el era un om pe a cărui tăcere nu se
putea conta. Prins în vâltoarea evenimentelor, a trebuit să acţioneze. Să dea ordine.
Cunoştea împrejurările asasinării uslaşilor conduşi de colonelul Trosca. Ştia despre
„luptele” din cimitirul Ghencea, de la Televiziune, când era să fie masacrat întregul
efectiv al Serviciului Special de Intervenţie de la U.S.L.A. Iar lucrul cei mai grav, ştia
cine au fost adevăraţii terorişti, locurile în care au acţionat, cum au dispărut. Şi s-a
îngrozit. Iar inima lui a încetat să bată. ŞTIA PREA MULTE.
Odihniţi-vă în pace, bravi oşteni! Până la urmă, ADEVĂRUL va vedea lumina
zilei. Este o lege obiectivă. Care va acţiona până la urmă, la cererea sufletelor tinerilor
nevinovaţi, ucişi în acea mascaradă din decembrie 1989, cărora „emanaţii” îi spun
revoluţie, cu R mare. Îi cere acest lucru, de dincolo de mormânt, sufletele voastre şi ale
tuturor acelora asasinaţi.
Iar deasupra şi peste tot acţionează legea răzbunării (este o lege a naturii, care nu
se învaţă în nici o şcoală). Numai un orb nu vede că natura vie, în care trăim şi ne
înconjoară, acţionează după o lege implacabilă: Legea Răzbunării, în fiecare zi, în
fiecare ceas. Şi cu toţii primim ceea ce merităm.
TU cel care, pentru a fi ales, amăgeşti şi minţi oamenii, fii sigur că trădarea
prietenilor tăi nu este altceva decât pedeapsa pe care o primeşti după Legea Răzbunării.
Tu, cel care furi, cel care doreşti să te îmbogăţeşti peste noapte, cel care
exploatezi munca semenilor tăi - da, în democraţia noastră originală, este permisă
exploatarea omului (mascată, bineînţeles) - fii sigur că înşelarea iubitei, a soţiei,
neînţelegerile în familie nu sunt decât tot atâtea lovituri ale Legii Răzbunării.
Iar voi, cei care mâncaţi caviarul cu lingura şi sfidaţi acest popor prin consumul
de bucate la care nici nu aţi visat pe timpul răposatului, veţi primi ceea ce este al vostru.
Legea Răzbunării, această măreaţă şi înspăimântătoare lege, nu iartă niciodată!
Şi voi, cei care aţi ucis ori aţi ordonat acest lucru, nu veţi avea linişte.
Coşmarurile vor fi ale voastre. Pentru că această lege acţionează cu o consecinţă de care
nu scapă nimeni...

Pe Ceauşeşti nu i-a capturat şi... a decedat

Colonelul GHEORGHE ARDELEANU - infarct.
A decedat la vârsta de 55 de ani, 2 luni si 20 de zile.

Când am aflat despre decesul celui care a fost colonelul Gheorghe Ardeleanu,
fostul comandant al U.S.L.A. în perioada evenimentelor din decembrie 1989,
mărturisesc, stimaţi cititori, că am rămas şocat. Pe de o parte datorită faptului că a fost
comandantul unităţii în care am activat (a fost numit la două luni după pensionarea
mea), iar pe de altă parte, ştiam că îşi are reşedinţa în judeţul Bihor.
După moartea sa, unii jurnalişti şi chiar scriitori - îi citez doar pe Paul
Ştefănescu şi Valentin Raiha - au scris numai despre părţile negative ale celui care a fost
colonelul Ardeleanu, făcând nenumărate speculaţii. Este dreptul lor. Dar şi dreptul meu
să cred că a avut şi aspecte pozitive în activitatea sa, că a avut şi trăsături de caracter
adevărate. După cum sunt convins, şi desfid pe oricine încearcă să mă contrazică, că
fostul comandant al U.S.L.A. a fost ucis.
Spre exemplu, pe timpul documentării, o cunoştinţă de-a dânsului mi-a spus:
„(...) Dle Filip, am făcut cunoştinţă cu dl colonel Ardeleanu, îl chema de fapt Moise
Bula, într-un cerc de prieteni. Cel care ne-a făcut cunoştinţă mi-a spus dinainte că mă
va duce să cunosc o persoană care a fost cineva... Iubea viaţa... Când vorbea despre
România şi unde a ajuns ea, plângea. A fost un patriot, dle Filip! Aceasta este părerea
mea. Chiar dacă îmi spuneţi că unii au scris numai rele despre dânsul”. Şi a tăcut,
rămânând cu privirea aţintită spre mine. Dar mi-am dat seama că gândurile sale s-au
întors în trecutul nu prea îndepărtat.
Cel care a fost colonelul Ardeleanu s-a născut la 26 martie 1938 şi botezat cu
numele de Moise Bula. A lucrat ca locţiitor la Direcţia de contraspionaj, după care a
fost trecut în Serviciul de spionaj extern, la U.M.0544 şi apoi la unitatea ultra-
secretă „U”. Era unitatea care se ocupa cu infiltrarea de agenţi de spionaj în străinătate,
sub diferite legende. O activitate care nu se poate desfăşura fără profesionalism,
tenacitate, multe cunoştinţe şi, mai ales, răbdare. Multă răbdare. Pentru că a infiltra un
spion în străinătate, indiferent la ce nivel, îţi trebuie o legendă beton şi multă răbdare.
Adică timp. Şi nu în ultimul rând, bani. Se pare că a răspuns de spaţiul german. Afirm
aceasta deoarece în 1986, când reţeaua de spionaj română din Germania a fost
deconspirată şi a căzut, colonelul Ardeleanu a fost transferat la U.S.L.A., unde a
fost numit comandant. De fapt, reţeaua de spionaj română din spaţiul german a mai
căzut odată. Dintre toţi s-a înapoiat doar Pacepa!
Numirea colonelului Ardeleanu în funcţia de comandant U.S.L.A. îşi are logica
ei. Lucrând la unitatea ultra-secretă „U”, el deţinea informaţii secrete şi din domeniul
terorismului internaţional. Mai ales că Germania Federală era o placă turnantă a acestui
fenomen. Anterior, tot în 1986, el a răspuns de un important transport de lingouri
de aur în Elveţia, efectuat cu cinci avioane AN-24, transport pe care l-a însoţit
personal. Deci, în mod logic, urmează concluzia: colonelul Ardeleanu avea
cunoştinţă despre unele conturi secrete în străinătate.
În continuare, voi prezenta declaraţia pe care a făcut-o în şedinţa publică a ...ţii
Supreme de Justiţie, Secţia Militară, când a fost solicitat - de către apărare - ca martor în
procesul generalului Iulian Vlad:
„În perioada 13-20 decembrie 1989, am plecat din ţară în misiune în Iran. Pe
generalul Vlad Iulian l-am văzut în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, în jurul
orei 15.30 – 16.00 pe str. Oneşti în dreptul intrării B. Acesta m-a întrebat dacă am
probleme şi răspunsul meu a fost negativ. Eu am intrat în dispozitiv până după

împrăstierea manifestanţilor, după care m-am retras la unitate, de unde am revenit a
doua zi, de astă dată cu efectivele îmbrăcate în uniformă. În ajun aceştia acţionau în
civil. După aflarea veştii în legătură cu generalul Milea, am primit ordin de la
generalul Vlad să mă retrag în unitate şi să iau măsurile care se impuneau pentru
asiguraret pazei ambasadelor, a securităţii aeroporturilor şi a sediilor noastre. La
venirea din Iran, locţiitorul la comandă mi-a spus că sunt evenimente la Timişoara, că
este interzisă luarea legăturii cu această localitate şi că unitatea se află în situaţia II
(situaţie de alarmare - n.a.), urmând să primesc ordine. În zilele de 21-22 decembrie
1989, nu s-au primit ordine ca U.S.L.A. să acţioneze în alte localităţi. Atunci când mi
s-a dat dispoziţia să plec la unitate, generalul Vlad mi-a spus că are date că a doua zi
vor veni mase importante de oameni, că nu vede ce se mai poate face şi că în rândul
demonstranţilor au fost şi străini, chiar diplomaţi. În după-amiaza zilei de 22
decembrie 1989, am primit ordin de la generalul Vlad să întocmesc şi să-i prezint un
plan de capturare a lui Ceauşescu şi a soţiei acestuia, să am grijă de aeroporturile din
ţară (civile), pentru că în situaţia în care va fugi, folosind vreunul din acestea, voi fi
trimis în judecată”.
Am prezentat această declaraţie - ea elucidează multe probleme asupra cărora
insist în alte capitole -, deoarece nu pot fi de acord cu două aspecte prezentate de Paul
Ştefănescu în cartea sa „Istoria serviciilor secrete româneşti”. Nu că aş intenţiona să
polemizez cu dânsul. Excluzând faptul că am discutat cu persoane direct implicate în
evenimentele din decembrie ‘89, excluzând deci faptul că m-am documentat serios
înainte de a pune mâna pe pix, logica elementară este împotriva celor afirmate de
dânsul.
Concret. La pag. 287 scrie „(...) La întoarcere (din Iran -n.a.), a luat parte la
reprimarea demonstraţiilor din Piaţa Universităţii, fiind comandantul dispozitivului de
reprimare a manifestaţiei din 21 decembrie. Ajungând în Bucureşti, la Comitetul
Central”, striga ca un apucat: «Dati-mi Gela», «Daţi-mi Gela». Gela este denumirea
unei petarde pe care Gheorghe Ardeleanu a aruncat în demonstranţii de la
Intercontinental...”.
Nu contest faptul că a luat parte la reprimarea demonstranţilor. Dar a afirma că
a fost „comandantul dispozitivului de reprimare a manifestanţilor din 21 decembrie”
este o absurditate. Dispozitivul respectiv era foarte eterogen: efective ale Miliţiei
Capitalei, militari în termen din Trupele de Securitate, Şcoala de ofiţeri Băneasa,
efective ale U.S.L.A., ale unităţilor din Departamentul Securităţii Statului, unităţi şi
subunităţi ale M.Ap.N., inclusiv blindate. Iar dispozitivul se întindea pe un perimetru
larg, foarte larg. Şi a-l numi pe colonelul Ardeleanu, chiar comandant al unei mari
unităţi, şef peste toate aceste efective, mi se pare o absurditate. Chiar logica tacticii şi
strategiei unor asemenea acţiuni înlătură din start asemenea posibilitate. Şi cea mai
acută problemă era menţinerea legăturii între aceste forţe. Cei care au cunoştinţe
militare, cadrele militare - indiferent de arma în care acţionează - îmi vor da dreptate.
Dar este mult mai uşor să arunci toată vina în spinarea unui mort şi astfel adevăraţii
vinovaţi să se plimbe în libertate. Nu spun însă că cele scrise de dânsul au acest scop.
Iar a afirma (cartea citată, pag.283) că: „(...) col. Gheorghe Ardeleanu este cel
care, în timpul evenimentelor din 1989, a trimis grupul Totca (sic) la Ministerul
Apărării Naţionale pentru a-i asigura protecţia”!!!, este un neadevăr, o dezinformare.
Aceşti luptători, şi nu „grupul Totca”, dle Paul Ştefănescu, nu au fost trimişi la
M.Ap.N. pentru „a-i asigura, protecţia” colonelului Ardeleanu. Ei au primit ordinul de
la generalul ® Nicolae Militaru, transmis, este adevărat, de colonelul Ardeleanu. Iar
şeful de Stat Major al U.S.LA. a fost nominalizat tot de acest sinistru personaj pentru a
conduce acţiunile celor trei echipaje. Totul este descris pe larg la capitolul „Războiul
psihologic împotriva U.S.L.A.”

La data de 5 februarie 1991, când încă nu împlinise 55 de ani, colonelul
Gheorghe Ardeleanu a fost trecut în rezervă cu drept de pensie şi s-a stabilit la
reşedinţa din judeţul Bihor, sat Petrani, com. Pocola
Asupra faptelor pe care nu le cunosc (relaţiile comandantului Ardeleanu cu
subordonaţii săi, acordarea unui brevet de luptător pentru victoria revoluţiei ş.a.) nu mă
pronunţ. Au făcut-o, cu destulă răutate, alţii.
În ziua de 15 iunie 1993, la ora 13.00, colonelul Gheorghe Ardeleanu a
decedat. Cauza morţii: infarct miocardic. Varianta oficială.
Acum încep să apară adevăratele suspiciuni. Medicii care l-au consultat
înainte nu au depistat nimic privind o eventuală suferinţă cardiacă. Anterior, pe
data de 4 iunie 1993, colonelul Gheorghe Ardeleanu s-a prezentat la spitalul din Beiuş,
unde i s-a făcut o electrocardiogramă (voi vorbi mai jos despre aceasta), în ziua de 15
iunie 1993, se simte rău, se prezintă la Spitalul orăşenesc din Stei, unde doctorul Mihai
Stanciu îi face o nouă electrocardiogramă. Nu a observat nici un fel de tulburare a
ritmului cardiac. Dar stupoare: colonelul Ardeleanu se simte tot mai rău şi, cu tot
tratamentul medical specific aplicat, la ora 13.00 moare! Surprizele încep a se ţine
lanţ.
Medicul legist Virgil Spiridon se deplasează la Stei. După ce a luat probele
toxicologice, a promis că în câteva zile va comunica directorului spitalului rezultatul
analizelor.
Trei medici specialişti cardiologi, independent unul de altul, au analizat cele
două electrocardiograme - cea din 4 iunie, respectiv din 15 iunie, ziua fatală. Toţi trei au
ajuns la aceeaşi concluzie: ele reprezintă un cord normal pentru un bărbat corpolent
având vârsta între 50 şi 60 de ani. Infarctul s-a putut datora unor cauze externe:
un şoc psihic sau fizic. Deoarece ambele cazuri sunt excluse, cauza infarctului trebuie
căutată în altă parte. Dixit trei medici specialişti cardiologi.
Ulterior, doctorul Mihai Stanciu a declarat cauza decesului ca fiind un infarct
miocardic. Dar pentru Dumnezeu, dle doctor, după ce i s-a făcut ultima
electrocardiogramă, înainte de a muri, aţi declarat că nu aţi observat nici un fel de
tulburări ale ritmului cardiac! Care este adevărul? Ce să credem?
Medicul legist Virgil Spiridon, în urma autopsiei efectuate, a concluzionat: „un
cord obosit, fleşcăit şi moale”
echo
Şeful U.S.L.A. - intoxicat mortal cu „Karate”...

Bineînţeles că anumiţi reporteri au dorit să elucideze cauza decesului celui care a
fost colonelul Ardeleanu. Dar personalul Spitalului orăşenesc din Stei a confirmat doar
decesul, refuzând să comenteze diagnosticul. De ce? Iar doctorul Galea, cel care a
fost în preajma fostului comandant al U.S.L.A., a declarat că acesta a murit
datorită unei intoxicaţii puternice cu o substanţă toxică folosită la combaterea
gândacilor de Colorado. Iar această declaraţie a făcut-o la puţin timp după deces. Ce să
mai crezi? Unii doctori susţin - infarct. Altul - intoxicaţie.
Ştiu că prin cele scrise am deranjat şi voi mai deranja încă anumite persoane.
Dar mă lasă indiferent, înseamnă că am atins anumite „corzi sensibile”, însă, m-am
documentat temeinic. Pentru că dumneavostră sunteţi cei care daţi verdictul. Sper că voi
mai apuca să scriu despre persoanele implicate în cadrul evenimentelor din decembrie
1989, şi după. Iar dacă, referitor la cele de mai sus, am jignit cumva persoane din corpul
medical, vă rog să credeţi că nu a fost în intenţia mea şi îmi cer anticipat scuze. Eu am
pus şi pun doar întrebări. Nu dau cu parul! Cer iertare rudelor, prietenilor şi
cunoştinţelor celui ce a fost colonelul Ardeleanu că am pomenit despre acest caz. Dar
prea mulţi, în necunoştinţă de cauză, l-au vorbit de rău. Aveţi dreptate dle I.C., când
afirmaţi: „(...) Cât timp a trăit, nu a venit nimeni să-i ia interviu, să-l întrebe ce s-a
întâmplat... Chestia aia cu insecticidul este o minciună”.
Dle I.C., l-aţi cunoscut bine pe colonelul Gheorghe Ardeleanu. Este adevărat,
„chestia aia cu insecticidul este o minciună”. Dar subsemnatului nu îi este frică de
cuvinte: problema cu insecticidul este un paravan pe care încearcă să-l pună în faţa
noastră cei care au tot interesul să-şi mascheze crima. Ce părere aveţi, dle I.C., prin cele
afirmate nu mi-am semnat şi eu condamnarea la moarte?
De data aceasta, vom intra pe un teren pe care băiatu îl cunoaşte foarte bine, iar
pentru profani scrie: „Atenţie: teren minat”. Cel a substanţelor toxice de luptă (S.T.L.)
şi al substanţelor otrăvitoare. Nu voi insista asupra împrejurărilor care au dus la
specializarea mea şi în acest domeniu. Creadă fiecare ce vrea. Voi accentua doar un
singur aspect: acţiunile unora dintre ele asupra organismului le-am simţit pe pielea mea.
Riscurile meseriei pe care mi-am ales-o...
Deci, doctorul Galea a declarat moartea colonelului Gheorghe Ardeleanu se
datoreşte unei intoxicaţii puternice cu o substanţă toxică folosită pentru combaterea
gândacilor de Colorado. Această versiune, însuşită de multe persoane, este o poveste
pentru naivi. Să vedem care este realitatea.
Se spune că, pe data de 14 iunie 1993, colonelul Ardeleanu, ca orice gospodar,
stropise cartofii din grădină cu substanţa „Karate”. Şi cică ar fi inhalat din această
substanţă, ceea ce a dus la o intoxicaţie acută manifestată prin insuficienţă respiratorie
severă. Nu pun la îndoială capacitatea profesională a doctorului Galea dar îmi exprim
câteva nedumeriri.
Când s-a prezentat la spital, colonelul Ardeleanu nu a motivat că are
insuficienţă respiratorie. A precizat că se simte rău. Drept urmare, i se face
electrocardiograma. Insecticidul „karate” este produs de firma engleză „XCI” şi este
deosebit de eficace în combaterea gândacilor respectivi. Dar în spaţiu deschis, în
grădină deci, el este la fel de inofensiv ca aerul curat. Pentru organism devine
dăunător doar dacă este băut direct (ca pe o răcoritoare când lucrezi vara în grădină,
nu?) sau dacă este inhalat în spaţiu închis. Chiar şi atunci, trebuie pulverizată o
cantitate destul de mare, iar spaţiul respectiv să nu aibă aerisire. Oare fiind vară,
colonelul Ardeleanu a confundat sticla cu insecticidul „Karate” cu vreo răcoritoare? Hai
să fim serioşi! Sau s-a închis în vreo cameră, ori alt spaţiu închis, a pulverizat din
această substanţă şi a început să inspire adânc. Imposibil!! Atunci, de ce se acreditează
moartea prin intoxicare? Şi mai trebuie ştiut ceva. Un lucrător de securitate cunoaşte
efectul tuturor substanţelor toxice de luptă şi al altor substanţe otrăvitoare. Făcea
parte din programul de pregătire. Iar colonelul Ardeleanu era prea experimentat în
domeniu pentru a greşi.
Nu domnilor, acesta versiune nu stă în picioare! Moartea colonelului Ardeleanu
este o enigmă. El a fost ajutat să moară (revedeţi începutul acestui capitol), să se
„sinucidă” cu subsanţa „Karate”, ori cu altceva! Chiar dacă a fost pensionat, unul ca el
ştia să tacă, domnilor. Să ducă cu el în mormânt multe enigme. De ce a fost ucis? Pentru
că ştia PREA MULTE şi el?
Şi acum, aspectul care ar trebui studiat mai în aprofunzime. Arătam la început că
el a lucrat la U.M.0544 şi la unitatea ultra-secretă „U”. După care a fost mutat la
U.S.L.A. Şi a venit decembrie 1989. În România, Securitatea a fost desfiinţată. Dar ce s-
a întâmplat cu reţelele de spionaj românesc din întrega lume? Încă o enigmă a
evenimentelor din acel decembrie. La care nu ştiu câte persoane s-au gândit. Colonelul
Gheorghe Ardeleanu îi cunoştea pe foarte mulţi spioni români din străinătate. La
mulţi le-a „spălat” dosarele, cum se întâmplă în a semenea cazuri. Dar nu a reuşit pentru
toţi acest lucru. Cei care au rămas, probabil, l-au ameninţat cu moartea în cazul în care îi
deconspiră. Şi cum în această branşă acţionează numai profesionişti de înaltă clasă,
riscurile meseriei îi obligă să nu aibă încredere totală în nimeni. Pentru că foarte puţini
lucrători din acest domeniu mor de bătrâneţe. Şi atunci, în loc de decoraţii, mulţumiri
sau recunoştinţă, sunt îngropaţi discret, punânduli-se o cruce la căpătâi. Sunt luptătorii
din umbră care „nu au dreptul la recunoştinţa naţiunii”..
Deci, colonelul Ardeleanu avea doi duşmani de temut: cei din interior, alături de
care a fost când au preluat puterea, şi spionii români din exterior, pe care-i cunoştea.
Ambele tabere aveau interesul în înlăturarea lui. Oare care dintre ele a hotărât că nu mai
avea zile de trăit? Enigmă.
echo
Comitetul de diversiune de la TVR

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ a
avut rolul hotărâtor în activitatea de dezinformare a naţiunii. De intoxicare a ei, de
aţâţarea urii împotriva Securităţii, a Siguranţei Naţionale. De încercarea de a declanşa
lupta între Armată şi Securitate, a unui război civil. De aici, a fost condusă marea
diversiune din acele zile, televiziunea contribuind la trădarea intereselor naţionale.
Chiar celebrul politolog Silviu Brucan a recunoscut că televiziunii i-a revenit rolul
hotărâtor în reuşita planului complotiştilor. De aici, au pornit îndemnurile ridicării
populaţiei la revoltă. Dar a fost manipulată într-un mod diabolic. Chiar din rândul
angajaţilor televiziunii, mulţi au cunoscut scenariul şi jocul de culise. O afirmaţie
incitantă făcută de Teodorescu Filip se pare că a trecut aproape neobservată. El
susţinea că în TVR funcţiona, încă înainte de decembrie 1989, un „comitet de
diversiune” care, la ora „H”, să intre în emisie şi să (dez)informeze poporul. Se mai
zice că Teodor Brateş a fost unul din locţiitorii acestui „comitet”. În activitatea sa,
a fost ajutat de reporterul Alexandru Stark, care a avut rolul de a tria ştirile,
comunicatele şi dădea liber pe post doar acelora care conveneau. Cei doi sunt
vinovaţi de nenumărate (dez) informări cu privire la aşa-zisele masacre ale Securităţii
împotriva populaţiei. Tot cei doi au insistat pe lângă Comisia Militară din TVR, să
aprobe difuzarea unui comunicat prin care să fie chemaţi sovieticii. Cică în
sprijinul Revoluţiei...
ALEXANDRU STARK a fost numit corespondent pentru România în Franţa.
Unde a activat o perioadă, după care a murit. Versiunea oficială - cancer. Având în
vedere circumstanţele atâtor „decese oportune”, esenţialul rămâne că a mai dispărut un
martor care ştia prea multe.
VIRGIL TATOMIR, reporter, a adus critici severe la adresa autorităţilor ruse
pentru implicarea lor în evenimentele sângeroase din Transnistria. A fost un bun
cunoscător al limbii ruse, implicat direct în scenariul de la Televiziune. Fiind un
martor ce putea deveni incomod, a decedat în timp ce se afla în Republica Moldova.
Diagnosticul - infarct.
Tot de cancer a murit şi PETRE CONSTANTIN, director adjunct al TVR. A
cunoscut întregul scenariu care s-a „jucat” la televiziune în timpul evenimentelor din
decembrie 1989 şi după. A murit întâmplător? A fost înlăturat?

Am prezentat, stimaţi cititori, doar o parte a deceselor suspecte din timpul
evenimentelor din decembrie 1989 şi după. Se poate observa că această sinistră listă se
„îmbogăţeşte” an de an. Dar cei interesaţi sunt liberi şi profită. Cine are curajul să spună
adevărul? Deoarece cei nominalizaţi în această lucrare, şi alţii pe lângă ei, nu sunt
incomodaţi de unele interpelări parlamentare, de dezvăluirile din presă. Pentru ei,
acestea sunt fleacuri. Ziariştii scriu, ziariştii aud. Dar când o persoană de marcă încearcă
să spună adevărul, ori nu se are încredere în ea (că va tăcea), se pare că devine
incomodă pentru ei şi încearcă înlăturarea ei. Oare întâmplător Victor Surdu a scăpat
ca prin urechile acului, în dimineaţc zilei de 22 martie 1995, dintr-un posibil
accident pe Calea Victoriei? Cauzat de o defecţiune tehnică Autoturismul marca
Nissan, în care se afla, era aproape nou. Dar s-a constatat că două din cele patru
şuruburi ale cutiei de direcţie lipseau, iar celelalte două erau pe jumătate
deşurubate!!! Acest lucru, având în vedere siguranţa cu care este dotată din fabricaţie
cutia respectivă, este imposibil fără intervenţia unei mâini criminale. Interesant este că
liderul agrarian făcuse publică, anterior, existenţa unui plan de falimentare a
economiei naţionale. După care a primit mai multe telefoane de ameninţare. Oare
să fie valabilă şi la noi legea nescrisă a mafiei siciliene: „Cine nu aude, nu vede şi tace,
trăieşte o mie de ani în pace”?
echo
Capitolul V :
DOI GENERALI CARE AU SALVAT ROMÂNIA

Oricâte zvonuri au fost vehiculate prin mijloacele mass-media, oricât de rău au
vorbit unele persoane, afirm cu toată convingerea că generalii ŞTEFAN GUŞE - şeful
Marelui Stat Major al Ministerului Apărării Naţionale, şi IULIAN VLAD - şeful
fostului Departament al Securităţii Statului, sunt Eroi ai Neamului Românesc. Cel mai
mare rezultat al activităţii lor este trecerea Armatei şi a Securităţii de partea
poporului revoltat, prin aceasta dejucând diabolicul scenariu al celor care
urmăreau dezbinarea lor, asmuţirea uneia împotriva celeilalte şi de aici
inevitabilul război civil.
Într-o rezervă a Spitalului Militar Central, pe patul de moarte, în ziua de 28
martie 1994, ora 10.30, ultimele cuvinte ale generalului ŞTEFAN GUŞE au fost: „Să
nu acceptaţi niciodată aplicaţii cu trupe străine pe teritoriul patriei noastre”. Aceste
cuvinte pot fi considerate Testamentul său către Ţară.
Prin moartea lui, Ţara a pierdut un oştean de excepţie, iar Oştirea română un
patriot.
Generalul ŞTEFAN GUŞE a murit. Generalul IULIAN VLAD a făcut patru ani
de puşcărie. PENTRU CĂ AU SALVAT ROMÂNIA!... Sunt şi vor fi EROI AI
NEAMULUI ROMÂNESC.
A descrie întreaga activitate a celor doi generali ar necesita foarte mult spaţiu,
fapt pentru care mă voi mărgini în a le prezenta pe cele mai semnificative. Cele de mai
jos nu sunt scris sub stare emotivă. Tocmai din această cauză, nu voi arăta cum l-am
cunoscut pe generalul-colonel IULIAN VLAD, cum a fost alături de noi (uslaşii) în
unele acţiuni, cum s-a comportat faţă de subordonaţi, cum ne-a îmbărbătat permanent.
Toate acţiunile noastre din viaţa de zi cu zi sunt însoţite de argumente personale. Dar
apar şi regrete. Din realităţile dure ale vieţii. Care regrete ne însoţesc permanent. Dar
viaţa merge înainte. Şi important este cum recepţionăm aceste regrete. Cel mai uşor este
a le nega. A le accepta este trist. Dar a minţi este dramatic. Şi atunci? Am hotărât să
închei această lucrare cu prezentul capitol tocmai pentru că foarte multe persoane cu
care am stat de vorbă şi-au manifestat regretul că nu au tratat cu toată seriozitatea
evenimentele din decembrie 1989, că nu le-au disecat şi nu au căutat să le înţeleagă.
Regretele multor persoane a venit din neînţelegeri. Şi multe dintre ele şi-au manifestat
regretul sincer că nu au înţeles activitatea celor doi generali.
Tuturor acestora le spun că cei care l-au denigrat şi continuă să-l denigreze pe
generalul IULIAN VLAD, nu cunosc - după cum nu a ştiut nici Ceauşescu şi nimeni din
conducerea partidului comunist, după cum nu cunoaşte marele public - că pe data de 17
decembrie 1989 el era bun de pus la zid. La acea dată, după şedinţa Comitetului
Politic Executiv a dat ordinul de a fi puşi în liberate cei deţinuţi din motive politice,
ordin care a fost pus în aplicare de colonelul Petre Moraru, fostul şef al Direcţiei a
VI-a din fostul Departament al Securităţii Statului. Din ordinul generalului-colonel
IULIAN VLAD, au rămas în penitenciare cei care îşi ispăşeau pedeapsa printr-o
hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Dacă Nicolae Ceauşescu ar fi aflat, acest
general era, repet, bun de pus la zid!
Cei care l-au încriminat nu cunosc că Nicolae Ceauşescu l-a chemat, şi personal
i-a propus (adică ordonat) să treacă la executarea unor măsuri mai drastice, la care
generalul-colonel IULIAN VLAD a replicat: „Nu, tovarăşe Secretar General, este prea
târziu si inutil”.

Personal, îi aduc un singur reproş generalului-colonel IULIAN VLAD. Era
persoana care cunoştea cel mai bine ce se pregătea împotriva României, împotriva
Preşedintelui ei. Trebuia să insiste, să se roage, să cadă în genuchi (dacă unii i-au sărutat
mâna şi l-au linguşit permanent, putea să facă şi el acest gest - să cadă în genunchi),
pentru a-i deschide ochii lui Ceauşescu, Pentru a-l convinge să lase organele
Securităţii, Serviciile de Informaţii ale Ţării, să-şi facă datoria.
Aduc vină generalului ŞTEFAN GUŞE că nu a ordonat ca cele două
obiective strategice - Televiziunea şi Radioul - să fie luate în subordinea Armatei,
nu a ordonat evacuarea tuturor din Studioul 4, nu a pus specialişti militari să filtreze, să
analizeze „informaţiile” sosite cu grămada, apoi să le dea pe post. Nu a pus să fie
arestaţi pe loc cei care îi sabotau sau contramandau ordinele: generalul -
pensionar Nicolae Militaru, colonelul Pârcălăbescu, Dumitru Mazilu, „marinarul”
Cico Dumitrescu, V.A.Stănculescu şi alţii. Înţeleg haosul care se crease, înţeleg
stresul în care a condus Oştirea Ţării, dar cred că putea găsi ofiţeri loiali şi capabili
pentru aceste ordine. Adevărat, „după război mulţi viteji se arată” - reproş la care pot fi
supus, dar aceasta este părerea mea.
După fuga lui Ceauşescu, în clădirea fostului C.C. s-au petrecut scene
necunoscute marelui public. Care ar trebui elucidate, pentru că posibilităţi mai sunt.
Astfel, după ce au vorbit din balconul de la etajul l, generalii Guşe, Vlad, Militaru
şi Voinea, Ion Iliescu, Petre Roman şi ceilalţi au fost arestaţi. Da, stimaţi cititori, au
fost arestaţi de grupul revoluţionar condus de Nica Leon, duşi în sala de şedinţă de
la etajul II, atrăgându-li-se atenţia că dacă cineva va pleca fără acordul
revoluţionarilor va fi împuşcat. Acest aspect ar trebui cercetat în amănunţime. Este o
mare enigmă. Atunci s-a organizat acolo Comandamentul Militar, când generalul-
colonel IULIAN VLAD i-a propus generalului ŞTEFAN GUŞE să rămână în sediul
C.C., să nu încerce să meargă la sediul M.Ap.N., deoarece acolo sunt în siguranţă îi
apără revoluţionarii. Organizând Comandamentul Militar, cei doi generali erau
singurele persoane care cunoşteau adevărata stare a lucrurilor: generalul IULIAN
VLAD - în domeniul Departamentului Securităţii Statului, generalul ŞTEFAN GUŞE -
în domeniul Ministerului Apărării Naţionale. Ambii deţineau informaţii de calitate, de
primă mână. Cunoşteau situaţia operativă din interiorul ţării, starea de spirit a populaţiei
şi faptul că România era împânzită de agenţi străini.
În acelaşi timp generalul ŞTEFAN GUŞE nu vroia să-i aibă alături pe generalii
V.A. Stănculescu, Hortopan, pensionarul Nicolae Militaru ori „soldatul” Kostyal,
ştiindu-i în solda serviciilor secrete ale unor state. Iar generalul IULIAN VLAD nu
vroia să-i aibă alături pe Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, Doina Cornea, Petre Roman
cărora le ştia ce le poate pielea. Şi au rămas în sediul C.C., păziţi de tinerii revoluţionari,
au luat frâiele în mână, şi-au completat reciproc informaţiile, şi-au dat mâna şi AU
SALVAT ROMÂNIA. Au condus Oştirea Ţării - cu nenumărate piedici şi greutăţi -
până a fost înfiinţat Punctul Militar de Comandă şi li s-a luat comanda (despre
toate acestea, mai pe larg în următorul volum).
Ulterior, foarte multe persoane, în necunoştinţă de cauză, i-au învinuit pe cei doi
generali că şi-au fixat Punctul de comandă într-un loc, zic ei, în care erau rupţi de
Armată. Cică nu aveau posibilitatea de a ţine legătura cu unităţile armatei, cu aviaţia, cu
marina şi grănicerii, nu aveau legături cu unităţile şi direcţiile D.S.S. Total fals, stimaţi
cititori. Acest lucru îl poate susţine numai cine nu cunoaşte realitatea. Printre altele,
Ceauşescu nu a fost deloc prost. La ordinul său, în sediul C.C. a fost amenajat
Punctul de comandă al Armatei. Cu toată tehnica necesară ca ministrul Apărării
Naţionale, generalul V. Milea, să conducă, la o adică, acţiunile Armatei. Paralel,
mai era un punct de comandă la sediul M.Ap.N.
Ordinele celor doi generali erau sistematic sabotate, erau contramandate.
Generalul Stănculescu, de două ori, a ordonat întreruperea curentului electic în
clădirea C.C., lipsindu-i pe cei doi generali de posibilitatea legăturii cu exteriorul.
Pentru corecta informare a cititorilor, chiar dacă adevărul doare, trebuie să specific că la
întreruperea legăturilor acestui Punct de comandă cu unităţile M.Ap.N.-ului şi direcţiile
Departamentului Securităţii Statului, un rol hotărâtor l-a avut generalul Pintilie
(ajuns ulterior ataşat militar în străinătate), general cu care am lucrat timp de
aproape patru ani de zile.
Dar un lucru necunoscut marelui public este că, încă de la început, s-a încercat
lichidarea fizică a celor doi generali. Pentru aceasta au fost trimise două
comandouri: unul dintre acestea a acţionat din hotelul „Stănescu” (fost), iar
celălalt din clădirea „Romarta”. Unii dintre membrii celor două comandouri au reuşit
chiar să pătrundă pe culoarele C.C., omorând mai mulţi militari. Cei doi generali au
scăpat numai datorită măsurilor de securitate luate de grupul de revoluţionari condus de
Nica Leon şi de către ei înşişi. Chiar Dan Iosif a recunoscut că a împuşcat terorişti. Oare
cine să fi fost? Şi cine i-a trimis cu acest criminal ordin?
Foarte enigmatică acţiune, stimaţi cititori. Şi mai curios este faptul că cei aflaţi
în clădirea C.C., care au avut un anumit rol în desfăşurarea evenimentelor - mai
puţin cei doi generali, Nica Leon şi revoluţionarii săi - după liniştirea
evenimentelor, au ajuns oameni foarte, foarte bogaţi şi puşi în anumite structuri
ale puterii.
Pentru completa edificare a cititorilor, prezint fragmente din înregistrările de
pe caseta video - data 23.12.1989, sediul C.C., consemnate de Alexandru Plesciuc şi
apărute în revista „Obiectiv Magazin” (Craiova) nr.7/1997:
"Ora 03.00: Vlad îl anunţă pe Guşe că Armata a atacat sediul Securităţii
Timişoara şi a unei unităţi de trupe de securitate din acelaşi oraş. Exclamă:
- Înseamnă că unităţile Armatei au trădat! Tovarăşe Guşe, nu Securitatea
trage în oameni, ci unităţile lui Ilie si ale lui Nicu!...
G-ral Guşe ia rapid legătura cu cineva şi ordonă să se comunice că Securitatea
e de partea poporului. Securitatea a trecut în subordinea Armatei. Armata şi
Securitatea acţionează împreună. Roagă să se transmită la televiziune şi la radio.
Ora 03.20: Guşe vorbeşte cu Iliescu şi spune că Armata trebuie să coopereze cu
Securitatea în restabilirea ordinii. Vlad dă un radio-comunicat către forţele Securităţii
si ale Ministerului de Interne că sunt de partea Revoluţiei.
Ora 05.32 : G-ral I.Mocanu de la CAAT anunţă că în pădurea Băneasa au fost
semnalaţi terorişti îmbrăcaţi în combinezoane gri deschis.
Ora 06.31: Vlad vorbeşte la telefon cu Sandu, i se comunică faptul că s-au
doborât 4 elicoptere. Vlad întreabă:
- Ce însemne au? Ce naţionalitate? Câţi paraşutişti sunt la sol? Au acţionat
asupra fabricii de avioane? Foarte interesant! De unde sunt ăştia? Acţionaţi împreună
cu Armata şi lichidaţi dezastrul! Îmi raportaţi ce însemne si ce naţionalitate au elicop-
terele şi paraşutistii!
Ora 10.02: Pe bulevardul Magheru, mai mulţi civili răspândesc zvonul că g-
ral Guse a murit Se aud focuri sporadice de armă.
Ora 11.28: în C.C., Guse - cu un interlocutor la telefon:
- În nici un caz nu apelaţi la ajutor străin! Nici o nevoie! Nu apelaţi la alţii!
Eu nu apelez la nici un ajutor sovietic! N-o să apelez niciodată la ajutor străin!
13

În continuare. Guse pleacă la Iliescu. La telefon ,rămân Iulian Vlad şi Dumitru
Mazilu, în cameră, sunt circa 8 revoluţionari.
Ora 11.37: Vlad răspunde la telefon:

- Sigur, cu Revoluţia! Dacă e comando palestinian, îl lichidaţi! Către toate
unităţile M.I.! Revoluţionarii influenţaţi de cele văzute la televizor, spun ceva de
Securitate.
Vlad se întoarce şi spune:
- Vă va condamna istoria! Ascultaţi ce vă spun! Păcat! Nu era comandantul
trupelor U.S.L.A. acolo. Pentru ce pe mine m-aţi acceptat în conducere, aici, dacă în
restul nu aveţi încredere?
În acest timp, Mazilu comunică prin telefon ordine de calmare a populaţiei şi
cooperare între Armată şi Securitate. Interlocutorul este Puşcaşu şi afirmă că
mercenarii sunt irakieni, libieni si palestinieni.
Ora 12.01: Vlad vorbeşte cu Rusu şi îl întreabă ce naţionalitate au elicopterele.
Cere să i se facă legătura cu comandantul Armatei de la Craiova, căruia îi spune:
- De unde au apărut? Asta vreau să ştiu! Ce naţionalitate au elicopterele? Cum?
Au mai venit şi altele? Au venit încă trei şi au debarcat? Păi, tovarăşe general, eşti
comandant de armată? Nu poţi face faţă? Au coborât şapte? Câţi terorişti aţi culcat?
N-aţi putut stabili? Sunt, oare, străine? Foarte interesant!
Vlad se întoarce spre Dumitru Mazilu şi spune:
-Profesore, situaţia se complică. Daţi-mi la telefon pe generalul Rus,
comandantul aviaţiei. Vreau să-l întreb eu ceva. Căci, comandantul lui nu l-a întrebat.
În loc de Rus, răspunde la telefon generalul Ionescu:
- Sunt generalul Vlad. Tovarăşe general Ionescu, ce e cu elicopterele astea? Ale
dumneavostră sunt? Ce face aviaţia? Nu apără cerul ţării? Vă rog să ridicaţi avioanele
si să le doborâţi! O să dau ordin generalului Mocanu. Aduceţi-vă contribuţia! Suntem
în război cu o putere străină! Şi Armata ce face? S-au făcut zeci de raiduri.
În continuare, generalul Vlad vorbeşte cu generalul Mocanu, comandantul
CAAT:
- Tovarăşe general Mocanu, ştiţi cine sunt! Suntem în luptă cu o putere
străină! Atac de elicoptere în mai multe locuri. Desant la Craiova, Arad, Deva, Cluj,
Huedin, Satu Mare. Ce faceţi? Tovarăşe general, nu vă înţeleg! Nu se simte nimic. Ce
ordin aţi primit? Vă rog să intraţi în luptă! Vă ordon să atacaţi! În Harghita, au
devastat sediile M.I. Tot securiştii o fac şi pe asta? Le-aţi denigrat, le-aţi terminat
(organele M.I.). Greşit aţi procedat!
Ora 07.35: Sună telefonul şi răspunde un revoluţionar. Anunţă cu voce tare că
un elicopter al Armatei a aterizat în Triaj, iar din el coboară desant terorist. Vlad face
un gest de neputinţă. Generalul de rezervă Ştefan Kostyal, aflat în birou, spune că
Mocanu i-a fost subordonat şi se oferă să plece la acest general, pentru a-i spune să
acţioneze. Pleacă cu încă cineva.
În acest timp, Vlad comentează către Mazilu:
- E o trădare, totuşi! Sunteţi convins? Eu sunt convins!
Generalul Vlad încearcă să ia legătura telefonic cu generalul Iosif Rus, dar nu
răspunde nimeni. Ca atare, ia legătura cu un şef din Marele Stat Major (Stănculescu
sau Guşe). Spune:
- Tovarăşe general, trebuie să luaţi o hotărâre istorică! Ori este o trădare a
acestei cauze căreia ne-am dedicat, ori un complot! Nu s-a acţionat cinstit! Vă rog să
scoateţi la luptă unităţile Armatei! Am impresia că unii comandanţi de unităţi nu
luptă, ci se eschivează. Vă rog, operativ! În primul rând, să salvăm ce s-a cucerit aici,
în Capitală!
În acelaşi timp, sună cineva de la Armată, din Bacău. Raportează că două
escadrile de elicoptere sovietice au intrat în ţară şi se îndreaptă spre Bucureşti. Vlad
se întoarce către Mazilu:
- Ştiţi ceva?
Mazilu răspunde:
- Vă rog, este o hotărâre politică. O ia cine trebuie. Daţi telefon pe
guvernamental şi vorbiţi cu Iliescu.
Generalul Vlad se ridică să plece. Revoluţionarii îl roagă să stea cu ei.
Generalul Vlad se aşază la telefon şi cere să vorbească cu generalul Guşe. Dumitru
Mazilu informează pe cineva despre situaţia elicopterelor sovietice. Precizează:
- Atitudinea mea e să nu se intervină. Bine că aţi vorbit cu ambasadorul. Să nu
intervină! Avem încredere în forţele noastre!
Sună cineva de la Bacău. Anunţă că cele două escadrile de elicoptere sovietice
au depăşit Bacăul şi merg către Bucureşti.
Mazilu vorbeşte, în continuare, cu persoana de mai înainte:
- Domnule, stăruiţi la ambasador! Nu avem nevoie! Nu vreau să mânjesc
numele de schimbare!
Generalul Vlad se ridică furios:
- Armata a trădat! La Sibiu, se pregăteşte să execute securiştii şi miliţienii!
14

Generalul Vlad anunţă că pleacă. Revoluţionarii îl roagă să rămână cu ei. Vlad pleacă,
în birou rămânând ca şef Dumitru Mazilu.”


Tragicul caz al generalului erou ŞTEFAN GUŞE reprezintă o metoda
diabolică pentru suprimarea unei persoane: influenţarea psihică negativă, în scop
politic sau mistic, în noaptea de 22/23 decembrie 1989, pe când se afla în sediul
C.C., a primit o ceaşcă de cafea de la o persoană necunoscută (precis că şi-a zis
revoluţionar!). Imediat după ce a consumat-o, în zona inimii a simţit parcă o
lovitură de pumn, concomitent cu instalarea în întregul organism a unei slăbiciuni
generale (mai pe larg, vezi interviurile date scriitorului Pavel Coruţ). Şi-a continuat
activitatea, cunoscută acum. Se ştie că, apoi, din ordinul generalului Nicolae Militaru,
cu aprobarea lui Ion Iliescu, a fost schimbat din funcţia de şef al Marelui Stat Major, pe
motiv că nu a făcut eşalon Armată (motivul real se cunoaşte). Acum intervine elementul
psihic: fiind schimbat din funcţie, a avut un şoc, combinat şi cu sentimentul că este
părăsit - cadrele din Marele Stat Major nu au protestat şi nu au luat atitudine faţă de
această măsură arbitrară (au făcut-o abia în ianuarie 1990).
După ce a fost schimbat din funcţie, generalul ŞTEFAN GUŞE a fost trimis la
Armata din Transilvania, iar Nicolae Militaru a ordonat ca împotriva lui să se
deschidă o anchetă. Cititorii, publicul larg, naţiunea română trebuie să cunoască că,
atunci când a început ancheta, Armata a dispus înconjurarea clădirii Procuraturii
Militare din Cluj-Napoca cu tancuri şi s-a dat un ultimatum pentru eliberarea
generalului ŞTEFAN GUŞE. Concomitent, Aviaţia militară a ameninţat că-şi
ridică aparatele, în acest timp, la Bucureşti, era pregătit un avion cu generalul
Vasile Ionel la bord, care urma să vină la Cluj-Napoca pentru a-l prelua pe
generalul ŞTEFAN GUŞE. Dar Armata l-a apărat. L-ar fi apărat până la ultimul om.
Iar atunci, şi poporul ar fi fost alături de ea, aşa cum Armata a fost alături de popor pe
timpul evenimentelor din decembrie '89. Toate acestea pentru că A SALVAT
ROMÂNIA.
Concomitent, mai mulţi jurnalişti şi revoluţionari l-au acuzat de evenimentele de
la Timişoara, a fost ameninţat voalat. Ion Iliescu a declarat că generalul ŞTEFAN
GUŞE a fost un trădător şi a dorit să dea o lovitură militară. V. Stănculescu a
declarat şi el: „Mi s-a părut foarte ciudat de unde Guşe şi Vlad au găsit un operator
care să-i filmeze doar pe ei timp de 10 ore. Poate s-au gândit la un alibi, ca să fie
filmată activitatea lor văzută. Ştiu că Guşe şi Vlad erau foarte buni prieteni de familie”
(total fals! -n.a.).
Normal, în asemena situaţie, starea sănătăţii generalului ŞTEFAN GUŞE a
început să se înrăutăţească: psihicul său, solicitat în mod repetat, prin efecte negative, s-
a uzat. Iar trupul l-a urmat. Şi, pentru a pune capac la toate, „Evenimentul zilei” a
publicat un articol intitulat: „Zilele generalului Guşe sunt numărate”. Cine a fost
criminalul (sau criminalii) care a stat în spatele acestei ştiri, nu se ştie. Dar a
reprezentat o sugestie negativă pentru psihicul şi aşa slăbit al generalului. A mai
fost acuzat chiar că s-ar fi dat de partea Securităţii.
Şi, vine luna decembrie 1993, când, în cadrul unei şedinţe la Consiliul
Militar, generalul ŞTEFAN GUŞE a avut o discuţie în contradictoriu cu Ion
Iliescu. La această discuţie au fost de faţă generali cu funcţii de mare răspundere
în Armata Română. Din nou, generalul - erou şi-a păstrat verticalitatea dar discuţia i-a
marcat din nou psihicul şi i-a înrăutăţit starea sănătăţii. Iar după câteva luni a decedat.
echo
Cele prezentate, stimaţi cititori, fac parte din războiul psihic.

Generalul IULIAN VLAD a fost arestat. Pe timpul detenţiei în penitenciarul
Jilava, i-a spus reporterei Angela Băcescu: „În această săptămână, aici, în
penitenciarul în care ne aflăm, mă va omorî Silviu Brucan. Sunteţi ziaristă şi să
scrieţi...” Credeţi că acest general a fost paranoic? L-am cunoscut destul de bine şi
afirm: categoric NU! Cele spuse de general au fost publicate în revista „Europa”.
Imediat, la redacţie a sunat o organizaţie intitulată „Dacii liberi”, care a avertizat că în
ziua în care generalul IULIAN VLAD va muri, ei îl vor omorî pe Silviu Brucan. Şi
au specificat ca redacţia revistei să avertizeze imediat penitenciarul Jilava. Lucru care s-
a şi făcut. Se poate ca acest avertisment să-l fi salvat în cele din urmă pe generalul
IULIAN VLAD...
Denigrarea celor doi generali au făcut-o mulţi ziarişti şi reporteri de doi bani.
Dar, indiferent de aceasta, ei sunt EROII NEAMULUI ROMÂNESC, în condiţiile
deosebite ale acestui decembrie 1989, atât de controversat şi acum, în condiţiile celui
mai perfid şi periculos război desfăşurat împotriva României - războiul parapsihologic -,
ale dezinformării naţiunii, cei doi generali au asigurat unitatea dintre Armată, Securitate
şi întregul Minister de Interne. Iar dacă s-au făcut greşeli şi erori regretabile, catastrofale
chiar, acestea se datoresc unor oameni ca Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Dumitru
Mazilu, Gelu Voican Voiculescu, Brateş, Stark, Petre Roman şi altora.

SFÂRŞITUL VOLUMULUI l

o selectie de texte din :


SECRETELE U.S.L.A. - TEODOR FILIP -

"De te voi uita, camarade-uslaş, să mi se usuce astă dreaptă cu care scriu!"

http://www.youtube.com/watch?v=8DoZRc3ujBY


Pintea Haiducul
Dovada supremă că PDL este Partidul Securităţii Comuniste, aşa cum susţineam eu:

sondaj in EVZ & rezultate:

SONDAJ

Credeţi că este corect ca foştilor ofiţeri de securitate să li se interzică să facă parte din PDL, aşa cum a propus Monica Macovei?

Total: 26102 voturi

Nu………………46.9% (12237 voturi)

Da………………30% (7839 voturi)

Nu ştiu/ Nu răspund....23.1% (6026 voturi)

I rest my case. cool.gif




Pintea rulzzz!
ChelseaWiswallu
Interesting topic. Want to see more on what you guys think about this.
CassaundraSwindlerk
@OP: hey, thanks. Nice topic, i have been searching these info for ages.
kansas
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 6 2011, 08:47 PM) *
Mda, postări kilometrice, relevanţă nulă. dry.gif


Relevanta e ca USLA se luptau cu teroristii kgb-isti si securistii filorusi, in timp ce Ilici, VoicanV. , Militaru si ai lui, incercau sa sugereze altceva, directionand spre uslasi, care de fapt, anihilau cuiburi de teroristi.

In ceea ce-i priveste pe "securistii" de la PDL, nu pot sa te contrazic, si nici nu incerc, din contra, mai ales ca poate stii mai multe, desi nu ai prezentat decat supozitii. Cred totusi ca in mare parte ai dreptate si tu.

Atata stiu, de la teveu:

1.Ba secu a cochetat cu toti la Anvers, fara indoiala, asa e-n "fisa postului" oricarui agent VIZIBIL. (si cu moss, cia, gru, mi5, la o cafea in "plas" ... ca baetii...)
Mai cred ca nu s-a putut eschiva de "oferta" GRU. Adica este (firesc) mana dreapta acum a lui Putin in Ro, direct conectat la firul rosu Kremlin, desi "simpatizeaza vizibil" cu licuricii, si mai si da cate un vant spre urs, asa de alba-neagra pentru prosti.

2.Sa ne amintim ca la ultimele alegeri, ba secu se dadea independent, si licuriciu' i-a trimis un mesaj scurt, prin sustinerea "discreta" a campaniei electorale a unei "dude" (prin consilier de la Casa Alba (sau neagra, depinde de lentile smile.gif
Atunci ba secu a intors macazu', si a primit daru' si banii de la amerloci, pt campanie, fara mai multe fasoane...

3.Vrei nu vrei, ba secu a reusit ceva, ce toti baetii de bine amintiti mai sus, nici nu viseaza: sa-i manance din palma chiar sirianul sef, dupa ce "i l-a livrat" printr-o scamatorie demna de un film prost cu 007, pe dusmanul de familie, haisam cel cu ghinion...Respect castigat "cinstit".

4. Cred ca nimeni din taberele adverse din Ro, nu mai stie acum cu cine joaca ba secu, oricum, dupa cum bine zicea pehash, flota s-a vandut in cardasie, pe vreme cand rege era ilici, asa ca...toti la gramada sunt bagati, doar ca nu stiu care si cum raporteaza si la ce jupan
..............................................

...ce-as mai rade Pintea, sa afli peste vre-o...500 de ani ca ba secu a fost un mare patriot, care a ferit tara de servicii, "sacrificandu-se" capra, pe rand, pe la mai toate agenturili cu blazon, de dragu' nost', a boborulu' ...
..............................................

Vezi, in consecinta, ca nu mi-e "drag" doar Ilici&CO, ci toata sleahta politica cu radacini ... ,inainte si dupa '90...deci as spune ca nici tu nu esti departe de adevar, cand arati cu degetu', doar ca degetu' tau e unidirectional smile.gif

p.s. bine face echo sa-si exprime optiunile prin copy/paste in legatura cu onoarea USLA, si tradarea fostilor si actualilor politicieni, atunci, si acum, ca si concluzie a acestui demers (copy/paste), fara comentarii...

Il sustin.
Pintea Haiducul
Citeaza (kansas @ Mar 7 2011, 01:33 PM) *
Relevanta e ca USLA se luptau cu teroristii kgb-isti si securistii filorusi, in timp ce Ilici, VoicanV. , Militaru si ai lui, incercau sa sugereze altceva, directionand spre uslasi, care de fapt, anihilau cuiburi de teroristi.


Am demonstrat logic pe topicul meu, "Misterele Revolutiei, dupa 20 de ani", mai presus de orice indoiala rezonabila, ca teroristii au fost elemente din Securitatea lui Ceausescu, nu din KGB, intrucat kaghebistii nu aveau absolut nici un interes sa provoace haos in Romania dupa 22 decembrie '89, omul lor (Iliescu) acaparase deja puterea.

Te rog eu citeste mai intai topicul la care fac trimitere, apoi revino sa exprimi obiectii, daca mai ai. smile.gif
kansas
Daca-as fi...

Prim Secretar la...Iasi sa zicem, si as vrea sa-l dau jos pe Ceausecu, as apela la prieteni, evident mi-ar fi imposibil singur. Daca acel prieten s-ar numi Gorbaciov, cu atat mai bine, probabil mi-ar garanta succesul si ulterior, independenta, stiind ca trendu-l lor e chiar ridicarea cortinei de fier. (Va vom cuceri din interior, capitalistilor care sunteti, gata cu razbelu' rece).

Zis si...facut: printre altele vezi marturiile personalului hotelier Traian, privind grupul de sportivi sovietici inarmati pana-n dinti, cu vedere catre Piata Unirii, exact in zilele 14Decembrie'89, cu manifestele-invitatii de rigoare, "poftiti in piata, sa va kilarim"...ce coincidenta...

Ce nu face omul, pentru a scapa boboru' de dictatura lu' Ceasca, fie si cu riscul unor victime colaterale...planificat 80.000!....realizat...de 40 de ori mai putin...cat de "uman")...

Sunt ff multe Pintea, sau tu "nu stii d'astea", mergi doar pe "constructii logice" fara sustinere faptica( documente, arhive, marturii, si nu in ultimul rand victime cu nemiluita) ?!

PS Tot securistii actuali pdl-isti au chemat minerii sa-i kilareasca pe "drogatii", si sa distruga sediile partidelor de opozitie ("traficanti de droguri si armament"), in Iunie '90....?!?
Sa-ti dau link sa vezi cine le-a multumit calduros armatei minerilor "pasnici"pentru elanul patriotic cu care au aparat democratia, plantand flori in piata (pentru mormintele cui, macar stii) ?
Chitac era tot din gasca lui ba secu, in timp ce primea ordin direct de la Ilici?!?

...mai intreaba daca ai nelamuriri, linkuri cu marturii video se gasesc stiva pentru oricine...
nu zic ca n-ai sti...wink.gif
kansas
@Pintea
PS
Ti-am mai spus odata bancul cu blondele aflate pe maluri opuse ale aceluiasi rau. Si care doreau

sa fie pe malul celalalt, fiind de fapt, si argumentand fiecare dintre ele, ca sunt pe malul celalal:) Simetria

holosemantica a prostiei eterne (in prezent continuu) - perfecta.


Asa ne certam si noi aici, de pe un mal pe altul al aceluiasi adevar, niciodata altul : situatia

geo-politica a tarii, asezarea spatiului nostru vital
intocmai ca Fasia Gaza, intre doua lumi in

continua lupta, E si W, care nu rateaza niciodata sa ne puna genunchiul pe gat, atat noua cat si

colegei de longitudine, Polonia. (De ce crezi ca au luptat kazacii ucrainieni impotriva

sovietelor?! Ba au si fost tradate de SS, pe motive rasiale?!) - tot din cauza de tzara potrivita

in loc nepotrivit...Ce pot face niste politicieni autohtoni, decat sa stea pe rand capra, ca sa

mai castige ceva timp...?


De la Ferdinand incoace, doar Ceausecu a mai avut tupeul enorm sa sustina independenta Romaniei,

de aceea, probabil ca in ciuda tuturor pacatelor, daca este undeva un Rai, posibil sa fie acolo.

N-ai decat sa razi...oricum nu sunt fan al dictaturii lui Ceasca, as fi optat pentru Iliescu

(DOAR!!) inainte de '89 - acu' poti sa razi...dar am fi fost f departe intr-o dictatura decatifea, integrata

Est, cu Ilici sef de peron...


Ilici trebuia sa-si dea seama ca nu are veleitati si pentru democratie, si sa renunte la politica

dupa '89! Acum era un erou in viata, asa...e doar un ecou, de trista amintire...servant etern Tzarului.


Iliescu, tovarase cu fatza umana, ce-ar fi sa faci un gest si sa dai pe goarna TOTI ratonii...wink.gif
Ce-ar mai fi de pierdut ?!
Pintea Haiducul
Citeaza (kansas @ Mar 7 2011, 02:19 PM) *
Zis si...facut: printre altele vezi marturiile personalului hotelier Traian, privind grupul de sportivi sovietici inarmati pana-n dinti, cu vedere catre Piata Unirii, exact in zilele 14 Decembrie'89, cu manifestele-invitatii de rigoare, "poftiti in piata, sa va kilarim"...ce coincidenta...


Ce motiv ar mai fi avut acesti asasini sovietici sa "kilareasca" si dupa 22 decembrie, cand omul lor (Iliescu) dobandise deja puterea suprema in stat? Nici unul, evident. Dar securistii ceausisti ar fi avut motiv, acela de a crea haos pentru a-l elibera pe Ceausescu din captivitate.

Citeaza
PS Tot securistii actuali pdl-isti au chemat minerii sa-i kilareasca pe "drogatii", si sa distruga sediile partidelor de opozitie ("traficanti de droguri si armament"), in Iunie '90....?!?


Da.

Citeaza
Sa-ti dau link sa vezi cine le-a multumit calduros armatei minerilor "pasnici"pentru elanul patriotic cu care au aparat democratia, plantand flori in piata (pentru mormintele cui, macar stii) ?


Iti plac intrebarile retorice? Iliescu le-a multumit, normal, ca sa para stapan pe situatie, si eu as fi facut exact la fel. Dar asta nu inseamna ca el a chemat minerii in Bucuresti. Desi avea motive intemeiate s-o faca, turbatii de insurgenti bucuresteni ("golanii") incendiasera sediul Politiei capitalei si amenintau cu o lovitura de stat.

Citeaza
Chitac era tot din gasca lui ba secu, in timp ce primea ordin direct de la Ilici?!?


Nu stiu. Poate ca era, dar n-am informatii.

Citeaza
...mai intreaba daca ai nelamuriri, linkuri cu marturii video se gasesc stiva pentru oricine...
nu zic ca n-ai sti...wink.gif


Nu am nelamuriri, mi-e totul clar: scenariul meu, in mod evident, este cel corect, pentru ca este cel mai logic si explica in mod coerent toate faptele controversate.
echo
N-au plecat !..insa au fost trimisi sa paseasca printre stele ! apoi, in ianuarie-februarie si 13-15 Iunie au fost convinsi prin folosirea fortei brute, sa plece !

http://www.youtube.com/watch?hl=en&hl=...p;v=lOt_0XzOBmo
echo
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 7 2011, 01:07 PM) *
Nu am nelamuriri, mi-e totul clar: scenariul meu, in mod evident, este cel corect.



scenariul tau duhneste a scenarita naimita, marş mă !


http://video.google.com/videoplay?docid=-5...59448913691452#
kansas
...va certati degeaba, istoria n-o scriu romanii, o scriu altii pentru noi, de sute de ani...
noi doar o adaptam la manualele scolare si o jucam pe terenul pasiunilor politice


intre timp, jmekerii fura sistematic, aproape linistiti wink.gif
echo
Citeaza (kansas @ Mar 7 2011, 01:36 PM) *
...va certati degeaba, istoria n-o scriu romanii, o scriu altii pentru noi, de sute de ani...
noi doar o adaptam la manualele scolare si o jucam pe terenul pasiunilor politice


intre timp, jmekerii fura sistematic, aproape linistiti wink.gif


Kansas, sorry!... istoria, este scrisa de cei pe care-i lasi sa te invinga !
kansas
Citeaza (echo @ Mar 7 2011, 01:40 PM) *
Kansas, sorry!... istoria, este scrisa de cei pe care-i lasi sa te invinga !


echo...eroii romani, de cele mai multe ori au fost tradati: de la Mihai Viteazul la Mihai Antonescu...

fara comandant...turma a fost lasata prada dusmanului

(Nu-i asa, D-le rege Mihai, ca tot veni vorbe de tradare - a peste 1oo.ooo de militari pe front, luati prizonieri si deportati sau asasinati, prin intoarcerea armelor impotriva fostilor camarazi si fara a face armistitiu cu dusmanul de moarte, bolsevicii) Nu cumva chiar de atunci Romania si-a pierdut onoarea ?! Se stie ca sovieticii in drumul spre Berlin ar fi ocolit Romania...sacrificiul si rusinea tradarii fostilor camarazi raman inutile si gratuite. Ne putem doar preda si retrage, ca Italia. Casa re-gala e pe receptie cumva, sau inca viseaza la alegeri prezidentiale?
Pintea Haiducul
Citeaza (kansas @ Mar 7 2011, 03:51 PM) *
Nu cumva chiar de atunci Romania si-a pierdut onoarea ?!


Si-a pierdut-o inca din iulie 1940, cand a manifestat lasitate in fatza ultimatumului sovietic.
echo
Citeaza (kansas @ Mar 7 2011, 01:51 PM) *
echo...eroii romani, de cele mai multe ori au fost tradati: de la Mihai Viteazul la Mihai Antonescu...

fara comandant...turma a fost lasata prada dusmanului

(Nu-i asa, D-le rege Mihai, ca tot veni vorbe de tradare - a peste 1oo.ooo de militari pe front, luati prizonieri si deportati sau asasinati, prin intoarcerea armelor impotriva fostilor camarazi si fara a face armistitiu cu dusmanul de moarte, bolsevicii) Nu cumva chiar de atunci Romania si-a pierdut onoarea ?! Se stie ca sovieticii in drumul spre Berlin ar fi ocolit Romania...sacrificiul si rusinea tradarii fostilor camarazi raman inutile si gratuite. Ne putem doar preda si retrage, ca Italia. Casa re-gala e pe receptie cumva, sau inca viseaza la alegeri prezidentiale?



daca o sa doresti sa tratam tradarile politico-militare din istoria arealului geografic carpato-danubiano-pontic, atunci hai sa incepem de la tradarea roxolanilor,(asasinarea marelui rege burebista )si pana astazi, numai asa o sa observam, fundamentat si obiectiv cat de cat, in ce au constat tradarile si contextul istoric in care acestea s-au produs. Ok?
kansas
Citeaza (echo @ Mar 7 2011, 02:04 PM) *
daca o sa doresti sa tratam tradarile politico-militare din istoria arealului geografic carpato-danubiano-pontic, atunci hai sa incepem de la tradarea roxolanilor,(asasinarea marelui rege burebista )si pana astazi, numai asa o sa observam, fundamentat si obiectiv cat de cat, in ce au constat tradarile si contextul istoric in care acestea s-au produs. Ok?


N-ar fi rau sa deschizi un topic, ok !
...sincer, nu ma pricep (cu exceptia unor episoade traite, sau marturii din istoria contemporana), dar as vrea sa aflu cat mai multe, daca ai surse dintre cele ce trateaza riguros stiintific, pe baza de arhive, marturii arheologice, etc.
echo
Citeaza (Pintea Haiducul @ Mar 7 2011, 01:56 PM) *
Si-a pierdut-o inca din iulie 1940, cand a manifestat lasitate in fatza ultimatumului sovietic.



Romania NU si-a pierdut niciodata ONOAREA !.. acest aspect sa-ti intre foarte bine in acel cap de tabla oxidata ce-ti doteaza fara niciun rost caroseria-ti de tinichea, ai inteles mai oxidatule?

Nulodoctule, cum poti tu sa faci asemenea afirmatii mai gunoiule, cum poti vorbi asa despre Romania mai scursura sociala, cunosti tu atat de bine contextul international al acelor vremuri, situatia politico-economico-militara a romaniei in acei ani tulburi pentru intreag spatiul geo-politic european si nu numai ?.. bai tinichea umana, cum iti permiti un asemenea afront la adresa ROMANIEI ?

sa spui mersi ca nu traim vremurile-n care pentru o asemenea ofensa singura reglare a situatiei era duelul, te-as fi provocat la duel, ti-as fi oerit posibilitatea sa-ti alegi si armele, scursura sociala ce esti ! ah!
Pintea Haiducul
Citeaza (echo @ Mar 7 2011, 04:25 PM) *
sa spui mersi ca nu traim vremurile-n care pentru o asemenea ofensa te-as fi provocat la duel, ti-as fi oerit posibilitatea sa-ti alegi si armele, scursura sociala ce esti ! ah!


Mi-ai fi "oierit"? Sorry, dar nu ma duelez cu ciobani.
Aceasta este versiunea "lo-fi". Pentru a vedea versiunea grafica integrala:click aici.
Invision Power Board © 2001-2019 Invision Power Services, Inc.